ÎCCJ, decizie (scj.ro #83558)

Contestație la executare.Somație de plată

O.G.nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002

Deși  expertiza

efectuată în cauză nu a confirmat existența debitului  și nu există

nici facturi acceptate la plată, care să probeze obligațiile comerciale,conform

art.46 C.com.,soluția instanței care a  reținut că suma  pretinsă cu

titlu de marfă și dobânzi  are caracterul unei creanțe certe,lichide și

exigibile este întemeiată,în baza art.9 alin.(1-2) din O.G.nr.5/2001 aprobată

prin  Legea nr.295/2002 privind procedura somației de plată,astfel că

executarea silită  împotriva debitoarei a fost pornită cu respectarea

prevederilor legale.

(Secția comercială,decizia nr.1841 din 20 mai

2004)

Contestatoarea SC T. C. P. SRL Constanța a formulat contestație

la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr.112/2002 al

B.E.J., în contradictoriu cu creditoarea SC.T.SA Mediaș, solicitând desființarea

formelor de executare și suspendarea executării silite până la soluționarea

contestației.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, a luat cunoștință de titlul executoriu,

reprezentat de Ordonanța nr.1809/2001 pronunțată de Tribunalul Sibiu, numai în

momentul comunicării somației de către executorul judecătoresc.

Mai arată contestatoarea că, ordonanța a fost dată în lipsa sa, întrucât

procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și nici titlul nu i-a fost

comunicat, aceasta în afara faptului că, suma pretinsă de creditoare nu are

caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile, pentru a deveni incidente

în cauză dispozițiile O.G nr.5/2001.

Prin încheierea din 10 octombrie 2002, Judecătoria Constanța a respins cererea

de suspendare a executării silite, iar prin sentința nr.11780 din  4

septembrie 2003, a respins contestația la executare.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanța a reținut că procedura de citare

cu contestatoarea a fost legal îndeplinită pentru termenul la care s-a

soluționat ordonanța cât și faptul că acesteia i-a fost comunicat titlul

executoriu, iar pe fond că petenta nu a probat că suma din titlul executoriu nu

ar avea caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă pentru a exclude

aplicarea în cauză a dispozițiilor art.9 alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată

prin Legea nr.295/2002.

Împotriva sentinței, contestatoarea a declarat recurs, susținând că hotărârea

atacată este criticabilă deoarece instanța nu a ținut seama de apărarea sa, în

sensul că Tribunalul Sibiu a pronunțat Ordonanța nr.1809/2001, fără ca pe

parcursul soluționării pricinii, să fie citată, că  nu a luat cunoștință despre

existența titlului executoriu,care nu i-a fost comunicat, numai în momentul

punerii în executare a acestuia, astfel că, ordonanța a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art.6 alin.(4) și art.4 alin.(3) din O.G. nr.5/2001, care

îndatorau instanța să-i comunice, prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire, hotărârea (somația de plată) precum și cererea creditorului și actele

anexate la aceasta, condiții neîndeplinite în speță.

Contestatoarea a mai susținut că datorită procedurii de citare viciate, a fost

lipsită de posibilitatea de a formula cerere în anulare împotriva ordonanței și

că instanța nu s-a pronunțat cu ocazia soluționării contestației la executare

asupra excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Sibiu, de a emite

ordonanța și nici cu privire la lipsa condițiilor de admisibilitate a unei

astfel de cereri raportat la art.1 din O.G nr.5/2001, în afara faptului că prin

expertiza efectuată în cauză s-a concluzionat că nu are de achitat nici un

debit față de creditoare, dimpotrivă ,aceasta este debitoarea sa .

A mai susținut că, atâta timp cât expertiza dispusă și efectuată în cauză, nu a

confirmat existența unui debit față de creditoare și cum în speță, nu există

nici facturi acceptate la plată (art.46 C.com.) care să probeze obligațiile

comerciale, înseamnă că, în mod criticabil, instanța a reținut că sumele

solicitate, atât în ceea ce privește prețul mărfii cât și referitor la

penalitățile de întârziere, ar avea caracterul unei creanțe certe, lichide și

exigibile și deci, că, în cauză, erau incidente dispozițiile O.G. nr.5/2001,

pentru emiterea ordonanței, în loc să constate, dimpotrivă, lipsa acestor

condiții și să admită contestația la executare, cu toate consecințele pe care

legea le leagă de o astfel de situație.

Ca temei de drept, au fost invocate în sprijinul admiterii recursului

dispozițiile art.304 pct.8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, se constată că Judecătoria Constanța a

respins obiecțiunile contestatoarei, întrucât dovezile de la dosar

probează pe de o parte, că pentru termenul de la 10 decembrie 2001, când a fost

pronunțată ordonanța nr.1809/C/2001, aceasta a fost legal citată de Tribunalul

Sibiu și că prin citație i s-a solicitat să depună întâmpinare comunicându-i

totodată și copie de pe acțiune iar faptul că petenta a refuzat să primească

citația și ca urmare, procedura s-a îndeplinit prin afișare, nu o îndreptățesc

pe aceasta să susțină că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită

pentru termenul menționat și deci că nu ar fi avut cunoștință de cererea

creditoarei privind emiterea somației de  plată.

Pe de altă parte, aceleași acte dovedesc că petentei i s-a comunicat la 8

ianuarie 2002 și ordonanța menționată, astfel că în aceste circumstanțe se

constată că toate criticile formulate în recurs, în legătură cu aceste aspecte

sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.

De asemenea, în mod justificat, prima instanță a respins și excepția de

necompetență teritorială a Tribunalului Sibiu de a emite ordonanța, reținând cu

privire la acest aspect, că excepția invocată nu poate fi considerată ca o

apărare de fond, la care se referă dispozițiile art.10 din O.G. nr.5/2001 iar

intimata era în drept față de dispozițiile coroborate ale art.10 pct.4 și

art.12 C. proc.civ., să aleagă între instanțele competente.   În ceea

ce privește fondul pricinii, chiar dacă expertul a constatat, prin suplimentul

la raportul de expertiză   că  nici una dintre părți nu a putut

demonstra din cauza unei evidențe contabile  insuficient de clară,

existența unei creanțe, a uneia împotriva celeilalte, această situație nu poate

absolvi pe contestatoare de obligația achitării debitului atâta timp cât aceasta

nu a putut proba că suma solicitată cu titlu de preț și dobânzi nu are

caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile, astfel că, bine prima

instanță a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.9alin. (1) și

alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002 că, executarea

silită împotriva debitoarei a fost pornită cu respectarea prevederilor legale,

cu referire la art.379 alin. (1) C. proc.civ. ,respingând contestația  la

executare.

În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.