ÎCCJ, decizie (scj.ro #83911)

Contestație în anulare. Cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) și b) C. proc . pen . Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare Indice alfabetic: Drept procesual penal - contestație în anulare C. proc . pen ., art. 386 lit. a) și b) 1. Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc . pen . nu este incident, dacă prin cererea de recurs s-a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul cabinetului avocatului ales al inculpatului aflat în stare de libertate, care l-a reprezentat pe inculpat în recurs și a comunicat instanței că acesta cunoaște termenul de judecată, a exercitat drepturile procesuale ale inculpatului și i-a asigurat apărarea în recurs.

Potrivit principiilor expuse în Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces echitabil, însă, în anumite condiții, persoana acuzată poate renunța la acest drept și, având cunoștință de proces, poate mandata un avocat pentru a o apăra la proces. 2. Cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc . pen . presupune îndeplinirea cumulativă a condiției ca partea să fi fost în imposibilitatea de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și a condiției ca partea să fi fost în imposibilitatea de a încunoștința instanța de recurs despre această împiedicare.

În cazul în care se află în imposibilitatea de a se prezenta, partea are obligația de a încunoștința instanța de recurs, iar dacă nu și-a îndeplinit această obligație, deși avea posibilitatea de încunoștințare, inclusiv prin sistemele de comunicații, nu este incident cazul de contestație în anulare prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc . pen . I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1642 din 27 aprilie 2010 Prin încheierea din 16 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu contestația în anulare formulată, prin apărător ales, de condamnatul R.V., stabilindu-se termen pentru judecarea pe fond a acesteia la data de 30 martie 2010 și, apoi, la data de 27 aprilie 2010. Prealabil examinării pe fond a motivelor contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: - obiectul acesteia este decizia nr. 4131 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală; - dezbaterile în recurs au avut loc la data de 3 decembrie 2009 și sunt consemnate în încheierea de ședință de la acea dată; - conform încheierii de dezbateri, inculpatul lipsă a fost reprezentat de avocat A.H., același apărător care a redactat motivele contestației în anulare; - susținerea motivelor contestației în anulare, dar și completarea acesteia au fost realizate de un alt apărător ales; - contestatorul a fost citat la cele două adrese cunoscute.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție - prealabil examinării contestației în anulare - apreciază necesar a fi făcute următoarele precizări: Citarea inculpatului în procesul penal nu este o activitate pur formală, nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea, pe de o parte, să informeze pe acesta despre existența unei proceduri jurisdicționale penale (judecarea cauzei în fond, judecarea cauzei în apel sau în recurs), iar pe de altă parte, să asigure acestuia posibilitatea să se prezinte în instanță și, în acest fel, să-și susțină apărările, să formuleze cereri de probe etc. Doctrina juridică este consecventă în acceptarea concepției dublului scop al citării: de încunoștințare și, respectiv, de chemare în fața organelor judiciare.

Potrivit actualei legi procesual-penale române, în cursul judecății, inculpatul aflat în stare de libertate poate fi reprezentat; în majoritatea situațiilor, această reprezentare judiciară este realizată de către apărătorul ales. În legătură cu aspectele menționate trebuie observate și principiile expuse în Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, în care se arată că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a declarat, de asemenea, că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces nu este absolut și că, în anumite condiții, persoana acuzată poate renunța, de bună voie și nesilită de nimeni, în mod expres sau tacit, dar fără echivoc, la respectivul drept.

Este necesar a se constata dacă acuzatul, având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat, care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și că a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces. Modul de numire a avocatului și chestiunile conexe țin de legislația națională. De asemenea, s-a arătat că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informațiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenție deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, și eforturilor depuse de către persoana în cauza pentru a primi informațiile ce i-au fost adresate.

Revenind asupra contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: - în recurs, judecarea cauzei a fost amânată de 6 ori; - chiar prin cererea de recurs s-a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul cabinetului avocațial (avocatul A.H.). De asemenea, aceeași solicitare apare și în memoriul de la dosar întocmit de același apărător; - la primul termen s-a prezentat fiica recurentului R.V. care a depus acte medicale pentru acesta; - invocându-se chestiuni de ordin medical, inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată acordate în recurs.

Obținerea actelor medicale și depunerea lor la dosar, fiind invocate ca motiv de amânare a judecății, coroborată cu prezentarea la instanță a fiicei inculpatului și, mai ales, cu angajarea unui apărător care să-l reprezinte în proces, relevă, fără dubii, împrejurarea că recurentul-inculpat a avut cunoștință despre desfășurarea judecării recursului; - avocatul A.H. a reprezentat pe inculpat în recurs ; - la dezbateri, inculpatul a lipsit, fiind însă reprezentat de către avocatul A.H., apărător ales, care a comunicat instanței că acesta cunoaște termenul de judecată, nefiind formulate alte cereri . În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recurentul-inculpat R.V. a avut cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit de către persoana în cauză pentru a o apăra la proces și că a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces.

În cursul judecății în recurs, inculpatul a fost citat, la cererea apărătorului ales, Ia sediul cabinetului acestuia, cerere formulată în exercitarea drepturilor procesuale. După formularea acestei cereri, apărătorul ales nu a invocat aspecte legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile. În recurs, inculpatul nu a indicat o altă adresă pentru citare, cu ocazia judecării cauzei nefiind invocate alte aspecte legate de citare. Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecării recursului, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc . pen . Având în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) și art. 4 C. proc . pen ., instanța de recurs a respectat dreptul inculpatului de a-și angaja un apărător ales și de a fi reprezentat de acesta, la dosar fiind depusa delegația avocațială.

Dreptul inculpatului pentru alegerea apărătorului rezultă din dispozițiile art. 24 alin. (2) din Constituție, art. 6, art. 171 și art. 174 C. proc . pen ., principiile și regulile de bază ale relației dintre avocat și client fiind reglementate prin dispozițiile art. 113, art. 116, art. 125, art. 127 și art. 131 din Statutul profesiei de avocat.

În aplicarea acestor dispoziții legale, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că apărătorul ales al inculpatului a avut posibilitatea reală și a exercitat efectiv toate drepturile procesuale ale acestuia prin depunerea unor probe la dosar (înscrisuri), formularea cererilor de amânare a judecății pentru imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la termenele de judecată, punerea de concluzii orale și scrise etc. În consecință, susținerile contestatorului potrivit cărora nu a fost corect citat și, astfel, nu a avut cunoștință despre judecarea cauzei, nu sunt întemeiate (cazul prevăzut în art. 386 lit. a C. proc . pen .). Este neîntemeiată și invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit. b) C. proc . pen ., deoarece, conform încheierii de dezbateri, nici recurentul-inculpat și nici apărătorul ales, la cel de-al 6-lea termen acordat, nu au solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, fiind depuse acte medicale emise la 3 noiembrie 2009 și 20 noiembrie 2009 din care nu rezultă îndeplinirea cumulativă a celor 2 condiții prevăzute de legiuitor.

Or, din examinarea textului legal rezultă că cele 2 condiții trebuie îndeplinite cumulativ: a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare. Fără a echivala, obligatoriu, cu forța majoră, „împiedicarea” trebuie să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar și să nu fi putut fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o inundație, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulației între sediul instanței și locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt incluse și alte situații: o boala gravă sau un accident, intervenite pe neașteptat și care l-au pus pe cel în cauza în situația de a nu putea suporta transportul pană la sediul instanței.

În cazul în care partea s-a găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, are obligația să încunoștințeze instanța despre această împiedicare. Dacă nu și-a îndeplinit această obligație, lăsând ca procesul să fie soluționat în lipsa sa, partea este în culpă și nu-i mai este îngăduit să atace hotărârea atunci când constată că soluția nu-i este favorabilă. Sub acest ultim aspect, împiedicarea de încunoștințare a instanței de recurs este datorată unor situații care au întrerupt nu numai posibilitățile de transport, dar și comunicările prin poșta, telegraf, fax, telefon etc. În cele mai multe cazuri, mai ales în actualele condiții de dezvoltare a multiplelor sisteme de comunicații (telefonie fixă și mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc.), împrejurarea care face imposibilă prezentarea părții la proces nu afectează posibilitatea de a încunoștința instanța despre situația intervenită.

În raport cu cele menționate, se apreciază că susținerile contestatorului, în sensul că a fost într-o situație care l-a pus în imposibilitate de a prezenta la instanța de recurs, precum și în imposibilitatea de a încunoștința instanța despre această situație, sunt neîntemeiate. Din actele medicale depuse la dosar nu rezultă că inculpatul (prezentul contestator) s-ar fi aflat într-o situație care l-ar fi pus în imposibilitate de a încunoștința instanța despre această împiedicare. În condițiile în care, potrivit legii române, prezența inculpatului nu este obligatorie, acesta a optat pentru angajarea unui avocat, care a fost prezent la judecarea recursului și a pus concluzii pe fond. În sfârșit, este neîntemeiată și invocarea cazului prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc . pen ., deoarece, în lipsa recurentului inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție nu avea posibilitatea efectivă a ascultării acestuia.

Față de cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - în urma interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 392 alin. (1) C. proc . pen . - a respins, ca nefondată, contestația în anulare.