ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei

penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 855 din 5

decembrie 2012, Judecătoria sector 6 București a dispus condamnarea inculpatului

R.S. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare [1 an și 10 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006,

cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C.

pen.; 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C.

pen. și art. 76 lit. a) C. pen.; 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.; 4 ani și 6 luni închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C.

pen. și art. 76 lit. a) C. pen.; 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C.

pen.; 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin.

(1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. și două pedepse de câte

10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea

nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 10 alin. (l) din Legea

nr. 241/2005, art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. d)

C. pen.] sporită cu 6 luni, în total pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare (pedeapsă

rezultantă), pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând

să execute 5 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară, deducând prevenția de la

20 noiembrie 2004 la 2 aprilie 2005.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat

pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat

pe inculpat pentru infracțiunile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea

art. 13 C. pen. și art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat

procesul penal față de inculpatul ca urmare a intervenirii prescripției speciale,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.;

art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen.; art. 290 C. pen.; două

infracțiuni prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 118

lit. e) C. pen., s-au confiscat de la inculpatul R.S. sumele de 6.474.192.897 ROL,

82.110 euro, 10.4216 euro, 23.246 euro, 300 dolari SUA, 7.500 dolari SUA și 59.117

DM.

În baza art. 348

C. proc. pen., s-a desființat înscrisurile falsificate.

În temeiul

art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 163 C. proc. pen., s-a

menținut sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului

R.S., până la concurența sumelor confiscate.

S-a luat act că

SC T.A.A. SA, SC R.I.H. SA și A.N.V.-D.R.A.O.V. București nu s-au constituit părți

civile.

În baza art. 346

C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București,

inculpatul R.S. și partea vătămată SC T.A.A. SA.

Prin decizia penală

nr. 1272 din 1 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a calificat

căile de atac exercitate împotriva hotărârii date în fond ca fiind apeluri și în

temeiul art. 42 alin. (1) C. proc. pen. a declinat competența de judecare a acestora

în favoarea Tribunalului București, reținând în esență că două dintre infracțiunile

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, la data de 31 august 2007, înainte

de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, sunt prevăzute de art. 9 din Legea

nr. 241/2005, infracțiuni care la momentul sesizării instanței erau de competența

materială a judecătoriei.

Tribunalul București,

secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 1083/R din 5 august 2013, în baza

art. 42 alin. (1) raportat la art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea recursurilor Parchetului

de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, inculpatului R.S. și părții vătămate

SC T.A.A. SA declarate împotriva sentinței penale nr. 855 din 5 noiembrie 2012 a

Judecătoriei sector 6 București în favoarea Curții de Apel București și constatând

conflictul negativ de competență, conform art. 43 alin. (3) C. proc. pen. a sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul București a reținut, în esență, că legiuitorul pentru

a nu perturba mersul normal al ciclului procesual început sub legea veche, a reglementat

o derogare de la principiul aplicării imediate a normelor de drept procesual penal,

stabilind în art. XXIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010 că dispozițiile relative

la competența, căi de atac, termene și motive ultraactivează pentru hotărârile nedefinitive

și procesele în curs de derulare Ia momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.

S-a constatat

că pentru a ultraactiva dispozițiile referitoare la competență și căile de atac

este obligatoriu să existe o hotărâre dată în primă instanță, înainte de intrarea

în vigoare a noii legi, în caz contrar fiind incident principiul aplicării imediate

a normei de drept procesual penal.

Or, în cauză deși

inculpatul a fost trimis în judecată, la data de 31 august 2007, printre altele

și pentru infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, fapte pentru

care prin Legea nr. 202/2010 competența în primă instanță a fost trecută la tribunal,

s-a reținut că această împrejurare nu are relevanță sub aspectul căilor de atac,

în condițiile în care sentința a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a

acestui act normativ, ci doar în ceea ce privește competența în primă instanță întrucât

potrivit art. XXIV alin. (2) din legea nouă procesele în curs de judecată la data

schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate

de acele instanțe.

Cum momentul pronunțării

hotărârii primei instanțe s-a situat în timp după intrarea în vigoare a legii „micii

reforme” în raport de dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen. și art. 28 pct.

3 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, s-a apreciat

că singura cale de atac ce poate fi exercitată este cea a recursului, care însă

se judecă de către Curtea de Apel București, chiar dacă infracțiunile de evaziune

fiscală pe legea nouă au fost date în competența tribunalului ca instanță de fond,

fiind eronat raționamentul potrivit căruia soluțiile date de judecătorie după intrarea

în vigoare a noii reglementări, dar în procese începute anterior acestui moment,

pot fi cenzurate în două grade de jurisdicție, apel și recurs, de către tribunal

respectiv curte de apel, întrucât contravine voinței legiuitorului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, fiind investită cu soluționarea conflictului negativ de competență,

constată că instanța competentă a soluționa căile de atac exercitate de Parchetul

de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, inculpatul R.S. și partea vătămată

SC T.A.A. SA este Tribunalului București, ca instanța de apel, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art.

XXIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea

în vigoare a legii „micii reforme” rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor

prevăzute de legea sub care a început procesul penal, iar procesele în curs de judecată

la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate

de acestea, noile dispoziții referitoare la competența aplicându-se numai cauzelor

cu care instanțele au fost sesizate după 25 noiembrie 2010, când a intrat în vigoare

acest act normativ.

Chiar dacă hotărârea

primei instanțe a fost pronunțată la data de 5 decembrie 2010, deci după intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010, în cauză sunt incidente dispozițiile art. XXIV

alin. (2) ale acestui act normativ, întrucât sesizarea cu rechizitoriu a Judecătoriei

sector 6 București s-a făcut la 31 august 2007, procesul penal fiind astfel început

la 25 noiembrie 2010, dată de la care au devenit aplicabile dispozițiile referitoare

la competență reglementate prin legea „micii reforme”.

De altfel, legea

„micii reforme” a adus schimbări în legătură cu infracțiunile de evaziune fiscală

prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 doar sub aspectul competenței materiale

a instanței care le judecă în fond, acestea fiind trecute de la judecătorie la tribunal,

fără însă a aduce vreo modificare numărului de căi de atac care pot fi exercitate

împotriva hotărârilor date în primă instanță în cazul unor asemenea fapte, atât

norma procesuală penală veche, cât și cea nouă stabilind că sentințele privind aceste

infracțiuni sunt supuse apelului și recursului, astfel că în mod eronat Tribunalul

București a reținut că atare soluții pot fi atacate doar cu recurs, constatând incidența

art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, deși în speță nu se pronunțase încă

o hotărâre la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Pe de altă parte,

din interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. (2) și (3) din Legea nr. 202/2010

rezultă că judecătoria ca instanță legal învestită înainte de intrarea în vigoare

a acestui act normativ continuă să judece infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute

în art. 9 din Legea nr. 241/2005, sentințele pronunțate după 25 noiembrie 2010 fiind

supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel, întrucât legiuitorul

făcând referire la „procesele în curs de judecată” a avut în vedere toate gradele

de jurisdicție, inclusiv cele căile ordinare de atac, nu doar judecata în primă

instanță.

În consecință,

Înalta Curte de Casație și Justiție va stabilit competența de soluționare a cauzei,în

favoarea Tribunalului București, calificând căile de atac promovate de Parchetul

de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, inculpatul R.S. și partea vătămată

SC T.A.A. SA ca fiind apeluri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe inculpatul R.S. în favoarea Tribunalului București,

instanță căreia i se va trimite dosarul în vederea soluționării apelurilor declarate.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial

cuvenit avocatului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum

25 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 19 septembrie 2013.