ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 837/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 837/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față ;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

312 din 10 august 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 17672/118/2010

s-a dispus:

Respinge cererea de

schimbare

a încadrării juridice formulată de

inculpații L.B.F. și M.I.G., prin apărători, din infracțiunea de omor prevăzută

de art. 174 C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prevăzută de art. 183 C. pen.

Respinge

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul L.B.F., din

infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea de lovire

sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art.

334 C. proc. pen.;

Dispune

schimbarea încadrării juridice privind pe inculpații L.B.F. și M.I.G. din

infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În baza art.

174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat;

Condamnă

inculpatul L.B.F., la pedeapsa de 15 (cincisprezece ) ani închisoare.

În baza art.

65 C. pen. în referire la art. 66 C. pen.;

Aplică

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art.

174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de

omor calificat, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin.

(1) lit. a) C. pen.;

Condamnă

inculpatul M.I.G., la pedeapsa de 13 (treisprezece ) ani închisoare.

În baza art.

65 C. pen. în referire la art. 66 C. pen.;

Aplică inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art.

71 alin. (1), (2), (3) C. pen.;

Interzice

fiecărui inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.

În baza art.

350 alin. (1) C. proc. pen.;

Menține

măsura arestării preventive a fiecărui inculpat.

În baza art.

88 alin. (1) C. pen.;

Deduce

din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada reținerii și arestării

preventive cu începere de la data de 22 noiembrie 2010 la zi.

Ia act că

succesorul victimei, M.I., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art.

14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., în referire la art. 346 C. proc. pen. și art.

998-999 C. civ., art. 1003 C. civ.;

Obligă

inculpații, în solidar, către succesoarea parte civilă (soție) M.M.K., la plata

sumei de 20.000 euro (echivalent în lei la data efectuării plății - curs BNR)

cu titlu de despăgubiri civile – daune morale.

Obligă

inculpații, în solidar, către minora parte civilă M.B.A., prin reprezentant

legal, mama sa, M.M.K. la plata sumei de 180 lei cu titlu de prestație

periodică lunară, cu începere de la data de 21 noiembrie 2010 și până la

împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art.

17 alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999

C. civ., art. 1003 C. civ.;

Obligă

inculpații, în solidar, către minora parte civilă M.B.A., prin reprezentant

legal, mama sa, M.M.K. și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri

civile –daune morale.

În baza art.

191 alin. (2) C. proc. pen.;

Obligă inculpatul

L.B.F. la plata sumei de 1.520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul

statului (din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu

pentru faza de urmărire penală, av. D.C. și suma de 200 lei reprezentând

onorariu parțial avocat din oficiu pentru faza de judecată, av. M.E. – deleg. nr.

5424/2010 au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției).

Obligă

inculpatul M.I.G. la plata sumei de 1.720 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

în folosul statului (din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat din

oficiu pentru faza de urmărire penală, av. D.C. a fost avansată din fondurile

Ministerului Justiției către Baroul Constanța, iar suma de 400 lei reprezentând

onorariu parțial avocat din oficiu pentru faza de judecată, av. C.A.M. - deleg.

nr. 5422/2010 se avansează din fondurile Ministerului Justiției).

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpații L.B.F. și M.I.G.,

alături de alți colegi, au venit din Maramureș în mun. Constanța unde se aflau

de cca. 2-3 săptămâni, lucrând în construcții ca muncitori zilieri, la

edificarea unei vile de pe.

Întrucât grupul de

muncitori era mai mare, cazarea acestora s-a realizat în două spații diferite

și anume, inculpații L.B.F. și M.I.G. împreună cu martorii D.P. și B.V.F. au

locuit într-un apartament situat pe strada Unirii, în apropierea locului de

muncă, iar victima M.F., împreună cu martorii R.C. și M.C.D., au locuit chiar

la locul de muncă, într-o cameră amenajată la etajul vilei.

În seara zilei de 21

noiembrie 2010, în jurul orelor 18,00, grupul de muncitori cazat în apartament,

(inculpații L.B.F. și M.I.G. împreună cu martorii D.P. și B.V.F.) după ce au

fost refuzați de colegii lor cazați la vilă, au consumat băuturi alcoolice mai

întâi în apartament, ulterior la un bar din apropiere.

