ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1400/2018

Prin Sentința civilă nr. 1591/18.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis cererea reclamantei A. (EUROPE) N.V., în contradictoriu cu pârâții C. COM GMBH și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci; în consecință, s-a dispus decăderea pârâtei C. COM GMBH din drepturile conferite de marca figurativă "C." nr. 73225/2005 pentru clasele 14 și 25, pe teritoriul României, cu cheltuieli de judecată în sumă de 5068,34 RON.

Prin Decizia nr. 534/6.07.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de către pârâta C. COM GMBH împotriva sentinței menționate, ce a fost schimbată, în sensul respingerii cererii ca nefondată.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs reclamanta A. (EUROPE) N.V.

Totodată, pârâta C. COM GMBH a declarat recurs incident împotriva considerentelor aceleiași decizii de apel.

- În motivarea apelului, partea adversă a invocat faptul că marca sa "C." este o marcă notorie/de mare renume la nivel global și național, caracter pe care, în accepțiunea pârâtei, instanța de fond l-ar fi reținut prin sentința apelată și pe care reclamanta nu l-ar fi contestat. S-a susținut că instituția mărcii notorii și instituția decăderii din drepturile asupra mărcii înregistrate sunt incompatibile, astfel încât titularul unei mărci înregistrate nu ar putea fi decăzut din drepturile conferite de marcă.

În fața primei instanțe nu s-a solicitat constatarea caracterului notoriu al mărcii "C.", astfel încât invocarea acestui aspect direct în apel (chiar și sub forma unei apărări de fond) ar însemna o cerere nouă, care nu se poate formula în apel, conform art. 478 C. proc. civ.

Ceea ce a susținut în apărare pârâta în fața tribunalului a fost caracterul de marcă de mare renume la nivel global și național și faptul că utilizarea mărcii C. este notorie pentru reclamantă.

Noțiunea de marcă de mare renume este diferită de noțiunea de marcă notorie, de asemenea, este o mare diferență între o marcă notorie și o utilizare notorie a unei mărci înregistrate, astfel încât nu se poate afirma că reclamanta a recunoscut caracterul de marcă notorie al mărcii "C." și că tribunalul ar fi judecat și acest aspect. Mai mult, o marcă nu dobândește caracterul de marcă notorie prin simpla admitere a acestui caracter de către partea adversă într-un litigiu.

- Decizia este nelegală chiar admițându-se caracterul notoriu al mărcii "C." în România.

Marca notorie este o marcă ce se bucură de protecție fără a fi necesară înregistrarea sa, fiind de fapt o marcă neînregistrată. Titularul unei mărci notorii are dreptul recunoscut de lege să folosească și să aplice marca pe produse/servicii, cu toate că aceasta nu este înregistrată, și să se opună înregistrării unei mărci identice sau similare cu marca notorie sau să solicite anularea unei mărci înregistrate similare sau identice cu marca sa notorie.

Ceea ce face obiectul prezentei cauze este, însă, o marca înregistrată în România pentru clasele 14 și 25.

Drepturile conferite de o marcă înregistrată nu constau în dreptul de a comercializa produse și de a presta servicii sub marca respectivă, ci în dreptul de a cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească un semn identic sau similar, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său, în condițiile prevăzute de art. 36 din Legea nr. 84/1998.

Instituțiile mărcii notorii și ale mărcii înregistrate sunt două noțiuni distincte, iar sancțiunea decăderii pentru neuz este aplicabilă doar mărcii înregistrate. În cadrul unei acțiuni în decădere, titularul mărcii înregistrate trebuie să facă dovada folosirii efective a mărcii înregistrate, în variantele și formele prevăzute de lege, fără a se include și caracterul de marcă notorie a mărcii înregistrate și folosirea acestei mărci notorii pe teritoriul statului.

- Chiar dacă s-ar putea invoca, pentru respingerea sancțiunii decăderii din marca înregistrată, caracterul de marca notorie al mărcii înregistrate, pârâta nu a făcut dovada notorietății mărcii "C." nici în fața primei instanțe și nici prin probele depuse în apel, în conformitate cu art. 19 (Determinarea și dovedirea notorietății) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998.

Nu s-a făcut dovada gradului de cunoaștere în rândul segmentului de public din România a respectivei mărci din alt Stat Membru căruia se adresează produsele sau serviciile pentru care marca notorie sau de mare renume invocată este utilizată. Atât pentru marca notorie, cât și pentru marca de mare renume, este necesară dovedirea unui anumit grad de cunoaștere în rândul publicului relevant.

- Înscrisurile depuse nu sunt concludente pentru folosirea mărcii înregistrate în România "C." pentru clasele de produse 14 și 25 și nici pentru folosirea mărcii pretins notorii/de mare renume în România și/sau la nivel internațional, pentru clasa de servicii 14 și 25 sau caracterul notoriu/de mare renume al respectivei mărci.

În ceea ce privește înscrisurile depuse de pârâtă în fața primei instanțe, recurenta a arătat că își menține susținerile deja formulate.

În privința înscrisurilor atașate cererii de apel, acestea nu se referă la marca în discuție (marca figurativă "C."), provin de la parte, respectiv constituie pagini de pe propriul site și nu fac în niciun caz dovada cunoașterii mărcii invocate ca notorii în rândul segmentului de public relevant.

Grila de posturi TV disponibile la companiile de cablu E., F., G., H. dovedește doar faptul că postul C. este în grila de programe a companiilor de cablu în cauză și în niciun un caz gradul de audiență al postului respectiv în cadrul segmentului de public relevant. În acest sens, ar fi trebuit produse studii de rating efectuate de companii de specialitate în domeniu. Spre exemplu, se poate observa că și postul I. este inclus în grila de programe a companiilor de cablu și nu este o marcă notorie prin simpla includere.

Contractele de fabricație din anexa nr. 7 sunt încheiate de către J. (societate cu sediul în Austria), și nu de către pârâtă. În plus, respectivele contracte nu au dată certă, provin de la partea adversă, deci puteau fi întocmite pro causa și în niciun caz nu dovedesc gradul de cunoaștere al mărcii invocate ca notorii și nici folosirea efectivă, serioasă și publică în România, a mărcii înregistrate "C." a cărei decădere s-a solicitat.

Cele 4 facturi de expediere a unor produse către comercianți din România din anexa nr. 8 nu dovedesc folosirea efectivă, serioasă și publică a mărcii înregistrate în România pentru produsele din clasele 14 și 25, alături de documentele cuprinse în Anexele nr. 1, 3 și 7.

Una din cele 4 facturi este din anul 2007, astfel încât nu are nicio relevanță pentru perioada de referință a prezentei cauze: noiembrie 2008 - noiembrie 2014.

Celelalte 3 facturi sunt emise de către J., și nu de către pârâtă, și nu se dovedesc dacă produsele de îmbrăcăminte expediate (tricouri, top damă etc.) sunt sau nu comercializate sub marca înregistrată în România "C." sau sub o altă marcă. În orice caz, un număr de 3 facturi emise pentru o cantitate mică de produse de îmbrăcăminte nu poate fi considerată o folosire efectivă, serioasă și publică a mărcii înregistrate.

Niciunul dintre produsele prezentate în cele 3 print-uri de pe site-ul "(...)", depuse în Anexa nr. 9, prin care anumite persoane fizice au pus în vânzare următoarele produse, nu poartă marca înregistrată în România pentru clasele 14 și 25, a cărei decădere s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

Documentul din Anexa nr. 10 nu reprezintă o dovadă a utilizării mărcii invocate ca notorii/de mare renume, ci se referă la respingerea de către OSIM a înregistrării mărcii figurative A. pentru produse din clasa 38, solicitată de A. Television LLC, ca urmare a opoziției formulate de către J., cu sediul în Austria. Motivele invocate în opoziție au fost deținerea unor mărci comunitare anterioare și anume CTM 011777778 A. (marcă verbală) și CTM 009562661 A. (marcă figurativă).

Instanța de apel a reținut în mod greșit aspectul că instanța de fond nu ar fi reținut că marca "C." este o marcă notorie, în condițiile în care această apreciere rezultă din considerentele sentinței, fără ca reclamanta să formuleze apel.

