ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2677/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 5.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții H. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci:

- anularea înregistrării mărcii naționale "I." (individuală, verbală) pentru clasele de produse 16, 35, 41, potrivit Clasificării Internaționale de la Nisa, operate de către OSIM la data 17 aprilie 2010, la cererea pârâtului H. efectuată cu rea-credință, cu număr de depozit x și număr marcă x;

- obligarea pârâtului Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci să dispună radierea mărcii "I.", având număr de depozit x și număr marcă x, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus anularea înregistrării mărcii "I.";

- obligarea pârâtului H. la plata cheltuielilor de judecată.

Petentul J. a formulat, în contradictoriu cu H. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cerere de intervenție principală, iar în subsidiar, cerere de intervenție în interesul reclamanților, formulând, în ambele cazuri, aceleași pretenții ca cele din cererea de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 2320/14.11.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de reclamanții G., C. și B., a admis cererea de chemare în judecată a celorlalți reclamanți și cererea de intervenție principală și, în consecință, a anulat marca națională "I." înregistrată în Registrul Național al Mărcilor sub nr. x/17.03.2010, pentru clasele 16, 35 și 41 și a obligat Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci la radierea acesteia. Totodată, a obligat pe pârâtul H. la plata către reclamanți și intervenientul principal a sumei de 9300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 109/27.01.2020, Curtea de Apel București, secția a IV -a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul H. împotriva sentinței menționate, cu cheltuieli de judecată în apel în favoarea intervenientului principal J. în cuantum de 10.110 RON.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâtul H., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

Completul de judecată în apel a fost compus din doamnele judecător K. și L., iar judecata apelului a avut loc la data de 13.01.2020, dată la care pronunțarea a fost amânată pentru data de 27.01.2020.

Hotărârea a fost redactată de doamna judecător K. la data de 02.11.2020 și a fost comunicată recurentului la data de 20.11.2020.

La data de 01.05.2020 doamna judecător L. a fost eliberată din funcție prin pensionare (prin Decretul nr. 184 din 09.03.2020), însă, cu toate acestea, din hotărârea comunicată, rezultă că doamna judecător L. a semnat hotărârea ce a fost redactată la data de 02.11.2020, adică a semnat o hotărâre fără a nu mai avea calitatea de judecător.

Recurentul a arătat că, atât timp cât decizia nu a fost redactată până la încetarea calității de magistrat a doamnei judecător L., aceasta nu mai putea semna hotărârea, întrucât lipsa semnăturii unuia dintre judecători nu poate fi complinită în contextul în care aceasta s-a pensionat înainte de redactarea hotărârii, astfel încât hotărârea este lovită de nulitate, pe temeiul art. 174 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, în temeiul art. 426 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea trebuia semnată în locul doamnei judecător L. (care s-a pensionat) de doamna judecător K., care a fost președintele completului.

Cum din hotărârea rezultă că hotărârea a fost semnată de doamna judecător L., iar nu de președintele completului, rezultă că au fost încălcate și prevederile art. 426 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul a susținut că instanța de apel a respins apelul declarat de subsemnatul, în urma analizării și aplicării greșite a următoarelor elemente: cunoașterea "faptului relevant" (element obiectiv); intenția frauduloasă (element subiectiv); gradul de protecție juridică de care se bucură atât semnul cât și mărcile a căror înregistrare se solicită a fi anulată.

Instanța de apel nu a analizat susținerile din apel ale pârâtului, nefăcând verificările de fapt și de drept pe care acestea le presupuneau, în raport de stabilite de jurisprudența CJUE, pornind, în mod greșit, în analiza tuturor criteriilor stabilite de CJUE, de la concluzia că reclamanții erau membri ai formației "I." la data de 17.03.2010 (data depunerii cererii de înregistrare a mărcii).

Cu privire la primul element, respectiv cunoașterea "faptului relevant", recurentul a arătat că instanța de apel a validat hotărârea primei instanțe, care a reținut că atât reclamanții cât și subsemnatul eram parte a aceleiași formații rock I.. Instanța de apel a reținut și că pârâtul nu ar fi contestat faptul că la data de 17.03.2010 cunoștea despre existența semnului "I." și despre folosirea lui de către membrii formației.

