ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 837/2012

Asupra recursului de față ; În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 312 din 10 august 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 17672/118/2010 s-a dispus: Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpații L.B.F. și M.I.G., prin apărători, din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul L.B.F., din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 334 C. proc.

pen.; Dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpații L.B.F. și M.I.G. din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen. În baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat; Condamnă inculpatul L.B.F., la pedeapsa de 15 (cincisprezece ) ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. în referire la art. 66 C. pen.; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.; Condamnă inculpatul M.I.G., la pedeapsa de 13 (treisprezece ) ani închisoare. În baza art. 65 C. pen. în referire la art. 66 C. pen.; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen.; Interzice fiecărui inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.; Menține măsura arestării preventive a fiecărui inculpat. În baza art. 88 alin. (1) C. pen.; Deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 22 noiembrie 2010 la zi. Ia act că succesorul victimei, M.I., nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., în referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ.; Obligă inculpații, în solidar, către succesoarea parte civilă (soție) M.M.K., la plata sumei de 20.000 euro (echivalent în lei la data efectuării plății - curs BNR) cu titlu de despăgubiri civile – daune morale.

Obligă inculpații, în solidar, către minora parte civilă M.B.A., prin reprezentant legal, mama sa, M.M.K. la plata sumei de 180 lei cu titlu de prestație periodică lunară, cu începere de la data de 21 noiembrie 2010 și până la împlinirea vârstei de 18 ani. În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. în referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ.; Obligă inculpații, în solidar, către minora parte civilă M.B.A., prin reprezentant legal, mama sa, M.M.K. și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile –daune morale. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen.; Obligă inculpatul L.B.F. la plata sumei de 1.520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru faza de urmărire penală, av.

D.C. și suma de 200 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu pentru faza de judecată, av. M.E. – deleg. nr. 5424/2010 au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției). Obligă inculpatul M.I.G. la plata sumei de 1.720 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru faza de urmărire penală, av. D.C. a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Constanța, iar suma de 400 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu pentru faza de judecată, av. C.A.M. - deleg. nr. 5422/2010 se avansează din fondurile Ministerului Justiției). Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpații L.B.F.

și M.I.G., alături de alți colegi, au venit din Maramureș în mun. Constanța unde se aflau de cca. 2-3 săptămâni, lucrând în construcții ca muncitori zilieri, la edificarea unei vile de pe. Întrucât grupul de muncitori era mai mare, cazarea acestora s-a realizat în două spații diferite și anume, inculpații L.B.F. și M.I.G. împreună cu martorii D.P. și B.V.F. au locuit într-un apartament situat pe strada Unirii, în apropierea locului de muncă, iar victima M.F., împreună cu martorii R.C. și M.C.D., au locuit chiar la locul de muncă, într-o cameră amenajată la etajul vilei. În seara zilei de 21 noiembrie 2010, în jurul orelor 18,00, grupul de muncitori cazat în apartament, (inculpații L.B.F. și M.I.G.

împreună cu martorii D.P. și B.V.F.) după ce au fost refuzați de colegii lor cazați la vilă, au consumat băuturi alcoolice mai întâi în apartament, ulterior la un bar din apropiere. În jurul orelor 18,30, grupul din care făceau parte cei doi inculpați, s-a îndreptat către stradă, la vilă, (pentru a consuma în continuare bere și cu ceilalți colegi) unde li s-a deschis poarta de către martorul R.C. Inculpații împreună cu martorii D.P. și B.V.F., au urcat la etaj și au intrat în încăperea în care la acel moment victima M.F. se odihnea pe pat, întinsă și acoperită cu pătura, în cameră aflându-se și martorii R.C. și M.C. În timp ce inculpatul M.I.G. s-a îndreptat spre masa din încăpere, inculpatul L.B.F.

a rămas în picioare și a trezit victima din somn, cerându-i în mod insistent o țigară (țigările victimei se aflau la vedere, lângă patul acesteia). Victima a refuzat să-i dea inculpatului L.B.F. o țigară, s-a ridicat în poziția șezut, împrejurare în care cei doi au început să se înjure reciproc, inculpatul spunându-i victimei că este „șmecher”, după care enervându-se a început să o lovească cu intensitate cu pumnii în cap. Martorul B.V.F. a declarat că inculpatul L.B.F., în această primă fază, i-a aplicat victimei vreo „patru pumni în cap, cu intensitate, cu putere”. A mai declarat martorul că l-a văzut pe inculpat când a lovit victima cu pumnii dar și cu picioarele în zona feței, până ce aceasta a căzut la pământ unde a continuat să o lovească și cu picioarele în zona superioară a capului (f.51-52 dos.