În ceea ce privește considerentele cu privire la notorietatea mărcii "C.", instanța de apel a reținut în mod greșit că recurenta-pârâtă nu ar fi făcut dovada cunoașterii de către public a mărcii, această concluzie fiind rezultatul aprecierii greșite sau a ignorării probatoriului administrat.

Marca "C." face parte dintr-o familie de mărci la nivel european și internațional, iar potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-234/06 Ponte Finanzaria), existența unei familii de mărci fundamentează folosința oricăreia dintre mărcile componente prin folosirea celorlalte mărci.

Brand-ul "C." cuprinde toate mărcile pârâtei care se identifică prin elementul distinctiv format din diamantul stilizat în plan bidimensional prin intermediul unui poligon cu 5 laturi, având în mijloc litera "f" urmată de un punct. Brand-ul "C." asigură folosirea fiecărei mărci componente identificate prin elementul distinctiv, fiind aplicabil art. 46 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, referitor la folosirea mărcii sub o formă care diferă de cea înregistrată prin anumite elemente ce nu alterează caracterul distinctiv al acesteia.

Notorietatea/renumele brandului "C." rezultă din dovezile ce atestă inclusiv gradul de cunoaștere, publicitatea, utilizarea și promovarea prin intermediul internetului, precum și Studiul european de marketing și media - European Media and Marketing Survey (EMS 2010), ale cărui constatări au fost prezentate ca dovadă a gradului de cunoaștere a mărcii "C." de către publicul la nivel european. Acesta este realizat de către compania IPSOS, una dintre cele mai mari societăți de acest profil, cu o rețea de peste 80 de țări acoperite la nivel mondial.

S-a a solicitat admiterea recursului incident, cu consecința înlăturării considerentelor criticate și înlocuirea acestora cu considerentele Înaltei Curți, păstrând soluția instanței de apel, cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 23.03.2018, Înalta Curte, în complet de filtru, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. (EUROPE) N.V. și recursul incident formulat de pârâta C. COM GMBH, membrii completului de filtru fiind în unanimitate de acord că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivele arătate în încheiere, care au inclus și aspectele referitoare la termenul și condițiile de declarare a recursului incident, precum și încadrarea criticilor din ambele recursuri în cazurile de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În aplicarea art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursurilor.

După cum rezultă din expunerea motivelor de recurs, susținerile formulate sunt, în esență, următoarele:

- invocarea direct în apel a caracterului de marcă notorie echivalează cu o cerere nouă în apel și este contrară dispozițiilor art. 478 C. proc. civ.

- chiar dacă s-ar reține această apărare, caracterul de marcă notorie nu dispensează pe titularul mărcii înregistrate de dovada folosirii efective a mărcii înregistrate, sub sancțiunea decăderii pentru neuz;

- nu s-a făcut dovada gradului de cunoaștere în rândul segmentului de public din România a mărcii în legătură cu care s-a invocat notorietatea, în condițiile art. 19 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998;

- înscrisurile depuse în susținerea apelului nu sunt concludente pentru folosirea mărcii înregistrate în România "C." pentru clasele de produse 14 și 25 și nici pentru folosirea mărcii pretins notorii/de mare renume în România și/sau la nivel internațional, pentru produsele din clasele 14 și 25 sau pentru caracterul notoriu/de mare renume al respectivei mărci.

Prin întâmpinarea formulată în recurs, intimata-pârâtă a răspuns tocmai acestor susțineri, cu excepția primeia dintre cele arătate anterior.

Înalta Curte reține că cea mai mare parte a susținerilor recurentei-reclamante se referă la caracterul de notorietate al mărcii, fapt justificat, în raționamentul expus în recurs, prin fundamentarea pe acest aspect a apelului părții adverse.

Se reține, în același timp, că instanța de apel a înlăturat susținerea din apel a pârâtei conform căreia prima instanță ar fi constatat notorietatea mărcii sale, cu motivarea că tribunalul a considerat că un asemenea argument nu este util în cadrul acțiunii în decădere. În continuare, instanța de apel a apreciat că notorietatea mărcii "C." nu a fost dovedită prin probele administrate.

Din considerentele deciziei recurate rezultă, astfel, că soluția de respingere a cererii în decăderea pârâtei din drepturile asupra mărcii combinate "C." nr. 73225, a fost adoptată în apel ca urmare a concluziei utilizării efective a mărcii în România pentru produsele pentru care marca a fost înregistrată, și nu a notorietății mărcii, din moment ce s-a considerat că aceasta nu a fost dovedită.

