ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1565/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 17/1974 din 8 iulie 1974, pronunțată de fostul Tribunal Județean Bistrița-Năsăud în Dosarul nr. x/1974, a fost admisă acțiunea de ieșire din indiviziune formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâților Statul Român și Întreprinderea Județeană de Gospodărie Comunală și Locativă Bistrița, apartamentele 5 și 6 fiind atribuite Statului român.

Prin cererea înregistrată la 5 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă sub nr. 142/112/1974, petenta minoră C., reprezentată de mama sa C., în calitate de succesoare cu titlu particular a proprietarului tabular, în contradictoriu cu pârâții A. și B., reprezentată prin mandatar D., Statul Român prin Consiliul local Bistrița și Întreprinderea Județeană de Gospodărie Comunală și Locativă Bistrița, a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinței civile nr. 17/1974 din 8 iulie 1974 în dosarul nr. x/1974, pronunțată de fostul Tribunal județean Bistrița-Năsăud, în sensul rectificării suprafețelor aferente apartamentelor 5 și 6, ca fiind 55,27 mp, respectiv 43,72 mp.

În motivare, autoarea a arătat că la identificarea apartamentelor menționate au fost inversate din eroare suprafețele acestora, fiind notată pentru apartamentul nr. 5 suprafața de 43,27 mp, iar la apartamentul nr. 6 suprafața de 55,27 mp, deși în realitate, apartamentul nr. 5 are 55,27 mp, iar apartamentul nr. 6 are 43,27 m.p.

A mai susținut reclamanta, că la data la care a achiziționat apartamentul nr. 5, acesta fusese distrus în urma unui incendiu, astfel că nu a putut identifica suprafața reală a acestuia, luând ca fiind corectă suprafața înscrisă în cartea funciară. Ulterior, a constatat inadvertența dintre raportul de expertiză ce a stat la baza sentinței date în soluționarea partajului și suprafața înscrisă în cartea funciară.

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul Sentinței civile nr. 17/1974, pronunțată în Dosarul nr. x/1974 la 12 octombrie 2015, Tribunal Bistrița-Năsăud, secția Civilă a respins cererea ca nefondată.

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, a reținut că cele arătate de petentă nu se circumscriu dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii (respectiv forma codului republicată în anul 1948), potrivit căruia greșelile asupra numelui, calității și susținerilor părților sau cele de socoteli, precum și orice alte greșeli materiale strecurate în hotărâre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri.

În fundamentarea acestei concluzii, prima instanță a notat că Sentința civilă nr. 17/1974, a preluat concluziile suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul E., depus la dosar la 18 aprilie 1974 și completat la 28 iunie 1974, astfel că, în contextul corespondenței dintre dispozitivul hotărârii și suplimentul la lucrarea de expertiză în ceea ce privește descrierea apartamentelor nr. 5 și 6 (apartamentul nr. 5 format din antreu în suprafață de 8,60 mp, bucătărie în suprafață de 10,62 mp, camere în suprafață de 15,75 mp, respectiv de 8,75 mp; apartamentul nr. 6 format din antreu în suprafață de 5,37 mp, camere în suprafață de 13,97 mp, 18,27 mp, respectiv 18,27 mp), eroarea materială sub aspectele invocate este nefondată.

Ulterior, la 18 februarie 2016, petenta C., reprezentată de mama sa C., a formulat în contradictoriu cu pârâții B., Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Bistrița, Primăria Bistrița și Serviciul Locativ pentru I.J.G.C.L Bistrița, o nouă cerere vizând de această dată rectificarea erorilor materiale strecurate în tabelul de mișcare parcelară din cuprinsul suplimentului la raportul de expertiza întocmit de expertul topograf E. și apoi a dispozitivului Sentinței civile nr. 17/1974 a Tribunalului Județean Bistrița-Năsăud, în sensul de a fi modificate suprafețele încăperilor apartamentului nr. 5, situat la mansarda imobilului casa de locuit de la 43,72 mp la 58,72 mp.

Prin încheierea civilă din 28 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/1974, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția Civilă a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale evocate.

