ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3257/2009

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 124 din 30 aprilie

2009 Curtea de Apel București a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de petentele R.V. și R.M. pentru R.A., condamnat prin Sentința penală

nr. 31 din 4 iulie 1964 a Tribunalului Militar de Regiune Militară - București,

Colegiul de fond, în Dosarul nr. 217/1964.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că petentele R.V. și R.M., în calitate de

fiică și, respectiv, soție, au solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 31 din

4 iulie 1964 a Tribunalului Militar de Regiune Militară - București în Dosarul

nr. 217/1964,m prin care numitul R.A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă

de 15 ani închisoare.

Cererea a fost depusă

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, conform competențelor

prevăzute de art. 397 și art. 399 C. proc. pen.

În motivarea cererii,

revizuentele au arătat că hotărârea atacată a fost dată în urma unui proces

abuziv, ce face parte din seria de procese cu caracter antisemit, pornite în

anul 1950, cunoscut drept „procesul R.”, R.A. fiind anchetat brutal, timp de 3

ani, de organele de securitate, în scopul de a crea o situație de fapt nereală,

care a stat la baza condamnării nedrepte.

Revizuentele au cerut

desființarea hotărârii și acordarea de despăgubiri pentru faptul că, urmare

procesului, R.M., soția condamnatului, a fost în mod abuziv îndepărtată din

funcția de profesor, iar averea sa și a numitei H.C., mama petentei, au fost

confiscate ilegal.

Au fost atașate

dosarului înscrisurile doveditoare, certificate, între care copia Sentinței

penale nr. 31 din 4 iulie 1964, procesul-verbal de ridicare bunuri încheiat la

6 august 1962, procesul verbal de sechestru asigurator.

S-a constatat,

astfel, că prin sentința penală nr. 31 din 4 iulie 1964 Tribunalul Militar de

Regiune Militară București, în baza art. 209 alin. (1) C. pen., art. 306 C.

proc. pen., art. 25 alin. (1) pct. 1 C. pen., l-a condamnat pe R.A. la pedeapsa

de 15 ani muncă silnică și confiscarea totală a averii personale, pentru crima

de subminare a economiei naționale.

În baza art. 506

alin. (4) C. pen., art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., a fost condamnat la 4 ani

închisoare corecțională pentru delictul de divulgare de date nedestinate

publicității.

În baza art. 209 pct.

2 lit. c) C. pen., art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., a fost condamnat la 3 ani

închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională și confiscarea totală

a averii personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.

S-a dispus, în baza

art. 101 C. pen., executarea pedepsei de 15 ani muncă silnică, 8 ani degradare

civică și confiscarea totală a averii personale.

A fost dedusă

prevenția de la data de 9 iunie 1961. Condamnatul R.A. a fost obligat la plata

unor sume cu titlu de despăgubiri civile către I.S.C.E. R.

Recursul declarat de

R.A., deși admis prin Decizia penală nr. 4 din 26 ianuarie 1965 de către

Tribunalul Suprem - Colegiul Militar, nu a modificat pedepsele, schimbând doar

încadrarea juridică din art. 209 pct. 2 lit. c) C. pen. în art. 209 pct. 2 lit.

a) C. pen.

În esență s-a

reținut, în fapt, că în perioada 1953 - 1961, în calitate de director

coordonator la I.S.C.E. R., inculpatul R.A., împreună cu alți inculpați, a

încheiat mai multe operațiuni comerciale de export-import cu firme străine,

păgubitoare pentru statul român, prin acceptarea la import a unor prețuri mari

față de cele real obtenabile, iar la export a unor prețuri mai mici, sub

nivelul celor de pe piață, înlăturând nejustificat ofertele altor firme, mai

avantajoase, în schimbul unor foloase materiale - comisioane - sau pentru a-și

crea relații în străinătate, cauzând în acest mod o pagubă evaluată la suma de

76.197.547 lei.

Pe parcursul

procesului, așa cum rezultă din hotărâre, inculpatul R.A. nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunilor iar condamnarea a fost pronunțată în baza declarațiilor

coinculpaților, ale martorilor și a înscrisurilor administrate, între care

raportul de expertiză contabilă.

R.A. a fost liberat

la data de 16 august 1969 și a decedat în anul 1981.

Examinând cererea de

revizuire și înscrisurile anexate, între care memoriul adresat de R.A.

Tribunalului Suprem ce poartă mențiunea „anexă la cererea de recurs”, datat 8

iulie 1964 și memoriul sus-numitului, datat 12 august 1971, prin care solicita

revizuirea sentinței, procurorul a concluzionat, urmare cercetărilor efectuate în

conformitate cu prevederile art. 399 C. proc. pen., că aceasta este susținută

în considerarea cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a),

d) C. proc. pen., însă este inadmisibilă.

În referire la cazul

prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi

cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, s-a arătat că aspectele referitoare la

nevinovăția condamnatului și mijloacele de probă corespunzătoare, așa cum ele

rezultă din cerere și memorii, au fost invocate în același conținut și în

cursul procesului penal, la instanțele de fond și la cea de recurs, fiind

examinate iar instanțele au deliberat asupra tuturor susținerilor numitului

R.A. privind nevinovăția sa.

