ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82221)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82221) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Imobil preluat de stat în cadrul reglementat de Legea

nr

. 18/1968 și Decretul

nr

.

221/1960. Obligațiile unității deținătoare

notificată pentru măsuri reparatorii în baza Legii

nr

. 10/2001.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat de stat.

Notificarea deținătorului pentru restituirea

imobulului

preluat de stat în cadrul reglementat prin Legea

nr

.

18/1960 și Decretul

nr

. 221/1960.

Obligațiile unității, deținătoare a imobilului,

notificată pentru măsuri reparatorii conform Legii

nr

. 10/2001.

Index alfabetic

.

Drept civil.

-

Imobil preluat de stat

-

Notificarea deținătorului imobilului pentru

măsuri reparatorii.

-

Decizia/dispoziția emisă de

deținătorul imobilului.

Legea

nr

.

10/2001 republicată:

art

. 25 (fost

art

. 23).

Deținătorul imobilului preluat de stat are obligația, conform

art

. 25 (fost

art

. 23) al

Legii

nr

. 10/2001 republicată, să examineze

situația imobilului a cărui restituire se solicită, de

către persoana îndreptățită, pentru a-și motiva

decizia/dispoziția, iar nu a se limita a răspunde, la notificarea ce

i s-a adresat, în sensul că imobilul, fiind preluat în executarea unei

hotărâri judecătorești de obligare  a plății unui

impozit, în temeiul Legii

nr

. 18/1968, nu sunt aplicabile

dispozițiile Legii

nr

. 10/2001, cazul

neregăsindu-se

în

art

. 2

lit

. a-g al acestei legi.

Examinarea este necesară, pentru că, dacă, în executarea

hotărârii judecătorești, prin care s-a dispus plata unui

impozit, in temeiul Legii controlului averilor

nr

.

18/1968 s-a urmărit silit locuința ocupată de debitor și

familia sa, care era exceptată de la urmărire, prin

art

. 12

lit

. f din Decretul

nr

. 221/1960, imobilul se încadra în dispozițiile

art

. 2

lit

. h al Legii

nr

. 10/2001, fiind restituibil în natură sau în

echivalent valoric.

Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 1491 din 25 februarie

2005.

Prin notificarea din 31 iulie 2001 reclamantul

K.I. și alții  au solicitat restituirea în natură a unui

imobil situat în Timișoara, fost proprietatea autorilor lor, preluat

în proprietatea statului ca urmare a aplicării Legii

nr

.

18/1968 privind controlul provenienței  unor bunuri ale persoanelor

fizice care au fost dobândite în mod ilicit (prin sentința civilă

nr

. 4107 din 14 iunie 1973 a Judecătoriei

Timișoara) și, respectiv, ca urmare a executării silite, în mod

nelegal, a debitelor stabilite în sarcina autorilor lor.

Prin dispoziția

nr

.

1460 din 12 decembrie 2002 primarul Municipiului Timișoara a respins

cererea, reținând că imobilul, a cărui retrocedare se

solicită, nu se încadrează în categoria celor prevăzute de

art

. 2 din Legea

nr

. 10/2001,

nefiind

vorba despre o „preluare abuzivă”, atâta vreme

cât preluarea imobilului s-a efectuat în baza unei hotărâri judecătorești,

pronunțată în procedura Legii

nr

. 18/1968.

Prin contestația înregistrată la 20

ianuarie 2003, reclamanții, în contradictoriu cu primarul Municipiului

Timișoara, au solicitat anularea deciziei menționate,

susținâns

că, pentru impozitul în sumă de

128.8443 de lei la care autorii lor au fost obligați în baza Legii

nr

. 18/1968, prin hotărârea judecătorească

la care se referă dispoziția contestată, pentru a cărui

neplată nelegal imobilul a fost supus procedurii

execuționale

prevăzute de Decretul

nr

. 221/1960, care,

prin

art

. 12

lit

. f,

excepta de la urmărire silită casa locuită de debitor

împreună cu familia sa,

catgorie

în care se

încadra și acest imobil.

Prin sentința civilă

nr

. 300 din 8 aprilie 2003, Tribunalul

Timiș

a respins contestația. S-a reținut că preluarea imobilului în

proprietatea Statului Român, ca urmare a executării silite, pe baza a

dispozițiilor sentinței civile

nr

.

4107 din 14 iunie 1973 a Judecătoriei Timișoara, nu poate fi

considerată a fi abuzivă și, în mod just, pârâtul a reținut

că imobilul în litigiu nu este supus restituirii în procedura Legii

nr

. 10/2001. Că,  persoanele nemulțumite, de

modul de desfășurare a procedurii

execuționale

reglementată prin Decretul

nr

. 221/1960, aveau

posibilitatea de a contesta actele

execuționale

,

în condițiile

art

. 41 din același act

normativ.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanții susținând, în esență, că: imobilul în

litigiu era exceptat de la executare silită prin dispozițiile

art

. 12 din Decretul

nr

.

221/1960; preluarea a fost abuzivă fiind incidente

art

. 2

lit

. h din Legea

nr

. 10/2001; este

irelevant

, din

punct de vedere al cererii deduse judecății, împrejurarea că nu

s-a contestat modul de executare silită a imobilului în procedura

prevăzută de

art

. 41 din Decretul

nr

. 221/1960.

Prin decizia civilă

nr

.

111 din 3 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul

reclamanților și a schimbat sentința în sensul că a admis

în parte acțiunea și a anulat dispoziția  din 12 decembrie

2002 a primarului  Municipiului Timișoara, reținând că:

potrivit

art

. 12

lit

. f din

Decretul

nr

. 221/1960, pentru debite din taxe și

impozite nu putea fi urmărită casa de locuit folosită efectiv de

debitor și familia sa; cum imobilul, în litigiu, se încadra în

această categorie, executarea silită și vânzarea acestui bun la

licitație de către Administrația Financiară a

Județului

Timiș

, a fost abuzivă astfel

că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite

măsuri reparatorii în temeiul

art

. 2 din Legea

nr

. 10/2001;  că, pârâtul, soluționând

notificarea reclamanților, a reținut că ar opera excepția

inadmisibilității cererii, fără a examina situația

imobilului în litigiu, respectiv dacă acesta poate fi restituit în

natură sau, dacă este cazul, să facă reclamanților o

ofertă de despăgubire prin echivalent, caz în care se impune reluarea

procedurii, urmând să emită o nouă dispoziție.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâtul Municipiul Timișoara, reprezentat prin primar și Consiliul

local al Municipiului Timișoara susținând că, întrucât imobilul

nu a fost preluat ca

umare

a pronunțării

unei  hotărâri de condamnare, în sensul

art

.

2

lit

. b din Legea

nr

.

10/2001, ci ca urmare a aplicării unei sancțiuni fiscale, în

mod greșit, tribunalul a admis apelul reclamanților.

Analizând recursul, Înalta Curte constată

că este

nefondat

pentru următoarele

considerente de fapt și de drept, care se substituie celor reținute

de către instanța de apel:

În drept,  în raport cu

dispozițiile

art

. 23 din Legea

nr

. 10/2001 entitățile obligate la restituire au

plenitudine de competență în soluționarea notificărilor iar

decizia, sau după caz, dispoziția de respingere trebuie să fie

motivată.

Motivarea trebuie să se facă prin

indicarea atât a considerentelor de drept, dar mai ales a considerentelor de

fapt, în raport de care s-a impus soluția adoptată.

În cazul în care entitatea

menționată soluționează o notificare având ca obiect

imobile

preluateîn

baza unor acte normative ori

proceduri administrative contestate, aceasta este în măsură să

califice dacă a fost sau nu o „preluare abuzivă”.

Aprecierea „preluării

abuzive”trebuie

să se analizeze de la caz la caz, în raport de circumstanțele

concrete în care imobilul a fost preluat în proprietatea statului.

