Decizia nr. 744/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1811/2017 a Tribunalului București

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 20 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând anularea înregistrării mărcii x având numărul de depozit național reglementar x din 21 aprilie 2016 pentru produsele cuprinse în clasele 29, 30, 31, 32, interzicerea folosirii de către pârâta B. S.R.L. în activitatea sa a mărcii x pentru produsele cuprinse în clasele 29, 30, 31 și 32, obligarea pârâtei B. S.R.L. la retragerea imediată de pe piață a tuturor produselor cuprinse în clasele de clasificare de mai sus, care poartă marca ce face obiectul prezentei acțiuni și obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă: Prin sentința civilă nr. 1811 din data de 6 decembrie 2017 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a anulat înregistrarea mărcii x cu nr. de depozit național reglementar x din 21 aprilie 2016 pentru produsele cuprinse în clasele 29, 30, 31 și 32, a interzis folosirea de către pârâtă în activitatea sa a mărcii x pentru produsele cuprinse în clasele 29, 30, 31 și 32 și a obligat pe pârâtă la retragerea imediat de pe piață a tuturor produselor cuprinse în clasele 29, 30, 31 și 32, care poartă marca x. I.3 Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă: Prin decizia civilă nr. 399A din data de 13 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1811 din data de 6 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. A schimbat sentința apelată în sensul că: a admis în parte acțiunea și a anulat înregistrarea mărcii x cu nr. de depozit național reglementar x din data de 21 aprilie 2016 pentru produsele carne, pește, păsări, vânat, extracte din carne, cuprinse în clasa 29; a obligat pe pârâtă la retragerea imediată de pe piață a produselor menționate anterior și a interzis pârâtei utilizarea mărcii x pentru aceleași produse; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. I.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 399A din data de 13 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâta B. S.R.L. I.

Cererile de recurs: Recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.: Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. S.R.L., în esență, a susținut că, deși instanța de apel a reținut că situației de fapt îi sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, raționamentul acesteia în sensul că recurenta-pârâtă poate folosi marca în discuție pentru produsele din clasa 30 deoarece acestea nu fac parte din obiectul activității recurentei-reclamante este greșit, întrucât textul legal invocat de instanță nu are în vedere doar identitatea cu marca anterioară, ci și similitudinea (pe care instanța o menționează fără a-i da importanță). A arătat că distincția dintre cele două concepte se poate observa la nivel de conținut al normei juridice; în cazul identității de marcă este necesar ca aceasta să se manifeste sub toate aspectele, inclusiv a produselor comercializate, iar similitudinea are în vedere acele asemănări între cele două mărci care raportat la tipul de produs și modul de comercializare pot crea riscul asocierii false între cele două mărci. Recurenta-reclamantă a susținut că motivul de anulare prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice vine să apere titularul de marcă împotriva utilizării acesteia de către comercianții care încearcă să se folosească de notorietatea și imaginea favorabilă pe care o prezintă respectiva marcă în percepția consumatorului cu un nivel mediu de educație pentru a-și spori vânzările cu privire la produsele proprii. A apreciat că, în speță, produsele sale și cele ale recurentei-pârâte, deși nu sunt identice, pot fi cu ușurință calificate ca fiind similare, întrucât ambele tipuri de produse sunt legate de alimentație, iar faptul că acestea din urmă nu sunt preparate din carne nu este de natură să ocrotească marca de eventuale confuzii ale consumatorului, cu atât mai mult cu cât a comercializat produse alimentare sub această marcă de o perioadă îndelungată de timp, respectiv din anul 2002. În opinia recurentei-reclamante, un consumator mediu aflat într-un centru comercial nu va putea face distincția între cele două produse și va considera că este vorba despre produsul său, considerând că și-a extins obiectul de activitate și, mai mult decât atât, datorită volumului său mare de vânzări, marca a devenit una cu o notorietate ridicată. Recursul formulat de pârâta B. S.R.L.: Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și dispunerea rejudecării procesului pe fond, cu obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată. Procedând la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, a criticat cele reținute de către instanța de apel în sensul că potrivit principiilor jurisprudențiale, "în cazul mărcilor combinate regula este că elementele verbale sunt cele care au un caracter dominant și distinctiv". Recurenta-pârâtă a apreciat că această interpretare vine în contradicție cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu care riscul de confuzie se apreciază cu privire la publicul relevant, fiind necesar să se determine că o porțiune semnificativă a publicului relevant riscă să fie indusă în eroare și, totodată, să se realizeze o evaluare globală a mărcilor în cauză prin care să se ia în considerare toate elementele din care sunt alcătuite mărcile: elemente de natură verbală, vizuală și conceptuală. A susținut că marca pe care o deține recurenta-reclamantă nu este o marcă verbală, ci una combinată, astfel că la compararea acesteia cu semnul mărcii B. S.R.L. (care este tot o marcă combinată) joacă un rol la fel de important și elementul figurativ. A arătat că este neacceptată compararea a două mărci doar prin luarea în considerare a elementului auditiv, întrucât consumatorul, în mod real, percepe tot ansamblul figurativ al mărcii și nu doar unul dintre componentele acestuia (auditiv, vizual și conceptual). Ca atare, recurenta-pârâtă a considerat că aprecierea curții de apel potrivit căreia elementul auditiv este dominant în structura mărcii combinate încalcă jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin care s-a stabilit că nu se poate realiza compararea doar din perspectiva unui detaliu al mărcii, ci printr-o privire de ansamblu aspra tuturor elementelor din care este alcătuită. Astfel, a menționat că, în legătură cu caracterul distinctiv al mărcii, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat că punctul de plecare în analiza caracterului distinctiv al mărcii îl reprezintă aptitudinea acesteia de a indica unui consumator originea comercială a produselor sau a serviciilor enumerate de solicitant în cererea sa (cauza C-398/08 P Audi AG vs. OAPI). Recurenta-pârâtă a susținut că numele x privit singular, fără elementul figurativ din imaginea mărcii, nu are aptitudinea să inducă publicului percepția că produsele din pește comercializate de recurenta-reclamantă provin de la această societate, întrucât numele mărcii nu se poate asocia cu numele titularului ei, având în vedere diferențele evidente dintre numele mărcii (x) și numele titularului (A.). În consecință, potrivit susținerilor recurentei-pârâte, instanța de apel trebuia să aplice interpretarea obligatorie dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și, în analiza cauzei deduse judecății, să nu se întemeieze doar pe elementul verbal în compararea similitudinii celor două mărci, ci să constate că elementul dominant al mărcii A. S.R.L. este cel figurativ, fiind vorba despre scrierea elementului verbal într-o manieră stilizată, căreia i se adaugă desenul unui peștișor, acesta fiind cel care indică concret tipul serviciilor sau a produselor comercializate de recurenta-reclamantă, având în vedere obiectul de activitate al acesteia. Raportat la cele statuate în cauzele C-334-05 OAPI vs. Shaker și T-185/02 Claude Ruiz-Picasso vs. OHIM, în analiza similitudinii dintre cele două mărci, recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de apel trebuia să aibă în vedere imaginea de ansamblu pe care o creează mărcile în percepția consumatorului mediu, iar, în speță, cea pe care o creionează fiecare marcă în discuție este extrem de diferită. Astfel, a arătat că marca deținută de recurenta-reclamantă atrage atenția publicului consumator prin imaginea zâmbitoare a peștișorului și a peștelui întors realizat prin stilizarea literei "B", acestea reprezentând elementele distinctive și dominante ale mărcii, care influențează semnificativ impresia de ansamblu și nu cuvântul x, întrucât forma fantezistă în care este reprezentat cuvântul în structura mărcii combinate nu îl determină pe consumatorul mediu să îl rețină, fiind greu de înțeles și de memorat, cu atât mai mult cu cât între elementul scris (x) și numele titularului mărcii (A.) nu există nicio asemănare, ceea ce face imposibilă asocierea mărcii cu titularul acesteia, dacă s-ar avea în vedere doar cuvântul x din cuprinsul mărcii deținute de A. S.R.L., așa cum a procedat instanța de apel. În ceea ce privește marca sa, a precizat că elementul figurativ are o configurație total diferită față de cel al mărcii recurentei-reclamante, întrucât acesta are o formă ovală stilizată, delimitată de un contur și un fond negru în interiorul căruia este scris cuvântul x în culoarea alb, astfel că marca pe care a înregistrat-o diferă total sub aspect vizual de cea înregistrată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. Făcând trimitere la decizia nr. 266A din data de 6 martie 2018 a Curții de Apel București, a arătat că, prin aceasta, s-a statuat că "pentru a se stabili caracterul distinctiv al unui element ce compune o marcă, se analizează în ce măsură (mai mare sau mai mică) acest element contribuie la identificarea produselor/serviciilor pentru care a fost înregistrată marca respectivă, ca provenind de la o întreprindere determinată și de a distinge, așadar, aceste produse/servicii de cele ale altor întreprinderi. În cadrul acestei aprecieri, se iau în considerare calitățile intrinseci ale elementului - din perspectiva aspectului dacă acesta este sau nu lipsit de orice caracter descriptiv pentru produsele/serviciile pentru care a fost înregistrată marca". Recurenta-pârâtă a susținut că, potrivit acestei reguli jurisprudențiale, elementul distinctiv al mărcii deținute de partea adversă este peștele, întrucât imaginea acestuia ilustrează specia de produse pentru care a fost înregistrată marca, respectiv pește și preparate de pește, acest element având un caracter dominant prin ilustrarea peștelui în două imagini, prima imagine (desenul cu peștișorul) având un caracter artistic ce reprezintă sentimentul de satisfacție, iar a doua imagine fiind realizată prin stilizarea literei "B" de la începutul elementul verbal al mărcii, astfel încât să se creeze forma unui pește întors. În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a reținut greșit că "din perspectivă vizuală mărcile sunt similare, ca urmare a identității elementului verbal al ambelor mărci", întrucât elementul verbal trebuie luat în considerare în cadrul analizei auditive, iar atunci când se realizează o analiză a elementului figurativ în ceea ce privește perspectiva vizuală a acestuia trebuie să fie avute în vedere coloritul, formele geometrice incluse, forma scrisului, fundalul ș.a. Ca atare, a considerat că instanța de apel nu a luat în considerare jurisprudența obligatorie a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la aprecierea globală a riscului de confuzie și la cum se apreciază distinctivitatea mărcilor care conțin indicații de calitate, limitându-se doar la analiza elementului verbal din structura mărcii. Recurenta-pârâtă, făcând trimitere la cauza C-206/04 P Mulhens GmbH & Co. KG/OAPI, a susținut și că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene impunea instanței de apel să nu se limiteze în analiza sa doar la elementul verbal al unei mărci, ci să aibă în vedere și celelalte componente, cum sunt cel figurativ și conceptual, care alcătuiesc marca în cauză. A arătat că, din punct de vedere conceptual, marca sa exprimă ideea de bun-gust fără a se arăta contextul sau produsul, iar marca recurentei-reclamante se regăsește într-un anumit ansamblu, exprimând satisfacție prin intermediul desenului cu peștișorul întruchipat cu gura deschisă ce sugerează ideea de savoare a produsului desemnat de marcă; în opinia sa, din analiza conceptuală a celor două mărci, rezultă că acestea sunt percepute în mod diferit de consumatori, țindându-se cont și de faptul că existența sau inexistența similitudinii din punct de vedere conceptual nu trebuie să rezulte din analiza elementului fonetic al mărcilor. Totodată, a menționat că în cauza Sabel BV vs. Puma AG (C-251/95) s-a stabilit că "în cazul în care marca anterioară nu este cunoscută în mod special publicului și constă într-o imagine cu un conținut puțin imaginativ, simplul fapt că cele două mărci sunt conceptual similare nu este suficient pentru a genera un risc de confuzie". Prin urmare, a susținut că se impunea ca instanța, constatând că cele două mărci sunt diferite atât din punct de vedere conceptual, cât și din punct de vedere vizual, să se raporteze la cele statuate în deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene pe care le-a indicat prin cererea de recurs și să constate că diferențele conceptuale și vizuale contracarează similitudinea auditivă x, cu atât mai mult cu cât fiecare semn al mărcii are un sens clar și specific din punct de vedere al publicului. Recurenta-pârâtă a subliniat și că în mod greșit instanța de apel s-a limitat la analiza similitudinii auditive pentru anularea înregistrării mărcii sale pentru o parte din produsele cuprinse în clasa 29, fiind obligată să dea eficiență tuturor interpretărilor cu caracter obligatoriu ale Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care s-a stabilit că în analiza similitudinii mărcilor combinate trebuie realizată o evaluare globală, în cadrul căreia să se țină cont de diferențele conceptuale și vizuale care pot contracara similitudinile. De asemenea, a arătat că, neluând în considerare jurisprudența europeană, instanța de apel a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 pentru a se dispune anularea unei mărci, apreciind că există un risc de confuzie între marca B. S.R.L. și marca A. S.R.L, fără a realiza o analiză de ansamblu din punct de vedere fonetic, vizual și conceptual. Un alt element în raport de care se poate observa aplicarea greșită a normelor de drept material, în opinia recurentei-pârâte, ține de condiția reglementată de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, și anume condiția existentei riscului de confuzie, inclusiv sub forma riscului de asociere pentru public. A precizat că riscul de confuzie se apreciază cu privire la publicul relevant, alcătuit din consumatorii medii, normal atenți și rezonabil de diligenți în raport cu decizia de cumpărare a produselor sau serviciilor cărora li se aplică mărcile în conflict și, prin urmare, ar trebui să se determine că o porțiune semnificativă a publicului relevant riscă să fie indusă în eroare, însă această porțiune semnificativă diferă de la o piață la alta, după cum și publicul relevant diferă de la o piață la alta. Raportat la jurisprudența europeană (C-252/07 Intel Corporation Inc. vs. C.), prin care s-a stabilit că, și în situațiile în care categoriile de consumatori vizate de produsele pentru care fiecare dintre mărcile în conflict se suprapun într-o anumită măsură, respectivele produse pot fi atât de diferite, încât marca ulterioară nu va putea evoca marca anterioară în percepția publicului pertinent, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de apel a considerat că riscul de confuzie și riscul de asociere pat fi reținute pentru produsele pentru care se pot identifica similitudini. Astfel, critică cele reținute de către instanța de apel în sensul că există o identitate între marca A. S.R.L. pentru clasa 29 care include "pește și preparate din pește" și marca B. S.R.L. pentru clasa 29 care include "carne, pește, păsări și vânat, extracte din carne", arătând că dacă aceasta s-ar fi aplecat asupra argumentelor prezentate în cauza C-252/07, ar fi concluzionat că marca sa, din prisma produselor la care se referă, nu poate evoca sub nicio formă marca A. S.R.L. care se referă la un segment determinat de produse. Ca atare, a apreciat că simplul fapt că toate produsele sunt din carne sau pe bază de carne nu este de natură să conducă la o confuzie a consumatorului mediu, întrucât există posibilitatea ca respectivele produse să fie foarte diferite, iar publicul vizat de fiecare dintre cele două mărci să nu fie niciodată confruntat cu cealaltă marcă, astfel încât nu va stabili nicio legătură între aceste mărci. În plus, a arătat că în cauza Sabel BV vs. Puma AG (C-251/95), Curtea a explicat aspectul potrivit căruia "simpla asociere pe care publicul ar putea să o facă între cele două mărci, ca rezultat al conținutului semantic analog nu este prin ea însăși suficientă pentru a se concluziona că există risc de confuzie", iar în măsura în care instanța de apel s-ar fi aplecat asupra celor statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene arătate anterior, precum și asupra regulii stabilite de aceeași instanță potrivit căreia trebuie avută în vedere aprecierea globală a riscului de confuzie și impresia de ansamblu produsă de aceasta, nu ar mai fi raționat de maniera potrivit căreia dacă produsele fac parte din aceeași categorie (în speță, produse din came sau pe bază de carne), atunci între acestea există o identitate și, drept urmare, se naște un risc de confuzie. Recurenta-pârâtă a susținut și că, în conformitate cu prevederile art. 148 alin. (2) din Constituția României și art. 4 C. proc. civ., raționamentele utilizate de instanța supranațională în hotărârile invocate sunt obligatorii pentru instanțele române, astfel că instanța de apel trebuia să facă aplicarea concordantă și prioritară a acestor hotărâri în prezenta cauză. Prin cererea formulată la data de 4 august 2020, recurenta-pârâtă a precizat cererea de recurs, arătând că solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce privește anularea mărcii x aparținând B. S.R.L. cu nr. de depozit național reglementar x din 21 aprilie 2016 pentru produsele carne, pește, păsări, vânat, extracte din carne, cuprinse în clasa 29, obligarea B. S.R.L. la retragerea de pe piață a produselor menționate anterior, interzicerea utilizării mărcii x pentru aceleași produse și dispunerea rejudecării procesului pe fond, cu obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a arătat că motivele cererii de recurs rămân neschimbate. I.

Apărările formulate în cauză: În termen legal, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de către recurenta-pârâtă B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea acestuia, combătând cele susținute de către partea adversă. În esență, a susținut că produsele pentru care instanța de apel a dispus anularea sunt carne, pește, păsări, vânat și extracte de carne și este evident că între cele două mărci există nu doar o similitudine ci chiar o identitate suficientă, din perspectiva mărcii și a produselor comercializate sub aceasta, pentru a se interzice comercializarea lor; pentru a anula înregistrarea pentru produsele menționate anterior, s-a constatat existența situației prevăzute expres la art. 6 lit. a) din Legea nr. 84/1998. A apreciat că recurenta-pârâtă a susținut în mod greșit că marca x nu ar fi una verbală (fonetică), întrucât sonoritatea este cel dintâi element de identificare pe care îl reține un consumator mediu, fiind cel mai întâlnit mod de referire la produsele oricărei mărci. Prin urmare, a considerat că este corectă aprecierea instanței de apel în sensul că elementul sonor este cel mai puternic ca intensitate și impregnare conștiința destinatarului consumator. Cu referire la expunerea de motive a recurentei-pârâte cu referire la elementul conceptual al mărcii, a arătat că nu este rezonabil să se creadă că un consumator cu un nivel mediu de pregătire din România va avea în vedere nuanțele stilistice și vizuale prezentate de către partea adversă și cu atât mai puțin le va percepe în mod clar. Totodată, a susținut că recurenta-pârâtă a extras din motivarea instanței de apel argumentele cu privire la importanța elementului verbal în analiza gradului de identitate al mărcilor și a concluzionat în mod greșit că instanța de apel s-a raportat exclusiv la acesta în analiza gradului de identitate al mărcilor în discuție, în realitate instanța de apel având în vedere toate elementele mărcii. Recurenta-reclamantă a apreciat și că este nerelevant faptul că publicul țintă diferă de la o zonă geografică la alta, din moment ce instanța de apel a avut în vedere piața din România, unde consumatorul mediu poate confunda un produs din pește cu unul din carne, produsele vândute sub cele două mărci fiind parte a aceluiași segment principal de bunuri, respectiv produse alimentare din carne. Prin răspunsul la întâmpinare, depus în termen legal, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a susținut că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio apărare cu privire la motivele de casare pe care le-a invocat prin cererea de recurs, aceasta referindu-se doar la aspecte ce țin de reprezentarea și concepția asupra celor două mărci deduse judecății. Combătând cele invocate prin întâmpinare de către recurenta-reclamanată A. S.R.L., a arătat că riscul de confuzie între cele două mărci se apreciază cu privire la publicul relevant, conform art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, iar, în cauza dedusă judecății, pentru a exista un risc de confuzie între cele două mărci ar trebui să se determine că o porțiune semnificativă a publicului relevant riscă să fie indusă în eroare, însă trebuie avut în vedere că această porțiune semnificativă diferă de la o piață la alta, după cum publicul relevant diferă de la o piață la alta. A subliniat că în nicio etapă procesuală partea adversă nu a arătat și nici nu a dovedit care este publicul relevant pentru categoriile de produse comercializate de cele două recurente și nici cum se realizează inducerea în eroare a acestui public. Făcând trimitere la cele statuate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene menționată în cererea de recurs, a susținut că nu există nicio identitate între marca A. S.R.L. pentru clasa Nisa 29 care include "pește și preparate de pește" și marca B. S.R.L. pentru clasa Nisa 29 care include "carne, pește, păsări și vânat, extracte din carne", întrucât marca sa, prin prisma produselor la care se referă, nu poate evoca sub nicio formă marca recurentei-reclamante, care privește un segment determinat de produse. De asemenea, a apreciat a fi greșită susținerea recurentei-reclamante în sensul că marca x ar fi una verbală, având în vedere că, din certificatul de înregistrare a mărcii nr. x eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la data de 16 iulie 2012 deținut de D. S.R.L. și cesionat ulterior către recurenta-reclamantă, se poate observa că marca x deținută de către partea adversă este o marcă combinată, și nu o marcă verbală; această concluzie rezultă și prin raportare la definiția mărcii combinate ce se găsește pe pagina web a Oficiului Național pentru Invenții și Mărci. Totodată, a precizat și că marca sa este tot una combinată, așa cum reiese în mod expres din decizia de admitere la înregistrare nr. x emisă la data de 1 septembrie 2016, astfel că, în speță, suntem în prezența unei analize a două mărci combinate. Recurenta-pârâtă a precizat că nu a criticat în recurs faptul că x nu ar fi o marcă verbală (fonetică), ci că în prezenta speță, deși suntem în prezența a două mărci combinate, așa cum a constatat și instanța de apel, aceasta nu a realizat o apreciere globală a celor două mărci, care să ia în considerare atât elementele verbale, vizuale, conceptuale și publicul relevant, astfel încât să se determine în mod corect dacă există un risc de confuzie sau nu. Cu referire la susținerile recurentei-reclamante ce vizează elementul conceptual al celor două mărci, arată că ambele semne ale celor două mărci au fiecare un sens clar și specific, pe care consumatorii medii sunt capabili să le înțeleagă imediat, fiecare dintre mărci adresându-se unui alt segment de public. Aducând contraargumente apărărilor formulate de către recurenta-reclamantă din perspectiva elementului verbal al mărcilor, a invocat faptul că interpretarea curții de apel contravine jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care statuează că similitudinea fonetică constituie unul din factorii avuți în vedere la realizarea analizei globale, iar nu un element dominant. A apreciat că sunt neîntemeiate susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora ar fi extras doar aspectele ce vizau elementul verbal din argumentația curții de apel, câtă vreme a arătat în mod clar că raționamentul acestei instanțe nu respectă prescripțiile obligatorii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Față de cele susținute de către recurenta-reclamantă cu privire la publicul țintă, a precizat că nu s-a referit în cuprinsul cererii de recurs la publicul țintă din punct de vedere geografic, ci la publicul țintă căruia bunurile în cauză i se adresează, iar, în speță, există suficiente elemente de diferențiere, astfel încât să nu fim în prezența aceluiași public relevant pentru produsele comercializate de cele două recurente. În termen legal, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar, pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. În susținerea excepției nulității recursului, a arătat că, deși a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu învederează cum decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ci se referă doar aspecte ce țin de situația de fapt a speței deduse judecății. Pe fondul recursului, a apreciat că susținerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și, raportat la acestea, nu există niciun temei legal pentru casarea deciziei pronunțate de către curtea de apel. Astfel, în esență, a arătat că recurenta-reclamantă nu încearcă în cadrul cererii de recurs decât să demonstreze în mod forțat că între cele două mărci există similitudini, inclusiv cu privire la produse/bunuri care nu sunt comercializate de către aceasta, deși este evident că între acestea nu numai că nu se poate reține o identitate, dar nici măcar vreo similitudine. A considerat că nu este suficient pentru a se dispune anularea mărcii sale faptul că recurenta-reclamantă a comercializat produse alimentare sub această marcă timp de 18 ani, câtă vreme aceasta a comercializat produse alimentare dintr-o gamă foarte limitată, și anume pește și preparate de pește, iar nu din întreaga clasă Nisa 29. Recurenta-pârâtă a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile recurentei-reclamante cu atât mai mult cu cât aceasta se referă în cuprinsul cererii de recurs numai la aspecte ce țin de comercializarea produselor alimentare, însă insistă în anularea mărcii recurentei-pârâte și cu privire la clasele Nisa 30, 31 și 32, care conțin inclusiv produse nealimentare. Recurenta-reclamantă A. S.R.L., în termen legal, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către recurenta-pârâtă B. S.R.L., susținând că în mod greșit aceasta a apreciat că, prin cererea de recurs, nu au fost combătute interpretările greșite ale instanței de apel cu privire la aplicarea normelor de drept material. Astfel, în esență, a arătat că instanța de apel, deși a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 6 lit. b) din Legea nr. 84/1998, a dispus anularea mărcii x deținută de către recurenta-pârâtă pentru anumite categorii de produse cuprinse în clasa 29 și nu și pentru cele cuprinse în clasa 30, în baza argumentului că aceste produse nu ar fi identice cu cele vândute de recurenta-reclamantă. A apreciat că această interpretare este eronată prin prisma faptului că textul invocat de către instanță nu are în vedere doar identitatea cu marca anterioară, ci și similitudinea, pe care instanța o menționează fără a-i da importanța juridică cuvenită. Recurenta-reclamantă, reluând cele arătate prin cererea de recurs cu privire la existența riscului de confuzie pentru consumator, a susținut că produsele celor două societăți, deși nu sunt identice, pot fi cu ușurință calificate ca fiind similare, ambele produse fiind legate de alimentație, iar, în speță, un aspect deosebit de important îl reprezintă perioada îndelungată în care a comercializat produse alimentare sub această marcă (din anul 2002). I.

Încheierea de admitere în principiu: Prin încheierea de ședință din data de 9 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva decizie civile nr. 399A din data de 13 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a reținut excepția nulității recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, prorogând pronunțarea asupra acesteia până la soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului: Examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin prisma excepție nulității recursului reținută prin încheierea de ședință din data de 9 martie 2021, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, recurenta-reclamantă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală. Astfel, în cauză, instanța de apel a decis anularea mărcii x aparținând recurentei-pârâte B. S.R.L. pentru produsele carne, pește, păsări, vânat, extracte de carne, cuprinse în clasa 29, constatând că riscul de confuzie, incluzând riscul de asociere, poate fi reținut doar pentru aceste produse și, prin urmare, doar în privința acestora sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora "o marcă este … susceptibilă a fi anulată ... dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară și din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepția publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară." Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a reținut că deși recurenta-reclamantă a invocat în cererea de chemare în judecată faptul că ar exista un risc de confuzie/asociere în privința tuturor produselor pentru care este înregistrată marca pârâtei, în sprijinul tezei sale a adus doar un argument generic, potrivit căruia produsele "aparțin aceleiași game de produse de larg consum (destinate consumului alimentar), consumatorul fiind cel puțin tentat să le atribuie aceluiași comerciant, fiind rezonabil pentru el să considere că marca pe care o preferă a fost între timp modernizată, iar producătorul în care are încredere și-a extins gama de produse". Curtea de apel a apreciat că afirmația recurentei-reclamante nu acoperă și situația animalelor vii și a alimentelor pentru animale din clasa 31, care nu pot fi considerate "produse alimentare" și nici nu există un temei rezonabil pentru care să se poată reține că un consumator mediu ar putea să considere că producătorul de pește și produse din pește a cărui marcă îi este cunoscută și-a extins gama de produse la compoturi, jeleuri, flori naturale sau oricare alt produs pentru care nu se poate reține identitatea sau similaritatea, întrucât aceste produse nu au nimic în comun cu produsele pe care acesta le cunoaște, nici sub aspectul materiei primei, nici sub aspectul modului de obținere, preparare, conservare, ambalare etc. Ca atare, pentru a răspunde exigențelor unor veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate, susținerile recurentei-reclamante trebuiau să vizeze acest raționament al instanței de apel, însă, deși tinde a susține o interpretare și aplicare greșită a prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, aceasta s-a mărginit la a afirma că interpretarea instanței de apel este defectuoasă raportat la împrejurarea că aceste dispoziții legale nu au în vedere doar identitatea cu marca anterioară, ci și similitudinea, fără a arăta în ce constă nelegalitatea considerentelor, prin care instanța de apel a analizat posibilitatea reținerii identității sau similarității produselor în discuție. Cum instanța de apel a analizat întrunirea condițiilor prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, din perspectiva existenței riscului de confuzie ca urmare a unor motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară și a unor motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, criticile recurentei-reclamante trebuiau să se îndrepte împotriva acestor dezlegări ale instanței. Or, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs poate fi realizat doar în situația în care partea supune analizei acesteia o critică de nelegalitate clară, concretă și care să se grefeze pe raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată, însă recurenta-reclamantă nu a procedat în acest fel. Pe de altă parte, redarea unor considerații pur teoretice cu privire la distincția dintre identitate și similitudine, la riscul de confuzie sau la protecția acordată titularului mărcii de prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, fără a se arăta care este eroarea instanței de apel și în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din această perspectivă, nu respectă exigențele art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu poate determina o analiză a legalității decizie recurate prin prisma motivelor de casare reglementate expres și limitativ de lege. Celelalte susțineri ale recurentei-reclamante, prin care aceasta susține aspecte vizând notorietatea mărcii sale, astfel cum au fost formulate, țin de situația de fapt a speței și nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt. Prin urmare, cum susținerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același C. proc. civ., precum și la prevederile art. 489 alin. (2) din același cod, va constata nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă. Examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L., Înalta Curte reține următoarele: În esență, recurenta-pârâtă a criticat decizia pronunțată de instanța de apel prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că, neluând în considerare jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța de apel a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 pentru a se dispune anularea unei mărci, considerând că există un risc de confuzie între mărcile în litigiu și pronunțând o hotărâre cu încălcarea jurisprudenței obligatorii a instanței europene prin care s-a statuat că similitudinea trebuie să se întemeieze pe o impresie de ansamblu din punct de vedere fonetic, vizual și conceptual a celor două mărci. A criticat decizia recurată, apreciind că în mod greșit instanța de apel a reținut, pe de o parte, similaritatea vizuală și conceptuală a mărcilor în conflict, iar, pe de altă parte, similaritatea produselor "pește și produse din pește" comercializate sub marca recurentei-reclamante și cele desemnate de marca sa care includ "carne, păsări, vânat, extracte din carne", produse aflate în clasa Nisa 29. Înalta Curte reține că analiza comparativă, în vederea determinării similarității între mărci și a riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, concordă cu stabilirea situației de fapt în cauză, ceea ce înseamnă că nu poate cenzura însuși rezultatul comparării, dat fiind că atribuțiile sale, ca instanță de control judiciar, sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei recurate, prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situației de fapt. Față de invocarea prin motivele de recurs a cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, Înalta Curte va verifica doar criteriile aplicate de către instanța de apel în examinarea comparativă a celor două mărci pentru determinarea similarității și a riscului de confuzie, ținând cont de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie. Potrivit acestor criterii, atare apreciere trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de cele două mărci în percepția consumatorului mediu, dat fiind că publicul relevant percepe o marcă, în mod normal, ca pe un tot și nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele C - 251/97 Sabel, C- 193/06 Nestlé, C - 334/05 Shaker, C - 591/12 Bimbo), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent. Este adevărat, în același timp, că determinarea impresiei de ansamblu - în lumina căreia și pe baza tuturor factorilor relevanți din cauză, se va proceda la aprecierea riscului de confuzie -, presupune analiza componentelor care contribuie la această imagine globală a mărcii și a ponderii lor în percepția publicului vizat (C - 591/12 Bimbo, pgf. 34 și 35), luându-se în considerare elementele distinctive și dominante. Așadar, în examinarea comparativă, se ține cont de componente, chiar dacă nu sunt dominante, cu condiția să nu fie neglijabile (pot fi menționate aceleași hotărâri pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, relevându-se o jurisprudență constantă în acest sens). Astfel, compararea mărcilor, în integralitatea lor, se realizează pe trei niveluri: vizual, fonetic și semantic sau conceptual, comparație care se realizează luându-se în considerare forma în care acestea sunt protejate. Pe de altă parte, pentru examinarea comparativă, nu este necesar ca una sau mai multe componente ale mărcii pretins încălcate să fie reproduse într-un mod identic în celălalt semn, dacă impresia de ansamblu produsă în percepția publicului conduce la concluzia existenței similarității semnelor. Or, în raport de motivele de recurs formulate, nu reiese că instanța de apel ar fi ignorat criteriile de determinare a similarității mărcilor și a riscului de confuzie sau ar fi aplicat în cadrul analizei realizate criterii greșite, contrare celor ce rezultă din jurisprudența europeană. Potrivit art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului București de către orice persoană interesată, dacă înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 6 din același act normativ, iar lit. b) a art. 6 alin. (1) din legea mărcilor prevede că o marcă este susceptibilă a fi anulată dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară și din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepția publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară. Înalta Curte constată că în evaluarea acestui motiv de anulare a mărcii recurentei-pârâte, instanța de apel, verificând soluția dată de tribunal, în mod corect s-a raportat la condițiile cumulative ale normei citate, precum și la criteriile dezvoltate prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europe, în condițiile în care norma națională este armonizată cu directivele și regulamentele europene în această materie și, totodată, a făcut o corectă aplicare a acestora. Față de prima cerință a acestor dispoziții legale, instanța de apel a reținut existența similitudinii dintre cele două mărci, arătând că doar similitudinea vizuală este scăzută, în timp ce similitudinea auditivă și conceptuală sunt foarte accentuate. Astfel, instanța de apel a constatat că mărcile în conflict sunt ambele mărci combinate, având elementul verbal identic - x - și elemente figurative diferite. Pentru a reține că elementele figurative nu sunt dominante în ansamblul celor două mărci, a arătat că elementul figurativ al mărcii recurentei-pârâte apare mai mult ca un fundal și un chenar al elementului verbal, fiind de natură să accentueze caracterul dominant al acestuia din urmă, prin punerea lui în evidență, după cum tot dominant este și elementul verbal al mărcii recurentei-reclamante, întrucât el însuși este puternic stilizat și plasat deasupra peștișorului, chiar dacă ponderea elementelor grafice este mai mare în cadrul acestei mărci. În plus, instanța de apel a reținut că, marca recurentei-reclamante fiind înregistrată pentru produse din clasa 29 - pește și preparate din pește - și, fiind aplicată pe astfel de produse, elementul grafic reprezentat de peștișor are caracter descriptiv fie pentru produs în sine, fie pentru materia primă principală a produsului, astfel că acest element grafic nu poate fi reținut ca distinctiv și, prin urmare, nici ca dominant în cadrul acestei mărci. Totodată, curtea de apel a constatat că în mod corect s-a reținut de către prima instanță că, din perspectivă auditivă, cele două mărci sunt identice, din moment ce elementele verbale ale mărcilor sunt identice. De asemenea, a arătat că similitudinea vizuală este scăzută, întrucât imaginea de ansamblu nu este foarte apropiată, însă nu se poate reține lipsa oricărei similitudinii vizuale întrucât elementul verbal al mărcilor este comun și identic. Din punct de vedere conceptual, a apreciat că tribunalul a constatat în mod corect similitudinea celor două mărci, în condițiile în care elementul verbal comun al ambelor mărci tinde să transmită un mesaj apreciativ (referitor la gust sau calitate) cu privire la produsele/serviciile pentru care cele două mărci sunt destinate să fie folosite. Ca atare, Înalta Curte constată că un asemenea mod de analiză relevă aplicarea corespunzătoare a criteriului, indicat în jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, de stabilire a similarității (vizuală, auditivă și conceptuală) mărcilor comparate, în vederea aprecierii globale a riscului de confuzie, instanța de apel analizând toate elementele care contribuie la crearea impresiei de ansamblu a acestora și neluând în considerare doar elementul auditiv, contrar susținerilor recurentei-pârâte. Totodată, nu se poate aprecia că instanța de apel a nesocotit cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în sensul că punctul de plecare în analiza caracterului distinctiv al mărcii îl reprezintă aptitudinea acesteia de a indica unui consumator originea comercială a produselor, arătând că numele x, privit singular, fără elementul figurativ, nu are aptitudinea de a induce publicului percepția că produsele din pește comercializate de recurenta-reclamantă provin de la aceeastă societate, întrucât există diferențe între numele mărcii - x - și numele titularului - A.. Or, instanța de apel nu a reținut existența riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, prin raportare doar la elementul verbal x, ci la întreaga imagine de ansamblu a mărcilor și la identitatea/similitudinea produselor pentru care acestea sunt înregistrate. Chiar dacă, din perspectiva criteriilor reținute și aplicate de către instanța de apel, considerentele expuse sunt suficiente pentru confirmarea aprecierii privind existența similarității între mărcile comparate, pentru a se răspunde și susținerii din motivele de recurs referitoare la existența unei imagini de ansamblu extrem de diferită a celor două mărci, ca urmare a elementelor figurative distincte și a lipsei similarității conceptuale, se reține că aceste afirmații nu se verifică. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea Medion, C-120/04, par. 29; Hotărârea din 12 iunie 2007, Shaker, în cauza C-334/05P, par. 41, Hotărârea din 22 octombrie 2015, BGW, C-20/14, par. 36), în cadrul examinării riscului de confuzie, aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu, produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă, poate să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau mai multe dintre componentele sale. Astfel, în ceea ce privește marca recurentei-reclamante, elementul figurativ nu are caracter dominat în impresia de ansamblu a mărcii, în condițiile în care imaginea zâmbitoare a peștișorului se află poziționată sub elementul verbal x, fiind un element decorativ și sugestiv pentru clasa de produse din care fac parte cele comercializate sub marca recurentei-reclamante (pește și produse din pește). De altfel, nici litera "B" stilizată sub formă de pește nu poate duce la concluzia caracterului dominat al elementului figurativ al mărcii recurentei-reclamante, ci, la fel ca și imaginea zâmbitoare a peștișorului, transmite informația că produsul este unul ce aparține clasei 29 - pește și produse din pește - pentru care este înregistrată marca recurentei-reclamante și, în plus, atrage atenția consumatorului asupra elementului verbal care devine astfel dominant. Ca atare, se confirmă caracterul descriptiv și nedominat al elementului figurativ al mărcii înregistrate de recurenta-reclamantă reținut de către instanța de apel. De asemenea, elementul figurativ al mărcii recurentei-pârâte - o formă ovală stilizată, delimitată de un contur și un fond negru -, deși diferit de cel al mărcii înregistrate de recurenta-reclamantă, este, la rândul său neglijabil în impresia de ansamblu a mărcii, scopul său fiind acela de a scoate în evidență elementul verbal x pe care îl încadrează, astfel încât va fi considerat de către consumatorul mediu drept un simplu element decorativ și ignorat în tabloul de ansamblu. Prin urmare, diferențele semnalate de către recurenta-pârâtă sunt neglijabile în impresia de ansamblu a mărcilor în litigiu, elementul verbal x fiind cel de natură a determina un grad de sim