Or, considerentele instanței sunt străine de pricină, cât timp faptele și recunoașterile reclamanților demonstrează contrariul decât aspectele reținute de instanța de judecată, a mai susținut recurentul, cu referire la fiecare reclamant în parte și la probele administrate, din care rezultă că nu toți reclamanții erau membri ai formației la acea dată, de asemenea, faptul că toți reclamanții au părăsit trupa și și-au văzut de propriile proiecte muzicale, proiecte străine de trupa "I.", abandonând semnul.

Nu se poate reține, prin urmare, vreo rea-credință în sarcina pârâtului, câtă vreme acesta a înregistrat marca pentru a fi folosită de trupa "I.", pentru a-i păstra identitatea, pentru a diferenția și identifica formația de celelalte trupe existente pe piață, pentru că este pe deplin justificat ca semnul și marca "I." să aparțină și să fie asociată cu singura formație "I." existentă pe piața muzicală din România, care a dăinuit ani și ani, indiferent de componență.

Marca este folosită de formația "I.", indiferent de componența formației, o individualizează și o ține la adăpost de uzurparea semnului de către terți. Publicul identifică stilul de muzică al trupei "I.", astfel că nimănui nu îi poate fi permis să folosească semnul în alt mod decât cel de identificare a trupei cu același nume. Dacă fiecărui fost membru al trupei i s-ar recunoaște, așa cum a reținut instanța, dreptul de a folosi marca "I.", în afara trupei, s-ar ajunge cu adevărat la pierderea identității formației și la crearea unui confuzii în rândul publicului. În alte cuvinte, marca și-ar pierde funcția sa esențială.

Tot cu privire la primul element, este străin de analiza privind cunoașterea faptului relevant și considerentul instanței de apel, extras din hotărârea Lindt, referitor la prezumția de cunoaștere a utilizării semnului, desprinsă din durata utilizării pe piață a unui semn, întrucât semnul era și este folosit de trupa "I.", adică de către formația pe care o pârâtul o conduceam și al cărei solist este. Intimații reclamanți A., D. și F. au recunoscut că nu mai foloseau semnul la data de 17.03.2010, așadar, la data înregistrării semnul era disponibil și în fapt și în drept.

Prin urmare, pârâtul a înregistrat semnul pentru a fi folosit de trupa "I.", singura trupă existentă pe piața muzicală din România care a folosit acest semn.

Totodată, instanța de apel a analizat îndeplinirea elementului cunoașterii faptului relevant în dezacord cu cele reținute în cauza Lindt.

Astfel, CJUE a statuat că acest element privește cunoașterea faptului relevant (element obiectiv), respectiv cunoașterea că un terț utilizează un semn identic sau similar pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu semnul a cărui înregistrare se cere.

Or, în speță, niciun terț nu folosea semnul, acesta era folosit de trupa "I." al cărui membru era și este în continuare pârâtul. Această formație folosește și azi acest semn, indiferent de componenta formației.

În același timp, instanța de apel, față de recunoașterile reclamanților și față de fapte, trebuia să definească noțiunea de "terț utilizator", trebuia să indice care este terțul utilizator în raport de care a analizat cunoașterea faptului relevant.

Dacă s-ar admite că reclamanții sunt cei care foloseau semnul, a fost ignorat faptul că trei dintre reclamanți (A., D. și F., în prezent decedat) au precizat expres nu mai foloseau de mult semnul "I.", iar reclamantul E. și intervenientul J. erau membri ai formației în care activa și pârâtul, neîncetat din 1996.

Pe de altă parte, folosința îndelungată a semnului pe piața relevantă, din care instanța de apel a dedus prezumția de cunoaștere, i se datorează chiar pârâtului, câtă vreme reclamanții și intervenientul au abandonat trupa și, odată cu aceasta, semnul. Folosința îndelungată a semnului de către trupa "I.", trupă care îl folosește și astăzi și care a rezistat pe piața muzicală din România datorită pârâtului, care a condus-o ani și ani la rând, nu poate fi element de rea credință la înregistrarea mărcii.

Așadar, analiza acestui element trebuia făcută în raport de utilizarea semnului de către un "terț", nu de către cel care a înregistrat marca și care a folosit-o și anterior înregistrării. Folosința îndelungată a semnului nu se datorează reclamanților, ci pârâtului, cel care, prin eforturi proprii, a menținut trupa în peisajul muzical românesc.

Recurentul a mai arătat în context faptul că, în România, trupele muzicale, atunci când existența nu le este efemeră, au o componență schimbătoare, iar dacă s-ar admite că înregistrarea unui semn ca marcă pentru nevoile unei trupe muzicale ar trebui să se facă întotdeauna pe numele tuturor membrilor unei formații, aceasta ar conduce la imposibilitatea înregistrării unui semn ca marcă, cu scopul de a face cunoscut produsul și/sau serviciul, de a ajuta la promovarea produsului și/sau serviciului, de a permite reclama produsului și/sau serviciului, de a atrage și a menține clientela pentru produsul și/sau serviciul desemnat de marca înregistrată.

Faptul că la un moment dat ar fi fost două formații care foloseau denumirea "I." nu are nici o relevanță, câtă vreme una dintre aceste formații (cea de la Cluj) și-a încetat activitatea în 1999 (după cum se susține prin chiar cererea de chemare în judecată), membrii acesteia inițiind alte proiecte, care nu mai includeau denumirea "I.", iar formația din București este cea care folosește în mod legal marca în prezent și al cărei solist vocal este pârâtul.

Cu privire la al doilea element ce se impune a fi demonstrat pentru a se putea reține reaua credință, respectiv "intenția frauduloasă", și pe acest aspect considerentele instanței de apel sunt străine de pricină și de interpretarea acestui element ce reiese din jurisprudența CJUE.

Sub un prim aspect, acest element consacrat pe cale jurisprudențială privește intenția solicitantului de a-1 împiedica pe "terț" să utilizeze semnul în continuare și se analizează în strânsă legătură cu primul element.

Or, după cum s-a demonstrat anterior, din actele dosarului și recunoașterile părților reiese că, la momentul 17.03.2010, nu exista nicio altă persoană (nici un terț) care să folosească semnul "I.", pârâtul și formația din care făcea parte folosind semnul, chiar și în prezent.

Nu poate fi analizată intenția frauduloasă în raport de terți care nu mai foloseau de mult semnul, care nu mai erau componenți ai trupei, care practic au abandonat semnul.

Intenția de a înregistra semnul "I." nu este deloc frauduloasă, ci a fost făcută pentru ca acesta să fie folosită doar de formația "I.". Muzicienii care au fost prezenți în momente diferite în trupă nu au și nu pot avea niciun drept asupra semnului.

Sub un al doilea aspect, aprecierea relei-credințe trebuie să se realizeze prin raportare la intenția solicitantului de a aduce atingere intereselor terților sau, chiar în absența intenției de prejudicia un terț anume, trebuie să se stabilească dacă titularul solicitării urmărește obținerea unor drepturi exclusive, în alte scopuri decât cele care țin de funcțiile mărcii.

Or, marca a fost înregistrată pentru a fi folosită de formația "I." și chiar este folosită de aceasta, indiferent de componența sa. Nu se poate reține că pârâtul a urmărit ca un terț să nu folosească semnul, câtă vreme semnul nu era folosit de terți. Nici măcar faptul că un moment dat terțul a folosit semnul în calitate de component al trupei "I." nu poate fi de natură a reține intenția frauduloasă a solicitantului mărcii la momentul 17.03.2010.

Mai mult, la momentul înregistrării semnul era disponibil și a fost înregistrat pentru a fi folosit de formația care îl folosea la momentul înregistrării, ce era și este cunoscută sub acest semn. Și aspectele ulterioare înregistrării dovedesc faptul că pârâtul a înregistrat marca pentru a o folosi singura formație care are dreptul de a o folosi, respectiv trupa "I.".

Instanța de apel nu a apreciat în mod obiectiv intenția solicitantului mărcii, respectiv ținând seama de ansamblul împrejurărilor de fapt pertinente în speță (conform hotărârii Lindt), din moment ce din ansamblul probelor de la dosar nu rezultă vreo intenție frauduloasă. Din contră, marca este folosită de formația "I.", singura care exista la momentul 17.03.2010 pe piața muzicală din România, semnul era disponibil și nefiind nevoie de vreo convenție prealabilă cu reclamanții, respectiv cu aceia care au părăsit trupa I. spre a se dedica unor proiecte individuale sau cu cei care erau în trupă și au decis ulterior să abandoneze trupa.

Cu privire la cel de-al treilea element al relei credințe, respectiv "gradul de protecție a semnelor", recurentul a susținut că instanța de apel nu a analizat protecția juridică a semnului și nici nu se poate vorbi de o protecție juridică de care ar beneficia un semn al vreunui terț, câtă vreme nu există un terț care să utilizeze semnul.