În jurul orelor

18,30, grupul din care făceau parte cei doi inculpați, s-a îndreptat către

stradă, la vilă, (pentru a consuma în continuare bere și cu ceilalți colegi)

unde li s-a deschis poarta de către martorul R.C.

Inculpații împreună

cu martorii D.P. și B.V.F., au urcat la etaj și au intrat în încăperea în care

la acel moment victima M.F. se odihnea pe pat, întinsă și acoperită cu pătura,

în cameră aflându-se și martorii R.C. și M.C.

În timp ce inculpatul

M.I.G. s-a îndreptat spre masa din încăpere, inculpatul L.B.F. a rămas în

picioare și a trezit victima din somn, cerându-i în mod insistent o țigară

(țigările victimei se aflau la vedere, lângă patul acesteia).

Victima a refuzat

să-i dea inculpatului L.B.F. o țigară, s-a ridicat în poziția șezut,

împrejurare în care cei doi au început să se înjure reciproc, inculpatul

spunându-i victimei că este „șmecher”, după care enervându-se a început să o

lovească cu intensitate cu pumnii în cap.

Martorul B.V.F. a

declarat că inculpatul L.B.F., în această primă fază, i-a aplicat victimei vreo

„patru pumni în cap, cu intensitate, cu putere”. A mai declarat martorul că l-a

văzut pe inculpat când a lovit victima cu pumnii dar și cu picioarele în zona

feței, până ce aceasta a căzut la pământ unde a continuat să o lovească și cu

picioarele în zona superioară a capului (f.51-52 dos. urm. pen.; f.114 dos. instanță).

Martorul R.C. a

declarat (f. 90 instanță) că a văzut cum inculpatul L.B.F. s-a „ năpustit cu

pumnii asupra victimei M.F., ce era pe pat, și a început să-l lovească cu

pumnii în zona feței, a capului, i-a aplicat în jur de 5-6-10 pumni”. În faza

de urmărire penală, acest martor a declarat că în urma loviturilor primite de la

inculpatul L.B.F., „victima a căzut din pat, pe podeaua din beton unde L. a

continuat să-l lovească cu picioarele și cu pumnii, aplecându-se către el. Când

a terminat să-l mai lovească, victima s-a ridicat de jos și s-a așezat pe pat”

(fila 45).

Martorul D.P. a

declarat că primul care a acționat a fost inculpatul L.B.F. care „a lovit

victima cu pumnii în zona capului, de mai multe ori. L-a văzut pe L.B.F. că

atunci când a fost refuzat de către victimă cu țigara, s-a enervat și a început

să-l lovească cu pumnii, au fost mai mulți pumni aplicați în zona capului dar

și a corpului” (f.92 dos. instanță).

Și martorul M.C.D. a

declarat (f.55,57 dos. urm. pen.) că a văzut când, „fiind refuzat de mai multe

ori în privința oferirii țigării, inculpatul L.B.F. s-a apropiat de patul

victimei M.F. și a început să-l lovească cu pumnii în zona capului, dar și cu

picioarele, loviturile fiind aplicate atât în zona feței (2 lovituri) cât și pe

corp (2 lovituri)”.

Victima M.F. a

încercat să riposteze, dar a căzut lângă pat, fără să se lovească de podea, nu

a încercat nimeni să intervină, s-a ridicat singur de jos și s-a așezat pe

patul său, care era lipit de peretele din beton al camerei, pe lungime, stând

pe pat în poziția șezut.

După această primă

repriză de lovituri, a intervenit, prin surprindere, și inculpatul M.I.G., fără

un motiv concret,care a agresat și el victima.

Martorul R.C. declară

că „în acest moment, a sărit și inculpatul M.I.G. care a venit pe lângă

coinculpatul L.B.F., pe din lături, și a aplicat un pumn victimei în zona

inimii, a toracelui, în partea stângă”. Victima M.F. a fost luat prin

surprindere, de această lovitură puternică aplicată de inculpatul M.I.G., și nu

a apucat să se apere (f.91 dos. instanță). În faza de urmărire penală, același

martor a arătat că inculpatul M.I.G. s-a apropiat de victimă și sub motivul că

acesta este „șmecher i-a tras și el un pumn în zona toracică stânga”.

