ÎCCJ, decizie (scj.ro #83345)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83345) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Drepturile asociatului retras. Dividende Cuprins pe materii: Drept comercial. Societăți comerciale. Societatea cu răspundere limitată. Funcționare. Retragerea asociatului Index alfabetic: -asociat -acordul părților -dividende -retragerea asociatului art.226 alin.(3) din Legea nr.31/1990 Potrivit art.226 alin.(3) din Legea nr.31/1990, drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal . (Secția comercială, decizia nr.623 din 9 februarie 2007) Reclamantul T.V. a chemat în judecată societatea G.T.A. SRL, pentru a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 447.652.872 de lei, dividende aferente anului 2003, actualizate, cu motivarea că, după retragerea sa din societate, i se cuvin dividendele calculate din profitul net fără deducerea sumei reinvestite din cota de profit.
Tribunalul București, Secția comercială, prin sentința nr.73 din 11 ianuarie 2006, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la suma reprezentând diferență dividende, actualizată cu dobânzi, pe considerentul că la data aprobării distribuirii dividendelor, reclamantul nu mai era asociat în societate, ca efect al retragerii, situație în care au devenit aplicabile prevederile art.226 alin.(3) din Legea nr.31/1990, potrivit cărora drepturile asociatului retras, cuvenite din părțile sociale se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal.
Prima instanță a mai reținut că adunarea generală nu poate să dispună reinvestirea dividendelor cuvenite asociatului retras fiind citate normele metodologice privind fuziunea , divizarea , dizolvare și Ordinul Finanțelor nr.1078 din 6 august 2003, privind operațiunile ce se efectuează cu ocazia retragerii din societate, constând în determinarea elementelor de activ și pasiv, a activului net și efectuarea partajului propriu-zis. Sentința fondului a fost apelată de pârâta SC G.T.A. SRL, iar Curtea de Apel București , Secția comercială, prin decizia nr.385 din 20 iunie 2006, a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii. Curtea a reținut, în temeiul art.189 alin.(1) lit.a) din Legea nr.31/1990, că adunarea asociaților are ca atribuție principală aprobarea bilanțului contabil și repartizarea beneficiului net.
Instanța de apel a mai reținut că în situația în care reclamantul a considerat că este prejudiciat într-un drept al său, trebuia să uzeze de art.132 alin. (3) din Legea nr.31/1990 și să solicite constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale a asociaților din 14 aprilie 2004. Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs pentru motivele prevăzute în art.304 pct.7,8,9 C.proc.civ., în susținerea cărora a arătat că s-au aplicat greșit prevederile art.132 alin.(3) din lege, întrucât după data retragerii din societate nu mai avea calitatea de asociat pentru a putea ataca hotărârea adunării generale. Potrivit recurentului, dividendele constituie un drept legal iar obligația de plată a acestora devine exigibilă în momentul convenit de părți prin actul constitutiv, iar acest moment, în speță, coincide cu data retragerii sale iar după această dată, nimeni nu poate hotărî asupra bunurilor altuia.
Prin urmare, recurentul a conchis că adunarea generală nu poate să dispună reinvestirea părții din profit care i se cuvine, în folosul societății, și implicit a celorlalți asociați. Printr-o ultimă critică, a mai susținut că motivele reținute de instanță în considerentele deciziei sunt contradictorii, întrucât dispozițiile art.221 alin. (2) din lege îi conferă dreptul la dividende, iar, pe de altă parte, trebuia să solicite nulitatea absolută a hotărârii adunării generale din 14 aprilie 2004. Recurentul a mai arătat că reinvestițiile din profit vizează un folos viitor iar drepturile sale au devenit scadente la momentul retragerii, potrivit bilanțului aprobat. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei pronunțată în apel și în fond, menținerea soluției primei instanțe.
Recursul este fondat. Înalta Curte, a examinat motivul prevăzut în art.304 pct.9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea a fost lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii. O primă chestiune care trebuie precizată în raport cu motivul de casare/modificare luat în examinare privește momentul întrunirii voințelor asociaților pentru retragerea din societate a reclamantului. Acest moment este marcat de adunarea generală a asociaților societății din 31 martie 2004, prin care, la punctul 2, s-a consemnat că „toți asociații sunt de acord cu retragerea domnului V.T. din societate.
Cu privire la punctul 1 al adunării generale din 31 martie 2004, care se referea la aprobarea bilanțului și repartizarea profitului net, asociații au fost de acord ca discuțiile să fie reluate la 14 aprilie 2004. La aceeași dată urma să se discute cererea asociatului retras în legătură cu drepturile cuvenite atât din patrimoniul social cât și din dividendele realizate de societate pe anul 2003. Retragerea din societate a operat la data realizării acordului de voință al asociaților, astfel că, de la această dată pot fi valorificate drepturile față de societate, izvorâte din retragerea voluntară.
Instanța de apel a nesocotit acest moment al încetării calității de asociat și ca urmare, a apreciat greșit, că hotărârea AGA din 14 aprilie 2004, prin care s-a discutat aprobarea bilanțului și repartizarea profitului, inclusiv a drepturilor care se cuveneau asociatului retras, trebuia atacată în justiție, de către acesta din urmă, pe considerentul că aprobarea bilanțului și distribuirea profitului este un atribut acordat de lege numai adunării generale a asociaților. Aplicând dispozițiile art.194 alin.(1) din LSC la o situație de fapt străină textului, prin soluția pronunțată, s-a nesocotit reglementarea aplicabilă în cazul valorificării drepturilor asociatului retras.
Este neîndoielnic faptul că adunarea asociaților aprobă situația financiară și repartizarea profitului net și că acesta constituie un drept societar, numai că acest drept nu poate fi exercitat în disprețul celorlalte reglementări din legea societăților comerciale care se referă la drepturile asociatului retras. Cum retragerea dintr-o societate de persoane este un drept subiectiv stabilit de lege, care se exercită în condiții specifice reglementate de lege, atunci și drepturile care decurg din această retragere convențională se exercită în aceleași condiții.
Cu alte cuvinte nu poate fi îngrădit dreptul asociatului retras, așa cum a reținut instanța de apel, de neexercitarea unei acțiuni în nulitatea hotărârii AGA prin care i s-au stabilit drepturile, de vreme ce art.226 alin. (3) din LSC stabilește că „Drepturile asociatului retras cuvenite pentru părțile sale sociale se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal”. Așadar, este evident că, după retragerea din societate pentru valorificarea drepturilor care i se cuvin, în caz de neînțelegeri, asociatul își poate valorifica drepturile adresându-se instanței, acțiunea sa nefiind condiționată de atacarea hotărârii asociaților prin care aceștia au hotărât modul de distribuire a profitului, cum greșit a reținut instanța de apel.
Întrucât instanța de apel s-a oprit asupra unei chestiuni care vizează admisibilitatea acțiunii promovată de recurent, fără să cerceteze fondul criticilor aduse sentinței, potrivit art.312 alin. (3) C.proc.civ., recursul s-a admis iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare instanței de apel.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.