ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 638/2016

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.10.2013 sub nr. x/59/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației Naționale solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea validității diplomei de licență obținută sub numele de A. în specialitatea -"geografie" - eliberată la data de 13.07.2009 de către Universitatea "B." București, seria A1, nr. x.

În subsidiar, a solicitat să-i fie recunoscută posibilitatea de participare la examenul "definitivat" în învățământul preuniversitar precum și la concursurile/examenele de titularizare/angajare în învățământul preuniversitar și posibilitatea de participare la examenul de titularizare/angajare în învățământul preuniversitar.

În motivare, reclamantul a arătat că, în calitatea sa de titular al unei diplome de licență, la data de 22.06.2012 a trimis către Ministerul Educației Naționale o adresă în temeiul Legii nr. 554/2004 prin care a solicitat emiterea unui răspuns de către M.E.C.T.S actual M.E.N care să îi permită participarea la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din județul Caraș-Severin din anul 2012, răspunsul fiind negativ, concretizat în adresa nr. 77608/05.07.2012, emisă de direcția de specialitate din cadrul acestui minister.

A mai susținut reclamantul că solicitarea a fost determinată de faptul că în fiecare an întâmpină dificultăți de nerecunoaștere tacită a diplomei, de către Ministerul Educației, începând cu anul 2010, fapt ce persistă și în prezent datorită construcției portalului C. aflat la dispoziția MEN, care îi obstrucționează nelegal dreptul reclamantului de a depune dosarele de înscriere la examenele/concursurile arătate, constituind o încălcare a Drepturilor Omului potrivit dispozițiilor art. 1 al Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Liberalităților Fundamentale.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 36 din 10.02.2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, cu precizarea din 10.02.2014; a admis excepția inadmisibilității petitului 1 având ca obiect obligarea pârâtului la recunoașterea validității diplomei de licență obținută de reclamant și în consecință respinge acest petit ca inadmisibil; obligând pârâtul să-i permită reclamantului să se înscrie la examenul național de definitivare în învățământul preuniversitar în condițiile art. 241 din Legea nr. 1/2011, precum și la concursurile/examenele de titularizare/angajare în învățământul preuniversitar începând cu anul 2014.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva Sentinței nr. 36 din data de 10.02.2014 a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat prin motivele de recurs că, instanța de fond a nesocotit prevederile legale privind examenul de definitivare în învățământ pentru anul 2012 - 2013, respectiv Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012 - 2013, aprobat prin OMECTS nr. 5560/2011, act administrativ emis pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 1/2011.

Astfel, la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar în anul 2012 aveau dreptul să participe persoanele care îndeplineau condițiile de studii prevăzute de metodologia mai sus enunțată iar potrivit art. 161 alin. (3) din Metodologie "Specializările absolvenților cu studii universitare de lunga/scurta durata sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licența, care se înscriu la sesiunea de transferare pentru restrângere de activitate, la examenul de definitivare în învățământ, la concurările de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unității» de învățământ preuniversitar, la etapele de pretransfer consimțit între unității de învățământ preuniversitar, detașare în interesul învățământului, detașare la cerere sau titularizare în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor din învățământul superior și recunoașterea diplomelor, republicata, trebuie sa se regăsească atât în Centralizator, cât și în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum și titlurile obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior emise după data de 17 decembrie 1993 care cuprind specializările autorizate sa funcționeze provizoriu/acreditate, precum și forma de învățământ pentru care au fost autorizate sa funcționeze provizoriu/acreditate. Programele de studii universitare de masterat acreditate și forma de învățământ pentru care au fost acreditate sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului."

Se mai susține de către recurent că, potrivit OMECTS nr. 6193/2012 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, art. 4 alin. (3), specializările/programele de studii și formele de învățământ pentru absolvenții cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență, înscriși la examen, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor din învățământul superior și recunoașterea diplomelor, trebuie să fi fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, în baza unei hotărâri a Guvernului.

Apreciază recurentul că obligarea la recunoașterea pentru reclamant a dreptului de participare la concurs presupune încălcarea de către acesta a unor norme în vigoare și crearea astfel a unei situații discriminatorii pentru toți ceilalți participanți care au înțeles să se înscrie la concurs și să respecte condițiile acestuia.

În ceea ce privește cea de-a doua critică adusă soluției dată de instanța de fond, recurentul susține că aceasta a nesocotit prevederile referitoare la acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor și formelor de învățământ; ignorând cadrul legal aplicabil și stabilind că singura condiție de participare la concursul de definitivat constă în dovada urmării unor studii, în situația în care una din condițiile de participare la concursul de definitivat este strâns legată de forma de învățământ absolvită.

Mai susține recurentul că, în condițiile în care reclamantul nu respectă criteriile stabilite prin Metodologie iar forma de învățământ pentru specializarea urmată de acesta nu se regăsește în nicio hotărâre a Guvernului de la înființarea Universității B. și până în prezent, studiile acesteia nefiind astfel urmate în mod legal, este evident ca acesta nu poate fi admis la un concurs național la care condițiile de participare sunt reglementate în mod expres, condiții pe care trebuie să le îndeplinească toți candidații.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 din Noul C. proc. civ., iar, prin încheierea din 16 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 08 martie 2016.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul A. a solicitat recunoașterea validității diplomei de licență obținută la specializarea " geografie" seria A1 nr. x eliberată la data de 13.07.2009 de către Universitatea " B." București - Facultatea de Geografie, precum și obligarea pârâtului să permită acestuia înscrierea și participarea la examenul de definitivat în învățământul preuniversitar și de titularizare în învățământ.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost înmatriculat în anul 2004 la Facultatea de Geografie din București din cadrul Universității B. la forma de învățământ ID, facultate pe care a absolvit-o în anul 2008, în baza promovării examenului de licență.

