ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2791/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General pentru Imigrări, anularea Deciziei nr. 3002102/DIMB/S3/M1 din 08 iulie 2016 prin care s-a dispus refuzul acordării dreptului de ședere temporară în România și a Deciziei nr. 2675052/DM/SRS din 02 septembrie 2016 emisă de MAI - IGI - Direcția Migrație.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 1252 din 28 februarie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a contestat prin prezenta acțiune o decizie emisă în baza O.U.G. nr. 194/2002 de către Inspectoratul General pentru Imigrări, instituție inclusă în categoria autorităților și instituțiilor centrale.

De asemenea, potrivit art. 52 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002, decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare, iar conform art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 1896 din 23 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că reclamanta a contestat prin prezenta acțiune o decizie emisă în baza O.U.G. nr. 194/2002 de către Direcția pentru Imigrări a Municipiului București - Serviciul Cetățeni Comunitari, instituție inclusă în categoria autorităților și instituțiilor publice locale, deci cererile împotriva acesteia se soluționează în primă instanță de tribunal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul acțiunii îl constituie Decizia nr. 3002102/DIMB/S3/M1 din 08 iulie 2016 emisă de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, prin care s-a dispus refuzul acordării dreptului de ședere temporară în scopul reîntregirii familiei, în temeiul dispozițiilor art. 52 alin. (1) raportat la art. 62 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor.

În raport cu obiectul dedus judecății, se reține că reclamanta nu contestă o decizie de returnare, care ar atrage aplicarea normelor atributive de competență prevăzute la art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, a căror incidență a reținut-o tribunalul.

În cauză, se contestă refuzul de acordare a dreptului de ședere temporară, referitor la care O.U.G. nr. 194/2002, norma specială în procedurile din materia regimului juridic al străinilor, nu conține norme atributive de competență.

Astfel, în cauză devin incidente normele de drept comun prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2014.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Se constată că actul administrativ contestat în cauză este emis de o autoritate publică locală, respectiv Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, prin urmare, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere material este tribunalul.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General pentru Imigrări, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - CT