urm. pen.; f.114 dos. instanță). Martorul R.C. a declarat (f. 90 instanță) că a văzut cum inculpatul L.B.F. s-a „ năpustit cu pumnii asupra victimei M.F., ce era pe pat, și a început să-l lovească cu pumnii în zona feței, a capului, i-a aplicat în jur de 5-6-10 pumni”. În faza de urmărire penală, acest martor a declarat că în urma loviturilor primite de la inculpatul L.B.F., „victima a căzut din pat, pe podeaua din beton unde L. a continuat să-l lovească cu picioarele și cu pumnii, aplecându-se către el. Când a terminat să-l mai lovească, victima s-a ridicat de jos și s-a așezat pe pat” (fila 45). Martorul D.P. a declarat că primul care a acționat a fost inculpatul L.B.F. care „a lovit victima cu pumnii în zona capului, de mai multe ori.

L-a văzut pe L.B.F. că atunci când a fost refuzat de către victimă cu țigara, s-a enervat și a început să-l lovească cu pumnii, au fost mai mulți pumni aplicați în zona capului dar și a corpului” (f.92 dos. instanță). Și martorul M.C.D. a declarat (f.55,57 dos. urm. pen.) că a văzut când, „fiind refuzat de mai multe ori în privința oferirii țigării, inculpatul L.B.F. s-a apropiat de patul victimei M.F. și a început să-l lovească cu pumnii în zona capului, dar și cu picioarele, loviturile fiind aplicate atât în zona feței (2 lovituri) cât și pe corp (2 lovituri)”. Victima M.F. a încercat să riposteze, dar a căzut lângă pat, fără să se lovească de podea, nu a încercat nimeni să intervină, s-a ridicat singur de jos și s-a așezat pe patul său, care era lipit de peretele din beton al camerei, pe lungime, stând pe pat în poziția șezut.

După această primă repriză de lovituri, a intervenit, prin surprindere, și inculpatul M.I.G., fără un motiv concret,care a agresat și el victima. Martorul R.C. declară că „în acest moment, a sărit și inculpatul M.I.G. care a venit pe lângă coinculpatul L.B.F., pe din lături, și a aplicat un pumn victimei în zona inimii, a toracelui, în partea stângă”. Victima M.F. a fost luat prin surprindere, de această lovitură puternică aplicată de inculpatul M.I.G., și nu a apucat să se apere (f.91 dos. instanță). În faza de urmărire penală, același martor a arătat că inculpatul M.I.G. s-a apropiat de victimă și sub motivul că acesta este „șmecher i-a tras și el un pumn în zona toracică stânga”. Martorul M.C.

a declarat că l-a văzut pe inculpatul M.I.G. când „l-a lovit cu pumnul în zona coastelor, de două - trei ori, pe victima M.F.” (f.55 dos. urm. pen.). A mai arătat martorul într-o altă declarație (f.57 dos. urm. pen.) că a văzut când inculpatul M.I.G. „l-a lovit pe victimă cu pumnul în ochi și din această cauză victima a avut ochiul umflat. A mai văzut că inculpatul M.I.G. i-a mai aplicat victimei o altă lovitură în zona tâmplei iar o altă lovitură în zona inimii”. Martorul B.V.F. a declarat că l-a văzut pe inculpatul M.I.G. când „l-a împins pe M.F. spre perete, acesta se afla în poziția șezut pe pat, și l-a văzut pe victimă cu capul lipit de perete urmare acestei agresiuni”. Susține martorul că inculpatul M.I.G.

