ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2009/2021

HOTĂRÂRE

07.10.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2009/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 27 mai 2021 pe rolul Judecătoriei Sibiu, petentul Birou Executor Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite, la cererea creditorului B. împotriva debitoarei C. S.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4349 din 22 octombrie 2020 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2019.

II. Hotărârea Judecătoriei Sibiu:

Prin încheierea nr. 2731 din 2 iunie 2021 pronunțată de Judecătoria Sibiu, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, în a cărei circumscripție a reținut că se află sediul debitoarei C. S.A..

III. Hotărârea Judecătoriei Sector 2 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 2 București a pronunțat sentința civilă nr. 7166 din 25 iunie 2021, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a arătat că sediul debitoarei C. S.A. nu se află în România, în condițiile în care la adresa din București, str. x, sector 2 este sediul procesual ales al debitoarei, iar nu sediul propriu-zis al acesteia, astfel cum rezultă din titlul executoriu - sentința civilă nr. 4349 din 22 octombrie 2020 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2019, precum și din precizările depuse de petent la dosarul cauzei la 23 iunie 2021 .

Având în vedere că, la data înregistrării cererii de executare silită pe rolul BEJ A., respectiv 17 mai 2021, debitorul C. S.A. nu avea sediul în România, iar creditorul B. avea domiciliul în Sibiu, județ Sibiu, în raport de dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, constatând ivirea conflictului negativ de competență.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum în mod corect au reținut cele două instanțe aflate în conflict, în cauza de față sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ce definesc instanța de executare ca fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În cauză, se constată că prima instanță învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite a dispus declinarea competenței luând în considerare sediul procesual ales al debitorului, iar nu sediul efectiv al acestuia.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că, în speță, debitor figurează ca fiind o persoană juridică care nu are date de identificare din care să rezulte că ar fi o persoană juridică cu sediul în România sau o persoană juridică cu sediul în străinătate.

Cu alte cuvinte, sediul debitorului persoană juridică nu este cunoscut, sediul procesual ales neputând fi avut în vedere pentru determinarea competenței.

Prin sintagma "cazurile în care legea dispune altfel" din cuprinsul art. 651 alin. (1) C. proc. civ. anterior redat, legiuitorul a lăsat posibilitatea aplicării și altor dispoziții legale prin care să se stabilească instanța de executare competentă și în cazul în care nu se poate identifica sediul/domiciliul debitorului.

În atare situație, când debitorul nu are sediul sau domiciliul cunoscut, devin aplicabile, prin analogie, dispozițiile de drept comun, respectiv art. 108 C. proc. civ. care dispune că: dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz.

În cadrul executării silite creditorul are calitatea de reclamant - prevederile art. 664 alin. (1) C. proc. civ.: executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Astfel fiind, în cauză, competența instanței de executare urmează a se stabili în raport de domiciliul creditorului B. care, la data sesizării organului de executare - data înregistrării cererii de executare (17 mai 2021) era în Sibiu, județul Sibiu (fișa DEPAB - fila x verso din dosarul Judecătoriei Sectorului 2 București).

Deși ar fi atrasă competența aceleiași instanțe - de la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, nu se poate reține incidența dispozițiile art. 651 alin. (1) teza II C. proc. civ., dat fiind faptul că, în speța dedusă judecății, din actele existente în dosar, nu reiese faptul că sediul debitorului nu se află în țară.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii privind încuviințarea executării silite în favoarea Judecătoriei Sibiu, în a cărei circumscripție se află domiciliul creditorului.