În analiza folosirii anterioare a semnului, instanța de apel nu a analizat nici măcar cererea de chemare în judecată, în care reclamanții precizează că din 1996 pârâtul a revenit în trupă, al cărei lider este azi și care folosește denumirea "I.", fiind singura îndreptățită la folosirea acestui nume, s-a conchis prin motivele de recurs.

III. Apărările formulate în cauză

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, în termen legal, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul pârâtul a depus răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările intimaților reclamanți.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 05 octombrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la data de 16 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Critica astfel formulată nu poate fi primită.

Din cuprinsul deciziei recurate, rezultă că hotărârea motivată, astfel cum a fost comunicată părților și cum se regăsește în dosar, a fost semnată de către președintele completului de judecată, în locul doamnei judecător L., cel de-al doilea membru al completului ce a pronunțat hotărârea. Mențiunea calității judecătorului care a semnat în mod efectiv este făcută în procesul-verbal tipizat, întocmit pentru situația indisponibilității celui de-al doilea judecător, iar semnătura este aceeași cu cea aplicată în dreptul președintelui completului de judecată.

În consecință, au fost pe deplin respectate prevederile art. 426 alin. (4) C. proc. civ., în conformitate cu care, dacă vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, ea va fi semnată în locul său de președintele completului, astfel încât Înalta Curte va respinge critica recurentului pe acest aspect.

Prin urmare, chiar dacă recurentul a invocat în mod explicit și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmează ca toate criticile formulate să fie cercetate din perspectiva motivului de recurs descris de pct. 8 al aceluiași art. 488 alin. (1) din cod.

În acest cadru, se reține că, prin decizia recurată, s-a făcut trimitere la elementele (criteriile) ce trebuie luate în considerare în evaluarea relei-credințe la înregistrarea unei mărci, astfel cum acestea rezultă din jurisprudența CJUE creată în jurul conceptului relei-credințe, concept autonom de drept al Uniunii Europene și, în special, din hotărârea pronunțată la data de 11.06.2009 în cauza C - 529/07 Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG (ce va fi menționată ca hotărârea Lindt în prezenta decizie).

Astfel, instanța de apel și-a propus analiza faptului cunoașterii de către pârât a existenței și folosirii mărcii anterior depozitului (elementul obiectiv), a intenției frauduloase (elementul subiectiv), precum și a gradului de protecție juridică de care beneficiază atât semnul terțului, cât și semnul a cărui înregistrare se solicită, la data cererii de înregistrare a mărcii - 17.03.2010 (data de referință).

Recurentul nu a contestat enunțarea corectă de către instanța de apel a criteriilor jurisprudențiale relevante, în schimb, a susținut neaplicarea corespunzătoare a acestora.

Din dezvoltarea motivelor de recurs, reiese că un argument esențial invocat de către recurent, pe care se întemeiază criticile referitoare la fiecare criteriu în parte, vizează condiția utilizării de către un terț la data de referință.

Din această perspectivă, Înalta Curte subliniază că, într-adevăr, jurisprudența CJUE avută în vedere de către instanța de apel conturează conceptul autonom al relei - credințe în jurul folosirii de către un terț, la data solicitării înregistrării mărcii a cărei anulare se solicită, pentru motivul relei - credințe, a unui semn identic sau similar.

În hotărârea Lindt, CJUE a arătat în mod expres faptul că este sesizată doar cu privire la cazul în care, la momentul depunerii cererii de înregistrare, mai mulți producători utilizau pe piață semne identice sau similare pentru produse identice sau similare ce pot conduce la confuzie cu semnul a cărei înregistrare se solicită (pct. 36 din hotărâre).

Curtea a avut în vedere atare premisă în descrierea factorilor (criteriilor) ce interesează aprecierea relei - credințe.

Astfel, "faptul relevant" (elementul obiectiv) care a fost sau trebuia să fie cunoscut de către solicitantul mărcii constă în împrejurarea utilizării de către un terț a unui semn de natura celui indicat la pct. 36 din hotărârea Lindt.

De asemenea, intenția de a împiedica un terț să comercializeze un produs (elementul subiectiv) poate, în anumite împrejurări, să constituie un element al relei-credințe a solicitantului (pct. 43 din aceeași hotărâre).

În egală măsură, și cel de-al treilea criteriu se aplică tot în raport de utilizarea de către un terț, întrucât reprezintă un factor pertinent pentru a aprecia existența relei-credințe a solicitantului "faptul că un terț utilizează de multă vreme un semn pentru un produs identic sau similar ce poate conduce la confuzie cu marca solicitată, iar acest semn beneficiază de un anumit nivel de protecție juridică" (pct. 46 din hotărâre).

În acest context, urmează a se analiza în speță, prin prisma susținerilor recurentului, dacă este întrunită premisa utilizării de către un terț a unui semn identic sau similar cu cel înregistrat ca marcă.

Din considerentele deciziei recurate, reiese că instanța de apel s-a raportat, ca fiind "faptul relevant", la folosirea în comun a semnului "I." de către membrii trupei muzicale rock - din care făceau parte atât reclamanții, cât și pârâtul, la data de referință -, pentru produse și servicii încadrabile în clasele 16, 35 și 41 (identice cu cele pentru care pârâtul a înregistrat pe numele său marca a cărei înregistrate se solicită a fi anulată).

Astfel, s-au considerat a fi îndeplinite criteriile de apreciere a relei - credințe la înregistrarea mărcii, cât timp pârâtul a cunoscut "faptul relevant", totodată, scopul urmărit prin înregistrarea mărcii în nume propriu, fără acordul expres al celorlalți membri, a fost acela de a scoate semnul din folosința comună a membrilor formației și de a-l apropria, în detrimentul celorlalți utilizatori. S-a reținut, totodată, că pârâtul a folosit marca după înregistrare în scopul diferențierii de către public a produselor și serviciilor formației "I." de cele ale altor formații, iar nu pentru diferențierea produselor/serviciilor titularului.

Prin urmare, instanța de apel a dat eficiență folosirii cu funcția de marcă a unui semn identic celui înregistrat ca marcă de către un colectiv de persoane, din care făcea, însă, parte și pârâtul.

Înalta Curte constată că o asemenea reprezentare a "terțului" lezat prin înregistrarea unei mărci nu relevă o aplicare corespunzătoare a criteriilor de apreciere a relei - credințe, astfel cum acestea au fost enunțate anterior.

În primul rând, prezența solicitantului mărcii într-un grup de persoane exclude acel grup ca fiind "terț" utilizator, întrucât, din punct de vedere logic, solicitantul mărcii nu poate fi, concomitent, "cealaltă parte", iar din perspectiva condiției utilizării, nu este vorba despre un semn diferit de cel înregistrat ca marcă, solicitantul folosind chiar semnul respectiv, pentru care, ulterior, a obținut protecție juridică prin înregistrare ca marcă.

În al doilea rând, "terțul" a cărui utilizare este protejată prin mijlocul procesual specific al acțiunii în anularea înregistrării mărcii trebuie să aibă aptitudinea necesară pentru a înregistra o marcă și, totodată, pentru a exercita dreptul la acțiune. Chiar dacă nu intenționează înregistrarea semnului său ca marcă, "terțul" folosește semnul cu funcția de marcă și urmărește, prin anularea înregistrării care aduce atingere intereselor sale legitime, continuarea folosirii nestingherite a semnului.

Potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 84/1998 - în forma de la data de referință -, "titularul mărcii" este persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în Registrul Național al Mărcilor.

În condițiile în care doar o persoană fizică sau juridică poate cere și obține protecția juridică a unui semn prin înregistrare ca marcă - având capacitate deplină de exercițiu pentru promovarea oricărui demers judiciar de apărare a drepturilor sale -, este fără echivoc faptul că aceeași capacitate trebuie întrunită și în cazul "terțului" utilizator.

Un grup de persoane ce nu formează o persoană juridică nu poate beneficia ca atare de drepturile recunoscute prin lege titularului unei mărci și nu poate, deci, pretinde, ca entitate, încălcarea unui interes legitim decurgând din preexistența folosirii semnului.

În realitate, fiecare persoană din cadrul grupului, cu excepția solicitantului mărcii, poate fi considerat "terț" în legătură cu care se analizează întrunirea ori neîntrunirea criteriilor de apreciere a relei - credințe și, de altfel, prin chiar cererea de chemare în judecată, s-a arătat, în privința "faptului relevant", că pârâtul a cunoscut "existența și folosirea anterioare de către fiecare reclamant a unui semn distinctiv identic".

În al treilea rând, raportarea la formația muzicală ca atare denotă confuzia între titularul unei mărci, în a cărui postură se află persoana care folosește un semn cu funcția de marcă, și serviciile oferite prin intermediul semnului, formația muzicală reprezentând doar modalitatea de oferire a respectivelor servicii.

