ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 708/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamantul Municipiul București, prin Primar General,

a sesizat Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și a solicitat ca

prin sentința care se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei

de 132.566,18 lei reprezentând profit minim garantat în cuantum de 11.868,97

lei calculat pentru anii 2004 - 2005, majorări și penalități de întârziere

aferente în cuantum de 20.697,27 lei calculate până la data de 16 februarie 200.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin contractul de asociere din 1993 încheiat între R.I.

RA și SC C.E. SA în conformitate cu dispozițiile art. 1491 C. civ. coroborat cu

prevederile capitolului V din Legea nr. 15/1990, dispozițiile H.G.R. nr. 441/1991

a H.C.L.M.B. și a acordului din 1993 al Comisiei de Selecție constituită în

acest scop, s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții,

punerea în funcțiune și exploatare a blocului din Ansamblul E. sector 1

București. Se mai arată că pârâta s-a obligat să achite contravaloarea

profitului minim garantat anual în valoare de 3.424.164 rol, sumă ce urma a fi

indexată anual cu rata inflației iar durata asocierii a fost stabilită pe toată

perioada existenței construcției.

S-a susținut că, pârâta nu

și-a respectat obligația de a achita profitul minim garantat pentru anii 2004 -

2005 de 111.868,97 ron pentru care s-au calculat penalități și majorări de

întârziere.

Acțiunea a fost întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 1066,

art.

1708 C. civ., art. 251 -

art.

256 C. com., Legea nr. 215/2001, O.G.

nr. 45/2003, O.G. nr. 26/2001, H.G. nr. 1513/2002, H.G. nr. 784/2005.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând că între

aceleași părți cu privire la același obiect și cauză s-au pronunțat sentințele nr.

4753/2004 și 2099/1999, rămase definitive, solicitând totodată respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată, pe motivul că după finalizarea construcției spațiile

au fost împărțite între asociați fiecare dobândind proprietatea exclusivă

asupra unor spații, conform aportului fiecăruia astfel că, reclamanta nu are

dreptul la profit.

Tribunalul București, prin

sentința comercială nr. 6920 din data de 14 septembrie 2006, a respins excepția

autorității de lucru judecat, precum și acțiunea formulată de reclamantă, ca

neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul

a reținut, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată

de pârâtă, că între hotărârile menționate și prezenta cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., respectiv o cerere cu același obiect,

cauză și între aceleași părți.

În ceea ce privește fondul

cauzei, tribunalul a avut în vedere prevederile contractului de asociere din 1993

în care s-au stabilit cotele de aport ale părților și actul adițional din 1993

la contract prin care s-a stabilit cota de asociere. Astfel, reclamantul nu mai

poate pretinde profitul minim garantat în baza art. 5 din contractul din 1993

odată ce părțile au convenit asupra împărțirii spațiilor, iar prin încheierea

contractului de vânzare - cumpărare din 1994 s-a transferat dreptul de

proprietate asupra întregului spațiu situat la parterul blocului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamantul, motivele vizând greșita interpretare a actului

juridic dedus judecății, și faptul că instanța nu a ținut seama de voința

părților exprimată prin actele adiționale la contractul de asociere, în sensul

producerii efectelor juridice și după încheierea contractului de vânzare - cumpărare.

Referitor la profitul minim

garantat, la care pârâta s-a obligat prin art. 19, s-a susținut că acesta

trebuia achitat deoarece contractul era în vigoare și că erau datorate atât

majorările de întârziere, cât și penalitățile de întârziere.

Prin decizia comercială nr. 13

din 15 ianuarie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a

respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamant, reținând că din coroborarea

convențiilor încheiate între părți a reieșit că prin dobândirea dreptului de

proprietate exclusivă de către pârâtă asupra unora dintre spațiile din imobilul

întreg, ce a făcut obiectul asocierii, pârâta nu mai datorează cota de asociere

de vreme ce asocierea a încetat după încheierea contractului de vânzare - cumpărare

din 1994.

Împotriva deciziei

pronunțată în apel, a declarat recurs reclamantul Municipiul București, prin Primarul

General, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a

hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin dezvoltarea motivelor

de recurs invocate, recurentul a arătat că instanța de apel eronat a apreciat,

prin criticile aduse sentinței că se schimbă cadrul procesual al litigiului și

că tot greșit s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 294 C. proc.

civ., prin analogia făcută între taxa de concesiune și profitul minim garantat.

De asemenea, arată recurentul, instanța a interpretat art. 2 din contract numai

prin prisma art. 982 C. civ., fără a ține cont și de prevederile art. 962 și

art.

984 C. civ., dreptul de preemțiune

fiind exercitat cu privire la spațiul comercial, iar nu cu privire la întreg

imobilul și la folosința terenului. A mai susținut că și motivarea conform

căreia asocierea a încetat datorită dobândirii dreptului de proprietate este

complet eronată.

Intimata SC C.E. SA prin

întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca

legală a deciziei recurate, menționând că susținerile recurentei conform cărora

instanța de apel a considerat că a fost schimbat cadrul procesual în faza

apelului, sunt total nerelevante neconstituind în sine un motiv pentru

admiterea recursului atâta timp cât instanța de apel s-a pronunțat cu privire

la obiectul pretenției deduse judecății.

Analizând decizia recurată,

prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte apreciază că recursul nu este

fondat și, în temeiul art. 312 C. proc. civ. îl va respinge, ca atare, pentru

următoarele considerente.

Potrivit art. 304 C. proc.

civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de

nelegalitate în situații limitativ prevăzute de pct. 1 - 9.

Cu privire la primul motiv

de recurs, în ordinea indicată de recurent, și anume art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, critica este nefondată. Astfel sunt

nefondate susținerile recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art.

294 C. proc. civ. în sensul că a fost schimbat cadrul procesual, deoarece în

cererea de apel se invocă, pentru prima dată, taxa de concesiune încălcându-se

textul de lege enunțat.

Potrivit dispozițiilor art. 294

alin. (1) C. proc. civ. ”În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza

sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi”.

Alin. (2) al aceluiași

articol prevede că „ se pot cere dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și

orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe.

În cauză însă nu pot fi

apreciate ca fiind asimilate taxele de concesiune cu profitul minim garantat,

întrucât acestea au regimuri juridice distincte prevăzute expres de actele

normative; or, taxa de concesiune nu reprezintă un venit în sensul textului de

lege precitat, așa încât în mod corect a apreciat instanța de apel că recurenta,

prin cererea de apel, a schimbat cadrul procesual în faza de judecată a

apelului.

Referitor la cel de al

doilea motiv de recurs și anume art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea

deciziei este posibilă când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia. Or, se constată că prin interpretarea dată contractului, instanțele

nu au schimbat natura lui, iar prevederea art. 5 din contract conform căreia

durata asocierii este pe toată perioada existenței construcției s-a interpretat

corect prin prisma art. 6, care dispune, fără distincție cât privește

destinația spațiului, că societatea de construcții dobândește dreptul de

cumpărare, vânzare, concesionare sau închiriere, potrivit legii, dispoziție

care concordă cu art. 1 din contract.

Cum potrivit art. 1 obiectul

contractului este finalizarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în

funcțiune și exploatare în mod distinct de către părțile contractante a

blocului din Ansamblul E., actul adițional la contract, de partajare a

spațiului reprezintă o concretizare a acestuia, iar contractul de vânzare

cumpărare încheiat de părți ulterior, o concretizare a art. 6 din contractul

sus citat.

Așa fiind, se constată că

instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 977,

art.

982 și

art.

969 C. proc. civ., sub aspectul

interpretării clauzelor stabilite de părți dându-le înțelesul și finalitatea

urmărită la încheierea convențiilor supuse spre analiză instanțelor.

În consecință, față de cele

ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Municipiul București, prin Primar, împotriva deciziei comerciale

nr. 13 din 15 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2008.