ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2020

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2017, la data de 1 martie 2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând obligarea acesteia la plata remunerației de 18.187,60 RON, inclusiv TVA, reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în trimestrele II 2015 - IV 2016, pe postul C., a sumei de 4.168,07 RON reprezentând penalități de 0,1 %/zi întârziere, aferente remunerațiilor neachitate, în trimestrele II 2015 - III 2016, penalități calculate până la data de 28 februarie 2017, a penalităților de 0,1 %/zi întârziere, începând cu data de 1 martie 2017 și până la plata efectivă a remunerațiilor restante aferente trimestrelor II 2015 - III 2016, obligarea pârâtei la comunicarea către reclamantă, pentru luna decembrie 2015 și pentru trimestrele I - IV 2016 a câte unui raport, în format scris și electronic, cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic pe postul C. (inclusiv cele cuprinse în spoturile publicitare, promo, muzica de fundal etc.) cu menționarea, pentru fiecare operă muzicală în parte, a denumirii operei, autorului/autorilor (compozitor, textier, aranjor), ora, data, durata de radiodifuzare (min., sec.), cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând să se constate inexistența dreptului reclamantei de a solicita și încasa de la pârâtă pentru radiodifuzarea operelor muzicale, după data intrării în vigoare a Legii nr. 261/2015, a remunerațiilor al căror cuantum nu este stabilit în condiții de proporționalitate cu potențialii receptori ai emisiunilor, să se constate existența dreptului subiectiv al pârâtei de a nu plăti reclamantei, după intrarea în vigoare a Legii nr. 261/2015, a remunerațiilor inechitabile al căror cuantum nu este stabilit în condiții de proporționalitate cu potențialii receptori ai emisiunilor, să se constate că suma minimă de 2.400 RON/trimestru prevăzută de art. 3.1 din contractul autorizație neexclusivă nu este proporțională cu potențialii receptori ai emisiunilor difuzate de pârâtă, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 261/2015, să se constate exercitarea abuzivă de către reclamantă a dreptului la o remunerație echitabilă recunoscut autorilor prin art. 11 bis din Convenția de la Berna pentru radiodifuzarea operelor muzicale și, pe cale de consecință, prin hotărârea ce se va pronunța, în primul rând, să se dispună încetarea exercitării abuzive de către reclamantă a dreptului la o remunerație echitabilă și, în al doilea rând, să respingă ca nefondat pct. 1 din cererea principală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1170 din data de 14 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă sub același număr de dosar.

La data de 18 ianuarie 2018 pârâta a formulat o cerere de completare a cererii reconvenționale, iar tribunalul, având în vedere dispozițiile art. 209 alin. (9) C. proc. civ., precum și împrejurarea că întâmpinarea a fost formulată de pârâtă la data de 6 aprilie 2017, iar cererea reconvențională completată a fost depusă la data de 18 ianuarie 2018, a aplicat sancțiunea decăderii și nu a luat în considerare solicitările din cererea modificatoare și argumentele prezentate de parte în susținerea acestora.

Prin cererea din data de 4 aprilie 2019, pârâta a solicitat suspendarea judecății cauzei și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare vizând interpretarea regulilor de concurență prevăzute de art. 101 și art. 102 TFUE:

"1) Art. 101 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din TFUE trebuie interpretat în sensul că este interzisă și nulă de drept orice clauză a unui acord (numit protocol, metodologie, contract - licență neexclusivă) încheiat într-un cadrul legal, dar reprezentând propria voință a unui organism de gestiune colectivă ce gestionează și drepturile titularilor străini și a unor posturi de radio majore, stabilite pe baza mărimii cifrei de afaceri și a cotei de piață, prin care, drept remunerație echitabilă datorată de posturile de radio ce realizează cifre mici de afaceri (venituri mici), se stabilește o "remunerație minimă" reprezentând o sumă fixă (preț fix) care nu este direct proporțională, nici cu veniturile obținute de fiecare din aceste posturi mici din activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale, nici cu ponderea reală a utilizării de către fiecare post de radio a operelor muzicale din totalul timpului de emisie și nici cu numărul receptorilor emisiunilor fiecărui post de radio (audiența postului), clauză care are ca obiect și ca efect denaturarea concurenței între posturile de radio ce realizează cifre mici de afaceri (nesemnatare ale respectivului acord) și posturile de radio majore ce realizează cifre mari de afaceri (semnatare ale acordului)?; 2) Art. 101 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din TFUE trebuie interpretat în sensul că sunt interzise și nule de drept clauzele unui acord (numit protocol, metodologie, contract - licență neexclusivă) încheiat într-un cadrul legal, dar reprezentând propria voință a unui organism de gestiune colectivă ce gestionează și drepturile titularilor străini și a unor posturi de radio majore, stabilite pe baza mărimii cifrei de afaceri și a cotei de piață, prin care, remunerații inegale pentru aceeași prestație (ce constă în autorizarea radiodifuzării operelor muzicale), respectiv clauzele prin care pentru posturile de radio ce realizează cifre mari de afaceri se stabilește o "remunerație procentuală" reprezentând un procent din veniturile acestor posturi micșorat direct proporțional cu ponderea utilizării de către fiecare post de radio major a operelor muzicale protejate în totalul timpului de emisie, iar pentru posturile de radio ce realizează cifre mici de afaceri se stabilește o "remunerație minimă" reprezentând o sumă fixă care nu este direct proporțională, nici cu veniturile obținute din activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale, nici cu ponderea reală a utilizării de către fiecare post de radio a operelor muzicale protejate în totalul timpului de emisie și nici cu numărul receptorilor emisiunilor fiecărui post de radio (audiența postului), creându-se astfel posturilor de radio mici grave dezavantaje concurențiale în raport cu posturile de radio majore?; 3) art. 102 lit. a) TFUE trebuie interpretat în sensul că o remunerație aplicată posturilor de radio dintr-un stat membru de către un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor ce gestionează și drepturile titularilor străini și care deține în respectivul stat o poziție dominantă (monopol, de fapt) pe piața relevantă reprezintă un "preț inechitabil" în sensul acestui articol dacă cuantumul remunerației aplicat de respectivul organism de gestiune colectivă nu este stabilit drept proporțional, nici cu veniturile obținute de fiecare post de radio din activitatea de radiodifuziune a operelor muzicale protejate, nici cu ponderea reală a utilizării de către fiecare post de radio a operelor muzicale protejate în totalul timpului de emisie și nici cu numărul receptorilor emisiunilor fiecărui post de radio (audiența postului)? 4) art. 102 lit. a) TFUE trebuie interpretat în sensul că un organism de gestiune colectiv a drepturilor de autor ce gestionează și drepturile titularilor străini și care deține într-un stat membru o poziție dominantă (monopol, de fapt) pe piața națională a autorizării radiodifuzării operelor muzicale protejate din dreptul de autor folosește în mod abuziv această poziție în cazul în care, drept remunerație echitabilă datorată pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate prin dreptul de autor, aplică posturilor de radio ce realizează cifre mici de afaceri (venituri mici) o remunerație minimă al cărei cuantum nu este stabilit direct proporțional, nici cu veniturile obținute de fiecare post de radio din activitatea de radiodifuzare a operelor muzicale protejate, nici cu ponderea reală a utilizării de către fiecare dintre aceste posturi de radio a operelor muzicale protejate din dreptul de autor în totalul timpului de emisie și nici cu numărul receptorilor emisiunilor fiecărui post de radio (audiența postului)? 5) art. 102 lit. c) TFUE trebuie interpretat în sensul ca un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor ce gestionează și drepturile titularilor străini și care deține într-un stat membru o poziție dominantă (monopol, de fapt) pe piața autorizării radiodifuzării operelor muzicale folosește în mod abuziv aceasta în cazul în care, drept remunerație echitabilă datorată pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate din dreptul de autor, aplică posturilor de radio pentru aceeași prestație ce constă în autorizarea radiodifuzării operelor muzicale remunerații inegale, respectiv posturilor de radio ce realizează venituri mari le aplică o "remunerație procentuală" reprezentând un procent din venituri micșorat direct proporțional cu ponderea utilizării de către fiecare post de radio a operelor muzicale protejate din dreptul de autor în totalul timpului de emisie, iar posturilor de radio ce realizează venituri mici le aplică o "remunerație minimă" al cărei cuantum nu reprezintă un procent din veniturile acestor posturi micșorat direct proporțional cu ponderea reală a utilizării de către aceste posturi de radio a operelor muzicale protejate din dreptul de autor în totalul timpului de emisie?"

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 378 din data de 29 mai 2019, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins cererile de suspendare a judecății cauzei și de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta B. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta A..

A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 12.246 RON reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale în trimestrele II 2015 - IV 2016.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.962,90 RON penalități de întârziere aferente remunerației din trimestrele II 2015 - IV 2016 și la plata penalităților de întârziere, începând cu data de 1 martie 2017 și până la plata efectivă a sumei datorate, constând în dobânda legală penalizatoare maximă, stabilită în condițiile O.G. nr. 13/2011.

A respins ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei de a comunica reclamantei rapoartele în format scris sau electronic, cuprinzând lista operelor muzicale utilizate zilnic (inclusiv cele cuprinse în spoturile publicitare, promo, muzica de fundal etc.) cu menționarea pentru fiecare operă muzicală în parte a: denumirii operei, autorului/autorilor (compozitor, textier, aranjor), ora, data, durata de radiodifuzare (minute și secunde) și ponderea utilizării operelor muzicale din total timp de emisie.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 150/A din data de 6 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 378 din data de 29 mai 2019 pronunțate de Tribunalul Brăila, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, suspendarea judecării cauzei și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare vizând interpretarea art. 101 și 102 din TFUE.

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă, în esență, a susținut următoarele:

- decizia Curții de Apel Galați, secția I civilă a fost dată cu încălcarea art. 1270 noul C. civ. (legea părților), potrivit căruia:

"Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante."

Astfel:

- instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 noul C. civ., a hotărât că nu poate fi aplicat art. 7.6 din contract, reținând în acest sens, în finalul deciziei, faptul că:

"Totodată trebuie făcută mențiunea că Legea nr. 261/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial în 5 noiembrie 2015, iar contractul dintre părți a fost încheiat în ianuarie 2015";

- deși părțile au stabilit prin contract că "Dispozițiile, clauzele și metodele de calcul ale remunerației care încalcă sau vor încălca norme și dispoziții de drept european/național instituite pentru ocrotirea drepturilor și intereselor utilizatorilor...sunt nule de drept", instanța de apel a reținut că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 7.6 din contract coroborate cu dispozițiile Legii nr. 261/5 noiembrie 2015 întrucât "contractul dintre părți a fost încheiat în ianuarie 2015, respectiv pe motiv că respectivul contract a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 261/2015;

- acest raționament al instanței de apel este profund viciat, întrucât părțile au stabilit pentru viitor că toate "Dispozițiile, clauzele și metodele de calcul ale remunerației" prevăzute în contract care "vor încălca norme și dispoziții de drept național instituite pentru ocrotirea drepturilor utilizatorilor... sunt nule de drept";

- "metoda de calcul cu tarif minim fîx" (în speță: 2.400 RON/trimestru) prevăzută în contractul din ianuarie 2015 (act subsecvent legii dreptului de autor) încalcă dispozițiile pct. 2 și pct. 3 din Legea nr. 261/2015, care modifică Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe nr. 8/1996, deoarece remunerația minimă fixă determinată cu ajutorul acestei metode nu "respectă proporționalitatea cu potențialii receptori ai emisiunilor" (audiența potențială) prevăzută de Legea nr. 261/2015.

- decizia Curții de Apel Galați, secția I civilă a fost dată cu încălcarea art. 4 din noul C. proc. civ. și a art. 5 din noul C. civ. care prevăd că în materiile reglementate de prezentele coduri "normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene (normele dreptului comunitar) se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților." Astfel:

- instanța de apel, care are competență cu privire la prezenta cauză, deși reține corect faptul că "principiul primordialității dreptului comunitar și al asigurării efectului direct al normelor comunitare este aplicabil în privința instanțelor care au competență cu privire la o anumită cauză", nu aplică în mod prioritar normele obligatorii pertinente ale dreptului comunitar în raport cu clauzele contractului dintre părți și practica abuzivă a intimatei-reclamante A., constând în aplicarea abuzivei "metode de calcul cu tarif minim fix" (în speță, 2.400 RON/trimestru), respectiv nu asigură realizarea efectului deplin, direct și util al normelor comunitare de ordine publică prevăzute de art. 101 și 102 din TFUE, încălcând astfel art. 165 alin. (10) din Legea nr. 8/1996, republicată, art. 4 noul C. proc. civ., art. 5 noul C. civ., art. 148 din Constituția României și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene;