Drept urmare, instanța de apel a reținut în mod greșit că ansamblul membrilor formației muzicale reprezintă "terțul" lezat prin înregistrarea mărcii în nume propriu de către pârât, cu toate că o asemenea calitate poate aparține doar fiecare dintre membrii ce folosesc împreună același semn.

Pornind de la această premisă eronată, instanța de apel a considerat în mod greșit că, în situația dată, o marcă nu poate fi de plano înregistrată în nume propriu de către una dintre persoanele ce folosește semnul, fără acordul expres al celorlalți, iar simplul fapt al unei asemenea înregistrări constituie o fraudă în detrimentul celorlalți utilizatori.

Absența acordului "terțului" utilizator nu este prevăzută în cadrul factorilor relevanți ce trebuie luați în considerare în aprecierea relei - credințe, astfel cum au fost enunțați, de altfel, chiar prin decizia recurată, iar calificarea drept frauduloasă a intenției solicitantului la momentul depunerii cererii de înregistrare doar prin prisma absenței acestui acord relevă neanalizarea corespunzătoare a criteriilor de apreciere a relei - credințe la înregistrarea mărcii.

După cum s-a arătat, în mod corect, prin motivele de recurs, cu referire la considerentele din hotărârea Lindt - și cum s-a arătat deja în cele ce preced -, intenția de a împiedica un terț să comercializeze un produs (elementul subiectiv) poate, în anumite împrejurări, să constituie un element al relei-credințe a solicitantului. Acest lucru este valabil în special atunci când, ulterior, se adeverește că solicitantul a înregistrat un semn ca marcă comunitară fără intenția de a-l utiliza, cu unicul scop de a împiedica intrarea pe piață a unui terț (pct. 43 și 44 din hotărârea Lindt).

Or, o asemenea evaluare presupunea, în speță, raportarea la fiecare reclamant în parte, în lumina conduitei pârâtului ulterior înregistrării, pentru a se stabili dacă pârâtul a urmărit, prin înregistrare, împiedicarea folosirii în continuare a semnului cu funcția de marcă, analiză ce nu se regăsește, însă, în decizia recurată.

Este de subliniat faptul că, prin motivele de recurs, reiterându-se o apărare susținută în cursul procesului, s-a pretins, cu referire la probele administrate, că, în prezent, niciunul dintre reclamanți nu mai face parte din formația muzicală "I.", pârâtul fiind singurul din vechea componență care continuă să activeze, toți reclamanții angrenându-se în alte proiecte, fără vreo legătură cu semnul disputat în speță.

Aceste aspecte sunt relevante pentru evaluarea intenției solicitantului la data depunerii cererii de înregistrare, cât timp denotă relațiile dintre părți în legătură cu folosirea semnului ulterior înregistrării și inexistența unei împiedicări din partea pârâtului de a folosi semnul în continuare. Ca atare, ar fi trebuit cercetate în aplicarea criteriilor de apreciere a relei - credințe, însă acest lucru nu s-a întâmplat în cauză.

În același timp, nu poate fi exclus, astfel cum se arată în aceeași hotărârea Lindt (pct. 48), ca solicitantul să urmărească un obiectiv legitim prin înregistrarea acestui semn.

Recurentul a reiterat în această cale de atac faptul că a urmărit, prin înregistrarea mărcii, folosirea semnului exclusiv de către formația cu aceeași denumire, asigurând protecția juridică a semnului și prevenind uzurparea semnului de către alte formații muzicale, ce ar putea profita de reputația trupei ce continuă să existe.

Se impune a se constata că folosirea în continuare a semnului de către vechea formație muzicală, chiar dacă reclamanții nu ar mai figura în componența acesteia, poate releva un obiectiv legitim al înregistrării, în măsura în care nu se reține, pe baza probelor administrate, că pârâtul a urmărit, în realitate, împiedicarea reclamanților de a folosi semnul, însă nici acest aspect nu a fost analizat prin decizia recurată.

Prin urmare, sunt fondate criticile recurentului referitoare la neanalizarea corespunzătoare de către instanța de apel a criteriilor de apreciere a relei - credințe la înregistrarea mărcii, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare, pe temeiul art. 497 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va stabili situația de fapt concordantă cu aplicarea corespunzătoare a criteriilor de apreciere a relei - credințe la înregistrarea mărcii, potrivit celor expuse prin prezenta decizie, urmând a analiza toate circumstanțele relevante, inclusiv - dar fără a se limita în mod necesar la acestea - pe cele semnalate în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul H. împotriva deciziei civile nr. 109A din data de 27 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2021.