a intervenit și l-a împins pe M.F. în mod spontan, între cele două reprize de lovituri aplicate de inculpatul L.B.F., și că în acel moment L.B.F. încetase loviturile (f.115 dos. instanță). În faza de urmărire penală, martorul nuanțează mai mult acest episod arătând (f.51) că inculpatul M.I.G. l-a „apucat de piept” pe M.F., împingându-l în peretele camerei, acesta lovindu-se cu partea din spate de perete, că personal a văzut că singura dată când victima M.F. s-a lovit la cap în zona cefei, a fost atunci când inculpatul M.I.G. l-a împins în perete. Între timp, victima M.F. s-a ridicat în picioare și s-a așezat din nou pe marginea patului său, continuând cearta cu inculpatul L.B.F., care prinzând curaj și datorită intervenției coinculpatului M.I.G., i-a mai dat victimei niște pumni tot în zona capului, a feței dar și pe corp, cu putere (f.53 dos.

urm. pen.). Mai declară martorul B.V.F. că le-a spus părților să înceteze, că sunt colegi, și să consume câte un pahar de bere, iar M.F. s-a ridicat din pat și s-a dus să ia o bere să o desfacă dar, inculpatul L.B.F. a sărit din nou pe el, dându-i doi-trei pumni, tot în zona capului, iar victima nu s-a apărat, „probabil credea că se face pace”. La a doua repriză, loviturile aplicate victimei de către inculpatul L.B.F. au vizat zona feței, mai exact zona „ochiului și a tâmplei” f.115 dos. instanță). Martorul R.C. a declarat că a încercat să intervină pentru a-i despărți pe cei doi, dar a fost oprit în acel moment de martorii D.P. și B.V.F. cât și de inculpatul M.I.G. În acel moment, martorul M.C.

de frică, a ieșit din cameră și a fugit din clădire. În urma acestei ultime reprize de agresiuni fizice exercitate asupra victimei M.F., acesta s-a prăbușit la sol, în stare de inconștiență, iar buzele au început să i se învinețească. Martorii prezenți și inculpatul L.B.F. au încercat să-i facă victimei respirație artificială și alte manevre empirice, de resuscitare, după care l-au condus la spital, unde în jurul orelor 23,30, a decedat. Din raportul medico-legal de necropsie – completare din 25 mai 2011 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Constanța (f.192-193 dos. instanță) a reieșit că moartea victimei M.F. în vârstă de 33 ani, a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și contuziei meningo-cerebrale grave, urmarea unui traumatism cranio-cerebral acut.

Leziunile de violență au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și comprimare manuală, și pot data cu câteva ore înainte de deces. Leziunile meningo-cerebrale au caracter tanato-generator putând fi produse prin lovire de corp dur și au legătură de cauzalitate directă necondiționată cu mecanismul de producere al morții. Fracturile costale au putut fi produse în cadrul manevrelor de resuscitare. Moartea poate data din 21 noiembrie 2010. În sângele recoltat de la cadavru nu s-a constatat alcool. Actul medico-legal a concluzionat că : „Leziunile de violență ale numitului M.F. care au intrat în antecedența cauzală au fost cele de la nivelul capului cu răsunet meningo-cerebral, având caracter tanato-generator direct necondiționat”.

În declarația pe care a dat-o în mod nemijlocit în fața instanței de judecată, inculpatul L.B.F. a recunoscut incidentul avut cu victima, urmare refuzului acesteia de a-i da o țigară, a recunoscut că a lovit victima dar numai cu palma și că s-au lovit reciproc. Inculpatul a încercat în apărare să-și diminueze contribuția avută la agresarea victimei M.F. și la decesul acestuia, susținând că inculpatul M.I.G. a fost cel care i-a aplicat victimei doi-trei pumni în zona capului. A mai susținut că inculpatul M.I.G. a fost cel care a lovit victima și cu cotul în plex și apoi l-a izbit de perete, iar victima de durere a strigat tare (filele 59-60). Inculpatul L.B.F. a mai susținut că au fost doar două reprize de agresiune, prima exercitată de el, mai redusă ca intensitate, iar a doua exercitată de către coinculpatul M.I.G., la final, urmare căreia victima s-a „lăsat” jos de pe pat.

Inculpatul M.I.G. în declarația pe care a dat-o în mod nemijlocit în fața instanței de judecată a susținut că, într-adevăr, incidentul a pornit de la faptul că inculpatul L.B.F. cerându-i victimei o țigară, aceasta l-a refuzat. Urmare acestui fapt, L.B.F. a lovit primul victima cu pumnul în față, când aceasta se afla în pat, victima s-a ridicat, și-au aplicat reciproc lovituri, el a intervenit și a împins victima spre pat, dar L.B.F. a intervenit și i-a mai aplicat victimei un pumn în zona feței, aceasta s-a ridicat în picioare iar L.B.F. i-a aplicat mai mulți pumni cu intensitate (patru-cinci pumni) – f.57-58. Inculpatul a recunoscut că a împins victima și că o singură dată i-a aplicat o lovitură cu pumnul în stomac, ca să se liniștească.

Analizând declarațiile inculpaților, instanța de fond a reținut că fiecare a încercat, în apărare, să-și diminueze contribuția în suprimarea vieții victimei, considerând că decesul ar fi intervenit urmare agresiunii exercitate de către celălalt inculpat. Apărările formulate de către inculpați au fost înlăturate de către instanță, neavând suport probator, în raport de declarațiile martorilor oculari ascultați în cauză și care se coroborează. S-a apreciat că ambii inculpați se fac vinovați de comiterea infracțiunii de omor, în privința inculpatului L.B.F. reținându-se cele două reprize de lovituri aplicate victimei, în mod repetat, cu intensitate, cu duritate, cu pumnii și cu picioarele mai ales în zona capului, chiar și atunci când victima se afla la sol, iar în privința inculpatului M.I.G.

reținându-se că acesta i-a aplicat victimei o lovitură puternică în zona inimii (a toracelui), în zona tâmplei, dar și că a împins-o, aceasta izbindu-se puternic cu capul de peretele din beton. Întreaga activitate infracțională, derulându-se cu repeziciune, cu intensitate, multitudinea loviturilor aplicate, în zone vitale ale organismului, mai ales în zona capului, au determinat slăbirea organismului victimei, cedarea capacității de apărare acesteia. S-a avut în vedere și împrejurarea că cei doi inculpați consumaseră în prealabil importante cantități de bere, iar victima era de abia trezită din somn și manifesta astfel o încetineală, o moleșeală în a se apăra.

Este adevărat că raportul medico-legal de necropsie a concluzionat că leziunile meningo - cerebrale au caracter tanato-generator putând fi produse prin lovire de corp dur și că au legătură de cauzalitate directă necondiționată cu mecanismul de producere al morții, dar tot atât de adevărat este că ambii inculpați prin actele de violență exercitate, au vizat zone vitale - loviturile aplicate în mod repetat de inculpatul L.B.F. cu pumnii și cu picioarele au vizat diverse zone ale capului (când victima se afla la podea, căzând în urma loviturilor aplicate) -, iar inculpatul M.I.G. împingând puternic victima în peretele camerei, aceasta s-a lovit cu partea din spate de peretele din beton.

În declarația pe care a dat-o inițial în fața procurorului, medicul legist a susținut că a constatat că victima prezenta urme de violență pe cap, trunchi, membre și dintre aceste leziuni și mărci traumatice una consideră că a fost tanato-generatoare, respectiv cea de occiput, care putea să provină teoretic de la o proiectare prin împingere și lovire de plan dur – perete - sau poate prin cădere. Loviturile din zona tâmplelor au fost catalogate ca fiind circumstanțe de favorizare (f.8 dos. urm. pen.). Împotriva sentinței au declarat apeluri inculpații. Inculpatul L.B.F. a invocat, în principal, greșita analiză a probelor de către instanța de fond, în opinia sa nerezultând că loviturile pe care el le-a aplicat victimei au fost de natură să conducă la decesul acesteia și, în consecință, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc.

pen. În subsidiar, inculpatul a criticat modul de individualizare a pedepsei susținând că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. Inculpatul M.I.G. a declarat că își retrage apelul formulat, instanța de prim control judiciar luând act prin decizia pronunțată de această manifestare de voință a inculpatului. Apelul declarat de inculpatul L.B.F. a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 157/P din 16 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. 17672/118/2010. În considerentele deciziei, instanța de prim control judiciar a reținut că în mod corect tribunalul a dispus condamnarea și a inculpatului L.B.F.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, întrucât loviturile aplicate de acesta victimei au vizat zona capului, zonă care a suferit leziunile meningo-cerebrale ce au avut caracter tanato-generator. A mai reținut instanța de apel că victima a fost lovită succesiv în aceeași zonă vitală în care s-au produs leziunile tanato-generatoare de ambii inculpați, iar loviturile aplicate în alte zone ale corpului acesteia, deși nu au contribuit în mod direct la producerea decesului, datorită intensității, multitudinii și timpului relativ scurt în care au acționat inculpații au contribuit, cel puțin indirect, la producerea rezultatului socialmente periculos întrucât au pus victima în situația de a nu se putea apăra, făcând-o mai vulnerabilă și permițând aplicarea loviturii tanato-generatoare.

