ÎCCJ, decizie (scj.ro #83625)

Tranzacție.Acțiune în constatare.

C.civ.,art..1704 ,art.1705

C.proc.civ., art.111,art.271,art 272, art.273

Tranzacția

depusă de părți nu întrunește condițiile pe care legea le impune pentru ca

acest act să constituie un acord de voință valabil exprimat, fiind numai voința

uneia dintre părți, prin lipsa semnăturii reclamantei .Totodată,cererea

incidentă, depusă de pârâtă,de constatare a drepturilor litigioase, nu poate fi

primită  nici pe calea unei acțiuni în constatare, având  mai degrabă

caracterul unei intâmpinări asupra căreia instanțele s-au pronunțat odată cu

respingerea acțiunii și apelului., astfel încât așa numita tranzacție are

caracterul unei simple propuneri

.

(Secția

comercială,.decizia nr.2838 din 30 mai 2003)

Reclamanta SC E.SA a chemat în judecată pe

pârâții P.D. , SC A. SRL, V.DE. și B.G.E., solicitând să se constate ieșirea

din patrimoniu a vilei C. și retragerea calității de locator din contractul de

locațiune

.Tribunalul Constanța, prin sentința civilă

nr.2809 /COM din 14 noiembrie 2000, a respins  acțiunea considerând că

reclamanta nu poate cere constatarea inexistenței unui drept al pârâtului

iar  denunțarea unui contract nu se poate face decât prin

consimțământul  mutual sau pentru cauze autorizate de lege.

Instanța de fond a stabilit că pârâții, persoane fizice, nu au  calitate

procesuală pasivă, singurul raport contractual fiind încheiat între reclamantă

și pârâta SC A. SRL.

Curtea de Apel Constanța , soluționând apelul declarat de pârâta SC.A.SRL, prin

decizia civilă nr.340/COM din 9 aprilie 2001, a respins  cererea acesteia

reținând  că cererea  incidentă  de constatare a

drepturilor  litigioase  nu poate fi primită pe calea unei acțiuni în

constatare, așa numita tranzacție, depusă la 31 octombrie  2000, fiind

doar o propunere  și adresă de revenire.

Împotriva  deciziei  pârâta a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art.304 pct.7,8,9 și 10 C.proc.civ,.susținând că a încheiat cu

reclamanta o tranzacție de care instanța nu a ținut cont și nu a  examinat

în fond chestiunea  litigioasă; nu s-a pronunțat asupra cererii în

constatare deși a admis-o  în principiu, a interpretat  greșit

cererea refuzând să o examineze, acțiunea în constatare fiind singura posibilă

în lipsa unei acțiuni în  realizare.

O ultimă critică, a deciziei atacate, are în vedere  nepronunțarea asupra

propunerii de tranzacție.

Recursul este nefondat.

Dispozițiile art.271-273 C. proc. civ. și ale art.1704-1705  C.civ. dau

posibilitate părților ca, oricând în cursul judecății, chiar dacă nu au fost

citate, să solicite instanței de judecată să ia act de  învoiala lor și să

pronunțe o hotărâre care  să o consfințească.

Instanța este obligată să examineze conținutul tranzacției și condițiile în

care a fost încheiată, să constate dacă nu se  urmărește un scop ilicit,

să nu fie potrivnică  legii, intereselor statului sau unui terț  sau

dacă nu este rezultatul unui viciu de  consimțământ.

Învoiala părților va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul

hotărârii de expedient.

Tranzacția depusă de pârâta SC A. SRL nu întrunește condițiile pe care legea le

impune pentru ca acest act să fie socotit un acord de voință valabil exprimat,

întrucât ea este numai voința  exprimată a uneia din părți, fără acordul

celeilalte,aceasta rezultând din lipsa semnăturii reprezentanților

reclamantei  SC E.SA.. Astfel, chestiunile  legate de efectele pe

care un asemenea act le poate produce au fost judicios soluționate de instanțele

de fond.

Pe de altă parte, dispozițiile art.111 C. proc. civ. prevăd posibilitatea

părții care are un interes, să facă cerere pentru constatarea existenței

sau ineexistenței unui drept, dacă nu poate cere realizarea dreptului .

Definită astfel, acțiunea în constatare are un  caracter  subsidiar,

față de acțiunea de drept comun, în realizarea dreptului, scopul  urmărit

de legiuitor fiind de a recunoaște  părții accesul la toate

posibilitățile  procesuale pe care le are pentru realizarea dreptului său.

În condițiile în care acțiunea prevăzută de art.111 C. proc.civ. presupune o

procedură excepțională, iar instanțele au apreciat alte posibilități

procesuale de realizare a dreptului pretins, examinarea fondului litigiului nu

mai era posibilă.

De altfel, cererile pe care pârâții P. D.și SC.A.SRL le-au formulat, au

caracter de întâmpinare și privește  contractul de  locațiune, așa

încât asupra acestora  instanțele s-au  pronunțat odată cu

respingerea acțiunii și apelului.

Ca atare, având în vedere dispozițiile art.312 C. proc. civ., Curtea a

respins ca nefondat recursul .