Analizând hotărârea de fond prin prisma criticilor formulate de recurent, instanța de control judiciar constată că, atâta timp cât nici o autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau anulării sale, diploma de licență este valabilă; ea producându-și efectele juridice de care s-a bucurat din momentul emiterii sale.

Astfel, în mod corect a reținut judecătorul fondului faptul că că, în condițiile în care diploma de licență a reclamantului este valabilă, nefiind revocată sau anulată, împrejurarea că aplicația informatică C. ROMÂNIA S.A. a invalidat studiile intimatului-reclamant, declarându-le neautorizate, poate echivala cu un refuz nejustificat de a soluționa cererea reclamantului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuz exprimat de recurentul Ministerul Educației Naționale, care a aprobat Ordinul MECTS 5560/2011, Metodologia - cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar, cu exces de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, întrucât dreptul de apreciere al autorității pârâte încalcă dreptul acestuia consacrat printr-un act administrativ valabil.

Înalta Curte constată totodată că aspectele invocate de recurent, prin motivele de recurs, referitoare la obligativitatea ca specializările absolvenților cu studii superioare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență, care se înscriu la sesiunea de transferare pentru restrângere de activitate, la examenul de definitivare în învățământ, la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, la etapele de pretransfer consimțit între unității de învățământ preuniversitar, detașare în interesul învățământului, detașare la cerere sau titularizare în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor din învățământul superior și recunoașterea diplomelor, republicata, să se regăsească atât în Centralizator cât și în Hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea, autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum și titlurile obținute de absolvenții învățământului universitar, nomenclatorul domeniilor și al specializărilor universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular, structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior emise după data de 17 decembrie 1993 care cuprind specializările autorizate sa funcționeze provizoriu/acreditate, precum și forma de învățământ pentru care au fost autorizate sa funcționeze provizoriu/acreditate, reprezintă aspecte care țin de legalitatea diplomei de licență și, procedând în această manieră, recurentul-pârât tranșează în mod unilateral chestiunea validității unor acte administrative care au intrat în circuitul civil; nefiind supuse procedurii reglementate în art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, instanța de recurs apreciază că autoritatea recurentă nu se poate prevala de propria culpă, având în vedere calitatea de emitent a diplomelor de licență și în raport cu atribuțiile pe care le are, astfel cum sunt reglementate în H.G. nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările ulterioare.

Susținerile recurentului legate de acreditarea sau nu a formei de învățământ urmată de către intimatul-reclamant nu se circumscriu obiectului prezentei acțiuni; aceste argumente putând fi, eventual, pertinente într-o cauză care ar privi revocarea/anularea diplomei de licență și nu în speța de față unde premisa raționamentului logico-juridic este aceea a deținerii de către reclamant a unei diplome de licență emisă sub egida MEN și care, nefiind revocată sau anulată, conferă beneficiarului toate drepturile prevăzute de lege în considerarea deținerii calității de licențiat în geografie, inclusiv dreptul de a participa la examenul național de definitivare în învățământ, conform prevederilor OMECTS 6193/2012.

Finalizarea cursurilor universitare organizate de B.. în cadrul formei de învățământ la distanță (ID), cum este cazul intimatului-reclamant, prin susținerea examenului de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoașterea de către Ministerul Educației Naționale a formei de învățământ urmate.

Adresa comunicată intimatului-reclamant și refuzul de a-i permite participarea la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante nu anulează efectele diplomei și a celorlalte acte de studii.

Înalta Curte apreciază totodată că, dreptul de a -i fi recunoscută reclamantului diploma de licență nu poate fi afectat, în fapt sau în drept, de divergențele ce au apărut, în decursul timpului, între Universitatea B. și Ministerul Educației, atâta timp cât Ministerul Educației sau Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că menționata instituție de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, în condițiile în care, în principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art. 6 din Legea nr. 443/2002, dreptul de "a propune încetarea activității de învățământ și desființarea prin lege a universității".

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în mod temeinic și legal prima instanță a reținut că adresa Ministerului Educației Naționale, nu poate înlătura dreptul, altfel atestat al intimatului-reclamant, de a fi licențiat al unei instituții de învățământ superior, iar calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată este o problemă a acesteia; intimatul-reclamant neputând fi victima lipsei de acreditare în baza teoriei aparenței dreptului.

Considerentele mai sus expuse se circumscriu și celei de-a doua critici adusă de recurent hotărârii de fond, recurentul susținând că aceasta a nesocotit prevederile referitoare la acreditare/autorizare provizorie a specializărilor și formelor de învățământ, Înalta Curte având în vedere și normele care reglementează atribuțiile ministerului recurent, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 185/2013, dar și Legea învățământului nr. 84/1995 în vigoare la data înscrierii reclamantului.

Nu intră în atribuțiile instanței de judecată învestite cu analizarea încălcării sau nu a dreptului reclamantului, să analizeze dacă specializarea din cadrul Universității B. și forma de învățământ urmată, întrunesc sau nu condițiile de acreditare/autorizare, atât timp cât diploma conferită intimatului-reclamant și care poartă antetul Ministerului Educației Naționale, nu i-a fost retrasă sau anulată.

Înalta Curte nu poate reține nici critica referitoare la faptul că instanța de fond a încălcat principiul separației puterilor în stat, câtă vreme aceasta a procedat doar la interpretarea și aplicarea legii, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, adoptând o soluție legală și temeinică, în limitele puterii judecătorești.

În raport de cele mai sus învederate, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate în cauză și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Ministerul Educației Naționale împotriva Sentinței nr. 36 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU TOATE ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice împotriva Sentinței nr. 36 din 10 februarie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV