Decizia nr. 2227/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1772/2017 a Tribunalului București

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 04.01.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. Laboratoarele B. S.A. și Societatea Naționala Plafar S.A., a solicitat anularea mărcilor "B." înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci sub nr. x având durata de protecție timp de 10 ani începând din 05.11.2013 si B. înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții si Mărci sub nr. x având durata de protecție timp de 10 ani începând din 05.11.2013, precum și obligarea părâtelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces. Prin cererea înregistară în 24.04.2017, reclamantul A. a formulat cerere de completare a primului petit din acțiune, în sensul anululării inregistrării marcii "B." inregistrată la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci sub numarul x, avand durata de protectie timp de 10 ani începând din 05.11.2013.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința nr. 1772 din 04.12.2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SN Plafar S.A., a respins acțiunea fată de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea împotriva pârâtei S.C. Laboratoarele B..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 1029A din 19.06.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței nr. 1772/04.12.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Cererea de recurs: Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, reclamantul a declarat recurs. Prin cererea de recurs, recurentul reclamant a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: - în mod greșit instanța de apel a reținut că hotărârea primei instanțe este motivată, astfel cum prevede art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. - instanța de apel a încercat să complinească lipsurile sentinței apelate, aducând ea însăși o motivare parțială, în loc să procedeze la anularea hotărârii primei instanțe, privându-l astfel de un grad de jurisdicție; - instanța de apel a aplicat în mod eronat normele de drept material în raport cu probatoriul administrat în cauză; - a administrat la prima instanță probe scrise din care rezulta demisia farmacistului C. din calitatea de președinte interimar al Cooperativei D. din data de 4 mai 1948 și un act scris olograf și semnat personal de C. datat 8 septembrie 1949 din care rezultă că la data respectivă funcționau în paralel atât societatea de stat Plafar cât și Cooperativa D. Orăștie; - a făcut dovada că susținerile pârâtei privitoare la naționalizarea Cooperativei D. nu se verifică, cum nu se verifică nici absorbirea acestei cooperative de către Plafar; - pârâta nu a dovedit că ar fi urmașa Cooperativei D. asa cum susține, ci induce în eroare publicul cumpărător privind tradiția proprie, tradiția dacică și tradiția Cooperativei D. pe care le amestecă în mod nepermis și incorect față de publicul larg consumator; - înregistrarea unei mărci nu presupune doar distinctivitate față de alte mărci ci și caracteristici de bună credință, evitare risc de confuzie, corectitudinea informației, cerințe pe care pârâta nu le-a respectat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta pârâtă Laboratoarele B. S.A. a depus punct de vedere la raport, solicitând constatarea nulității recursului pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În spetă, prin decizia recurată instanța de apel a reținut în ceea ce privește critica vizând insuficienta motivare a sentinței tribunalului, că este nefondată, întrucât instanța și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că sunt îndeplinite condițiile de înregistrare a mărcilor a căror anulare se solicită. S-a reținut că din probele administrate în apel, în completarea celor din fața primei instanțe, s-a demonstrat că, în anul 1970, Întreprinderea de Plante Medicinale Orăștie avea în păstrare fondul arhivistic al Cooperativei D., ceea ce presupune că aceasta din urmă a fost preluată de stat. În 1975, toate unitățile economice de plante medicinale și aromatice de sub îndrumarea și controlul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum trec la E., care înființează Trustul Plafar. În subordinea Trustului Plafar se afla, în 1988, Întreprinderea Plafar Orăștie, care devine, în 1990, B.. Totodată, s-a reținut că este exclus motivul de refuz la înregistrarea mărcilor prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 84/1998, respectiv inducerea în eroare a publicului cu privire la calitatea produsului, prin prisma vechimii pe piața plantelor medicinale. Utilizarea în conținutul mărcilor a celor două expresii B. poate sugera utilizarea unor plante cultivate în zona Orăștie, și nu neapărat ideea că toate plantele utilizate în comerțul pârâtei provin exclusiv dintr-o anumită regiune, neputându-se considera că marca prezintă în mod mincinos calitățile produsului. Prin cererea de recurs, recurentul a invocat dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă se constată că dispozițiile legale menționate au fost invocate în mod formal, nefiind găsite în cadrul memoriului de recurs critici care să se poată circumscrie acestor motive de casare. Referitor la primul motiv de recurs prin care recurentul reproșează instanței de apel că în mod greșit a reținut că hotărârea primei instanțe este motivată și că în loc să procedeze la anularea acesteia pentru nemotivare a încercat ea însăși să complinească lipsurile sentinței apelate printr-o motivarea parțială, se constată că acesta nu poate fi subsumat ipotezei de nelegalitate reglementată prin art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu conturează nesoluționarea de către instanță a unor motive de apel ori o motivare insuficientă a acestora. În ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că nu au fost identificate aspecte privind greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel, prin memoriul de recurs fiind reiterate considerente faptice referitoare la fondul cauzei. De fapt, se constată că prin criticile formulate recurentul este nemulțumit de faptul că instanța de apel nu a analizat probele administrate, reținând în mod greșit că există o legătură între persoanele și entitățile care au desfăsurat activități economice în domeniul prelucrării plantelor medicinele B. care să justifice folosirea componentei verbale 1929. Aceste chestiuni nu pot fi examinate în prezentul recurs, întrucât implică aprecierea asupra probatoriului valorificat în dosar în etapele procesuale anterioar. Se tinde, așadar, la o devoluare a fondului și la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv chestiuni ce vizează corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, fiind exclusă verificarea temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Reținând că recurentul reclamant nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu referire la art. 489 alin. (5) din același act normativ. PENTRU ACESTE MOTIVE,