ÎCCJ, decizie (scj.ro #83687)

Excepția

prescripției dreptului la acțiune. Contradictorialitate

Instanța a considerat că pretenția reclamantului la profitul minim garantat

este prescrisă prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul

nr.167/1958 dar nu a pus în discuția părților această excepție încălcând

principiul contradictorialității care guvernează procesul civil.

Secția comercială, decizia nr.2367 din 2 aprilie 2002

Prin sentința civilă nr.1791 din 22 martie 2000, Tribunalul București – a admis

parțial acțiunea reclamantului Municipiul București reprezentat de Primarul

General și a obligat pe pârâta RA „R”  București să-i plătească: majorări

de întârziere la plata  taxei de concesionare a terenului aferent

blocului  din Ansamblul Mărășești, cotă de profit minim garantat și

majorări pentru neplata cotei de profit.

Reclamantul a declarat apel  cerând daunele pentru depășirea termenului de

finalizare a blocului și penalități la aceste sume, iar pârâta a declarat apel

solicitând înlăturarea obligației de a plăti cota de profit minim și majorările

respective.

Curtea de Apel București, Secția comercială, prin decizia civilă nr.3218 din 10

noiembrie 2000, a respins apelul reclamantului  ca nefondat și a admis

apelul pârâtei, schimbând parțial sentința primei instanțe, prin înlăturarea

obligației pârâtei la plata sumelor reprezentând cota de profit minim garantat

și majorările aferente.

Reclamantul a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.8 și

11 C.proc.civ., și a solicitat desființarea sentinței și în fond admiterea

acțiunii.

În motivare, a arătat că potrivit prevederilor Cap.IX, art.19  din contractul

de asociere încheiat în aprilie 1993, pârâta s-a obligat să-i achite profitul

minim garantat indexat cu rata inflației și cu penalități de 1% și 2% iar

instanța a reținut în mod greșit că nu sunt dovedite pretențiile în acest sens

și, a admis excepția precripției dreptului la acțiune.

În ceea ce privește daunele care i-au fost produse prin depășirea termenului de

finalizare a lucrărilor la blocul din litigiu, reclamantul a arătat că acestea constau

în chiriile pe care nu le-a încasat datorită nefinalizării blocului la termenul

fixat cât și penalitățile calculate la aceste chirii, conform hotărârii

Consiliului General al Municipiului București.

Recursul reclamantului este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că, prima instanță a admis

obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând profitul minim garantat pe anii

1995-1998 inclusiv, luând în considerare modul de calcul al reclamantului.

Deși art.19 din contractul de asociere prevede că partea va plăti reclamantului

anual suma reprezentând profitul minim garantat, indexată cu rata inflației, în

calculul efectuat de reclamant se aplică indicele de inflație la suma totală

rezultată.

La sumele stabilite pentru fiecare an în modul arătat, reclamantul a

calculat și majorări de întârziere prin aplicarea unor coeficienți de 0,12%,

0,16% și 0,25% pe zi.

Instanța de apel, fără a pune în discuțiea părților excepția prescripției dreptului

material la acțiune, a considerat că pentru anii 1995 și 1996 pretențiile

reclamantului la profitul minim garantat sunt prescrise prin trecerea

termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, iar pentru anii

1997 și 1998 pretențiile sunt nefondate întrucât nu sunt dovedite cu acte,

astfel că implicit nu se pot acorda nici majorări de întârziere la plata

profitului. Pentru acest motiv recursul reclamantului a fost admis, decizia a

fost casată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea cauzei

în privința  capătului de cerere privind profitul minim garantat și

majorările de întârziere la plata acestui profit, urmând a fi puse în discuția

părților atât problemele privind  aplicarea termenului de prescripție a

dreptului la acțiune cât și cele legate de modul de stabilire și de calcul a

sumelor pretinse.