Martorul M.C. a

declarat că l-a văzut pe inculpatul M.I.G. când „l-a lovit cu pumnul în zona

coastelor, de două - trei ori, pe victima M.F.” (f.55 dos. urm. pen.). A mai

arătat martorul într-o altă declarație (f.57 dos. urm. pen.) că a văzut când

inculpatul M.I.G. „l-a lovit pe victimă cu pumnul în ochi și din această cauză

victima a avut ochiul umflat. A mai văzut că inculpatul M.I.G. i-a mai aplicat

victimei o altă lovitură în zona tâmplei iar o altă lovitură în zona inimii”.

Martorul B.V.F. a

declarat că l-a văzut pe inculpatul M.I.G. când „l-a împins pe M.F. spre

perete, acesta se afla în poziția șezut pe pat, și l-a văzut pe victimă cu

capul lipit de perete urmare acestei agresiuni”. Susține martorul că inculpatul

M.I.G. a intervenit și l-a împins pe M.F. în mod spontan, între cele două

reprize de lovituri aplicate de inculpatul L.B.F., și că în acel moment L.B.F.

încetase loviturile (f.115 dos. instanță).

În faza de urmărire

penală, martorul nuanțează mai mult acest episod arătând (f.51) că inculpatul M.I.G.

l-a „apucat de piept” pe M.F., împingându-l în peretele camerei, acesta

lovindu-se cu partea din spate de perete, că personal a văzut că singura dată

când victima M.F. s-a lovit la cap în zona cefei, a fost atunci când inculpatul

M.I.G. l-a împins în perete. Între timp, victima M.F. s-a ridicat în picioare

și s-a așezat din nou pe marginea patului său, continuând cearta cu inculpatul L.B.F.,

care prinzând curaj și datorită intervenției coinculpatului M.I.G., i-a mai dat

victimei niște pumni tot în zona capului, a feței dar și pe corp, cu putere

(f.53 dos. urm. pen.).

Mai declară martorul B.V.F.

că le-a spus părților să înceteze, că sunt colegi, și să consume câte un pahar

de bere, iar M.F. s-a ridicat din pat și s-a dus să ia o bere să o desfacă dar,

inculpatul L.B.F. a sărit din nou pe el, dându-i doi-trei pumni, tot în zona

capului, iar victima nu s-a apărat, „probabil credea că se face pace”. La a

doua repriză, loviturile aplicate victimei de către inculpatul L.B.F. au vizat

zona feței, mai exact zona „ochiului și a tâmplei” f.115 dos. instanță).

Martorul R.C. a

declarat că a încercat să intervină pentru a-i despărți pe cei doi, dar a fost

oprit în acel moment de martorii D.P. și B.V.F. cât și de inculpatul M.I.G. În

acel moment, martorul M.C. de frică, a ieșit din cameră și a fugit din clădire.

În urma acestei

ultime reprize de agresiuni fizice exercitate asupra victimei M.F., acesta s-a

prăbușit la sol, în stare de inconștiență, iar buzele au început să i se

învinețească.

Martorii prezenți și

inculpatul L.B.F. au încercat să-i facă victimei respirație artificială și alte

manevre empirice, de resuscitare, după care l-au condus la spital, unde în

jurul orelor 23,30, a decedat.

Din raportul

medico-legal de necropsie – completare din 25 mai 2011 întocmit de Serviciul

Județean de Medicină Legală Constanța (f.192-193 dos. instanță) a reieșit că

moartea victimei M.F. în vârstă de 33 ani, a fost violentă și s-a datorat

hemoragiei și contuziei meningo-cerebrale grave, urmarea unui traumatism

cranio-cerebral acut. Leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu

și de corpuri dure și comprimare manuală, și pot data cu câteva ore înainte de

deces. Leziunile meningo-cerebrale au caracter tanato-generator putând fi

produse prin lovire de corp dur și au legătură de cauzalitate directă

necondiționată cu mecanismul de producere al morții. Fracturile costale au

putut fi produse în cadrul manevrelor de resuscitare. Moartea poate data din 21

noiembrie 2010. În sângele recoltat de la cadavru nu s-a constatat alcool.

