ÎCCJ, decizie (scj.ro #83911)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83911) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație
în anulare. Cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) și b) C.
proc
.
pen
.
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea specială. Judecata.
Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
contestație în anulare
C.
proc
.
pen
.,
art.
386 lit. a) și b)
Cazul de contestație în anulare
prevăzut în art. 386 lit. a) C.
proc
.
pen
. nu este incident, dacă prin cererea de recurs s-a
solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul cabinetului
avocatului ales al inculpatului aflat în stare de libertate, care l-a
reprezentat pe inculpat în recurs și a comunicat instanței că
acesta cunoaște termenul de judecată, a exercitat drepturile
procesuale ale inculpatului și
i-a
asigurat apărarea în recurs. Potrivit principiilor expuse în Decizia-cadru
2009/299/JAI din 26 februarie 2009, dreptul persoanei acuzate de a fi
prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces
echitabil, însă, în anumite condiții, persoana acuzată poate
renunța la acest drept și, având
cunoștință de proces, poate mandata un avocat pentru a o
apăra la proces.
Cazul de contestație în anulare
prevăzut în art. 386 lit. b) C.
proc
.
pen
. presupune îndeplinirea cumulativă a
condiției ca partea să fi fost în imposibilitatea de a se prezenta la
termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs
și a condiției ca partea să fi fost în imposibilitatea de a
încunoștința instanța de recurs despre această împiedicare.
În cazul în care se află în imposibilitatea de a se prezenta, partea are
obligația de a încunoștința instanța de recurs, iar
dacă nu și-a îndeplinit această obligație, deși avea
posibilitatea de încunoștințare, inclusiv prin sistemele de comunicații,
nu este incident cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 386
lit. b) C.
proc
.
pen
.
I.C.C.J., Secția penală,
decizia nr. 1642 din 27 aprilie 2010
Prin încheierea
din 16 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a
admis în principiu contestația în anulare formulată, prin
apărător ales, de condamnatul R.V., stabilindu-se termen pentru
judecarea pe fond a acesteia la data de 30 martie 2010 și, apoi, la data
de 27 aprilie 2010.
Prealabil
examinării pe fond a motivelor contestației în anulare, Înalta Curte
de Casație și Justiție constată următoarele:
- obiectul
acesteia este decizia nr. 4131 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, Secția penală;
- dezbaterile în
recurs au avut loc la data de 3 decembrie 2009 și sunt consemnate în
încheierea de ședință de la acea dată;
- conform
încheierii de dezbateri, inculpatul lipsă a fost reprezentat de avocat
A.H., același apărător care a redactat motivele
contestației în anulare;
- susținerea
motivelor contestației în anulare, dar și completarea acesteia au
fost realizate de un alt apărător ales;
- contestatorul a
fost citat la cele două adrese cunoscute.
De asemenea,
Înalta Curte de Casație și Justiție - prealabil examinării
contestației în anulare - apreciază necesar a fi făcute
următoarele
precizări:
Citarea inculpatului în procesul penal nu este o activitate pur
formală, nu reprezintă un scop în sine,
ci are menirea, pe de o parte,
să informeze
pe acesta despre
existența unei proceduri jurisdicționale penale (judecarea cauzei în
fond, judecarea cauzei în apel sau în recurs), iar pe de altă parte,
să asigure acestuia posibilitatea
să
se prezinte
în instanță și, în acest fel, să-și
susțină apărările, să formuleze cereri de probe etc.
Doctrina
juridică este consecventă în acceptarea
concepției dublului scop al citării:
de
încunoștințare
și,
respectiv, de
chemare
în
fața organelor judiciare.
Potrivit actualei
legi procesual-penale române,
în cursul
judecății, inculpatul aflat în stare de libertate poate fi
reprezentat; în majoritatea situațiilor, această reprezentare
judiciară este realizată de către apărătorul ales.
În
legătură cu aspectele menționate trebuie observate și
principiile expuse în
Decizia-cadru
2009/299/JAI
din 26 februarie 2009, în care se arată că
dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este
inclus în dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a declarat, de asemenea, că
dreptul persoanei acuzate de a fi
prezentă în persoană la proces nu este absolut și că, în
anumite condiții, persoana acuzată poate renunța, de bună
voie și nesilită de nimeni, în mod expres sau tacit, dar fără
echivoc, la respectivul drept. Este necesar a se constata dacă acuzatul,
având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat,
care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către
stat pentru a o apăra la proces și că a fost într-adevăr
apărată de avocatul respectiv la proces. Modul de numire a avocatului
și chestiunile conexe țin de legislația națională.
De asemenea, s-a
arătat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au
fost furnizate informațiile este suficient pentru a asigura informarea
persoanei cu privire la proces,
o
atenție deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul,
și eforturilor depuse de către persoana în cauza pentru a primi
informațiile ce i-au fost adresate.
Revenind asupra
contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată următoarele:
- în recurs,
judecarea cauzei a fost amânată de 6 ori;
- chiar prin
cererea de recurs s-a solicitat
comunicarea
tuturor actelor de procedură la sediul cabinetului avocațial
(avocatul
A.H.). De asemenea, aceeași solicitare apare și în memoriul de la
dosar întocmit de același apărător;
- la primul termen
s-a prezentat fiica recurentului R.V.
care
a depus acte medicale pentru acesta;
- invocându-se
chestiuni de ordin medical, inculpatul nu s-a prezentat la
niciunul
dintre termenele de judecată acordate în recurs. Obținerea actelor
medicale și depunerea lor la dosar, fiind invocate ca motiv de amânare a
judecății, coroborată cu prezentarea la instanță a fiicei
inculpatului și, mai ales, cu angajarea unui apărător care
să-l reprezinte în proces, relevă, fără dubii, împrejurarea
că recurentul-inculpat a avut cunoștință despre
desfășurarea judecării recursului;
- avocatul A.H.
a reprezentat pe inculpat în recurs
;
- la dezbateri,
inculpatul a lipsit, fiind însă reprezentat de către avocatul A.H.,
apărător ales, care a comunicat instanței că acesta
cunoaște termenul de judecată,
nefiind formulate alte cereri
.
În
consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată
că
recurentul-inculpat
R.V. a avut cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un
avocat care a fost numit de către persoana în cauză pentru a o
apăra la proces și că a fost într-adevăr apărată
de avocatul respectiv la proces.
În cursul
judecății în recurs,
inculpatul
a fost citat, la cererea apărătorului ales, Ia sediul cabinetului
acestuia, cerere formulată în exercitarea drepturilor procesuale.
După
formularea acestei cereri, apărătorul ales nu a invocat aspecte
legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile. În recurs,
inculpatul nu a indicat o altă
adresă pentru citare,
cu ocazia judecării cauzei nefiind
invocate alte aspecte legate de citare.
Inculpatul nu s-a
prezentat în cursul judecării recursului, apărătorul ales
exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C.
proc
.
pen
.
Având în vedere
dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin.
(1) și art. 4 C.
proc
.
pen
.,
instanța de recurs a respectat
dreptul inculpatului de a-și angaja un
apărător ales și de a fi reprezentat de acesta,
la dosar
fiind depusa delegația avocațială.
Dreptul
inculpatului pentru alegerea apărătorului rezultă din
dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție, art. 6, art. 171
și art. 174 C.
proc
.
pen
.,
principiile și regulile de bază ale relației dintre avocat
și client fiind reglementate prin dispozițiile art. 113, art. 116,
art. 125, art. 127 și art. 131 din Statutul profesiei de avocat.
În aplicarea
acestor dispoziții legale, din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului rezultă că apărătorul ales al inculpatului a avut
posibilitatea reală și a exercitat efectiv toate drepturile
procesuale ale acestuia prin depunerea unor probe la dosar (înscrisuri),
formularea cererilor de amânare a judecății pentru imposibilitate de
prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului,
discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la termenele de
judecată, punerea de concluzii orale și scrise etc.
În
consecință, susținerile contestatorului potrivit cărora nu
a fost corect citat și, astfel, nu a avut cunoștință despre
judecarea cauzei, nu sunt întemeiate (cazul prevăzut în art. 386 lit. a C.
proc
.
pen
.).
Este
neîntemeiată și invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit. b)
C.
proc
.
pen
., deoarece,
conform încheierii de dezbateri, nici recurentul-inculpat și nici
apărătorul ales, la cel de-al 6-lea termen acordat, nu au solicitat
amânarea cauzei pentru imposibilitate de
prezentare, fiind depuse acte medicale emise la 3 noiembrie 2009 și 20
noiembrie 2009 din care nu rezultă îndeplinirea cumulativă a celor 2
condiții prevăzute de legiuitor.
Or, din examinarea
textului legal rezultă că
cele
2 condiții trebuie îndeplinite cumulativ:
a) partea să fi fost
în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în imposibilitate
de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
Fără a
echivala, obligatoriu, cu forța majoră, „împiedicarea” trebuie
să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar și
să nu fi putut fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în
această categorie de evenimente: o
stare
de război, o inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a
necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a
dus la întreruperea circulației între sediul instanței și locul
unde se afla contestatorul.
De asemenea, în această categorie de
evenimente mai sunt incluse și alte situații: o
boala gravă sau un accident,
intervenite pe neașteptat și care l-au pus pe cel în cauza în
situația de a nu putea suporta transportul pană la sediul
instanței.
În cazul în care
partea s-a găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de
judecată, are obligația să încunoștințeze
instanța despre această împiedicare. Dacă nu și-a
îndeplinit această obligație, lăsând ca procesul să fie
soluționat în lipsa sa, partea este în culpă și nu-i mai este
îngăduit să atace hotărârea atunci când constată că
soluția nu-i este favorabilă.
Sub acest ultim
aspect,
împiedicarea de
încunoștințare a instanței de recurs este datorată unor
situații care au întrerupt nu numai posibilitățile de transport,
dar și comunicările prin poșta, telegraf, fax, telefon etc.
În cele mai multe
cazuri, mai ales în actualele condiții de dezvoltare a
multiplelor sisteme de comunicații
(telefonie
fixă și mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc.),
împrejurarea care face imposibilă prezentarea părții la proces
nu afectează posibilitatea de a încunoștința instanța
despre situația intervenită.
În raport cu cele
menționate, se apreciază că susținerile contestatorului, în
sensul că a fost într-o situație care l-a pus în imposibilitate de a
prezenta la instanța de recurs, precum și în imposibilitatea de a
încunoștința instanța despre această situație, sunt
neîntemeiate. Din actele medicale depuse la dosar nu rezultă că
inculpatul (prezentul contestator) s-ar fi aflat într-o situație care l-ar
fi pus în imposibilitate de a încunoștința instanța despre
această împiedicare.
În condițiile
în care, potrivit legii române,
prezența
inculpatului nu este obligatorie, acesta a optat pentru angajarea unui avocat,
care a fost prezent la judecarea recursului și a pus concluzii pe fond.
În sfârșit,
este neîntemeiată și invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit.
e) C.
proc
.
pen
., deoarece,
în lipsa recurentului inculpat, Înalta
Curte de Casație și Justiție nu avea posibilitatea efectivă
a ascultării acestuia.
Față de
cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - în urma
interpretării
per a
contrario
a dispozițiilor art. 392 alin. (1) C.
proc
.
pen
. - a respins, ca
nefondată, contestația în anulare.