ÎCCJ, decizie (scj.ro #83558)

Contestație la executare.Somație de plată O.G.nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002 Deși expertiza efectuată în cauză nu a confirmat existența debitului și nu există nici facturi acceptate la plată, care să probeze obligațiile comerciale,conform art.46 C.com.,soluția instanței care a reținut că suma pretinsă cu titlu de marfă și dobânzi are caracterul unei creanțe certe,lichide și exigibile este întemeiată,în baza art.9 alin.(1-2) din O.G.nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002 privind procedura somației de plată,astfel că executarea silită împotriva debitoarei a fost pornită cu respectarea prevederilor legale.

(Secția comercială,decizia nr.1841 din 20 mai 2004) Contestatoarea SC T. C. P. SRL Constanța a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr.112/2002 al B.E.J., în contradictoriu cu creditoarea SC.T.SA Mediaș, solicitând desființarea formelor de executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, a luat cunoștință de titlul executoriu, reprezentat de Ordonanța nr.1809/2001 pronunțată de Tribunalul Sibiu, numai în momentul comunicării somației de către executorul judecătoresc. Mai arată contestatoarea că, ordonanța a fost dată în lipsa sa, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și nici titlul nu i-a fost comunicat, aceasta în afara faptului că, suma pretinsă de creditoare nu are caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile, pentru a deveni incidente în cauză dispozițiile O.G nr.5/2001.

Prin încheierea din 10 octombrie 2002, Judecătoria Constanța a respins cererea de suspendare a executării silite, iar prin sentința nr.11780 din 4 septembrie 2003, a respins contestația la executare. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanța a reținut că procedura de citare cu contestatoarea a fost legal îndeplinită pentru termenul la care s-a soluționat ordonanța cât și faptul că acesteia i-a fost comunicat titlul executoriu, iar pe fond că petenta nu a probat că suma din titlul executoriu nu ar avea caracterul de creanță certă, lichidă și exigibilă pentru a exclude aplicarea în cauză a dispozițiilor art.9 alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002.

Împotriva sentinței, contestatoarea a declarat recurs, susținând că hotărârea atacată este criticabilă deoarece instanța nu a ținut seama de apărarea sa, în sensul că Tribunalul Sibiu a pronunțat Ordonanța nr.1809/2001, fără ca pe parcursul soluționării pricinii, să fie citată, că nu a luat cunoștință despre existența titlului executoriu,care nu i-a fost comunicat, numai în momentul punerii în executare a acestuia, astfel că, ordonanța a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.6 alin.(4) și art.4 alin.(3) din O.G. nr.5/2001, care îndatorau instanța să-i comunice, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, hotărârea (somația de plată) precum și cererea creditorului și actele anexate la aceasta, condiții neîndeplinite în speță.

Contestatoarea a mai susținut că datorită procedurii de citare viciate, a fost lipsită de posibilitatea de a formula cerere în anulare împotriva ordonanței și că instanța nu s-a pronunțat cu ocazia soluționării contestației la executare asupra excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Sibiu, de a emite ordonanța și nici cu privire la lipsa condițiilor de admisibilitate a unei astfel de cereri raportat la art.1 din O.G nr.5/2001, în afara faptului că prin expertiza efectuată în cauză s-a concluzionat că nu are de achitat nici un debit față de creditoare, dimpotrivă ,aceasta este debitoarea sa . A mai susținut că, atâta timp cât expertiza dispusă și efectuată în cauză, nu a confirmat existența unui debit față de creditoare și cum în speță, nu există nici facturi acceptate la plată (art.46 C.com.) care să probeze obligațiile comerciale, înseamnă că, în mod criticabil, instanța a reținut că sumele solicitate, atât în ceea ce privește prețul mărfii cât și referitor la penalitățile de întârziere, ar avea caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile și deci, că, în cauză, erau incidente dispozițiile O.G.

nr.5/2001, pentru emiterea ordonanței, în loc să constate, dimpotrivă, lipsa acestor condiții și să admită contestația la executare, cu toate consecințele pe care legea le leagă de o astfel de situație. Ca temei de drept, au fost invocate în sprijinul admiterii recursului dispozițiile art.304 pct.8, 9 și 10 C. proc. civ. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar, se constată că Judecătoria Constanța a respins obiecțiunile contestatoarei, întrucât dovezile de la dosar probează pe de o parte, că pentru termenul de la 10 decembrie 2001, când a fost pronunțată ordonanța nr.1809/C/2001, aceasta a fost legal citată de Tribunalul Sibiu și că prin citație i s-a solicitat să depună întâmpinare comunicându-i totodată și copie de pe acțiune iar faptul că petenta a refuzat să primească citația și ca urmare, procedura s-a îndeplinit prin afișare, nu o îndreptățesc pe aceasta să susțină că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită pentru termenul menționat și deci că nu ar fi avut cunoștință de cererea creditoarei privind emiterea somației de plată.

Pe de altă parte, aceleași acte dovedesc că petentei i s-a comunicat la 8 ianuarie 2002 și ordonanța menționată, astfel că în aceste circumstanțe se constată că toate criticile formulate în recurs, în legătură cu aceste aspecte sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare. De asemenea, în mod justificat, prima instanță a respins și excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Sibiu de a emite ordonanța, reținând cu privire la acest aspect, că excepția invocată nu poate fi considerată ca o apărare de fond, la care se referă dispozițiile art.10 din O.G. nr.5/2001 iar intimata era în drept față de dispozițiile coroborate ale art.10 pct.4 și art.12 C. proc.civ., să aleagă între instanțele competente.

În ceea ce privește fondul pricinii, chiar dacă expertul a constatat, prin suplimentul la raportul de expertiză că nici una dintre părți nu a putut demonstra din cauza unei evidențe contabile insuficient de clară, existența unei creanțe, a uneia împotriva celeilalte, această situație nu poate absolvi pe contestatoare de obligația achitării debitului atâta timp cât aceasta nu a putut proba că suma solicitată cu titlu de preț și dobânzi nu are caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile, astfel că, bine prima instanță a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.9alin. (1) și alin.(2) din O.G. nr.5/2001 aprobată prin Legea nr.295/2002 că, executarea silită împotriva debitoarei a fost pornită cu respectarea prevederilor legale, cu referire la art.379 alin. (1) C. proc.civ.

,respingând contestația la executare. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.