Așa fiind, s-a

conchis că nu au fost invocate, prin cererea de revizuire, fapte sau

împrejurări noi, necunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, nefiind

incident acest caz de revizuire.

În ceea ce privește

cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., potrivit căruia

revizuirea poate fi cerută când un membru al completului de judecată,

procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o

infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, susținut de petente

în sensul că procesul penal s-a desfășurat în mod abuziv, în scopul creării

unei situații de fapt fictive, ancheta fiind condusă brutal de anchetatorii

securității, s-a constatat că nu s-a făcut dovada existenței unei hotărâri

judecătorești definitive ori a unei ordonanțe a procurorului care să constate

săvârșirea vreunei infracțiuni privind înfăptuirea justiției, condiție cerută

de dispozițiile art. 395 C. proc. pen. referitoare la dovedirea unor cazuri de

revizuire.

În cursul judecății

petenta R.V. a depus mai multe înscrisuri, între care unele noi, cum ar fi

extrase din lucrări publicate în colecția „Procesul comunismului”, Decretul

prezidențial nr. 131 din 8 iunie 1978 prin care au fost anulate datoriile

financiare ale condamnatului R.A. decurgând din hotărârea de condamnare,

borderou cu obiectele din metal prețios ridicate de la domiciliul acestuia,

copia contractului de muncă al petentei R.M. și altele.

Așa cum s-a arătat,

Curtea de Apel București a respins cererea de revizuire formulată de R.V. și

R.M. ca inadmisibilă.

În motivarea

hotărârii instanța a arătat că, deși este de netăgăduit că în perioada

regimului comunist s-au săvârșit numeroase abuzuri, mergând de la înscenarea

unor procese penale față de persoanele indezirabile regimului politic și până

la instrumentarea unor asemenea cauze în condiții de teroare, violență și

agresiune, cu încălcarea brutală a drepturilor fundamentale, situație în care

este posibil să se fi aflat și R.A., în contextul actualului cadru legislativ,

însă, care guvernează instituția revizuirii, aceste împrejurări nu pot fi

valorificate pe calea acestei căi extraordinare de atac.

Nu sunt realizate

condițiile cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), d)

C. proc. pen., în care formal au fost încadrate motivele invocate de petente.

Pe de altă parte,

însă, instanța a reținut că, după momentul pronunțării acestei hotărâri, a fost

adoptată Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, care definește noțiunea de condamnare cu

caracter politic și stabilește consecințele recunoașterii unei asemenea

condamnări, astfel încât petentele pot apela, pentru obținerea satisfacțiilor

și a reparațiilor pe care le reclamă, la prevederile speciale instituite prin

acest act normativ.

Împotriva acestei

hotărâri petenta R.V. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, fără să

arate nici scris, nici oral, motivele avute în vedere.

Verificând hotărârea

atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în

conformitate cu prevederile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Curtea constată că recursul nu este fondat.

În raport de

dispozițiile procesual-penale în vigoare la data soluționării cererii, instanța

de fond a examinat cauza conform procedurii prevăzute de art. 399 și

următoarele. În acest cadru procesual și în considerarea cazurilor de revizuire

în care se încadrau formal motivele invocate de petiționare, instanța a respins

întemeiat, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, constatând că nu sunt

întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

În adevăr, petentele

nu au invocat prin cererea de revizuire fapte sau împrejurări necunoscute de

instanțe la soluționarea cauzei prin care R.A. a fost condamnat definitiv.

Toate motivele,

subsumate cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., au constituit obiectul apărării condamnatului în cazului procesului penal,

inclusiv sub forma notei datată 11.XI.1963 și semnată de R.A. conținând

observațiile asupra materialului de anchetă, declarației personale consemnată

în procesul verbal de aducere la cunoștință învinuitului despre terminarea

urmăririi penale, din 11 februarie 1964, a memoriului anexă la cererea de

recurs, datat 8.VII.1964.

În acest context,

este justificată aprecierea instanței de fond potrivit căreia pe calea

revizuirii nu se poate obține prelungirea probatoriului pentru fapte sau

împrejurări ce au fost invocate și discutate în fața instanțelor care au

pronunțat și, respectiv, menținut hotărârea a cărei revizuire se cere.

Cât privește cel de

al doilea motiv de revizuire, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., este de asemenea, corect stabilit că situația invocată nu

este dovedită prin actele de dispoziție precesual-penală prevăzute expres de

art. 395 C. proc. pen., respectiv prin hotărârea judecătorească sau prin

ordonanța procurorului.

În sfârșit, Curtea

reține, alături de instanța de fond, că în cauză sunt incidente dispozițiile

Legii nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, care înlătură de drept toate efectele hotărârilor

judecătorești de condamnare cu caracter politic, instituind o procedură

specială de acordare a unor reparații și despăgubiri.

Așa fiind, recursul

revizuentei R.V. urmează să fie respins ca nefondat, constatând că hotărârea

atacată este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenta R.V. împotriva Sentinței penale nr.

124 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta

revizuentă la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 octombrie 2009.