În acest context, reclamanta este îndreptățită să formuleze critici de nelegalitate doar în legătură cu motivele care au condus la respingerea cererii sale, neavând interesul să învestească instanța de recurs cu cercetarea dezlegărilor favorabile din apel (pârâta fiind cea care a declarat recurs împotriva considerentelor vizând notorietatea mărcii).

După cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu a recursurilor, prin care s-a apreciat că motivele de recurs ale reclamantei se încadrează în cazul descris de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reprezintă critici de nelegalitate motivele care pun în discuție cerința folosirii efective a mărcii cu privire la care se solicită decăderea, în contextul probării acestei utilizări de către titularul mărcii, căruia îi revine sarcina probei.

În evaluarea utilizării efective, ce constituie o noțiune autonomă de drept al Uniunii Europene, nu poate fi ignorată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene formată în interpretarea normelor relevante din directiva de armonizare a legislațiilor naționale cu privire la mărci, transpuse prin art. 46 și art. 49 din Legea nr. 84/1998. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat în mod explicit că noțiunea de "utilizare efectivă" trebuie să beneficieze de o interpretare uniformă (hotărârea din 11.03.2003 Ansul, parag. 31).

Din această perspectivă, evaluarea modului în care instanța de apel s-a raportat la diferiți factori considerați relevanți interesează, în limitele motivelor de recurs, aplicarea dispozițiilor legale referitoare la decăderea din drepturile asupra mărcii aparținând pârâtului. Însă, în măsura în care se constată o corectă fundamentare a concluziei formulate, nu este posibilă reaprecierea de către această instanță de control judiciar a situației de fapt ori a probelor administrate, care ar exceda cazurile de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., interesând temeinicia, și nu legalitatea hotărârii.

Astfel, se reține că instanța de apel a apreciat că marca înregistrată a fost folosită în mod efectiv în două modalități: prin expunerea mărcii în cadrul unor evenimente de modă, prin raportare la înscrisurile depuse în fața primei instanțe, precum și prin comercializarea pe teritoriul României de articole de îmbrăcăminte și accesorii de modă fabricate în străinătate în urma unor contracte încheiate cu pârâta, după cum rezultă din înscrisurile depuse în apel.

Prin motivele de recurs, s-a pretins că niciunul dintre înscrisurile avute în vedere nu este concludent pentru folosirea mărcii "C." pentru produsele pentru care marca a fost înregistrată, din clasele 14 și 25.

Din această perspectivă, se reține că, dintre înscrisurile atașate cererii de apel, la pronunțarea deciziei recurate au fost valorificate patru facturi, pe care instanța de apel le-a coroborat cu cinci contracte de fabricație încheiate cu societăți din Asia, pentru a conchide în sensul comercializării pe teritoriul României de produse vestimentare sub marca înregistrată, vizată de cererea în decădere de față.

După cum a arătat recurenta, toate aceste înscrisuri privesc o altă persoană decât pârâta din cauză, respectiv J., nu menționează în mod direct faptul că actele de comerț s-ar fi efectuat sub marca înregistrată în România "C.", iar facturile au fost emise pentru o cantitate mică de produse de îmbrăcăminte.

O marcă face obiectul unei utilizări efective atunci când este utilizată în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru aceste produse și servicii, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite prin înregistrare, astfel cum Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în mod constant (începând cu cauza Ansul, menționată anterior).

Prin prisma exigenței ca utilizarea să fie aptă să garanteze identitatea originii produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată pentru a fi efectivă, aprecierea folosirii efective trebuie să se bazeze pe acele dovezi administrate de către titular, căruia îi revine sarcina probei, ce atestă însăși utilizarea mărcii de către titular sau cu consimțământul său, precum și caracterul real al exploatării comerciale a mărcii. Folosirea efectivă nu poate fi demonstrată prin probabilități sau prezumții, ci pe elemente concrete și obiective care indică o folosire reală și suficientă din punct de vedere cantitativ a mărcii.

