ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2648/2012

Ședința publică din 18 mai 2012

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 8809 din 4 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC

K.I. SRL, prin lichidator judiciar L. - Lichidare și Reorganizare SPRL în

contradictoriu cu pârâta SC T.H. SRL, care a fost obligată la plata sumei de

22.800 Euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru

lipsa de folosință a unui imobil proprietatea reclamantei.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr. 2217 din

15 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a admis

cererea reclamantei L.L.R. SPRL în calitate de administrator judiciar al SC

K.I. SRL și a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat

sub nr. 11684/2005 prin care reclamanta înstrăinase către pârâtă dreptul de

proprietate asupra imobilului situat în Brăila, incinta Zonei Libere,

Perimetrul III, județ Brăila, reținând în considerentele hotărârii că

finalitatea actului de vânzare cumpărare a fost diminuarea activului debitoarei

SC K.I. SRL și obținerea unui avantaj injust de către pârâta SC T.H. SRL prin

plata unui preț nereal în schimbul bunului vândut.

Urmare a anulării

actului de înstrăinare, instanța a dispus repunerea părților în situația

anterioară prin restituirea de către pârâtă a imobilului constând în

construcții situate la adresa sus menționată, ceea ce însă nu s-a realizat până

la soluționarea acțiunii în daune constând în contravaloarea lipsei de

folosință a imobilului în intervalul 27 octombrie 2005-28 februarie 2011.

Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a reținut că principiul retroactivității

efectelor nulității actului juridic presupune că toate consecințele actului

anulat sunt înlăturate, astfel încât, în raportul dintre părți se consideră că

actul nu a fost încheiat niciodată.

În speță, după

data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.

11684/2005, reclamanta a pierdut, odată cu dreptul de proprietate, dreptul de

folosință asupra bunului, astfel că, s-a născut dreptul acesteia la reparație

pentru prejudiciile cauzate prin fapta

ilicită

care a dus la desființarea actului, ca și consecință imediată a

desființării raportului juridic contractual.

În raport de

obiectul acțiunii, instanța a stabilit incidența în cauză a dispozițiilor art. 998

C. civ. și a analizat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în

persoana pârâtei, respectiv existența faptei ilicite, vinovăției, prejudiciului

și legăturii de cauzalitate, reținând și fapta

ilicită

și culpa concurentă a reclamantei K.I., având în vedere

considerentele sentinței comerciale nr. 2217 din 15 aprilie 2009, pronunțate de

Tribunalul București, secția a VII-a comercială, potrivit cărora, ambele părți

au urmărit sustragerea bunului de la urmărirea de către creditori, actul

fraudulos fiind încheiat de debitoare în paguba intereselor creditorilor.

Pe cale de

consecință, prima instanță a apreciat că prejudiciul este imputabil pârâtei

doar în parte și a admis acțiunea în consecință, doar pentru intervalul

2008-2011, pentru care reclamanta a produs dovezi - tarife practicate pe piața

imobiliară - din care a rezultat un cuantum minim al chirie de 2 Euro/mp în

Zona Liberă Brăila.

Împotriva

sentinței comerciale nr. 8809 din data de 04 iulie 2011 pronunțate de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC T.H.

SRL, calea de atac ordinară fiind admisă prin decizia civilă nr. 478/2011 din

28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, care a

schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut în esență, că reclamanta nu a făcut

dovada că pârâta ar fi refuzat predarea spațiului sau că ar fi fost împiedicată

de pârâtă să folosească imobilul ulterior anulării contractului de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 11684/2005 prin sentința comercială nr. 2217 din

15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII a comercială,

în dosarul nr. 35653/3/2007 și analizând elementele răspunderii civile

delictuale din această perspectivă, a concluzionat că nu poate fi reținută

culpa pârâtei în producerea prejudiciului a cărui acoperire se solicită,

reclamanta nefiind îndreptățită la despăgubiri, prin aceea că își invocă

practic, propria culpă.

Împotriva

deciziei civile nr. 478/2011 din 28 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamanta

SC K.I. SRL prin LICHIDATOR L.L.R. SPRL București, criticând-o pentru motivul

de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul

respingerii apelului pârâtei și menținerii sentinței primei instanțe.

În dezvoltarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit

căruia recursul este admisibil atunci când instanța care a pronunțat hotărârea

atacată a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, reclamanta a

susținut că actul juridic interpretat eronat de instanța de apel este

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11684 din 27 octombrie

2005 de societatea civilă V. și Asociații (prin care a fost vândut dreptul de

proprietate asupra bunului imobil situat în municipiul Brăila, incinta Zona

Libera Brăila, Perimetrul 3), ulterior anulat prin sentința comercială nr. 2217

din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a

comercială.

Critica formulată

de reclamantă vizează ignorarea caracterului fraudulos al contractului mai sus

menționat prin care se pretinde că s-ar fi încălcat dreptul proprietarului la

despăgubiri.

De asemenea, a

mai susținut, fără a subsuma însă critica vreunuia dintre motivele de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., că instanța de

apel a ignorat opoziția pârâtei în a preda imobilul.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților

și a normelor legale incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi

respins în considerarea următoarelor argumente:

Criticile

referitoare la interpretarea greșita a actului juridic dedus judecății sunt

neîntemeiate.

Acest motiv de

recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sancționează hotărârea

care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ.

,

trecând peste voința paliilor exprimată în contract.

Motivele invocate

de reclamantă nu vizează faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit

termenii sau clauzele contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

11684 din 27 octombrie 2005, ci caracterul fraudulos al actului, care a fost

constatat prin sentința comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VII-a comercială, prin care s-a constatat

nulitatea absolută a contractului și s-a dispus repunerea părților în situația

anterioară.

Având în vedere

situația expusă nu se poate reține că instanța de apel ar fi interpretat greșit

natura contractului de vânzare cumpărare, cu atât mai mult aceasta a reținut în

considerentele hotărârii atacate caracterul fraudulos al încheierii acestuia,

în raport de care și-a format convingerea referitor la culpa părților în ceea

ce privește lipsa folosinței imobilului, apreciind-o în mod corect și judicios

în raport de normele legale incidente și de probatoriul administrat în cauză.

Referitor la

pretinsa ignorare a opoziție tăcute de pârâtă în predarea spațiului către

reclamantă, Înalta Curte reține că această critică vizează interpretarea

probelor, aspect pe care nu îl poate cenzura, având în vedere abrogarea

punctului 11 art. 304 8 C. proc. civ. prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

138/2000, modificare ulterior căreia instanța de recurs este ținută să

analizeze hotărârea atacată exclusiv prin raportare la motivele de nelegalitate

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate

aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

R

espinge recursul

declarat de reclamanta SC K.I. SRL prin LICHIDATOR L.L.R. SPRL București

împotriva deciziei civile nr. 478/2011 din 28 octombrie 2011 pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 mai 2012.