ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 860/2013

Asupra recursului de față, Prin Sentința penală nr. 349 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 6221/2/2012 în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul N.M. Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele: La data de 02 august 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 6221/2/2012, a fost înregistrată cererea formulată pentru revizuentul N.M. de soția sa, N.I., întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

În motivarea cererii, revizuentul a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 505 din 04 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1601 din 16 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 5900/2/2011, pe motiv că faptele și împrejurările noi constau în starea de sănătate psihică a acestuia, în sensul că nu ar avea discernământ. Totodată, la momentul audierii soției revizuentului, aceasta a solicitat și administrarea probei testimoniale, constând în audierea martorei S.M. și a revizuentului pentru a se dovedi motivul de revizuire. Curtea analizând actele și lucrările dosarului a constatat ca inadmisibilă cererea de revizuire pentru următoarele considerente: Prin Sentința penală nr. 505 din 04 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 5900/2/2011, în baza art. 26 C. pen.

raportat la art. 255 alin. (1)C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M. (cunoscut cu antecedente penale) la 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.M. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin nerecurare, pedeapsă care se adaugă la cea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cumulată de 6 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe toată durata executării pedepsei principale. I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc.

pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului N.M. Conform dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus reținerea și arestarea preventivă din data de 05 mai 2011 la zi. S-a dispus restituirea către martora denunțătoare P.E. a sumei de 5000 de RON, consemnată la CEC pe numele inculpatului N.M. cu recipisa nr. 284424 din 10 mai 2011. A fost obligat inculpatul la 4500 RON cheltuieli judiciare statului. Sentința penală nr. 505/F din 04 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1601 din 16 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Cu privire la împrejurarea pe care revizuentul o invocă, faptul că la momentul săvârșirii faptei ar fi fost lipsit de discernământ ca urmare a unei boli psihice, instanța a apreciat că nu este o circumstanță nouă, câtă vreme la momentul soluționării cauzei condamnatul avea cunoștință de ea întrucât singurul act medical depus în susținerea cererii datează din anul 2009, anterior pronunțării hotărârii de către prima instanță. Pentru a duce la revizuirea unei hotărâri definitive, fapta sau împrejurarea trebuie să fi fost necunoscută la momentul soluționării cauzei atât instanței de judecată, cât și revizuentului, care nu poate alege o cale extraordinară de atac pentru a invoca o împrejurare cunoscută anterior, dar pe care nu a adus-o la cunoștința instanțelor care s-au pronunțat cu privire la temeinicia acuzației și stabilirea vinovăției.

Fată de considerentele expuse, instanța a apreciat că în raport de acest motiv nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă în principiu: împrejurarea nu este nouă, fiind cunoscută de revizuent la momentul soluționării cauzei, iar probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu confirmă situația invocată (tulburarea anxios-depresivă atestată de actul medical depus nu este de natură a duce la o posibilă constatare a lipsei totale de discernământ care să poată atrage o soluție de achitare, fiind o patologie psihică minoră). Față de considerentele expuse, instanța a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă în baza art. 403 C. proc.

pen. S-a considerat că respingerea revizuirii ca inadmisibilă când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru motivele prevăzute expres de art. 394 C. proc. pen. sau în concret nu se invocă astfel de motive, nu constituie o ingerință nejustificată cu privire la liberul acces la justiție. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele interne odată cu ratificarea Convenției de către România) cu privire la art. 6 din Convenție, dreptul de acces la o instanță (parte esențială a dreptului la un proces echitabil) are două trăsături fundamentale: el trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.

În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că: «pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor». Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauza Guerin c. Franței). Liberul acces la justiție nu se opune existenței procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranței raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepțional atât în ceea ce privește termenul în care pot fi promovate cât și motivele de admisibilitate.

Instanța constată că prin limitarea cazurilor în care pot fi desființate hotărâri definitive și obligatorii ale instanțelor judecătorești se urmărește un scop legitim: necesitatea siguranței raporturilor juridice și dreptul de punere în executare a acestor hotărâri fără a fi afectată substanța însăși a dreptului (nu este interzis de principiu accesul la instanță, ci doar cu respectarea anumitor condiții) și se respectă raportul rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei). Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs revizuentul N.M., susținând că este admisibilă cererea de revizuire formulată, fiind întrunite condițiile legale de admisibilitate și se impune trimiterea cauzei instanței de fond pentru administrarea probei cu expertiza psihiatrică.

Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul revizuentului N.M. este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar acest caz constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare. Astfel, revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cu privire la prima condiție a acestui caz de revizuire, expresia fapte sau împrejurări, semnifică orice întâmplare, situație, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare. De asemenea, este necesar să fie noi faptele sau împrejurările invocate, așadar faptele probatorii, iar nu mijloacele de probă, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea. Nu pot fi considerate fapte sau împrejurări noi, în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor deja administrate. Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoașterea acestora de către instanța de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părți înainte sau în timpul judecării cauzei.

Cu privire la cea de-a doua condiție a cazului de revizuire și anume, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare, trebuie ca invocarea elementelor noi să ducă la o soluție diametral opusă celei pronunțate. Așadar, în cazul în care este atacată o hotărâre de condamnare, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluția achitării sau încetării procesului penal. În cauză, împrejurarea invocată de revizuentul N.M. - lipsa discernământului la data săvârșirii faptei - nu constituie o faptă sau împrejurare nouă, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., avându-se în vedere că actul medical depus în susținerea cererii datează din 22 octombrie 2009 (fiind anterior pronunțării sentinței de condamnare - 4 noiembrie 2011). Pe de altă parte, înscrisul atestă o afecțiune medicală - tulburare anxios-depresivă - care nu este în măsură să conducă la soluția achitării revizuentului, pe motiv că există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei - iresponsabilitatea, prev. de art. 48 C. pen. Distinct de aceasta, se reține că în revizuire nu se poate realiza o continuare a probatoriului prin administrarea unei expertize psihiatrice, pe care revizuentul avea posibilitatea să o solicite în cursul judecății. Așa cum se arată, revizuirea este prevăzută de legiuitor ca o cale extraordinară de atac ce are menirea de a conduce la anularea unei hotărâri definitive care conține erori esențiale de fapt puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute instanței.

Aceasta nu înseamnă că în revizuire se poate înfăptui o completare a probatoriului administrat, cum se urmărește în fapt de apărare, întrucât dispozițiile art. 394 și următoarele C. proc. pen. care permit revizuirea unei hotărâri definitive exclude un asemenea procedeu de realizare. Prin urmare, corect, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a petentului și pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul N.M. împotriva Sentinței penale nr. 349 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul N.M. împotriva Sentinței penale nr. 349 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 martie 2013. Procesat de GGC - GV