Astfel, frecvența, regularitatea și durata utilizării mărcii sunt factori ce pot fi luați în considerare, însă, simpla lor enunțare nu este suficientă în aprecierea folosirii efective, cât timp nu este însoțită de o analiză concretă a acelor dovezi ce relevă, în primul rând, că însăși marca în discuție a fost utilizată de către titular sau de către un terț, cu acordul titularului, și nu o altă marcă a titularului sau a terțului ori, după caz, numele comercial al titularului mărcii sau chiar al terțului.

În cazul în care aceste împrejurări nu sunt demonstrate, dar se probează, totuși, folosirea unui semn în legătură cu care titularul mărcii pretinde că ar proba folosirea mărcii înregistrate, ar trebui să se aprecieze dacă modul în care a fost folosit în concret semnul este apt, în percepția publicului relevant, să garanteze identitatea originii produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată.

În al doilea rând, menționarea unor facturi și a unor contracte de fabricație nu este în sine suficientă pentru demonstrarea relevanței unor factori precum frecvența, regularitatea și durata utilizării, fără a se ține cont de volumul în care produsele au fost astfel comercializate. O folosire într-o cantitate redusă poate fi considerată ca satisfăcând exigențele unei folosiri efective, cu condiția ca volumul mic de vânzări pe teritoriul relevant să fie justificat, în sectorul economic vizat, de scopul menținerii sau al creării unei cote de piață pentru produsele pentru care marca a fost înregistrată (în acest sens, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-416/04 Sunrider).

Se constată în cauză că instanța de apel a reținut concluzia comercializării pe teritoriul României de produse vestimentare sub marca vizată de cererea în decădere fără a justifica valorificarea înscrisurilor care, după cum recurenta a arătat în mod corect, privesc o altă persoană decât pârâta din cauză, nu menționează că marca înregistrată a fost aplicată pe produsele comercializate și indică un volum redus de produse de îmbrăcăminte.

În absența unor considerente referitoare la conținutul concret al înscrisurilor și la elementele care justifică luarea în considerare a acestora, chiar în contextul relevat anterior, menționarea factorilor relevanți în aprecierea folosirii efective, respectiv frecvența, regularitatea și durata utilizării mărcii, este formală și nu reflectă raportarea lor reală de către instanța de apel la utilizarea mărcii înregistrate.

Astfel, ținându-se cont de exigențele desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, expuse anterior, din considerentele deciziei recurate nu rezultă utilizarea, de către titular sau cu consimțământul său, chiar a mărcii înregistrate ori a unui alt semn, în conformitate cu funcția esențială a mărcii de identificare a originii produselor, și nici rațiunile comerciale pentru care cantitatea redusă a produselor comercializate în România ar fi suficientă pentru a reprezenta o utilizare efectivă, în sensul art. 46 din Legea nr. 84/1998.

Este de precizat, totodată, că, după cum s-a arătat prin motivele de recurs, pârâta și-a fundamentat apelul pe caracterul notoriu sau de mare renume al mărcii C. la nivel global și național, pentru a împiedica decăderea din drepturi a titularului unei mărci notorii sau de mare renume, chiar dacă marca înregistrată nu a fost folosită în mod efectiv pe teritoriul României.

Prin motivele de apel, s-a susținut, în esență, că, în aplicarea principiilor unității, echivalenței și al relativității ce guvernează protecția unei mărci notorii, folosirea în România a mărcii notorii/de mare renume C. pentru evenimente turistice, gale și prezentări de modă, dar și programe de televiziune ori alte evenimente mass-media cu același specific - sens în care au fost administrate probele anexate întâmpinării la cererea de chemare în judecată - dovedesc folosirea efectivă în România a mărcii notorii/de mare renume C.

Cu privire la înscrisurile atașate cererii de apel, pârâta a arătat că dovedește folosirea mărcii C. la nivel internațional pentru produsele pentru care marca națională a fost înregistrată. În urma încheierii de contracte de fabricație cu diverși producători la nivel internațional, apelanta creează produse din categoriile pentru care marca națională a fost înregistrată, iar produsele de vestimentație și accesoriile marca C. sunt trimise în România și distribuite fie în cadrul evenimentelor realizate de apelantă sau licențiate de aceasta în România, fie prin comercializare directă.

