ÎCCJ, decizie (scj.ro #83687)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83687) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Excepția prescripției dreptului la acțiune. Contradictorialitate Instanța a considerat că pretenția reclamantului la profitul minim garantat este prescrisă prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 dar nu a pus în discuția părților această excepție încălcând principiul contradictorialității care guvernează procesul civil. Secția comercială, decizia nr.2367 din 2 aprilie 2002 Prin sentința civilă nr.1791 din 22 martie 2000, Tribunalul București – a admis parțial acțiunea reclamantului Municipiul București reprezentat de Primarul General și a obligat pe pârâta RA „R” București să-i plătească: majorări de întârziere la plata taxei de concesionare a terenului aferent blocului din Ansamblul Mărășești, cotă de profit minim garantat și majorări pentru neplata cotei de profit.
Reclamantul a declarat apel cerând daunele pentru depășirea termenului de finalizare a blocului și penalități la aceste sume, iar pârâta a declarat apel solicitând înlăturarea obligației de a plăti cota de profit minim și majorările respective. Curtea de Apel București, Secția comercială, prin decizia civilă nr.3218 din 10 noiembrie 2000, a respins apelul reclamantului ca nefondat și a admis apelul pârâtei, schimbând parțial sentința primei instanțe, prin înlăturarea obligației pârâtei la plata sumelor reprezentând cota de profit minim garantat și majorările aferente. Reclamantul a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art.304 pct.8 și 11 C.proc.civ., și a solicitat desființarea sentinței și în fond admiterea acțiunii.
În motivare, a arătat că potrivit prevederilor Cap.IX, art.19 din contractul de asociere încheiat în aprilie 1993, pârâta s-a obligat să-i achite profitul minim garantat indexat cu rata inflației și cu penalități de 1% și 2% iar instanța a reținut în mod greșit că nu sunt dovedite pretențiile în acest sens și, a admis excepția precripției dreptului la acțiune. În ceea ce privește daunele care i-au fost produse prin depășirea termenului de finalizare a lucrărilor la blocul din litigiu, reclamantul a arătat că acestea constau în chiriile pe care nu le-a încasat datorită nefinalizării blocului la termenul fixat cât și penalitățile calculate la aceste chirii, conform hotărârii Consiliului General al Municipiului București.
Recursul reclamantului este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată că, prima instanță a admis obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând profitul minim garantat pe anii 1995-1998 inclusiv, luând în considerare modul de calcul al reclamantului. Deși art.19 din contractul de asociere prevede că partea va plăti reclamantului anual suma reprezentând profitul minim garantat, indexată cu rata inflației, în calculul efectuat de reclamant se aplică indicele de inflație la suma totală rezultată. La sumele stabilite pentru fiecare an în modul arătat, reclamantul a calculat și majorări de întârziere prin aplicarea unor coeficienți de 0,12%, 0,16% și 0,25% pe zi.
Instanța de apel, fără a pune în discuțiea părților excepția prescripției dreptului material la acțiune, a considerat că pentru anii 1995 și 1996 pretențiile reclamantului la profitul minim garantat sunt prescrise prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, iar pentru anii 1997 și 1998 pretențiile sunt nefondate întrucât nu sunt dovedite cu acte, astfel că implicit nu se pot acorda nici majorări de întârziere la plata profitului. Pentru acest motiv recursul reclamantului a fost admis, decizia a fost casată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea cauzei în privința capătului de cerere privind profitul minim garantat și majorările de întârziere la plata acestui profit, urmând a fi puse în discuția părților atât problemele privind aplicarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune cât și cele legate de modul de stabilire și de calcul a sumelor pretinse.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.