ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1857/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, a formulat plângere împotriva refuzului pârâtului de a dispune prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, solicitare formulată prin cererea nr. x/2017.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 7655 din 14 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că actul administrativ asimilat contestat în cauză, respectiv adresa nr. x/2017 conținând refuzul de prelungire a dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, este emis de o autoritate publică centrală, aspect ce rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2007 coroborat cu cele ale art. II și III din O.U.G. nr. 18/2012 pentru modificarea O.U.G. nr. 30/2007, potrivit cărora Inspectoratul General pentru Imigrări este organ de specialitate al administrației publice centrale, prin reorganizarea Oficiului Român pentru Imigrări, care se desființează. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială revine curții de apel, în funcție de rangul autorității publice emitente a actului administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.01.2018, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 803 din 26 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscala admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că O.U.G. nr. 194/2002 nu stabilește o competență specială în favoarea curților de apel, de a soluționa plângerile împotriva refuzului de prelungire a dreptului de ședere, în cazul în care acesta este contestat separat față de decizia de returnare.

Potrivit art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, competența de prelungire a dreptului de ședere temporară aparține formațiunilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări. În speță, adresa nr. x/2017 prin care s-a dispus în sensul respingerii prelungirii dreptului de ședere temporară este emis de Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială revine tribunalului, în funcție de rangul autorității publice emitente a actului administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte constată că, în cauză, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea răspunsului Direcției pentru Imigrări a Municipiului București (DIMB), Adresa nr. x/ /2017.

Deci, actul administrativ vătămător pentru reclamant este materializat în adresa menționată, prin care Direcția pentru Imigrări a Municipiului București i-a comunicat, ca răspuns la cererea înregistrată sub nr. x/19.06.2017, că i-a fost refuzată prelungirea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României în scopul reîntregirii familiei, în temeiul art. 50 alin. (2) lit. a și b) raportat la art. 2 alin. (1) lit. h și art. 8 alin. (2) lit. a coroborat cu art. 52 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.

Potrivit art. 51 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, "Cererile de prelungire a dreptului de ședere temporară se depun personal de către solicitanți, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat șederea, la formațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări de la locul de reședință", iar potrivit art. 52 alin. (2) din același act normativ, "Decizia de refuz al prelungirii dreptului de sedere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82.".

În cauză, separat de decizia de returnare prevăzută la art. 82 (care poate fi contestată la curtea de apel, în temeiul art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002), reclamantul a solicitat anularea refuzului de prelungire a dreptului de ședere, exprimat prin adresa nr. x/2017, iar pentru soluționarea unei astfel de cereri, norma specială în procedurile din materia regimului juridic al străinilor, respectiv O.U.G. nr. 194/2002, nu conține norme atributive de competență. Pe cale de consecință, în cauză devin incidente normele de drept comun prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2014.

În cadrul unui litigiu de contencios administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ contestat, iar Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, în calitate de emitent al actului administrativ potențial vătămător pentru reclamant, este o autoritate publică de nivel local.

Prin urmare, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ competentă din punct de vedere material este tribunalul, în funcție de rangul autorității publice emitente a actului contestat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2018.