ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu în data de 25.09.2019, sub nr. x/2019, contestatorul Tribunalul Sibiu, în contradictoriu cu intimata creditoare A., a formulat contestație la executare împotriva încheierii nr. 165/19.09.2019, dată de executorul judecătoresc B. în dosarul execuțional nr. x/2018, prin care a fost desemnat expertul C., precum și împotriva executării silite înseși.

2.1. Prin sentința nr. 6327 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Sibiu, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

În motivarea soluției s-a reținut, în esență, în raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și de decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, că noțiunea de "judecător" din cuprinsul textului procedural își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau, după caz, de pârât.

2.2. Prin sentința civilă nr. 5226 din 12 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Pitești, secția civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție

În considerentele hotărârii s-a reținut că art. 127 C. proc. civ., în forma de la data cererii de executare, este norma care reglementează situația competenței teritoriale a instanței în considerarea calității speciale a reclamantului, iar textul de leg amintit prevede o competență alternativă prin sintagma "reclamantul poate …", fiind o aplicare a normei generale din art. 116 C. proc. civ. care prevede, în cazul competenței alternative, posibilitatea alegerii de către reclamant a unei instanțe din multitudinea celor deopotrivă competente.

S-a mai reținut faptul că instanța de trimitere nu poate stabili, din oficiu, curtea învecinată cu cea din a cărei rază se află aceasta și nici nu poate desemna una din instanțele de pe raza Curții de Apel Pitești. Totodată, contestatorul nu și-a exprimat expres alegerea instanței "deopotrivă competentă", iar prin înregistrarea cererii la Judecătoria Sibiu se constată că manifestarea de voință este evidentă în alegerea instanței.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul dedus judecății îl constituie contestația la executare silită formulată de contestatorul Tribunalul Sibiu, asupra căreia, instanțele aflate în conflict, în examinarea competenței teritoriale în soluționarea cererii, au apreciat în mod diferit asupra incidenței dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Sediul materiei referitor la instanța de executare este reglementat prin dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. prevede că "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Aplicând dispozițiile legale anterior redate la speța dedusă judecății, reiese că soluționarea contestației la executare este de competența instanței de executare, respectiv Judecătoria Sibiu, instanță de la sediul debitorului Tribunalul Sibiu.

Se constată însă că debitorul din cauză este o instanță judecătorească, respectiv Tribunalul Sibiu, instanță căreia i-ar reveni competența de soluționare a pricinii în calea de atac.

În această situație, devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018.

Conform acestei decizii, dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale, încălcând principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Este adevărat că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de competență facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant/pârât, norma interzicând sesizarea instanței competente dacă este aceea la care acesta își desfășoară activitatea.

În respectarea exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială", raportat la calitatea debitorului din prezenta pricină, respectiv de instanță căreia i-ar reveni competența de soluționare a căii de atac, Judecătoria Sibiu, din oficiu, poate invoca excepția de necompetență, apreciind că, altfel, părțile nu vor avea parte de un proces echitabil.

În atare context, Înalta Curte constată că interesul ocrotit prin dispozițiile art. 127 C. proc. civ. este unul general, și anume apărarea prestigiului și imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil.

Prin urmare, reținând că debitorul din cadrul raportului juridic obligațional dedus judecății este Tribunalul Sibiu, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea Judecătoriei Pitești, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Pitești, învecinată cu Curtea de Apel Alba Iulia, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Sibiu (instanță care ar fi fost competentă să judece cererea potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ.).

În concluzie, în stabilirea instanței competente primează calitatea debitorului Tribunalul Sibiu, instanță care ar urma să soluționeze calea de atac în pricina în care are figurează ca parte. Or, în atare împrejurare, pentru a garanta părților dreptul la un proces echitabil, se impune a fi aplicate cu prioritate dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatorul Tribunalul Sibiu, în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Judecătoriei Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.