Or, în speță, pârâtul, la emiterea

dispoziției

nr

. 1460 din 12 decembrie 2002, a

cărei anulare s-a solicitat, s-a rezumat a reține că imobilul în

litigiu ar fi

fos

preluat în patrimoniul Statului

Român, în baza Legii

nr

. 18/1968, conform

sentinței civile

nr

. 4107 din 14 iunie 1973,

pronunțată de Judecătoria Timișoara, caz în care nu ar fi

vorba de o preluare abuzivă, în sensul

art

. 2

din Legea

nr

. 10/2001.

Or, Legea

nr

.

18/1968 instituia o procedură de control a provenienței

buburilor

unei persoane fizice, atunci când existau date

și indicii cu privire la o vădită disproporție între

valoarea bunurilor acesteia și veniturile acesteia și nu o

procedură de predare a bunurilor unei persoane în patrimoniul statului.

De

alminteri

,

așa cum rezultă din considerente și dispozitiv, prin

sentința civilă

nr

. 4107 din 14 iunie 1973,

judecătoria Timișoara nu a dispus trecerea în patrimoniul statului a

imobilului în litigiu ci, constatând că autorii reclamanților, în

raport de veniturile realizate și cheltuielile efectuate, în perioada cercetată

( 1 ianuarie 1962- 30 iunie 1972 ), nu justifică  o sumă de

161.054 de lei, a stabilit în sarcina acestora obligația de a plăti

un impozit de 128.843,20 lei, sens în care a înaintat dosarul spre executarea

silită a debitorului, Administrației Financiare a județului

Timiș

.

Referitor la executarea silită a acestui

impozit, care ar fi fost finalizată în anul 1978 cu preluarea imobilului

în patrimoniul statului, reclamanții invocă încălcarea

dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, anume a

dispoziției

art

. 12

lit

.

fdin

Decretul

nr

. 221/1960,

potrivit căreia, pentru debite din impozite și taxe, se excepta de la

urmărire casa de locuit folosită efectiv de debitor și familia

sa.

În soluționarea notificării, pârâtul

era indicat să analizeze și să stabilească dacă

imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu respectarea dispoziției

legale menționate sau cu încălcarea acesteia, și dacă, în

acest din urmă caz, suntem în prezența unei „preluări abuzive”,

în sensul

art

. 2

lit

. f din

Legea

nr

. 10/2001.

Or, nici din considerentele dispoziției

nr

. 1460 din 12 decembrie 2002 a primarului Municipiului

Timișoara și nici din lucrările dosarului nu rezultă

dacă procedura de executare silită a imobilului în litigiu, pentru

neplată a impozitului datorat, efectuată de către

Administrația Financiare a Municipiului Timișoara,  a făcut

obiectul analizei Comisiei de aplicare a Legii

nr

.

10/2001, care a întocmit referatul în baza

căuia

a fost emisă din 12 decembrie 2002 a primarului.

Pentru considerentele de fapt arătate,

care, se substituie celor reținute de curtea de apel, instanța de

recurs va menține soluția de anulare a dispoziției mai sus

arătate,  urmând ca, după stabilirea, pe deplin, a

împrejurărilor de fapt în care  imobilul în litigiu a fost preluat în

patrimoniul statului, verificarea aspectelor referitoare la

legelitatea

procedurili

execuționale

desfășurată de Administrația Financiară a

Județului

Timiș

, sens în care se va

stabili dacă imobilul în litigiu  avea sau nu destinația

prevăzută de

art

. 12

lit

.

f din Decretul 221/1960 și, respectiv, de calitate emitentului, care se

va  analiza în raport de situația juridică actuală a

imobilului și care se va  arăta în cuprinsul deciziei, pârâtul

să emită o nouă decizie/dispoziție, cu indicarea

considerentelor de  fapt și de drept ale soluției adoptate.

Așa fiind, s-a respins recursul.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă