ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1512/2020

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Analizând actele dosarului și încheierea atacată, reține următoarele:

Prin încheierea din 26.02.2019, dată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a înlocuit administratorul judiciar A.. al debitoarei S.C. B. S.A. cu administratorul judiciar C.. și a dispus încetarea atribuțiilor celor dintâi, precum și efectuarea unei adrese către noul administrator pentru încunoștințarea numirii, cu mențiunea de a depune raportul de activitate cu minimum 7 zile înainte de termenul de judecată și de a urmări desfășurarea tuturor dosarelor în care debitoarea este parte.

Împotriva acestei încheieri, creditoarea S.C. D. S.R.L., prin lichidator judiciar E.. și creditoarea Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. au declarat recurs, calificat ca fiind apel prin încheierea din 21.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.

La 21.11.2019, S.C. F. ȘI CONSTRUCȚII CĂI FERATE S.R.L. a formulat cerere de intervenție principală, iar în subsidiar cerere de intervenție accesorie în interesul Comitetului creditorilor, în ipoteza respingerii celei principale.

În practicaua încheierii din 02.07.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală, în raport cu art. 62 alin. (3) C. proc. civ., reținând că a fost formulată direct în apel, fără a exista acordul expres al tuturor părților; a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, în raport cu art. 67 alin. (3) C. proc. civ., constatând că doi dintre membrii Comitetului creditorilor au calitatea de apelanți și în consecință, o poziție contradictorie cu cea a titularului cererii de intervenție; referitor la interesul celui de-al treilea membru al Comitetului creditorilor, instanța a reținut că acesta nu și-a manifestat atitudinea în proces, în sensul că nu a formulat nicio apărare nici în fața instanței de fond, nici în apel, astfel că nu a putut aprecia poziția petentei, în raport cu cea a părții în favoarea căreia a intervenit.

Împotriva acestei încheieri, S.C. F. ȘI CONSTRUCȚII CĂI FERATE S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei în totalitate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curții de apel.

Cu privire la cererea de intervenție principală, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 61 și 62 C. proc. civ., afirmând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la existența unui proces pe rol și unui interes propriu justificat de către intervenient, pretinderea unui drept strâns legat de dreptul dedus judecății, precum și lipsa calității de parte originară a intervenientului.

Astfel, a arătat că prima condiție constând în existența unui proces este îndeplinită, întrucât litigiul dintre părți este încă în stare de judecată.

Recurenta a apreciat că și cea de-a doua condiție referitoare la existența unui interes propriu al intervenientului este justificată, întrucât are calitatea de creditoare în procedura insolvenței debitoarei S.C. B. S.A., iar înlocuirea practicianului în insolvență privește orice creditor înscris la masa credală; de asemenea, a susținut că și cea de-a treia condiție, vizând pretinderea de către intervenient a unui drept strâns legat de dreptul dedus judecății, este îndeplinită, deoarece în cadrul dosarului nr. x/2019 se pune în discuție posibilitatea înlocuirii administratorului judiciar, ca urmare a unei activități defectuoase.

Prin memoriu, recurenta a criticat și dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie formulată în interesul Comitetului creditorilor, la 06.07.2020, susținând că instanța de apel a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 61 și 62 C. proc. civ., căci cererea de intervenție accesorie a fost formulată în interesul Comitetului creditorilor, având în vedere faptul că toți membrii săi urmăresc același interes, și anume recuperarea creanțelor de la debitoare.

În continuare, a redat conținutul art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 și a arătat că într-o cerere de înlocuire a administratorului judiciar Comitetul creditorilor deține calitate procesuală, putând formula cereri și apărări.

Sub un prim aspect, deși a fost legal citat, Comitetul creditorilor nu și-a exprimat poziția procesuală cu privire la înlocuirea administratorului judiciar, iar instanța de apel în mod vădit nelegal a prezumat intenția Comitetului, considerând că apărările recurentei ar fi contrare interesului colectiv.

Faptul că doi din cei trei membri ai Comitetului creditorilor ar avea interese contrare față de apărările formulate prin cererea de intervenție nu poate justifica soluția adoptată, atât timp cât apărările recurentei nu vizează interesul propriu al fiecărui creditor, ci interesul colectiv, și anume cel de recuperare al creanțelor de la debitoarea S.C. B. S.A.

În drept, a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. B. S.A., prin fostul administrator judiciar A.., a solicitat respingerea recursului.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile privind încălcarea regulilor de procedură reglementate de art. 61 și 62 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererilor de intervenție principală și accesorie ca inadmisibile, sunt nefondate, acestea urmând a fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a învestit instanța de judecată, în etapa apelului, cu o cerere de intervenție principală, în susținerea căreia a arătat că justifică un interes din perspectiva calității sale de creditoare în litigiul ce vizează procedura insolvenței debitoarei S.C. B. S.A. și că înlocuirea administratorului judiciar privește orice creditor al acesteia, precum și cu o cerere de intervenție accesorie formulată în interesul Comitetului creditorilor, în ipoteza respingerii celei principale.

Poziția procesuală a terțului exprimată în cadrul cererii incidentale este în sensul temeiniciei dispoziției de înlocuire a fostului administrator judiciar.

Soluția dată cererii de intervenție principale a fost fundamentată pe art. 62 alin. (3) C. proc. civ., în sensul respingerii ca inadmisibilă, ca urmare a lipsei acordului expres al părților din etapa procesuală a apelului cu privire la cerere.

Criticile recurentei ignoră considerentele din încheierea atacată reținute sub aspectul inadmisibilității cererii de intervenție principală, în raport cu prevederile art. 62 alin. (3) C. proc. civ., a căror incidență a fost reținută în mod legal, argumentele recurentei vizând în esență îndeplinirea condițiilor de admisibilitate din perspectiva art. 61 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul existenței unui proces în curs de desfășurare, justificării interesului său propriu și pretinderea unui drept aflat în strânsă legătură cu cel dedus judecății, precum și cea a lipsei calității sale de parte originară, chestiuni ce nu au făcut obiectul analizei instanței.

Trecând peste aceste observații, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente, reținând în mod just inadmisibilitatea intervenției S.C. F. ȘI CONSTRUCȚII CĂI FERATE S.R.L. formulată în cadrul dosarului nr. x/2019, în cele două forme.

Potrivit art. 61 alin. (2) C. proc. civ., intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

Intervenția voluntară principală are natura juridică a unei veritabile cereri de chemare în judecată îndreptată împotriva părților inițiale, iar prin intermediul acesteia se urmărește valorificarea de către terț a unui interes propriu, diferit de cel al părților, fiind suficientă constatarea unei strânse legături între acestea.

Momentul până la care poate fi făcută intervenția principală este prevăzut de art. 62 alin. (2) și (3) C. proc. civ., regula fiind că intervenția poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. Prin excepție, intervenția principală poate fi promovată și în etapa procesuală a apelului, dar numai cu acordul expres al părților.

Prin învestirea cu o cerere de intervenție, în etapa procesuală a apelului, instanța este îndrituită să verifice condițiile de formă ale cererii, având în vedere că aceasta reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale din litigiu.

Întrucât normele procedurale pretind acordul expres al părților din etapa procesuală a apelului, rezultă că învoiala nu poate fi dedusă pe cale de interpretare din neprezentarea părților în fața instanței de apel sau din lipsa unui răspuns al lor, în ipoteza în care au fost citate cu mențiunea de a-și preciza poziția procesuală, criticile recurentei dezvoltate sub acest aspect cu ocazia susținerilor orale fiind nefondate.

În cauză, neexistând un acord expres unanim pentru formularea intervenției principale direct în apel, deși părților le-a fost comunicată în prealabil cererea incidentală, Înalta Curte constată că nu este întrunită cerința imperativă impusă de art. 62 alin. (3) C. proc. civ., astfel că dispoziția instanței de apel de respingere ca inadmisibilă în principiu a cererii de intervenție principală este legală.

În considerarea art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanța de apel a analizat cererea de intervenție accesorie promovată în apărarea Comitetului creditorilor, formulată în subsidiar, în ipoteza respingerii celei principale, pe care a respins-o ca inadmisibilă; și această măsură a fost criticată în recurs.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei vizând încălcarea art. 61 și art. 62 C. proc. civ., prin prisma cărora a arătat că în mod greșit s-a apreciat că apărările sale ar fi contrare interesului colectiv al Comitetului creditorilor.

Potrivit art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu are o poziție subordonată părții în favoarea căreia intervine, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 67 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora intervenientul accesoriu poate să săvârșească numai actele de procedură care nu contravin interesului părții în favoarea căreia a intervenit.

În litigiul de față, cererea de intervenție accesorie a fost formulată în etapa procesuală a apelului declarat împotriva încheierii din 26.02.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2013, privind înlocuirea administratorului judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. cu un alt practician în insolvență, în temeiul art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014. Cele două apelante, în calitate de creditoare, au invocat netemeinicia dispoziției de înlocuire a practicianului de insolvență.

Argumentele recurentei în sensul că apărările sale vizează interesul colectiv și că în mod nelegal a fost prezumată intenția Comitetului creditorilor nu pot fi reținute.

În speță, Înalta Curte constată că pledoaria recurentei dezvoltată în demersul său este în antiteză cu cea a Comitetului creditorilor, fiindcă apărările promovate prin intervenția accesorie sunt în sensul temeiniciei măsurii de înlocuire a administratorului judiciar, iar interesul Comitetului este cel de menținere a fostului practician în insolvență, având în vedere că doi dintre cei trei membri ai Comitetului au calitatea de apelanți, invocând netemeinicia măsurii de înlocuire, iar cel de-al treilea a înțeles să rămână în pasivitate.

Prin urmare, având în vedere poziția contradictorie expusă, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie, reținând atât incidența art. 67 alin. (2) C. proc. civ. din perspectiva lipsei interesului comun al terțului cu cei doi creditori, cât și imposibilitatea aprecierii poziției procesuale a celui de-al treilea creditor, în raport cu cea a terțului.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta S.C. F. ȘI CONSTRUCȚII CĂI FERATE S.R.L. împotriva încheierii din 02.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iulie 2020.