ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2648/2012

Ședința publică din 18 mai 2012 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 8809 din 4 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC K.I. SRL, prin lichidator judiciar L. - Lichidare și Reorganizare SPRL în contradictoriu cu pârâta SC T.H. SRL, care a fost obligată la plata sumei de 22.800 Euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a unui imobil proprietatea reclamantei. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin sentința comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a VII-a comercială, a admis cererea reclamantei L.L.R.

SPRL în calitate de administrator judiciar al SC K.I. SRL și a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11684/2005 prin care reclamanta înstrăinase către pârâtă dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brăila, incinta Zonei Libere, Perimetrul III, județ Brăila, reținând în considerentele hotărârii că finalitatea actului de vânzare cumpărare a fost diminuarea activului debitoarei SC K.I. SRL și obținerea unui avantaj injust de către pârâta SC T.H. SRL prin plata unui preț nereal în schimbul bunului vândut.

Urmare a anulării actului de înstrăinare, instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară prin restituirea de către pârâtă a imobilului constând în construcții situate la adresa sus menționată, ceea ce însă nu s-a realizat până la soluționarea acțiunii în daune constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în intervalul 27 octombrie 2005-28 februarie 2011. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a reținut că principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic presupune că toate consecințele actului anulat sunt înlăturate, astfel încât, în raportul dintre părți se consideră că actul nu a fost încheiat niciodată.

În speță, după data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11684/2005, reclamanta a pierdut, odată cu dreptul de proprietate, dreptul de folosință asupra bunului, astfel că, s-a născut dreptul acesteia la reparație pentru prejudiciile cauzate prin fapta ilicită care a dus la desființarea actului, ca și consecință imediată a desființării raportului juridic contractual. În raport de obiectul acțiunii, instanța a stabilit incidența în cauză a dispozițiilor art. 998 C. civ.

și a analizat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtei, respectiv existența faptei ilicite, vinovăției, prejudiciului și legăturii de cauzalitate, reținând și fapta ilicită și culpa concurentă a reclamantei K.I., având în vedere considerentele sentinței comerciale nr. 2217 din 15 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, potrivit cărora, ambele părți au urmărit sustragerea bunului de la urmărirea de către creditori, actul fraudulos fiind încheiat de debitoare în paguba intereselor creditorilor. Pe cale de consecință, prima instanță a apreciat că prejudiciul este imputabil pârâtei doar în parte și a admis acțiunea în consecință, doar pentru intervalul 2008-2011, pentru care reclamanta a produs dovezi - tarife practicate pe piața imobiliară - din care a rezultat un cuantum minim al chirie de 2 Euro/mp în Zona Liberă Brăila.

Împotriva sentinței comerciale nr. 8809 din data de 04 iulie 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC T.H. SRL, calea de atac ordinară fiind admisă prin decizia civilă nr. 478/2011 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, care a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut în esență, că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta ar fi refuzat predarea spațiului sau că ar fi fost împiedicată de pârâtă să folosească imobilul ulterior anulării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 11684/2005 prin sentința comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII a comercială, în dosarul nr. 35653/3/2007 și analizând elementele răspunderii civile delictuale din această perspectivă, a concluzionat că nu poate fi reținută culpa pârâtei în producerea prejudiciului a cărui acoperire se solicită, reclamanta nefiind îndreptățită la despăgubiri, prin aceea că își invocă practic, propria culpă.

Împotriva deciziei civile nr. 478/2011 din 28 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC K.I. SRL prin LICHIDATOR L.L.R. SPRL București, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii sentinței primei instanțe. În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când instanța care a pronunțat hotărârea atacată a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, reclamanta a susținut că actul juridic interpretat eronat de instanța de apel este contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11684 din 27 octombrie 2005 de societatea civilă V. și Asociații (prin care a fost vândut dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în municipiul Brăila, incinta Zona Libera Brăila, Perimetrul 3), ulterior anulat prin sentința comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială. Critica formulată de reclamantă vizează ignorarea caracterului fraudulos al contractului mai sus menționat prin care se pretinde că s-ar fi încălcat dreptul proprietarului la despăgubiri.

De asemenea, a mai susținut, fără a subsuma însă critica vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., că instanța de apel a ignorat opoziția pârâtei în a preda imobilul. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale incidente, reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente: Criticile referitoare la interpretarea greșita a actului juridic dedus judecății sunt neîntemeiate. Acest motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sancționează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ. , trecând peste voința paliilor exprimată în contract.

Motivele invocate de reclamantă nu vizează faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit termenii sau clauzele contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11684 din 27 octombrie 2005, ci caracterul fraudulos al actului, care a fost constatat prin sentința comercială nr. 2217 din 15 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a comercială, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară. Având în vedere situația expusă nu se poate reține că instanța de apel ar fi interpretat greșit natura contractului de vânzare cumpărare, cu atât mai mult aceasta a reținut în considerentele hotărârii atacate caracterul fraudulos al încheierii acestuia, în raport de care și-a format convingerea referitor la culpa părților în ceea ce privește lipsa folosinței imobilului, apreciind-o în mod corect și judicios în raport de normele legale incidente și de probatoriul administrat în cauză.

Referitor la pretinsa ignorare a opoziție tăcute de pârâtă în predarea spațiului către reclamantă, Înalta Curte reține că această critică vizează interpretarea probelor, aspect pe care nu îl poate cenzura, având în vedere abrogarea punctului 11 art. 304 8 C. proc. civ. prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, modificare ulterior căreia instanța de recurs este ținută să analizeze hotărârea atacată exclusiv prin raportare la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge recursul declarat de reclamanta SC K.I. SRL prin LICHIDATOR L.L.R. SPRL București împotriva deciziei civile nr. 478/2011 din 28 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2012.