Actul medico-legal a concluzionat că : „Leziunile de violență ale numitului M.F.

care au intrat în antecedența cauzală au fost cele de la nivelul capului cu

răsunet meningo-cerebral, având caracter tanato-generator direct

necondiționat”.

În declarația pe care

a dat-o în mod nemijlocit în fața instanței de judecată, inculpatul L.B.F. a

recunoscut incidentul avut cu victima, urmare refuzului acesteia de a-i da o

țigară, a recunoscut că a lovit victima dar numai cu palma și că s-au lovit

reciproc. Inculpatul a încercat în apărare să-și diminueze contribuția avută la

agresarea victimei M.F. și la decesul acestuia, susținând că inculpatul M.I.G.

a fost cel care i-a aplicat victimei doi-trei pumni în zona capului. A mai

susținut că inculpatul M.I.G. a fost cel care a lovit victima și cu cotul în

plex și apoi l-a izbit de perete, iar victima de durere a strigat tare (filele

59-60).

Inculpatul L.B.F. a

mai susținut că au fost doar două reprize de agresiune, prima exercitată de el,

mai redusă ca intensitate, iar a doua exercitată de către coinculpatul M.I.G.,

la final, urmare căreia victima s-a „lăsat” jos de pe pat.

Inculpatul M.I.G. în

declarația pe care a dat-o în mod nemijlocit în fața instanței de judecată a

susținut că, într-adevăr, incidentul a pornit de la faptul că inculpatul L.B.F.

cerându-i victimei o țigară, aceasta l-a refuzat. Urmare acestui fapt, L.B.F. a

lovit primul victima cu pumnul în față, când aceasta se afla în pat, victima

s-a ridicat, și-au aplicat reciproc lovituri, el a intervenit și a împins

victima spre pat, dar L.B.F. a intervenit și i-a mai aplicat victimei un pumn

în zona feței, aceasta s-a ridicat în picioare iar L.B.F. i-a aplicat mai mulți

pumni cu intensitate (patru-cinci pumni) – f.57-58.

Inculpatul a

recunoscut că a împins victima și că o singură dată i-a aplicat o lovitură cu

pumnul în stomac, ca să se liniștească.

Analizând

declarațiile inculpaților, instanța de fond a reținut că fiecare a încercat, în

apărare, să-și diminueze contribuția în suprimarea vieții victimei, considerând

că decesul ar fi intervenit urmare agresiunii exercitate de către celălalt

inculpat.

Apărările formulate

de către inculpați au fost înlăturate de către instanță, neavând suport

probator, în raport de declarațiile martorilor oculari ascultați în cauză și

care se coroborează.

S-a apreciat că ambii

inculpați se fac vinovați de comiterea infracțiunii de omor, în privința

inculpatului L.B.F. reținându-se cele două reprize de lovituri aplicate

victimei, în mod repetat, cu intensitate, cu duritate, cu pumnii și cu

picioarele mai ales în zona capului, chiar și atunci când victima se afla la

sol, iar în privința inculpatului M.I.G. reținându-se că acesta i-a aplicat

victimei o lovitură puternică în zona inimii (a toracelui), în zona tâmplei,

dar și că a împins-o, aceasta izbindu-se puternic cu capul de peretele din

beton.

Întreaga activitate

infracțională, derulându-se cu repeziciune, cu intensitate, multitudinea

loviturilor aplicate, în zone vitale ale organismului, mai ales în zona

capului, au determinat slăbirea organismului victimei, cedarea capacității de

apărare acesteia.

S-a avut în vedere și

împrejurarea că cei doi inculpați consumaseră în prealabil importante cantități

de bere, iar victima era de abia trezită din somn și manifesta astfel o

încetineală, o moleșeală în a se apăra.

Este adevărat că

raportul medico-legal de necropsie a concluzionat că leziunile meningo -

cerebrale au caracter tanato-generator putând fi produse prin lovire de corp

dur și că au legătură de cauzalitate directă necondiționată cu mecanismul de

producere al morții, dar tot atât de adevărat este că ambii inculpați prin

actele de violență exercitate, au vizat zone vitale - loviturile aplicate în

mod repetat de inculpatul L.B.F. cu pumnii și cu picioarele au vizat diverse

zone ale capului (când victima se afla la podea, căzând în urma loviturilor

aplicate) -, iar inculpatul M.I.G. împingând puternic victima în peretele

camerei, aceasta s-a lovit cu partea din spate de peretele din beton.

În declarația pe care

a dat-o inițial în fața procurorului, medicul legist a susținut că a constatat

că victima prezenta urme de violență pe cap, trunchi, membre și dintre aceste

leziuni și mărci traumatice una consideră că a fost tanato-generatoare,

respectiv cea de occiput, care putea să provină teoretic de la o proiectare

prin împingere și lovire de plan dur – perete - sau poate prin cădere.

Loviturile din zona tâmplelor au fost catalogate ca fiind circumstanțe de

favorizare (f.8 dos. urm. pen.).

Împotriva sentinței

au declarat apeluri inculpații.

Inculpatul L.B.F. a

invocat, în principal, greșita analiză a probelor de către instanța de fond, în

opinia sa nerezultând că loviturile pe care el le-a aplicat victimei au fost de

natură să conducă la decesul acesteia și, în consecință, a solicitat achitarea

în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar,

inculpatul a criticat modul de individualizare a pedepsei susținând că instanța

de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.

Inculpatul M.I.G. a

declarat că își retrage apelul formulat, instanța de prim control judiciar

luând act prin decizia pronunțată de această manifestare de voință a

inculpatului.

Apelul declarat de

inculpatul L.B.F. a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 157/P din

16 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. 17672/118/2010.

În considerentele

deciziei, instanța de prim control judiciar a reținut că în mod corect

tribunalul a dispus condamnarea și a inculpatului L.B.F. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, întrucât loviturile aplicate de acesta victimei

au vizat zona capului, zonă care a suferit leziunile meningo-cerebrale ce au

avut caracter tanato-generator.

A mai reținut

instanța de apel că victima a fost lovită succesiv în aceeași zonă vitală în

care s-au produs leziunile tanato-generatoare de ambii inculpați, iar

loviturile aplicate în alte zone ale corpului acesteia, deși nu au contribuit

în mod direct la producerea decesului, datorită intensității, multitudinii și

timpului relativ scurt în care au acționat inculpații au contribuit, cel puțin

indirect, la producerea rezultatului socialmente periculos întrucât au pus

victima în situația de a nu se putea apăra, făcând-o mai vulnerabilă și

permițând aplicarea loviturii tanato-generatoare.

Numărul mare de

lovituri, zonele vizate, aplicarea simultană a acestora de către cei doi

inculpați sunt aspecte ce au dus instanța de prim control judiciar la concluzia

că inculpații au acceptat producerea decesului victimei, nefiind relevant

faptul că doar una dintre lovituri a produs în concret acest rezultat.

Dinamica loviturilor

multiple face ca acestea să nu poată fi disociate unele de celelalte, întrucât

au fost aplicate cu aceeași formă de vinovăție, respectiv intenția indirectă.

În ce privește

individualizarea pedepsei, instanța de prim control judiciar a constatat că

aceasta s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

prima instanță reținând în sarcina inculpatului și o cauză de agravare constând

în recidiva postexecutorie, a stabilit totuși o pedeapsă orientată spre minimul

special prevăzut de lege.

Au fost avute în

vedere și concluziile raportului de evaluare psiho-socială care nu sunt

favorabile inculpatului în sensul că acesta nu deține suficiente resurse

interne pentru reeducare, având tendințe agresive.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul L.B.F. care, invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. a susținut că:

- în mod greșit

instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 C. pen. pentru care a fost

trimis în judecată, în infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de

art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen. În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, inculpatul a arătat că fapta s-a comis la locul de muncă al acestuia în

camera situată în imobilul pe care îl construia împreună cu victima și în care

aceasta locuia efectiv alături de alți doi muncitori, soluție menținută și de

instanța de apel;

- în mod greșit instanța

de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., soluție menținută de instanța de

prim control judiciar, întrucât nu a acționat cu intenția de a ucide victima;

- în mod greșit

instanța de fond și cea de apel au reținut că este autor la comiterea faptei,

contribuția sa la săvârșirea omorului, circumscriindu-se complicității ca formă

a participației penale;

- pedeapsa a fost

greșit individualizată, fiind stabilită într-un cuantum mult prea mare față de

circumstanțele în care a fost comisă fapta și de persoana sa – a avut o

atitudine procesuală corectă, a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii

–, iar împrejurarea că a fost condamnat pentru fapte comise în minorat nu poate

constitui un impediment în aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Din oficiu, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs a pus în discuția

părților greșita reținere în sarcina inculpatului a dispozițiilor art. 37 lit.

b) C. pen., motiv de nelegalitate ce atrage incidența în cauză a cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, cât și din oficiu

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursul este fondat numai sub aspectul motivului de nelegalitate invocat din

oficiu de instanța de recurs și care se circumscrie cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

În sarcina

recurentului inculpat s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

referitoare la recidiva postexecutorie în raport de pedepsele la care a fost

condamnat prin hotărâri definitive, pronunțate anterior comiterii faptei dedusă

judecății.

Potrivit art. 38 alin.

(1) C. pen., „la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile

de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității”.

Din fișa de cazier

judiciar rezultă că recurentul inculpat L.B.F. a fost condamnat definitiv la

două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea în timpul minorității a

infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 C. pen. cu

aplicarea art. 99 C. pen. (prima pedeapsă i-a fost aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 1187 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă

din a cărei executare începută la data de 20 februarie 2007 a fost eliberat la

23 octombrie 2007, conform sentinței penale nr. 1684 din 18 octombrie 2007,

rămânându-i de executat un rest de 119 zile, iar cea de-a doua pedeapsă i-a

fost aplicată prin sentința penală nr. 2017 din 28 noiembrie 2007 rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 60 din 2 februarie 2009).

În raport de

dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. mai sus invocate, Înalta Curte constată

că în mod greșit s-au reținut prevederile art. 37 lit. b) C. pen., în cauză

nefiind îndeplinite condițiile privitoare la primul termen al recidivei

postexecutorii față de împrejurarea că infracțiunile pentru care recurentul a

fost condamnat anterior au fost comise în timpul minorității.

Referitor la

criticile aduse deciziei, de către inculpat, Înalta Curte constată că nu sunt

fondate.

În mod corect

instanțele au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen. în infracțiunea de omor

calificat prevăzută și pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta

fiind comisă în public în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 152 C. pen.

Infracțiunea s-a

comis în camera unde locuia victima M.F. împreună cu martorii R.C. și M.C.D. care

au fost prezenți alături de martorii D.P. și B.V.F. în momentul în care victima

a fost lovită de către recurent și de intimatul inculpat M.I.G., în cauză fiind

îndeplinite cerințele art. 152 lit. c) C. pen.

Împrejurarea că la construcția

imobilului în care se afla camera cu destinația de dormitor, pe care o foloseau

victima și martorii R.C. și M.C. a participat și recurentul inculpat alături de

alți muncitori este lipsită de relevanță sub aspectul incidenței prevederilor art.

152 C. pen. care definește noțiunea de public.

În ce privește

cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Înalta Curte constată

că nu este întemeiată.

Ceea ce diferențiază

infracțiunea de omor de alte infracțiuni îndreptate împotriva vieții persoanei,

cum este și infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este forma

de vinovăție cu care acționează făptuitorul și care în cazul omorului este

reprezentată de intenție în ambele sale modalități (directă sau indirectă), iar

în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte este reprezentată de

praeterintenție.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă fără dubiu că recurentul inculpat a acționat cu

intenția de a suprima viața victimei, ceea ce exclude răspunderea sa penală

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen.

