ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15,10.20.14 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2014, reclamantele A., H. și S.C. B. au chemat în judecată pe pârâții S.C. C. S.R.L., Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, S.C. D. S.R.L. și Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună:

Prin cerere precizatoare, reclamantele A., H. și S.C. B., în temeiul art. 204 C. proc. civ., au solicitat completarea cererii de chemare în judecată sub aspectul motivării în drept, invocând și dispozițiile art. 1349, 1357-1359 C. civ. cu aplicare la capetele principale de cerere 3 și 5. Au susținut că înregistrarea numelui de domeniu "E." precum și utilizarea denumirii "E." de către pârâte îndeplinește condițiile de aplicare ale răspunderii civile delictuale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) și c), art. 36 din Legea nr. 84/1998 republicată privind mărcile și indicațiile geografice, art. 39 din H.G. nr. 1134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al Legii nr. 84/1998; art. 192 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civila nr. 885 din 26.06.2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. H. și S.C. B. în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, S.C. D. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., a dispus anularea mărcii nr. x din 15.05.2012 pentru toate clasele de produse pentru care este înregistrată și a obligat Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la publicarea hotărârii în BOPI și la înscrierea mențiunii în Registrul Mărcilor. A interzis pârâtei S.C. C. S.R.L. folosirea semnului în activitatea comercială și a dispus anularea înregistrării numelui de domeniu "E.". Totodată, a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, și a obligat pe pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 2720 euro către reclamante.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâta S.C. C. SRL.

Prin decizia nr. 957/A din 13 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 885/26.06.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014. A obligat apelanta la 1500 euro cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta susține, în esență, că instanța de fond și cea de apel au pronunțat două hotărâri în totală discordanță cu normele legale incidente în speța de fată, dând dovadă de un subiectivism exacerbat și fără a-și fundamenta cu argumente probatorii și legale soluția adoptată.

Recurenta a invocat prevederile art. 2 și art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, arătând că elementul E. se regăsea cu mult înainte înregistrat de către alte persoane juridice decât reclamanta, însă în alte clase de produse.

Dacă, însă, faptul că acest cuvânt E. se regăsește într-un brand, un concept înregistrat de ea, arată recurenta-pârâtă, pe trei tipuri de clase: 29, 30 și 32, iar instanța de fond a comparat strict cuvântul E. nu și toate clasele în care a înregistrat conceptul, înseamnă că a încălcat flagrant principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, prin faptul că a ignorat că reclamantele se prevalau de culpa proprie pentru a-și satisface interesele lor, respectiv doreau anularea unei mărci care conținea cuvântul E. într-o denumire mult mai lungă și o reprezentare grafică total diferită, deși acest cuvânt era înregistrat cu mult timp înainte de alte persoane la nivel internațional.

Altfel, menționează recurenta-pârâtă, nu există nici o explicație plauzibilă pentru faptul că s-a anulat marca înregistrată de ea și pentru alte clase de produse, respectiv 29 și 30 (deși reclamantele au înregistrat cuvântul E., respectiv cuvintele E. doar pentru clasa 32), precum și pentru anularea domeniului "E.".

Practic, în data de 30.01.2012, B. a înregistrat în România în clasa 32 cuvintele E., fără nicio reprezentare grafică, iar, ulterior, la data de 15.05.2012, recurenta-pârâtă a înregistrat în România un concept cu o reprezentare grafică respectată și în prezent: natural 100% E. alles gut, atât pe clasa 32, cât pentru clasele 29 și 30.

Abia în data de 08.04.2014, B. a înregistrat în clasa 32 un brand sau concept cu reprezentare grafică monocromă (gri), respectiv E.1, E.2 și E.3 (dovadă fiind extrasele de pe site-ul OSIM+TMview, depuse Sa dosarul de apel), deși de la cea dată și până în prezent a folosit diferit denumirea și reprezentarea grafică pe etichetele produselor comercializate (denumirea conținând și alte cuvinte, fiind și în culori reprezentarea grafică), cu toate că nu a înregistrat sub acea denumire și reprezentare grafică folosite pe etichetele produselor comercializate marcă.

Consideră recurenta ca aceasta reprezintă încă o dovadă clara de încălcare flagrantă a principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans din partea reclamantelor.

În concluzie, marca înregistrată de pârâtă este total diferită de mărcile înregistrate de reclamante, recurenta fiind până în prezent cea care a respectat cu acuratețe marca înregistrată, folosind-o pe etichetele produselor comercializate exact în forma înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, pe când reclamantele nu.

De asemenea, se mas arată că recurenta-pârâtă și reclamantele comercializează produse total diferite din punct de vedere ai conținutului, ambalajului, formei de prezentare și au piețe de desfacere total diferite. Tocmai de aceea legiuitorul a statuat expres faptul că nu este suficient o simplă asemănare de cuvânt sau produs, ci această asemănare să fie de așa manieră încât să poată crea, în percepția publicului, un. risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

Or, reclamantele nu au făcut dovada acestei confuzii a publicului asupra produsului comercializat de ea și a celor comercializate de reclamante, condiție sine qua non impusă de legiuitor.

