ÎCCJ, decizie (scj.ro #83625)

Tranzacție.Acțiune în constatare. C.civ.,art..1704 ,art.1705 C.proc.civ., art.111,art.271,art 272, art.273 Tranzacția depusă de părți nu întrunește condițiile pe care legea le impune pentru ca acest act să constituie un acord de voință valabil exprimat, fiind numai voința uneia dintre părți, prin lipsa semnăturii reclamantei .Totodată,cererea incidentă, depusă de pârâtă,de constatare a drepturilor litigioase, nu poate fi primită nici pe calea unei acțiuni în constatare, având mai degrabă caracterul unei intâmpinări asupra căreia instanțele s-au pronunțat odată cu respingerea acțiunii și apelului., astfel încât așa numita tranzacție are caracterul unei simple propuneri . (Secția comercială,.decizia nr.2838 din 30 mai 2003) Reclamanta SC E.SA a chemat în judecată pe pârâții P.D.

, SC A. SRL, V.DE. și B.G.E., solicitând să se constate ieșirea din patrimoniu a vilei C. și retragerea calității de locator din contractul de locațiune .Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr.2809 /COM din 14 noiembrie 2000, a respins acțiunea considerând că reclamanta nu poate cere constatarea inexistenței unui drept al pârâtului iar denunțarea unui contract nu se poate face decât prin consimțământul mutual sau pentru cauze autorizate de lege. Instanța de fond a stabilit că pârâții, persoane fizice, nu au calitate procesuală pasivă, singurul raport contractual fiind încheiat între reclamantă și pârâta SC A. SRL.

Curtea de Apel Constanța , soluționând apelul declarat de pârâta SC.A.SRL, prin decizia civilă nr.340/COM din 9 aprilie 2001, a respins cererea acesteia reținând că cererea incidentă de constatare a drepturilor litigioase nu poate fi primită pe calea unei acțiuni în constatare, așa numita tranzacție, depusă la 31 octombrie 2000, fiind doar o propunere și adresă de revenire. Împotriva deciziei pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7,8,9 și 10 C.proc.civ,.susținând că a încheiat cu reclamanta o tranzacție de care instanța nu a ținut cont și nu a examinat în fond chestiunea litigioasă; nu s-a pronunțat asupra cererii în constatare deși a admis-o în principiu, a interpretat greșit cererea refuzând să o examineze, acțiunea în constatare fiind singura posibilă în lipsa unei acțiuni în realizare.

O ultimă critică, a deciziei atacate, are în vedere nepronunțarea asupra propunerii de tranzacție. Recursul este nefondat. Dispozițiile art.271-273 C. proc. civ. și ale art.1704-1705 C.civ. dau posibilitate părților ca, oricând în cursul judecății, chiar dacă nu au fost citate, să solicite instanței de judecată să ia act de învoiala lor și să pronunțe o hotărâre care să o consfințească. Instanța este obligată să examineze conținutul tranzacției și condițiile în care a fost încheiată, să constate dacă nu se urmărește un scop ilicit, să nu fie potrivnică legii, intereselor statului sau unui terț sau dacă nu este rezultatul unui viciu de consimțământ. Învoiala părților va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii de expedient.

Tranzacția depusă de pârâta SC A. SRL nu întrunește condițiile pe care legea le impune pentru ca acest act să fie socotit un acord de voință valabil exprimat, întrucât ea este numai voința exprimată a uneia din părți, fără acordul celeilalte,aceasta rezultând din lipsa semnăturii reprezentanților reclamantei SC E.SA.. Astfel, chestiunile legate de efectele pe care un asemenea act le poate produce au fost judicios soluționate de instanțele de fond. Pe de altă parte, dispozițiile art.111 C. proc. civ. prevăd posibilitatea părții care are un interes, să facă cerere pentru constatarea existenței sau ineexistenței unui drept, dacă nu poate cere realizarea dreptului . Definită astfel, acțiunea în constatare are un caracter subsidiar, față de acțiunea de drept comun, în realizarea dreptului, scopul urmărit de legiuitor fiind de a recunoaște părții accesul la toate posibilitățile procesuale pe care le are pentru realizarea dreptului său.

În condițiile în care acțiunea prevăzută de art.111 C. proc.civ. presupune o procedură excepțională, iar instanțele au apreciat alte posibilități procesuale de realizare a dreptului pretins, examinarea fondului litigiului nu mai era posibilă. De altfel, cererile pe care pârâții P. D.și SC.A.SRL le-au formulat, au caracter de întâmpinare și privește contractul de locațiune, așa încât asupra acestora instanțele s-au pronunțat odată cu respingerea acțiunii și apelului. Ca atare, având în vedere dispozițiile art.312 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul .