ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7402/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 martie 2012 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.D.N. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (reorganizat, la data pronunțării prezentei decizii, ca Ministerul Educației Naționale, în temeiul art. 5 din O.U.G.

nr. 96/2012; denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ministerul Educației”) și a solicitat: - constatarea refuzului nejustificat, în sensul Legii nr. 554/2004, de emitere a unui document prin care diploma de licență din 06 iulie 2009, eliberată de Universitatea S.H., să fie recunoscută, în mod oficial; - constatarea valabilității diplomei de licență; - obligarea Ministerului Educației să emită un document prin care să recunoască oficial diploma de licență. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a urmat cursurile Universității S.H.

- Facultatea de Științe Administrative, specializarea Administrație Publică, în perioada anilor 2004 - 2008, eliberându-i-se diploma de licență din 06 iulie 2009 și, deși statutul său de licențiat al unei instituții de învățământ superior este atestat printr-un înscris oficial, ce poartă antetul Ministerului Educației, nu poate beneficia de consecințele juridice prevăzute de lege, în privința absolvenților de studii superioare. Astfel, reclamanta arată că, în cursul anului 2011, i-a fost respinsă solicitarea de înscriere la cursuri postuniversitare la Universitatea din București - Facultatea de litere, motivat de faptul că specializarea pe care a absolvit-o nu figurează în lista specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu.

La datele de 07 iulie 2011 și 08 august 2011 s-a adresat pârâtului cu solicitarea de a-i elibera un document, din care să rezulte că diploma de licență este recunoscută oficial, iar, la data de 13 decembrie 2011, pârâtul a refuzat eliberarea documentului solicitat, invocând culpa exclusivă a instituției de învățământ ce a eliberat diploma de licență și prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011. Reclamanta susține că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 1/2011, întrucât, la momentul înscrierii la cursurile Universității S.H. și la momentul eliberării diplomei de licență, erau aplicabile dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995. Se mai arată că Universitatea S.H.

funcționează cu respectarea dispozițiilor legale, iar, pentru tipărirea diplomelor de licență, instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerul Educației, iar tipărirea formularelor tipizate cade în sarcina SC R. SRL, totodată, se arată că, prin decizia nr. 2376/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat în sensul că diploma de licență este valabilă și își produce efectele, atâta timp cât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării sau anularii acestui document. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 124 din 06 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta N.D.N., reținând, în esență, următoarele: Reclamanta a absolvit cursurile Universității S.H.

- Facultatea de Științe Administrative, specializarea Administrație Publică, în perioada anilor 2004 - 2008, și, în urma promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2008, deține diploma de licență emisă de această universitate, în 06 iulie 2009, însoțită de suplimentul la diplomă. Față de obiectul cererii de chemare în judecată întemeiat pe refuzul nejustificat, în sensul Legii nr. 554/2004, de emitere unui document prin care diploma de licență să fie recunoscută în mod oficial, de constatare a valabilității acesteia și de obligare a pârâtului să emită un document prin care să recunoască oficial diploma respectivă, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a constatat că răspunsul pârâtului nu constituie refuz nejustificat de soluționare a cererii.

În acest sens, instanța a reținut că ministerul nu are atribuții privind constatarea valabilității diplomelor de licență emise de universități particulare sau vizând emiterea vreunui document prin care acestea să fie recunoscute oficial. Instanța a avut în vedere prevederile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S.H. din București, ale art. 6 din Legea educației naționale nr. 1/2011, ale H.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ale art. 60 alin. (3) și art. 103 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995 (în vigoare la data promovării examenului de licență), ale art. 2, art. 4 alin. (1) și (2), art. 5 și art. 35 din Ordinul ministrului educației nr. 2.284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.

Or, pentru a se constata refuzul nejustificat de soluționare a cererii din partea autorității publice, instanța a reținut că este necesar ca reclamanta să facă dovada faptului că este titulara unui drept sau a unui interes legitim și a împrejurării că este vătămată în acest drept prin refuzul autorității de a-i soluționa cererea, iar refuzul trebuie să fie exprimat explicit și cu exces de putere. Constatând că nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii, Curtea de Apel a arătat că motivele invocate de reclamantă privind studiile efectuate și acreditarea facultății nu vor fi cercetate, acestea putând fi invocate numai într-un eventual cadrul procesual determinat de contestarea legalității emiterii actului de studii.

3. Calea de atac exercitată Î mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta N.D.N., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, prin criticile din recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța în mod greșit a reținut că ministerul nu are obligația de a constata valabilitatea actelor de studii, deși cererea de chemare în judecată a fost formulată ca urmare a nerecunoașterii de către pârât a actului de studii. În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă reiterează aspectele invocate în fața primei instanțe referitoare la absolvirea studiilor universitare, la legalitatea funcționării Universității S.H. și la faptul că specializarea urmată a fost confirmată de minister prin emiterea formularelor tipizate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de recurentă și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe refuzul nejustificat al ministerului de a elibera un document din care să rezulte că este recunoscută oficial diploma de licență pe care o deține.

În cauză, se constată că instanța de fond în mod judicios a reținut că reclamanta este titularul diplomei de licență din 06 iulie 2009 emisă de Universitatea S.H., act a cărui legalitate și valabilitate nu formează obiectul controlului de legalitate exercitat în prezenta cauză, după cum instanța de contencios administrativ nu a fost învestită să aprecieze nici asupra legalității modului de funcționare a formelor de învățământ și programelor de studii ale universității respective. Or, ca orice act administrativ care nu a fost revocat sau anulat în condițiile legii, diploma de licență deținută de reclamantă se bucură de prezumția de legalitate și produce efectele juridice conform dispozițiilor legale incidente.

Înalta Curte, observând corespondența purtată între reclamantă și pârât, constată că, prin adresa din 18 iulie 2011, ministerul a expus dispoziții legale și criterii orientative de recunoaștere a unei diplome de licență și a precizat expres faptul că nu se poate pronunța asupra legalității programului de studii urmat de reclamantă, deoarece petenta nu a precizat specializarea absolvită și nu transmis acte de studii doveditoare, iar, prin, adresa din decembrie 2011, a prezentat aspecte și dispoziții legale referitoare la acreditarea și autorizarea specializării/programelor de studii de licență ale Universității S.H.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă în exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit la lit. n) a aceluiași articol, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Excesul de putere, invocat ca temei al acțiunii în contencios administrativ, permite instanței să examineze conduita autorităților publice din perspectiva modului de exercitare a puterii discreționare și încadrării ei în limitele legale ale marjei de apreciere, prin prisma echilibrului rezonabil ce trebuie asigurat între interesul public și drepturile subiective sau interesele legitime private ce pot fi lezate prin actele administrative.

În sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținute și de prima instanță, persoana care se consideră vătămată în drepturile și interesele sale legitime printr-un act administrativ tipic sau asimilat se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru a obține anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Altfel spus, demersul judiciar în contencios administrativ presupune ca actul administrativ tipic sau asimilat să producă vătămarea unui drept subiectiv recunoscut de lege ori a unui interes legitim al subiectului de drept.

Or, în sensul celor expuse anterior, Înalta Curte reține că, prin răspunsurile transmise reclamantei, ministerul nu a exprimat explicit, cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004, un refuz nejustificat de natură a produce o vătămare a drepturilor și intereselor legitime de care reclamanta se poate prevala în virtutea actului de studii care, potrivit considerentelor precedente, se bucură de prezumția de legalitate și produce efecte juridice în condițiile dispozițiilor legale incidente, atât timp cât nu a fost revocat sau anulat în condițiile legii. În cauză, reclamanta a invocat vătămarea ce i-a fost cauzată prin respingerea cererii de înscriere la cursuri postuniversitare la Universitatea din București - Facultatea de litere.

Însă, în prezentul litigiu, instanța nu este chemată să se pronunțe asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului respectiv, iar eventuala vătămare cauzată reclamantei prin refuzul Universității din București nu demonstrează caracterul nejustificat al refuzului ministerului pârât de a emite documentul solicitat prin acțiune. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta N.D.N., ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.D.N. împotriva sentinței civile nr. 124 din 06 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.