În argumentarea soluției, s-a reținut că Sentința civilă nr. 17/1974 se întemeiază pe raportul de expertiză întocmit de expertul E., depus la dosar la 18 aprilie 1974 și completat la 28 iunie 1974, fără însă ca dispozitivul acesteia să consemneze că lucrarea tehnică de specialitate face parte integrantă din sentință, ipoteză ce ar fi permis intervenția instanței în sensul reclamat. Or, în contextul dat, tribunalul a apreciat că cererea petentei vizează remedierea unei deficiențe de fond a lucrării tehnice de specialitate, iar nu o simplă eroare materială de calcul, rectificabilă în calea procedurii instituite de prevederile art. 281 C. proc. civ.

Totodată, în acord cu statuările cuprinse în încheierea civilă din 12 octombrie 2015 prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în Sentința civilă nr. 17/1974, circumscris puterii de lucru judecat, tribunalul a conchis că lectura actelor Dosarului nr. y/1974 relevă atât identificarea de către expertul tehnic a suprafețelor fiecăruia dintre apartamente cu ocazia completării lucrării de specialitate: suprafața apartamentului nr. 5 fiind de 43,72 mp și apărând menționată și pe planul de situație întocmit ca anexă la suplimentul lucrării, cât și corespondența dintre dispozitivul hotărârii și suplimentul la raportul de expertiză în ceea ce privește descrierea apartamentului nr. 5.

Raportat la cele anterior expuse, tribunalul a reținut că cererea dedusă judecății nu poate fi circumscrisă sferei erorii materiale la care face trimitere textul art. 281 C. proc. civ., ci eventual sferei erorilor de ordin substanțial.

Pentru considerentele de fapt și de drept evocate, prima instanță a respins ca neîntemeiată și această din urmă cerere formulată de petentă.

Împotriva acestei hotărâri, autoarea a formulat apel, care a fost soluționat prin încheierea civilă nr. 2250/A/2016 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în Dosarul nr. x/1974, în sensul admiterii excepției necompetenței sale materiale, invocate din oficiu, și declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a decide astfel, curtea a calificat calea de atac cu a cărei soluționare a fost învestită ca fiind recurs, iar nu apel, având în vedere incidența legii procesuale în vigoare la data pronunțării hotărârii a cărei rectificare s-a solicitat.

Ca și consecință a celor anterior reținute, instanța de control, la termenul de judecată din 25 octombrie 2016, a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, reținând că potrivit art. 4 din C. proc. civ., forma în vigoare la 8 iulie 1974, modificat prin Decretul nr. 52/1969 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, recursurile împotriva hotărârilor date în primă instanță de tribunalele județene se judecată de Tribunalul Suprem.

În același sens, a menționat și că recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 17/1974 din 8 iulie 1974 a Tribunalului Județean Bistrița-Năsăud a fost respins prin Decizia nr. 626/1975 pronunțată de Tribunalul Suprem, secția civilă în Dosarul nr. x/1974.

În considerarea acestor argumente, curtea a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de C., prin reprezentant C., împotriva încheierii nr. 17 din 28 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe rolul instanței supreme, calea extraordinară de atac a fost înregistrată la 4 noiembrie 2016.

În motivare, autoarea a arătat că soluția primei instanțe este nefondată raportat la argumentele detaliate prin cererea formulată, respectiv la împrejurarea că nu a fost parte în cauza în care s-a pronunțat sentința a cărei rectificare a solicitat-o, fiind succesoare cu titlu particular a proprietarilor A. și B., astfel cum atestă contractul de vânzare-cumpărare depus în copie la dosar.

De asemenea, deși a recunoscut că foștii proprietarii ai apartamentului nu au uzat de căile procesuale care le-ar fi permis corectarea mențiunilor greșite din suplimentul la raportul de expertiză, a reiterat că a dobândit apartamentul nr. 5, fără a avea posibilitatea să verifice identitatea situației scriptice cu cea faptică, având în vedere că apartamentul a fost incendiat înainte de a-l achiziționa.

A mai susținut că pasivitatea autorilor săi nu poate determina acceptarea unei situații care nu reflectă realitatea, cu atât mai mult cu cât în prezent vecinii de apartament speculează deficiențele mențiunilor din cartea funciară, tinzând să-i restrângă tot mai mult dreptul de proprietate asupra spațiilor ce intră în compunerea apartamentului.

Față de cele arătate, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, cu consecința schimbării încheierii atacate, în sensul admiterii cererii sale de îndreptare a erorilor strecurate în Sentința civilă nr. 17/1974 din 8 iulie 1974 a Tribunalului Județean Bistrița-Năsăud.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și normelor legale incidente, Înalta Curte urmează să îl respingă în considerarea celor ce succed:

Cu titlu preliminar, în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., forma în vigoare la 18 februarie 2016, data promovării cererii de îndreptare a erorilor formulată de petenta C., text legal potrivit căruia "procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, (...) înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată", raportat la 8 iulie 1974, data pronunțării Sentinței civile nr. 17/1974 a Tribunalului Județean Bistrița-Năsăud, din cuprinsul căreia se solicită îndreptarea erorilor materiale, instanța supremă impune concluzia că în mod corect instanțele anterioare au reținut că cererea dedusă judecății este guvernată din punct de vedere procesual de prevederile C. proc. civ. de la 1865, forma în vigoare la 8 iulie 1974, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 52/1969 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.

De asemenea, este de menționat că în mod corect Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea instanței supreme raportat la art. 4 pct. 1 din C. proc. civ. aplicabil conform celor arătate în precedent, potrivit căruia Tribunalul Suprem era competent să judece recursurile împotriva hotărârilor date de Tribunalul Capitalei Republicii Populare Române și tribunalele regionale ca instanțe de fond, precum și având în vedere că apelul a fost desființat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952 al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române pentru modificarea codurilor de procedură civilă, procedură penală și procedură fiscală, în legătură cu restructurarea organizării judecătorești. Astfel, potrivit art. III al acestui decret s-a statuat că, ori de câte ori în C. proc. civ., cât și în orice alte legi, era prevăzută calea de atac a apelului, părțile aveau deschisă numai calea recursului. Ca atare, orice referire la apel în textele C. proc. civ., varianta în vigoare la data pronunțării hotărârii a cărei îndreptare s-a cerut, trebuie socotită ca fiind la recurs, în locul apelului părțile având deschisă calea recursului.

Totodată, Înalta Curte reține că potrivit art. 306 C. proc. civ. "instanța de recurs nu este limitată la cercetarea motivelor arătate în cerere. Ea este obligată să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia hotărârii cu privire la oricare din motivele prevăzute în art. 304."

Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data pronunțării hotărârii evocate (forma republicată în 1948), greșelile asupra numelui, calității și susținerilor părților sau cele de socoteli, precum și orice alte greșeli materiale strecurate în hotărâre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei cereri a părților.

Prin urmare, pot face obiectul menționatei proceduri doar erorile materiale, de tehnoredactare strecurate în hotărâri, iar nu cele de raționament, de substanță.

Or, verificarea actelor și lucrărilor relevă că suprafețele apartamentelor 5 și 6 din imobilul indicat de recurentă, menționate în considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr. 17/1974 a Tribunalului Județean Bistrița-Năsăud, cu privire la care aceasta a solicitat îndreptarea erorilor materiale, sunt identice celor consemnate în suplimentul la raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul tehnic desemnat E.

Pe cale de consecință, cum eroarea materială ar fi putut fi reținută doar în ipoteza în care în cuprinsul hotărârii s-ar fi preluat din greșeală alte date decât cele consemnate în probele administrate în cauză, rezultă că în mod corect prima instanță a reținut inexistența erorii materiale vizând mențiunile referitoare la suprafețele celor două apartamente.

În ceea ce privește petitul constând în solicitarea de a se îndrepta erorile materiale strecurate în tabelul de mișcare parcelară din cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul topograf E., în sensul modificării suprafețelor încăperilor apartamentului nr. 5 din imobilul obiect al partajului, se constată că actul evocat, a cărui rectificare s-a solicitat este un mijloc de probă, astfel că eventuala eroare strecurată în economia acestuia nu este susceptibilă de a fi corectată pe calea procedurală instituită de prevederile art. art. 281 alin. (1) C. proc. civ., care vizează exclusiv erorile materiale strecurate în economia hotărârilor judecătorești.

Raportat la cele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța supremă va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta C., reprezentată de C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta C., reprezentată de C., împotriva Încheierii civile nr. 2250/A/2016 din 25 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM