ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1656/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal sub nr. x/2016, reclamanții A. ȘI B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va dispune în cauză să fie obligată pârâta să realizeze canalizarea prin vacumare în sistem ROE VAC, iar acesta să fie integrat în sistemul de canalizare al cartierului, conform proiectului de execuție; au mai solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat.

Prin sentința civilă nr. 1877 pronunțată în data de 13 noiembrie 2018, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A. ȘI B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., în sensul că, a admis în totalitate primul capăt de cerere și a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să realizeze canalizarea prin vacuum în sistem ROE VAC cu integrare în sistemul de canalizare-cartier, conform proiectului de execuție; a admis, în parte, capătul secund al cererii formulată de reclamanți și a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la repararea prejudiciului în cuantum de 94.758,30 RON (potrivit raportului de expertiză completare II).

Totodată, a admis, în parte, cererea privind plata cheltuielilor de judecată și a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, respectiv 1.000 RON onorariu expert și 1.500 RON onorariu avocat; a respins, în rest, pretențiile formulate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta S.C. C. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 7 mai 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins ca fiind neutilă, neconcludentă și nepertinentă soluționării cauzei proba cu contraexpertiză construcții solicitată de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L.

Prin decizia nr. 309 din data de 13 iunie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1877 din data de 13 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu reclamanții A. și B.; a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor admise la fond, de la 94.758,30 RON, la 35.520,30 RON, la care a rămas obligată apelanta-pârâtă; a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva deciziei nr. 309 din data de 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă au declarat recurs reclamanții A. și B..

Totodată, pârâta S.C. C. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 309 din data de 13 iunie 2019 și a încheierii de ședință din data de 7 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Recurenții-reclamanți A. și B. au invocat, în motivarea recursului formulat, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Cât privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., au apreciat că hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii, întrucât, deși instanța de apel recunoaște că S.C. C. S.R.L. trebuia să execute un sistem de canalizare ROE VAC la locuința recurenților-reclamanți, aceasta a schimbat, fără aprobarea proprietarilor acest sistem de canalizare într-un sistem gravitațional, care a fost executat greșit din punct de vedere tehnic, astfel că, în prezent, sistemul de canalizare constă într-o conductă legată la patru camine tehnice, care preia scurgerile celor 4 case și le deversează într-un cămin tip fosă septică, ce trebuie golit prin vidanjare .

Au susținut că a fost corectă soluția primei instanțe, care a obligat pârâta la realizarea sistemului de canalizare ROE VAC pentru întreg cartierul și a acordat despăgubiri, astfel încât, cu banii obținuți, recurenții-reclamanți să efectueze lucrările necesare de refacere a așa zisului sistemului de canalizare existent (gravitational), astfel cum s-a reținut și în Raportul de Expertiză Tehnică Completare II, întocmit de expert D. .

În concluzie, au apreciat greșit argumentul instanței de apel, că s-a fi impus pârâtei o dublă sancțiune, întrucât la acest moment, la fața locului nu există nici un sistem de canalizare, nici ROE VAC, nici gravitațional, aspect reținut, de altfel, de instanța de apel.

Dimpotrivă, au arătat că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, sistemul de canalizare existent nu este funcțional, ci trebuie refăcut, până la efectuarea celui ROE VAC pentru întregul cartier.

Or, suma de 55001,30 RON, pe care instanța de apel a redus-o din cuantumul despăgubirilor, reprezintă tocmai costul materialelor, lucrărilor și manoperei necesare pentru rezolvarea temporară a sistemului de canalizare în sistem gravitational (care, așa cum s-a arătat, nu este functional) și nu costul realizării unui sistem de canalizare în sistem ROE VAC, care presupune realizarea unei stații de colectare cu pompe de vid, conducte de legătura cu toate căminele din cartier, pompe de evacuare, vas de colectare ape uzate, detectoare de nivel, un panou de comandă, precum și efectuarea unor cămine de colectare stradale, costurile fiind pe măsură, astfel că nu poate fi vorba de sancționare dublă de către prima instanță a pârâtei, cu atât mai mult cu cât, în anul 2015, recurentei-pârâte i s-a pus în vedere de către Garda Națională de Mediu să finalizeze în termen de 24 de luni sistemul tip ROE VAC, însă nu l-a realizat nici până în prezent.

Au apreciat că, în acest context, subzistă și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de apel pronunțând hotărârea cu încălcarea dispozițiilor privitoare la răspunderea contractuală, întrucât recurenta-pârâtă și-a încălcat angajamentele asumate prin antecontractul și contractul de vânzare cumpărare - construire locuințe și prin avizele emise pentru realizarea locuințelor.

În același sens, recurenții-reclamanți au considerat că instanța de apel a aplicat greșit și prevederile H.G. nr. 1213/2006 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului și pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri, întrucât recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a obținut Avizul de Mediu nr. PH-6 din data de 12 februarie 2008 în baza acestui act normativ, fiind specificat un sistem de canalizare prin vacumare în sistem ROE VAC.

Revenind la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au precizat că anumite obligații bănești au fost stabilite în mod eronat în sarcina apelantei, deoarece acestea nu au fost asumate contractual, astfel că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura cauzei.

Contrar susținerii instanței de apel, în sensul că, în contractul de vânzare cumpărare nu ar fi prevăzută obligația plantării unor pomi, recurenții-reclamanți au arătat că în Anexa 1 - Specificatii tehnice casă tip E - Mansardabil a Antecontractului de vânzare cumpărare, la pct. 17 lit. c) se prevede:

"plantarea unor pomi".

Mai mult decât atât, au susținut că denumirea "Ansamblu Rezidențial" presupune existența unor spații de depozitare, alei, parcuri, spații verzi, perdea de arbuști la intrarea în cartier, benzi de accelerare și decelerare, astfel cum se prevede și în Regulamentul Ansamblului Rezidențial.

În acest sens, au arătat că la pct. 3.1.7 din Antecontractul de vânzare-cumpărare semnat de părți se prevede că promitentul cumpărător se angajează să suporte costurile lucrărilor de întreținere a spațiilor de depozitare, alei, parcuri, spații verzi, prin urmare, acestea trebuiau, mai întâi, realizate de recurenta-pârâtă, iar prețul stabilit pentru imobilul achiziționat s-a raportat la faptul că locuința se află într-un ansamblu rezidențial.

A mai precizat că în mod greșit a reținut instanța de apel că lipsește rețeaua de alimentare cu apă pentru consum menajer și incendiu, în realitate fiind vorba de lipsa apei si rezervorului de apă pentru incendiu, care nu există, deși au fost prevăzute în proiect.

Recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenții-reclamanții A. și B., solicitând respingerea recursului declarat de aceștia, ca nefondat și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea formulată a fost comunicată recurenților-reclamanți, care au formulat răspuns la întâmpinare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenții-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de recurena-pârâtă S.C. C. S.R.L., invocând excepția nulității acestei căi de atac. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

Întâmpinarea formulată a fost comunicată recurentei-pârâte, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 6 martie 2020, a fost analizat raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, s-a dispus comunicarea raportului către părți și s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Recurenții-reclamanți au depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, prin care a reiterat excepția nulității recursului declarat de pârâtă și a solicitat admiterea în principiu a recursului său.

Prin decizia nr. 1195 din 26 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă și a anulat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 309 din 13 iunie 2019 și încheierii din 7 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă; a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva aceleiași decizii și a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 23 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs nu poate analiza aspecte pe care părțile ce promovează această cale de atac înțeleg să le invoce cu depășirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greșita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecății realizate de instanța ierarhic inferioară.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenții-reclamanți cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile) și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Se constată că recurenții au invocat incidența în cauză a motivului de nelegalitate reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., normă care se referă la situația "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei." Acest motiv vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) teza ultimă din C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs recurenții-reclamanți arată că, printr-o motivare contradictorie, instanța de apel a apreciat eronat că pârâtei i s-ar fi impus o dublă sancțiune, întrucât la acest moment, la fața locului nu există niciun sistem de canalizare, nici ROE VAC, nici gravitațional, iar suma de 55001,30 RON, pe care instanța de apel a redus-o din cuantumul despăgubirilor, reprezintă tocmai costul materialelor, lucrărilor și manoperei necesare pentru rezolvarea temporară a sistemului de canalizare în sistem gravitațional (care, așa cum s-a arătat, nu este functional) și nu costul realizării unui sistem de canalizare în sistem ROE VAC.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. impune ca hotărârea, în considerente, să menționeze obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Procedând la verificarea îndeplinirii acestei obligații de către instanța de apel, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este temeinic motivată, atât în fapt, cât și în drept.

Astfel, deși în ceea ce privește situația de fapt, instanța de apel a confirmat că tot ceea ce a reținut prima instanță corespunde realității, în privința interpretării capătului accesoriu al acțiunii, instanța de apel a constatat că în mod greșit tribunalul a obligat la despăgubiri intimata-pârâtă pentru realizarea aceluiași sistem de canalizare prin vacuumare în sistem ROE VAC, context în care a reținut corect că nu este vorba de o obligație alternativă, astfel că pârâta nu putea fi obligată atât la edificarea canalizării prin vacuum în sistem ROE VAC cu integrare în sistemul de canalizare cartier, cât și la plata costului acestei realizări tehnice a canalizării, fiind vorba de o obligație dublă, atât în natură cât și prin echivalent bănesc.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte constată că instanța de apel și-a expus argumentat raționamentul juridic și a răspuns de o manieră logică și coerentă aspectelor de fapt și de drept supuse dezbaterii judiciare în apel, hotărârea recurată îndeplinind cerințele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Printr-o altă critică subsumată motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că anumite obligații bănești au fost stabilite în mod eronat în sarcina intimatei-pârâte, deoarece acestea nu au fost asumate contractual, astfel că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura cauzei.

Această critică nu poate fi reținută, întrucât se constată că în cadrul verificării situației de fapt stabilite de prima instanță, instanța de apel a reținut că despăgubirile acordate au fost greșit calculate întrucât în cuantumul acestora au fost incluse în sarcina pârâtei și obligații bănești care nu au fost stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți.

Înalta Curte apreciază că această argumentare respectă structura raționamentului logico-juridic, iar succesiunea argumentelor curții de apel este aptă să demonstreze concluzia cu privire la valoarea despăgubirilor reale și certe, fiind excluse lucrările și obligațiile care nu au fost contractate bilateral cu reclamanții, neavând la bază un temei legal și care nu afectau în mod direct locuința acestora.

De fapt, aceste critici tind să combată constatări de fapt ale instanței de apel și au vocația de a repune în discuție chestiuni de fapt rezultate din interpretarea probelor administrate, astfel că instanța de recurs nu poate trece la examinarea temeiniciei lor.

Ca urmare, față de argumentele anterior prezentate nu se poate reține o contradicție între considerentele expuse în justificarea raționamentului instanței de control judiciar sau o motivare străină de natura cauzei, situație care exclude incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au invocat incidența în speță a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât consideră că instanța de apel a încălcat dispozițiile privitoare la răspunderea contractuală, deoarece intimata-pârâtă și-a încălcat angajamentele asumate prin antecontractul și contractul de vânzare cumpărare - construire locuințe și prin avizele emise pentru realizarea locuințelor, aplicând greșit și prevederile H.G. nr. 1213/2006 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului și pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri.

Deși invocă motivul de casare evocat, critica privind greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor legale, inclusiv a clauzelor din contractul de vânzare-cumpărare, la situația de fapt dovedită prin probe concludente și necontestate, cu valoare autentică, se referă la o restabilire a situației de fapt și vizează netemeinicia deciziei recurate, invocându-se doar formal încălcarea unor norme legale.

Referitor la încălcarea normelor din H.G. nr. 1213/2006 privind stabilirea procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului și pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri, recurenții-reclamanți nu indică în concret normele din H.G. încălcate și modalitatea în care nu au fost respectate, astfel că această susținere nu reprezintă o critică de nelegalitate a deciziei recurate.

Așa fiind, nu pot fi analizate celelalte susțineri de fapt din motivele de recurs, întrucât acestea nu pot fi obiect valabil al recursului, dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv un control judiciar de legalitate, pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, în baza criticilor susceptibile de încadrare în oricare dintre ipotezele de casare.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți, în cauză nefiind întrunite niciuna dintre ipotezele de nelegalitate invocate de acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 309 din 13 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2020.