Niciodată nu se va putea dovedi această confuzie între produsele comercializate de pârâtă și cele comercializate de către reclamante, fiind vorba în cazul său de un produs natural 100% (așa cum este și logo-ul său), prezentat total diferit ca grafică și ambalaj și vândut într-o piață de desfacere total diferită,

Totodată, logo-ul său conține și cuvântul "E.", iar al reclamantelor "E. ", scris diferit cu majuscule) și fiind citit diferit, într-o reprezentare grafică care îți impune citirea practic în două cuvinte E. și L. a produsului comercializat de reclamante.

În caz contrar, s-ar crea un precedent grav pentru toți comercianții din România prin faptul că s-ar putea înregistra la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci cu un cuvânt format din 2 litere și apoi să se încerce de către o persoană rău intenționată anularea tuturor mărcilor care ar avea în componența denumirii lor și acele 2 litere, ceea ce ar fi o absurditate.

Nu în ultimul rând, precizează recurenta-pârâtă, ea face parte din categoria micro-întreprinderilor care niciodată nu a avut vreo datorie restantă la bugetul de stat, iar prin anularea gratuită a mărcii sub denumirea căreia. își comercializează într-un mediu oarecum privat și îngust ca arie de desfacere, i s-ar produce o pagubă de proporții majore pentru bugetul de care dispune, rămânând cu marfa pe stoc, produse și ambalaje (care au fost achiziționate din Germania), de peste 71.000 RON, conform actelor anexate.

Practic, dacă s-ar menține soluția instanței de fond, ar intra în insolvență pentru o eroare judiciară și s-ar crea un precedent grav pentru societatea și economia națională.

Un exemplu clasic mediatizat la nivel național de confuzie dintre două mărci; folosite de două entități diferite este celebrul caz recent soluționat de instanțele din București "F. versus G.", cu câștig de cauză în favoarea celei dintâi. Dar în cazul de față nu există acea confuzie între mărcile lor.

În încheiere, recurenta-pârâtă arată și faptul că, și dacă se admite doar în parte acțiunea, instanța de fond o obligă (doar pe ea) la plata tuturor cheltuielilor de judecată, deși vina pentru înregistrarea acestei mărci nu îi aparține ei, ci autorităților competente a cenzura național denumirea unei mărci solicitate și a o înregistra.

Pentru toate aceste considerente, și pentru cele arătate și la fond, solicită admiterea apelului și respingerea acțiunii față de recurenta-pârâtă.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimatele-reclamante A. și S.C. B. au depus, în termen legal, întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

La data de 14 februarie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termenul legai, fiind motivat și timbrat, dar criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru CI, la data de 14 iulie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 64-70 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La dosar nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 18 mai 2018, tară citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din aceiași cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași acțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, astfel că, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci, în esență, sunt reluate pur și simplu susținerile din motivele de apel, indicându-se formal cazul de casare și normele legale încălcate, cu privire Sa faptul că probele administrate la fond și în apel nu dovedesc existența riscului de confuzie, a similarității și a distinctivității între mărcile din litigiu, în sensul dispozițiilor art. 2 și art. 6 lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998, tara a arăta în ce constă încălcarea acestor prevederi legale, respectiv ce anume impută instanței de apel.

Înalta Curte reține că pentru "a motiva" recursul, recurenta a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin motivele de apel, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apei în fundamentarea soluției pronunțate.

În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv, greșelile instanței de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, formal, de către recurentă prin memoriul de recurs.

Astfel, simpla nemulțumire a reclamantei față de hotărârea recurată, sub aspectul unei greșite aplicări a prevederilor art. 2 și art. 6 lit. a) și b) din Legea nr. 84/1998, ale căror texte sunt redate integral de către recurentă în memoriul de recurs, fără a se arăta în ce fel au aplicate sau interpretate greșit de instanța de apel, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului motivelor de apel, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

În acest context, în ipoteza în care se invocă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, recurenta era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs.

Pe de altă parte, determinarea riscului de confuzie și a distinctivității mărcii a cărei anulare a fost analizată de instanța de apel prin prisma criteriilor desprinse din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, fiind respinse ca nefondate toate apărările invocate de recurentă prin motivele de apel.

Or, prin memoriul de recurs sunt reluate doar argumentele din susținerile din motivele de apel, fiind ignorată, practic, motivarea instanței de apel cu privire la aceste critici.

Prin urmare, tară. să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de strică interpretare.

În acest context, se constată că susținerile recurentei vizând riscul de confuzie, distinctivitatea și similaritatea semnelor aflate în conflict sunt formale și nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare drept critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că indicarea ca ternei a! recursului și a dispozițiilor ari 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este pur formală, întrucât, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie acestei teze de nelegalitate, ci, în esență, sunt reluate susținerile din motivele de apei; or, aceste susțineri prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, statuate expres în ipotezele de la pct. 1 -8 ale aceluiași articol.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unui din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În speță, deși recurenta-reclamantă a indicat, formal, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recursul, criticile din memoriul de recurs nu pot fi încadrate, în condițiile art. 489 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta SC C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 957/A din data de 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 957/A din data de 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.05.2018.