Din declarațiile

martorilor B.V.F., R.C., D.P. și M.C.D. rezultă că recurentul inculpat a lovit

victima cu pumnii și picioarele în zona feței și a capului, cu putere, de mai

multe ori, aceasta căzând din pat pe podeaua din beton unde inculpatul a

continuat să o lovească cu aceeași intensitate, după care a intervenit

inculpatul M.I.G. care a lovit victima cu pumnii în zona inimii și a toracelui

de două-trei ori după care a împins-o, aceasta lovindu-se de peretele din beton

al camerei în care se afla.

Este adevărat că

raportul medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul Județean de Medicină

Legală Constanța a concluzionat că leziunile meningo-cerebrale au caracter

tanato-generator putând fi produse prin lovire de corp dur și au legătură de

cauzalitate directă necondiționată cu mecanismul de producere al morții, dar

tot atât de adevărat este faptul că recurentul inculpat, prin actele de

violență exercitate a vizat zone vitale ale corpului victimei – față și cap –,

a aplicat acesteia lovituri repetate de mare intensitate, cu pumnii și

picioarele, inclusiv în momentul în care victima era căzută la pământ, ceea ce

demonstrează că a prevăzut rezultatul acțiunii sale și chiar dacă nu a urmărit

producerea lui, cel puțin a acceptat posibilitatea survenirii acestuia, ceea ce

caracterizează intenția indirectă ca formă a vinovăției astfel cum este

definită de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Referitor la

solicitarea recurentului inculpat de a se dispune schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 combinat cu art.

175 lit. i) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond și

instanța de prim control judiciar au reținut că inculpatul a participat în mod

nemijlocit la săvârșirea faptei, în calitate de coautor alături de intimatul

inculpat M.I.G.

Acțiunea de lovire a

victimei cu pumnii și picioarele, în zona feței și a capului, în mod repetat,

cu intensitate, inclusiv în momentul în care aceasta era căzută la podea

constituie act de executare ce se integrează în latura obiectivă a infracțiunii

de omor, astfel cum este descrisă în norma de incriminare – art. 174 C. pen.

În ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că stabilirea

cuantumului sancțiunii și a modalității de executare a acesteia, s-au făcut de

către instanța de fond și instanța de prim control judiciar cu respectarea

tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-au avut în

vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă

judecății, modul și împrejurările comiterii faptei, gradul ridicat de pericol

social concret al acesteia și urmarea produsă, apreciindu-se în mod corect că

executarea de către recurent a pedepsei de 15 ani închisoare este de natură

a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a

contribui la reeducarea sa.

Nu lipsite de

relevanță sunt antecedentele penale ale recurentului-inculpat care, chiar dacă

nu este recidivist, anterior a mai fost condamnat pentru două infracțiuni de

tâlhărie comise în timpul minorității, ceea ce denotă perseverența în comiterea

actelor de violență, precum și concluziile raportului de evaluare psiho-socială

care sunt în sensul că inculpatul nu deține suficiente resurse interne pentru

reeducare, având tendințe agresive.

În consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

se va admite recursul declarat de inculpatul L.B.F., se vor casa în parte

sentința și decizia și în rejudecare, se vor înlătura dispozițiile art. 37 lit.

b) C. pen. reținute în mod greșit în sarcina inculpatului.

Neconstatând din

oficiu alte motive de nelegalitate ale sentinței și deciziei se vor menține

restul dispozițiilor acestora.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., din cuantumul pedepsei închisorii aplicate

recurentului inculpat se va deduce reținerea și arestarea preventivă de la data

de 22 noiembrie 2010, la data de 21 martie 2012.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei,

până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, recursul declarat de inculpatul L.B.F.

împotriva deciziei penale nr. 157/P din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța – Secția Penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează în parte decizia recurată și în parte

sentința penală nr. 312 din 10 august 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța

și rejudecând:

Înlătură dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

reținute în sarcina recurentului inculpat.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor

atacate.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului L.B.F., durata reținerii și arestării preventive de la 22

noiembrie 2010 la 21 martie 2012.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va

suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpat rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 21 martie 2012.