ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 218/2021

HOTĂRÂRE

04.02.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 218/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 4 februarie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 21 noiembrie 2019, creditoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul Ministerul Justiției și tertii popriți B. S.A. și C. S.A., să se dispună validarea popririi înființate de BEJ D., în cadrul dosarului de executare nr. 10/2019, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1585 din 9 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, asupra sumelor datorate sau pe care le va datora în viitor debitorul Ministerul Justiției terților popriți B. S.A. și C. S.A.. până la concurența sumei totale de 82.309,39 RON.

Prin sentința civilă nr. 3164 din 9 iulie 2020, Judecătoria Sectorului 5 București, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în raport de faptul că reclamanta este judecător în cadrul Tribunalului București, secția a VI a civilă.

Constatând că este vorba de o necompetență de ordine publică, interesul ocrotit fiind unul general și anume apărarea prestigiului și imparțialității justiției, a reținut că invocarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. urmează regimul juridic prevăzut de art. 130 alin. (2) din același act normativ pentru necompetența teritorială exclusivă.

Învestită prin declinare, Judecătoria Pitești, secția civilă a pronunțat sentința civilă nr. 4658 din 24 septembrie 2020, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut relevanța dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în temen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătescîă suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

A mai reținut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

A apreciat că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a asigura, cel puțin în principiu, unicitatea instanței de executare pentru a elimina procedurile paralele și contrazicerile dintre hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul acestora și ușurința determinării acesteia chiar de la începutul executării silite.

În raport și de dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc competența instanței de executare, a declinat, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, competența de soluționarea a cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de validarea a popririi înființate de BEJA D., formulată de creditoarea A., în contradictoriu cu debitorul Ministerul Justiției și terții popriți B. S.A. și C. S.A.

Cererea de validare a popririi este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, creditoarea A. este judecător la Tribunalul București, secția a IV a civilă, astfel cum rezultă din extrasul de pe portalul Tribunalului București și de pe pagina web a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1585 din 9 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, debitorul Ministerul Justiției a fost obligat să-i achite creditoarei A. suma de 80.096 RON, reprezentând diferențele de salariu rezultate din recalcularea indemnizațiilor stabilite prin ordinele de salarizare nr. 4680/C/21.12.2016, nr. 219/C/1.02.2017 și nr. 1473/C/2017 emise de către Ministerul Justiției, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, începând cu 1 decembrie 2015 și în continuare, actualizată cu indicele de inflație, precum și daune moratorii constând în dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății efective.

În raport de particularitatea speței, determinată de calitatea creditoarei, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data la data sesizării organului de executare, respectiv 31 ianuarie 2019, conform cărora, 1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea; 2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii; (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz; (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Scopul reglementării dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. este de a asigura imparțialitatea instanței. Prin aceste norme sunt nominalizați subiecții pe care legiuitorul a înțeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenți judiciari sau grefieri.

Sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată, în spectrul acestora fiind incluse și cererile de validare a popririi, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant sau a unei instanței inferioare acesteia, precum și o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul reclamant sau o instanță inferioară acesteia, calitatea de reclamant fiind necesar a fi întrunită la momentul sesizării instanței.

În situația în care reclamantul ce are calitatea de judecător se adresează instanței la care își desfășoară activitatea sau unei instanțe inferioare acesteia, necompetența teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., excepție absolută, trebuie invocată de părți sau de instanță la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În prezentul dosar Judecătoria Sectorului 5 București, la primul termen de judecată, anume 26 iunie 2020, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pitești, instanță de același grad cu Judecătoria Sectorului 5 București, situată în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel București.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., având în vedere calitatea de judecător a reclamantei, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) din acest act normativ, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.