Față de conținutul motivelor de apel, se constată că pârâta a legat în mod esențial folosirea în România de o marcă C., ce ar conține caracteristicile reproduse în elementele distinctive ale mărcilor înregistrate la nivel internațional și global de către pârâtă. În acest context, folosirea în România a mărcii înregistrate ar corespunde sau ar fi complementară folosirii la nivel internațional a unei serii de mărci cu aceleași caracteristici, pe care înscrisurile depuse o relevă.

Valorificând înscrisurile depuse în calea ordinară de atac și la care s-a făcut referire anterior în analiza motivelor de recurs, instanța de apel nu putea ignora finalitatea propunerii și administrării probelor de către parte, precum și susținerile și apărările părților pe acest aspect. Instanța de apel ar fi trebuit să cerceteze dacă pârâta urmărește a demonstra folosirea efectivă în România a mărcii înregistrate, pentru produsele pentru care a fost înregistrată sau chiar pentru servicii în legătură cu acele produse, prin intermediul altor mărci ale pârâtei, folosite la nivel internațional pentru produsele pentru care marca a fost înregistrată. Această intenție a pârâtei ar putea fi desprinsă și din faptul că, după cum s-a arătat anterior, înscrisurile privesc o altă persoană decât pârâta din cauză, nu menționează că marca înregistrată a fost aplicată pe produsele comercializate și indică un volum redus de produse de îmbrăcăminte comercializate în România.

Or, aprecierea folosirii efective a mărcii vizate de cererea în decădere are drept premisă utilizarea mărcii în conformitate cu funcția sa esențială, aceea de a garanta identitatea originii produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru aceste produse și servicii.

Pe de altă parte, instanța de apel, valorificând înscrisurile administrate de către pârâtă, ar fi trebuit să țină cont de legătura pe care pârâta pare că a făcut-o între aceste înscrisuri și caracterul notoriu sau de mare renume al mărcilor înregistrate la nivel internațional, a căror folosire în România sau în afara României ar putea conduce la concluzia folosirii efective în România a mărcii înregistrate. Acest lucru nu s-a întâmplat în cauză, în condițiile în care instanța de apel nu a cercetat toate susținerile și apărările părților, inclusiv pe cele ale reclamantei din întâmpinarea depusă în apel, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a considerat ca nefiind dovedită prin probele administrate notorietatea mărcii "C.".

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluția adoptată în apel nu relevă o apreciere a folosirii efective a mărcii vizate de cererea în decădere în conformitate cu funcția sa de identificare a originii produselor pentru care marca a fost înregistrată și cu respectarea exigențelor pe care folosirea efectivă le impune.

În consecință, Înalta Curte va admite recursul principal declarat de către reclamantă și, în aplicarea art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Finalitatea recursului incident, exprimată in terminis, este aceea a înlăturării considerentelor criticate și înlocuirea acestora cu considerentele Înaltei Curți, păstrându-se soluția din dispozitivul deciziei de apel.

Față de casarea deciziei, prin admiterea recursului principal, analiza preconizată de către recurentă nu are obiect, însă este posibilă cu ocazia rejudecării apelului, în evaluarea folosirii efective a mărcii înregistrate.

Motivele recursului incident reiau susțineri din motivele de apel, privind folosirea în România a unei mărci ce conține caracteristicile unei serii/familii de mărci, inclusiv din perspectiva efectelor notorietății/renumelui familiei de mărci.

Astfel cum s-a arătat anterior, în analiza recursului principal, cu ocazia rejudecării apelului, urmează să se cerceteze folosirea efective a mărcii vizate de cererea în decădere în conformitate cu funcția sa de identificare a originii produselor pentru care marca a fost înregistrată și cu respectarea exigențelor pe care folosirea efectivă le impune, ținându-se cont de toate susținerile părților, inclusiv de cele din cererea de apel și din întâmpinarea la aceasta.

În aceste condiții, se constată că finalitatea recursului incident este atinsă prin admiterea recursului principal și casarea deciziei, în raport de considerentele expuse la pct. 1 din prezenta decizie, motiv pentru care Înalta Curte va admite și recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de reclamanta A. (EUROPE) N.V. și recursul incident formulat de pârâta C. COM GMBH împotriva Deciziei nr. 534A din 6 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN