ÎCCJ, decizie (scj.ro #83659)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83659) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație la executare.Neconcordanțe privind întinderea titlului executoriu.Apărări de fond. Inadmisibilitate Nu se poate cerceta pe calea contestației la executare, legalitatea unei hotărâri judecătorești și nici nu se poate dispune anularea acesteia, însă contestatorul poate face apărări de fond în cazul în care invocă motive de stingere a obligației când acestea sunt posterioare hotărârii ce se execută sau în cazul în care titlul executoriu nu este emis de o instanță judecătorească. Secția comercială, decizia nr.628 din 1 februarie 2002 Tribunalul București, prin sentința civilă nr.1744 din 6 martie 2001, a respins contestația la executare a petentei B.M.
împotriva B.R.D., Sucursala București, cu motivarea că aspectele invederate și criticile formulate reprezintă în realitate apărări de fond sau motive de retractare a acestora prin pronunțarea unor căi de atac, deși temeiul legal invocat făcea referire strictă la incidentele privind executarea sau explicarea înțelesului dispozitivului și întinerii unui titlu executoriu, Reclamanta a declarat apel critiând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt ce a condus la pronunțarea soluției atacate, susținând că erau îndeplinite condițiile art.399-405 C.proc.civ., întrucât vânzarea unui imobil pentru o creanță care nu este certă, lichidă și exigibilă, constituie o cauză de vătămare prin executare; că prin sentința civilă nr.1941/1995, a Tribunalului București, investită cu formulă executorie, instanța nu a hotărât vânzarea imobilului ci a dispus plata sumei de 190.301 de lei, deși contractul de credit nr.1139 din 12 noiembrie 1992 a fost prescris la 12 noiembrie 1995 iar comandamentul din 26 februarie 1999 nu a fost instituit în baza sentinței civile nr.1941/1995 ci în baza încheierii din 3 februarie 1999 considerată act de creanță, astfel că atât dreptul la acțiune cât și dreptul de a cere executarea silită, au fost prescrise.
Curtea de Apel București prin decizia nr.1064 din 22 iunie 2001, a respins apelul ca nefondat, reținând că nu se poate cerceta pe calea contestației la executare, legalitatea hotărârilor judecătorești și cu atât mai puțin să se dispună anularea acestora. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei date în apel, susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra excepțiilor ridicate pe calea contestației la executare, respectiv pierderea puterii executării sentinței civile nr.1941din 26 octombrie 1995 prin prescrierea termenului de executare a acesteia în condițiile Decretului nr.167/1958; și nici asupra constatării nulității tuturor actelor de executare îndeplinite în cauză în perioada 3 februarie 1999 – 6 iunie 2001. De asemenea, reclamanta a susținut că nu s-a ținut cont de faptul că în cadrul contestației la executare pot fi invocate și apărări de fond, atunci când vizează cauze de stingere a obligației.
Recursul este nefondat. Potrivit art.399 C.proc.civ., orice executare silită se poate contesta de cei interesați sau vătămați prin executare iar motivele invocate de contestator nu pot să se refere la chestiuni de fond care să repună în discuție o hotărâre rămasă definitivă, deoarece apărările respective au fost sau au putut să fie ridicate în cursul judecății de fond sau prin exercitarea căilor legale de atac. Punerea în discuție, în fața instanței de executare, a validității titlului executor, ar stinge puterea lucrului judecat. Singurul caz în care contestatorul poate să facă apărări de fond este acela în care invocă motive de stingere a obligației, posterioare hotărârii ce se execută, iar nu anterioare acesteia.
Același principiu este aplicabil și în cadrul unei contestații privind înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului ce se execută, instanța neputând nici în acest caz să cerceteze și să rețină decât fapte și împrejurări care sunt ulterioare hotărârii ce se execută, deoarece împrejurările anterioare au fost sau puteau fi invocate la instanțele de fond, apel sau recurs. În considerarea celor arătate, instanța de fond a respins contestația la executare, soluție confirmată de Curtea de Apel București. De altfel, prin motivele de recurs au fost reluate susținerile din motivarea contestației la executare, nefiind întrunite nici una din situațiile prevăzute de art.304C.proc.civ. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.