Numărul mare de lovituri, zonele vizate, aplicarea simultană a acestora de către cei doi inculpați sunt aspecte ce au dus instanța de prim control judiciar la concluzia că inculpații au acceptat producerea decesului victimei, nefiind relevant faptul că doar una dintre lovituri a produs în concret acest rezultat. Dinamica loviturilor multiple face ca acestea să nu poată fi disociate unele de celelalte, întrucât au fost aplicate cu aceeași formă de vinovăție, respectiv intenția indirectă. În ce privește individualizarea pedepsei, instanța de prim control judiciar a constatat că aceasta s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., prima instanță reținând în sarcina inculpatului și o cauză de agravare constând în recidiva postexecutorie, a stabilit totuși o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Au fost avute în vedere și concluziile raportului de evaluare psiho-socială care nu sunt favorabile inculpatului în sensul că acesta nu deține suficiente resurse interne pentru reeducare, având tendințe agresive. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul L.B.F. care, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. a susținut că: - în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, în infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, inculpatul a arătat că fapta s-a comis la locul de muncă al acestuia în camera situată în imobilul pe care îl construia împreună cu victima și în care aceasta locuia efectiv alături de alți doi muncitori, soluție menținută și de instanța de apel; - în mod greșit instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., soluție menținută de instanța de prim control judiciar, întrucât nu a acționat cu intenția de a ucide victima; - în mod greșit instanța de fond și cea de apel au reținut că este autor la comiterea faptei, contribuția sa la săvârșirea omorului, circumscriindu-se complicității ca formă a participației penale; - pedeapsa a fost greșit individualizată, fiind stabilită într-un cuantum mult prea mare față de circumstanțele în care a fost comisă fapta și de persoana sa – a avut o atitudine procesuală corectă, a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii –, iar împrejurarea că a fost condamnat pentru fapte comise în minorat nu poate constitui un impediment în aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus.

Din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs a pus în discuția părților greșita reținere în sarcina inculpatului a dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., motiv de nelegalitate ce atrage incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma criticilor invocate de inculpat, cât și din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai sub aspectul motivului de nelegalitate invocat din oficiu de instanța de recurs și care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. În sarcina recurentului inculpat s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

referitoare la recidiva postexecutorie în raport de pedepsele la care a fost condamnat prin hotărâri definitive, pronunțate anterior comiterii faptei dedusă judecății. Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., „la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității”. Din fișa de cazier judiciar rezultă că recurentul inculpat L.B.F. a fost condamnat definitiv la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea în timpul minorității a infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen.

(prima pedeapsă i-a fost aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1187 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă din a cărei executare începută la data de 20 februarie 2007 a fost eliberat la 23 octombrie 2007, conform sentinței penale nr. 1684 din 18 octombrie 2007, rămânându-i de executat un rest de 119 zile, iar cea de-a doua pedeapsă i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 2017 din 28 noiembrie 2007 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 60 din 2 februarie 2009). În raport de dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. mai sus invocate, Înalta Curte constată că în mod greșit s-au reținut prevederile art. 37 lit. b) C. pen., în cauză nefiind îndeplinite condițiile privitoare la primul termen al recidivei postexecutorii față de împrejurarea că infracțiunile pentru care recurentul a fost condamnat anterior au fost comise în timpul minorității.

Referitor la criticile aduse deciziei, de către inculpat, Înalta Curte constată că nu sunt fondate. În mod corect instanțele au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen. în infracțiunea de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta fiind comisă în public în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 152 C. pen. Infracțiunea s-a comis în camera unde locuia victima M.F. împreună cu martorii R.C. și M.C.D. care au fost prezenți alături de martorii D.P. și B.V.F. în momentul în care victima a fost lovită de către recurent și de intimatul inculpat M.I.G., în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 152 lit. c) C. pen.

Împrejurarea că la construcția imobilului în care se afla camera cu destinația de dormitor, pe care o foloseau victima și martorii R.C. și M.C. a participat și recurentul inculpat alături de alți muncitori este lipsită de relevanță sub aspectul incidenței prevederilor art. 152 C. pen. care definește noțiunea de public. În ce privește cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Ceea ce diferențiază infracțiunea de omor de alte infracțiuni îndreptate împotriva vieții persoanei, cum este și infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este forma de vinovăție cu care acționează făptuitorul și care în cazul omorului este reprezentată de intenție în ambele sale modalități (directă sau indirectă), iar în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte este reprezentată de praeterintenție.

Din actele și lucrările dosarului rezultă fără dubiu că recurentul inculpat a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, ceea ce exclude răspunderea sa penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. Din declarațiile martorilor B.V.F., R.C., D.P. și M.C.D. rezultă că recurentul inculpat a lovit victima cu pumnii și picioarele în zona feței și a capului, cu putere, de mai multe ori, aceasta căzând din pat pe podeaua din beton unde inculpatul a continuat să o lovească cu aceeași intensitate, după care a intervenit inculpatul M.I.G. care a lovit victima cu pumnii în zona inimii și a toracelui de două-trei ori după care a împins-o, aceasta lovindu-se de peretele din beton al camerei în care se afla.

Este adevărat că raportul medico-legal de necropsie întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Constanța a concluzionat că leziunile meningo-cerebrale au caracter tanato-generator putând fi produse prin lovire de corp dur și au legătură de cauzalitate directă necondiționată cu mecanismul de producere al morții, dar tot atât de adevărat este faptul că recurentul inculpat, prin actele de violență exercitate a vizat zone vitale ale corpului victimei – față și cap –, a aplicat acesteia lovituri repetate de mare intensitate, cu pumnii și picioarele, inclusiv în momentul în care victima era căzută la pământ, ceea ce demonstrează că a prevăzut rezultatul acțiunii sale și chiar dacă nu a urmărit producerea lui, cel puțin a acceptat posibilitatea survenirii acestuia, ceea ce caracterizează intenția indirectă ca formă a vinovăției astfel cum este definită de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Referitor la solicitarea recurentului inculpat de a se dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond și instanța de prim control judiciar au reținut că inculpatul a participat în mod nemijlocit la săvârșirea faptei, în calitate de coautor alături de intimatul inculpat M.I.G. Acțiunea de lovire a victimei cu pumnii și picioarele, în zona feței și a capului, în mod repetat, cu intensitate, inclusiv în momentul în care aceasta era căzută la podea constituie act de executare ce se integrează în latura obiectivă a infracțiunii de omor, astfel cum este descrisă în norma de incriminare – art. 174 C. pen.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului sancțiunii și a modalității de executare a acesteia, s-au făcut de către instanța de fond și instanța de prim control judiciar cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea dedusă judecății, modul și împrejurările comiterii faptei, gradul ridicat de pericol social concret al acesteia și urmarea produsă, apreciindu-se în mod corect că executarea de către recurent a pedepsei de 15 ani închisoare este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea sa.

Nu lipsite de relevanță sunt antecedentele penale ale recurentului-inculpat care, chiar dacă nu este recidivist, anterior a mai fost condamnat pentru două infracțiuni de tâlhărie comise în timpul minorității, ceea ce denotă perseverența în comiterea actelor de violență, precum și concluziile raportului de evaluare psiho-socială care sunt în sensul că inculpatul nu deține suficiente resurse interne pentru reeducare, având tendințe agresive. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul L.B.F., se vor casa în parte sentința și decizia și în rejudecare, se vor înlătura dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. reținute în mod greșit în sarcina inculpatului.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate ale sentinței și deciziei se vor menține restul dispozițiilor acestora. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., din cuantumul pedepsei închisorii aplicate recurentului inculpat se va deduce reținerea și arestarea preventivă de la data de 22 noiembrie 2010, la data de 21 martie 2012. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite, recursul declarat de inculpatul L.B.F. împotriva deciziei penale nr. 157/P din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța – Secția Penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Casează în parte decizia recurată și în parte sentința penală nr. 312 din 10 august 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța și rejudecând: Înlătură dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. reținute în sarcina recurentului inculpat. Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului L.B.F., durata reținerii și arestării preventive de la 22 noiembrie 2010 la 21 martie 2012. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 martie 2012.