ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1873/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului, sub nr. x/2020, la data de 24 iunie 2020, s-a înregistrat cererea disjunsă din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Întorsura Buzăului, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna și comuna Sita-Buzăului reprezentată legal de Primar, prin care s-a solicitat ca instanța prin hotărârea ce va pronunța să constate deschisă succesiunea după defunctul C., decedat la data de 30 martie 1987; să constate moștenirea vacantă după defunctul C. decedat la 30 martie 1987 și calitatea de moștenitor a pârâților Statul Român și comuna Sita-Buzăului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 68 alin. (1) și art. 85 din Legea nr. 35/1995, art. 1135 și art. 1137 din C. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 141 din 01 iulie 2020, Judecătoria Întorsura Buzăului a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Întorsura Buzăului a reținut că nu este competentă în soluționarea cererii deduse judecății în raport de dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reținând că ultimul domiciliu al defunctului C., decedat la data de 30 martie 1987, deces înregistrat sub nr. x la data de 31 martie 1987 în registrul stării civile al sectorului 2 al municipiului București, a fost în municipiul București, strada x, nr. 18, localitate ce nu se găsește în raza de competență a Judecătoriei Întorsura Buzăului.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 5562 din 25 august 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că din înscrisurile existente la dosarul cauzei, ultimul domiciliu al defunctului C. a fost în Sectorul 2 București, însă cererile care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței de la ultimul domiciliul al oricăruia dintre defuncți.

Cum Judecătoria Întorsura Buzăului era deja învestită cu dezbaterea succesorală de pe urma defunctului D., prin soluția de disjungere a cererii modificatoare prin care se solicita să se constate deschisă succesiunea succesivă de pe urma defunctului C., instanța a eludat dispozițiile art. 118 alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează un caz de prorogare legală a competenței, astfel că instanța aleasă inițial de către reclamant devine competentă să judece și cererea modificatoare.

Cu referire la dispozițiile art. 30 și art. 123 din C. proc. civ., a arătat că cererea modificatoare este o cerere adițională care rămâne a fi soluționată de către instanța învestită cu cererea inițială, chiar dacă cererea modificatoare ar fi de competența unei alte instanțe judecătorești. Instanța sesizată inițial va continua să judece cauza și ulterior modificării cererii, în măsura în care a fost legal învestită la momentul sesizării.

În raport de dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., a mai reținut că instanța a pus în discuția părților competența instanței la termenul de judecată din data de 24 iunie 2020, după ce au existat alte patru termene acordate anterior în cauză, iar prin neinvocarea excepției în termenul prevăzut de lege, instanța rămâne competentă să soluționeze cauza.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Întorsura Buzăului, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Înalta Curte reține că Judecătoria Întorsura Buzăului și Judecătoria Sectorului 2 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor art. 118 din C. proc. civ., în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa pricina.

Astfel, Judecătoria Întorsura Buzăului a reținut că ultimul domiciliu al defunctului C. a fost în București, str. x, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București a apreciat că instanța competentă pentru cererea principală rămâne competentă să soluționeze și cererea adițională, competența revenind Judecătoriei Întorsura Buzăului, potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C., E., F., descendenții de gradul al II-lea ai defuncților D., decedat la 16 noiembrie 2012, și G., decedată la 6 februarie 2008, proprietari tabulari de sub B2 din CF nr. x Sita Buzăului, H. și I., pe calea acțiunii oblice să se constate că urmare a decesului defunctului D., decedat la data de 27 noiembrie 1996, cu ultimul domiciliu în județul Covasna, prin certificatul de moștenitor autentificat sub nr. x/23 noiembrie 1999 de B.N.P. J., a rămas ca masa succesorală cota de 1/2 din imobilul în suprafață de 1500 mp. teren arabil situat în punctul Crasna, cu vecinătățile K. și L., ce se identifică cu imobilul în cota de 1/2 înscris în CF nr. x Sita Buzăului, nr. top x, în suprafață de 2909 mp., iar ca moștenitori au rămas G., în calitate de soție supraviețuitoare în cota de 1/4, și fiul acestuia M., în cota de 3/4, sens în care a solicitat intabularea dreptului de proprietate cu tilu de moștenire în favoarea defunctei N. asupra cotei de 5/8 și a lui M. asupra cotei de 3/8 (3/4 din 1/2) dispunând reînscrierea asupra imobilului a dreptului de proprietate astfel: C. 1/2 - cota de 8/16, N. 5/8 - cota de 5/16, M. de 3/8 - cota de 3/16 în contradictoriu cu pârâții E., F., H. și I..

De asemenea, au solicitat pe calea acțiunii în prestație tabulară, în contradictoriu cu pârâții H. și I., să se constate că prin contractulde vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03 decembrie 1999 de B.N.P. J. Cornel, defuncții G., decedată la data de 06 februarie 2008, și fiul acesteia, M., decedat la data de 16 noiembrie 2012, au înstrăinat către H. și I. nuda proprietate asupra imobilului în suprafață de 1500 mp. teren arabil situat în punctul numit Crasna, ce se identifică cu imobilul în cota de 1/2 înscris în CF nr. x Sita Buzăului, nr. top x, și, în acest sens, hotărârea ce se va pronunța în cauză să țină loc de act apt pentru intabularea dreptului de proprietate al cumpărătorilor, H. și I., cu titlu de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. x Sita Buzăului nr. top x, în suprafață de 2909 mp., în cota de 1/2 în favoarea cumpărătorilor H. și I., cu titlu de drept de cumpărare dispunând înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului în cota de 1/2 din CF nr. x Sita Buzăului nr. top x, în suprafață de 2909 mp., în favoarea cumpărătorilor.

Au mai solicitat în contradictoriu cu C., să se dispună sistarea stării de indiviziune existente asupra imobilului înscris în CF nr. x Sita Buzăului dela A+1, nr. top x, în suprafață de 2909 mp., dezmembrarea imobilului de mai sus, potrivit suprafeței reale folosite de părți: parcela nr. 1 cu nr. top x în suprafață de 1485 mp.; parcela nr. 2, cu nr. top x, în suprafață de 1424 mp., și atribuirea parcelei nr. 1, cu nr. top nou x, în suprafață de 1485 mp. în favoarea reclamanților, iar cealaltă să rămână cu situația de CF neschimbată.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 22 ianuarie 2020, reclamanții au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți Statul Român și Comuna Sita Buzăului și să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului C., decedat la data de 30 martie 1987, chemat în judecată prin cererea inițială în calitate de pârât.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în urma demersurilor efectuate, s-a constatat că procedura succesorală de pe urma defunctului C. nu a fost înregistrată pe rolul fostului Notariat de Stat sau al vreunui birou notarial public.

La termenul din 24 iunie 2020, Judecătoria Întorsura Buzăului a dispus disjungerea petitului privind dezbaterea succesiunii și constatarea vacanței succesorale de urma defunctului C., formându-se dosarul nr. x/2020, în care la termenul din 01 iulie 2020, aceeași instanță a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În ceea ce privește competența instanței în cererile privitoare la moștenire, dispozițiile art. 118 din C. proc. civ., prevăd că:

"(1) În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare, 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia, 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți."

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., "Constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare".

Înalta Curte reține că cererea depusă de reclamanți la data de 22 ianuarie 2020 are natura unei cereri adiționale în sensul textului legal precitat, atâta timp cât au intervenit modificări în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată deduse judecății și cadrul procesual pasiv, împrejurare față de care apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 123 din C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale, se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același act normativ (cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv, care sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul).

Astfel, norma instituită prin art. 123 alin. (1) din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială.

Potrivit art. 123 alin. (3) din C. proc. civ., când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile.

Din această perspectivă, verificarea competenței instanței sesizate, în aplicarea dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu și cererile accesorii sau incidentale, în privința cărora, ca regulă generală, sunt aplicabile dispozițiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

Drept urmare, judecarea cererii adiționale este de competența instanței competente să soluționeze cererea principală, întrucât operează prorogarea legală de competență, indiferent de competența care ar fi fost atrasă în situația în care acesta ar fi fost formulat pe cale principală, și produce efecte pe tot parcursul procesului.

Pe de altă parte, măsura disjungerii cererii adiționale în privința căreia instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale și formarea unui nou dosar nu este de natură a conduce la concluzia respectării termenului imperativ de decădere, stabilit prin dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

A interpreta în sens contrar, ar conduce la posibilitatea eludării acestor dispoziții legale, prin simpla disjungere a unei cereri adiționale ce justifică invocarea unei excepții de necompetență teritorială, rămânând la latitudinea instanței momentul în care poate invoca o astfel de excepție, contrar exigențelor imperative stabilite prin lege.

Or, Înalta Curte constată că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Întorsura Buzăului nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și au putut pune concluzii, conform art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., ci această excepție a fost invocată din oficiu de către prima instanță sesizată ulterior primului termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, respectiv după ce în cauză au fost acordate mai multe termene de judecată, la care procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Așadar, nefiind respectate condițiile impuse de textul legal evocat, competența de soluționare a cererii deduse judecății a rămas câștigată instanței inițial învestite, indiferent dacă, pe parcursul procesului, instanța a luat măsurile disjungerii cererii adiționale și formarea unui dosar cu număr de înregistrare diferit. Astfel fiind, stabilirea unui alt moment procesual pentru invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică s-a realizat cu eludarea art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019, pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia:

"66. Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis. (...) 73. (...) necompetența materială procesuală poate fi invocată de părți ori de judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ.. Invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenței materiale procesuale în mod definitiv în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea."

Deși în prezenta cauză necompetența nu este una materială, ci de ordin teritorial, se reține că rațiunea pronunțării deciziei în recurs în interesul legii, anterior menționată, își menține aplicabilitatea. Cu atât mai mult cu cât, în cauză, în raport de textele indicate în cuprinsul sentinței de declinare în motivarea excepției necompetenței teritoriale invocate peste termenul legal (art. 118 din C. proc. civ. - care stabilește o competență teritorială exclusivă), natura excepției este tot una de ordine publică (întocmai excepției necompetenței materiale).

Cum instanța întâi sesizată a fost Judecătoria Întorsura Buzăului, aceasta rămâne competentă să soluționeze și cea de-a doua succesiune, potrivit prorogării legale de competență instituită prin textul de lege sus-menționat, iar soluționarea excepției de necompetență teritorială este prioritară soluționării oricărei alte cereri - în speță fiind acea de disjungere, pentru formarea unui alt dosar având ca obiect dezbaterea celei de-a doua succesiuni - aspect ce ține doar de buna administrare a pricinii, respectiv suspendarea judecării cererii vizând prima succesiune, până la soluționarea cererii din dosarul nou format și disjuns.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Întorsura Buzăului este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea adițională dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.