- instanța de apel a respins ca nefondat apelul prin care, prin raportare la dispozițiile art. 102 lit. (a) TFUE, a criticat practica abuzivă a intimatei A. de a aplica "metoda de calcul cu tarif minim fix" și a menținut decizia instanței de fond prin care a fost obligată la plata către intimata-reclamantă A. a diferenței dintre suma minimă de 2.400 RON/trimestru și remunerația procentuală de 4 % din venituri;

- nu a plătit suma minimă de 2.400 RON/trimestru, determinată prin "metoda de calcul cu tarif minim fix" prevăzută în contract, în temeiul: art. 1 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la art. 81 și 82 din tratatul CE (actualele art. 101 și 102 TFUE) care prevede că:

"Acordurile, deciziile și practicile concertate menționate la art. 81 alin. (1) din tratat, care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 81 alin. (3) din tratat, sunt interzise, fără a fi nevoie de o decizie prealabilă în acest sens"; art. 52 din Legea concurenței nr. 21/1996, actualizată, care stabilește că:

"Sunt nule de drept orice înțelegeri sau decizii interzise prin art. 101 și 102 din TFUE".

- decizia recurată a fost dată cu neaplicarea art. 165 alin. (10) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, republicată, prin care legiuitorul român impune realizarea în domeniul dreptului de autor a efectului direct și util al dispozițiilor art. 101 și art. 102 TFUE, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel:

- în motivarea deciziei recurate, instanța de apel a susținut că este

"instanță competentă în materia dreptului de autor, iar nu în materia dreptului concurenței și că, pe cale de consecință, nu este competentă să aplice art. 101 și art. 102 TFUE în domeniul dreptului de autor;

- aplicabilitatea normelor comunitare de concurență în materia dreptului de autor este reglementată chiar prin Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor și a drepturilor conexe, republicată, care la art. 165 alin. (10) stabilește că:

"Sunt interzise clauzele oricărui contract - licență neexclusivă și ale oricărei metodologii publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, care încalcă regulile de concurență prevăzute de articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în special cele care: stabilesc și impun utilizatorilor remunerații inechitabile sau orice alte condiții de tranzacționare a licențelor neexclusive inechitabile; aplică, în raporturile cu utilizatorii, remunerații inegale sau alte condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial";

- o instanță națională (de apel sau fond) "competentă în materia dreptului de autor", este obligată să aplice dispozițiile art. 165 alin. (10) din Legea dreptului de autor nr. 8/1996 în litigiile dintre utilizatori și organisme de gestiune colectivă având ca obiect executarea clauzelor contractelor-licență neexclusivă și ale metodologiilor publicate în Monitorul Oficial, respectiv este obligată să verifice dacă clauzele contractelor-licență neexclusivă și ale metodologiilor de care depinde soluționarea pe fond a litigiului încalcă sau nu regulile comunitare de concurență prevăzute de art. 101 și art. 102 TFUE, astfel cum sunt interpretate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin jurisprudența pertinentă;

- competența instanței de apel de a aplica art. 81 și art. 82 CE (actualele art. 101 și art. 102 TFUE) este consacrată și de punctele (2), (3) și (4) din Comunicarea Comisiei Europene nr. 2004/C 101/04 cu privire la aplicarea art. 81 și 82 TCE;

- în Cauza Simmenthal C-106/77 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, cu autoritate de lucru interpretat, faptul că:

"Instanța națională care trebuie să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile de drept comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aștepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional."

Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă, în esență, a susținut următoarele:

- decizia recurată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru interpretat, respectiv cu încălcarea dispozitivului hotărârii preliminare pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-52/07 (hotărâre care are autoritate de lucru interpretat "erga omnes"). Astfel:

- instanța de apel a reținut greșit că:

"În cadrul hotărârii preliminare invocate de către apelanta-parată, Curtea de la Luxemburg nu a avut a stabili dacă o anumită remunerație este echitabilă din punctul de vedere al dreptului de autor, ci dacă un organism de gestiune colectivă, prin utilizarea unei anumite metode de calcul, depășește limitele dreptului concurenței", precum și că:

"Dezlegările date de CJUE în Cauza C-52/07 privesc domeniul dreptului concurenței, Curtea de la Luxemburg neasumându-și sarcina de a stabili criterii de determinare a unei remunerații echitabile, ci de a efectua un control cadru în domeniul concurenței";

- prin raportare la dispozitivul hotărârii preliminare pronunțate de CJUE în Cauza C-52/07, este mai mult decât evident faptul că prin aplicarea "metodei de calcul cu tarif minim fix" sunt "depășite limitele dreptului concurenței" stabilite de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin dispozitivul hotărârii pronunțate în cauza C-52/07, respectiv sunt încălcate dispozițiile art. 102 lit. (a) din TFUE;

- instanța de apel a reținut că "CJUE a subliniat că aplicarea de către organismul de gestiune colectivă a unui sistem de redevențe, reglementat conform legii naționale nu constituie, în sine, o practică abuzivă în sensul art. 82 CE și trebuie, în principiu, să fie considerată o exploatare normală a dreptului de autor", însă legea națională - Legea nr. 261/2015 - interzice existența sau aplicarea, drept remunerație echitabilă, de sume minime fixe (în speță: 2.400 RON/trimestru) care nu "asigură respectarea proporționalității remunerației cu numărul potențialilor receptori ai emisiunilor";

- ar fi fost corect și legal ca instanța de apel să rețină că:

"Aplicarea de către organismul de gestiune a unui sistem de redevențe care încalcă reglementările legii naționale constituie, în sine, o practică abuzivă și trebuie, în principiu, să fie considerată o exploatare anormală a dreptului de autor" și să respingă ca neîntemeiată cererea de obligare a sa la plata sumei minime fixe de 2.400 RON/trimestru, sumă care nu este proporțională cu numărul potențialilor receptori ai emisiunilor.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În temeiul art. 412 alin. (1) pct. 7 și art. 413 noul C. proc. civ., precum și al art. 267 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări, în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare:

1) Articolul 6 din Regulamentul CE nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la art. 81 și 82 TCE poate fi interpretat în sensul că o instanță națională, învestită să judece litigii între persoane de drept privat având ca obiect executarea contractelor privind drepturi patrimoniale de autor încheiate între utilizatori și organisme de gestiune colectivă ce dețin o poziție de monopol, este competentă să aplice dispozițiile de ordine publică prevăzute de art. 101 și 102 din TFUE prin declararea nulității de drept, fie a clauzelor anticoncurențiale din respectivele contracte, fie a practicilor abuzive ale organismelor de gestiune colectivă constând în aplicarea respectivelor clauze anticoncurențiale?

2) În situația în care legislația în domeniul dreptului de autor dintr-un stat membru nu impune stabilirea de remunerații minime pentru radiodifuzarea operelor muzicale, articolul 101 alin. (1) și (2) din TFUE este aplicabil clauzelor acordurilor (denumite sisteme de redevențe, metodologii, contracte-licențe neexclusive), încheiate prin negociere directă într-un cadru legal național între reprezentanți ai unor posturi de radio și organisme de gestiune colectivă ce gestionează și drepturile titularilor străini, prin care, drept metodă de calcul a remunerației echitabile datorate de toate posturile de radio pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate prin dreptul de autor, se stabilește "metoda de calcul cu tarif minim fix", respectiv se stabilește un preț minim fix?

3) În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, art. 101 alin. (1) și alin. (2) din TFUE poate fi interpretat în sensul că interzice și consideră nulă de drept orice clauză a unui acord (denumit sistem de redevențe, metodologie, contract-licență neexclusivă) încheiat prin negociere directă într-un cadru legal între reprezentanți ai unor posturi de radio și organisme de gestiune colectivă ce gestionează și drepturile titularilor străini prin care, deși legislația națională prevede stabilirea de "metode de calcul ale remunerației cu procent variabil din venituri" care permit, prin intermediul elementelor variabile, să se identifice și să se cuantifice într-un mod precis amploarea utilizării operelor muzicale protejate prin dreptul de autor în activitatea de radiodifuzare (în total timp de emisie), se stabilește, drept metodă de calcul a remunerației echitabile datorate pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate prin dreptul de autor, "metoda de calcul cu tarif minim fix", potrivit căreia, indiferent de valoarea veniturilor obținute din activitatea de radiodifuzare, de cantitatea de opere muzicale protejate prin dreptul de autor efectiv radiodifuzate în totalul timpului de emisie și de numărul potențialilor receptori ai emisiunilor (audiența potențială), remunerația datorată de fiecare post de radio nu poate fi mai mică decât un preț minim fix prestabilit?

4) Articolul 102 lit. a) din TFUE poate fi interpretat în sensul că un organism de gestiune colectivă, ce gestionează și drepturile titularilor străini și care deține o poziție dominantă pe o parte semnificativă a pieței comune (chiar monopol, de fapt, într-un stat membru), folosește în mod abuziv această poziție în cazul în care, deși legislația națională prevede stabilirea și aplicarea "metodelor de calcul ale remunerației cu procent variabil din venituri" care permit, prin intermediul elementelor variabile, să se identifice și să se cuantifice într-un mod precis amploarea utilizării operelor muzicale protejate prin dreptul de autor în activitatea de radiodifuzare (în totalul timpului de emisie), aplică, fără a fi obligat prin lege, drept metodă de calcul a remunerației echitabile datorate pentru radiodifuzarea operelor muzicale protejate prin dreptul de autor, "metoda de calcul cu tarif minim fix", potrivit căreia, indiferent de valoarea veniturilor obținute din activitatea de radiodifuzare, de cantitatea de opere muzicale efectiv radiodifuzate în totalul timpului de emisie și de numărul potențialilor receptori ai emisiunilor (audiența potențială), remunerația datorată de fiecare post de radio nu poate fi mai mică decât un preț minim fix prestabilit?

5) Articolul 102 lit. c) din TFUE poate fi interpretat în sensul că un organism de gestiune colectivă, ce gestionează și drepturile titularilor străini și care deține o poziție dominantă pe o parte semnificativă a pieței comune (chiar monopol, de fapt, într-un stat membru), folosește în mod abuziv această poziție în cazul în care, deși legislația națională interzice aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, aplică posturilor de radio metode diferite și inegale de calcul a remunerației, respectiv posturilor majore de radio ce realizează venituri mari le aplică "metoda de calcul cu procent variabil din încasări" care permite, prin intermediul elementelor variabile, să se identifice și să se cuantifice într-un mod precis amploarea utilizării operelor muzicale protejate prin dreptul de autor în activitatea de radiodifuzare (în totalul timpului de emisie), iar posturilor locale de radio ce realizează venituri mici le aplică "metoda de calcul cu tarif minim fix", potrivit căreia, indiferent de valoarea veniturilor obținute din activitatea de radiodifuzare, de cantitatea de opere muzicale efectiv radiodifuzate în totalul timpului de emisie și de numărul potențialilor receptori ai emisiunilor (audiența potențială), remunerația datorată de fiecare post local de radio nu poate fi mai mică decât un preț minim fix prestabilit?

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, recurenta-pârâtă a arătat următoarele:

- art. 267 alin. (3) TFUE și art. 19 TUE, pe de o parte, conferă Curții de Justiție a Uniunii Europene competența generală de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii, utilă pentru soluționarea litigiilor naționale și, pe de alta parte, instituie dreptul fiecărei părți din proces de a solicita unei instanței naționale trimiteri preliminare privind interpretarea dreptului comunitar;

- Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza Cilfit C-283/81, a statuat că:

"Articolul 177 (n.n., actualul art. 267 TFUE) al treilea paragraf trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecății sale, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.";

- în Cauza Aquino C-3/16, par. 31, 32, 33, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că:

"în conformitate cu articolul 267 al treilea paragraf TFUE, instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse unei căi de atac de drept intern sunt obligate să sesizeze Curtea", obligația fiind "instituită în vederea asigurării unei aplicări corecte și a unei interpretări uniforme a dreptului Uniunii în toate statele membre" și având ca "obiectiv evitarea formării, în vreun stat membru, a unei jurisprudențe naționale care să nu corespundă normelor din dreptul Uniunii";

- pct. 12 din "Recomandări în atenția instanțelor naționale referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare" (2012/C, 338/01) care stabilește că:

"O instanță ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern este obligată să sesizeze Curtea cu o astfel de cerere, cu excepția cazului în care există deja o jurisprudență în materia respectivă (iar în contextul eventual nou, nu există nicio îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica în speță această jurisprudență) sau a cazului în care interpretarea corectă care trebuie dată normei de drept în cauză este evidentă.";

- există doar trei excepții în care instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern pot să nu folosească procedura întrebărilor preliminare, și anume: întrebarea legată de interpretarea normei comunitare nu este relevantă pentru cauză, deoarece oricare ar fi răspunsul Curții la întrebare, acesta nu ar putea avea nicio influență asupra soluționării pe fond a litigiului, respectiv întrebarea nu este pertinentă pentru soluționarea cauzei; dispoziția comunitară a cărei interpretare se solicită a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții; interpretarea corectă a normei comunitare în cauză este evidentă, neexistând nicio îndoială justificată cu privire la aplicarea acesteia, respectiv aplicarea corectă a normei comunitare a cărei interpretare se solicită este atât de evidentă încât nu lasă loc pentru nicio îndoială rezonabilă;

- în prezenta cauză nu se poate reține existența niciuneia dintre cele trei excepții de inadmisibilitate menționate;

- întrebările preliminare nu vizează legalitatea măsurilor adoptate potrivit legii naționale și nici interpretarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a legislației naționale;

- întrebările nr. 2 și 3 vizează situația în care clauzele acordurilor (denumite sisteme de redevențe, metodologii, contracte-licență neexclusivă), încheiate/negociate într-un cadru legal între organisme de gestiune colectivă și utilizatori care stabilesc, drept metodă de calcul a remunerației echitabile, "metoda de calcul cu tarif minim fix" sunt clauze anticoncurențiale, în sensul art. 101 alin. (1) din TFUE;

- întrebarea nr. 4 vizează situația în care aplicarea din proprie inițiativă de către un organism de gestiune colectivă ce gestionează și drepturile titularilor străini și care deține o poziție de monopol de fapt într-un stat membru, drept metodă de calcul a remunerației echitabile datorate pentru radiodifuzarea operelor muzicale, a "metodei de calcul cu tarif minim fix" reprezintă o practică abuzivă, în sensul art. 102 lit. a) din TFUE;

- întrebarea nr. 5 vizează situația în care un organism de gestiune aplică pentru aceeași prestație metode inegale de calcul a remunerației, respectiv are scopul de a stabili dacă aplicarea de către un organism de gestiune colectivă a "metodei de calcul cu procent variabil din venituri" utilizatorilor ce realizează venituri mari și aplicarea "metodei de calcul cu tarif minim fix" utilizatorilor ce realizează venituri mici reprezintă o practică abuzivă în sensul art. 102 lit. c) din TFUE;

- atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că:

"... nu se impune sesizarea CJUE cu întrebările formulate de pârâtă, vizând interpretarea normelor de concurență prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece în cauza de față instanța nu are competența de a aplica norme din domeniul dreptului concurenței . . . . . . . . . .";

- în Cauza C-309/99, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că:

"Potrivit formulării sale, art. 101 din TFUE se aplică acordurilor între întreprinderi...Cadrul juridic în care sunt încheiate astfel de acorduri și deciziile luate, precum și caracterizarea juridică care le este conferită de diferitele sisteme juridice naționale nu au nicio influență asupra aplicabilității normelor comunitare în materie de concurență, în special art. 101 din tratat";

- în Cauza C-177/16, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat astfel:

"Comerțul dintre statele membre poate fi afectat de nivelul redevențelor stabilite de un organism de gestiune a drepturilor de autor care deține un monopol și care gestionează și drepturile titularilor străini, astfel încât articolul 102 TFUE are vocația de a se aplica";

- Curtea Constituțională a statuat, prin considerentele Deciziei nr. 1061/2009, faptul că metodologiile publicate în Monitorul Oficial au natura unor "contracte-cadru între părți - legea părților", iar Guvernul României a considerat, potrivit aceleiași decizii, că "metodologiile adoptate în conformitate cu art. 131-131

4

din Legea nr. 8/1996 nu reprezintă acte normative, ele nefiind adoptate de o autoritate a statului, în exercitarea prerogativelor de putere conferite de lege, ci ca urmare a unor negocieri între organismele de gestiune colectivă și utilizatori...";

- nu există nicio dispoziție legală care obligă un organism de gestiune colectivă să aplice utilizatorilor clauzele anticoncurențiale prevăzute într-o metodologie, ci, din contră, există art. 165 alin. (10) din Legea nr. 8/1996, republicată, care interzice clauzele contractelor-licență neexclusivă și clauzele metodologiilor publicate în Monitorul Oficial prin care se stabilesc remunerații inechitabile;

- Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea pronunțată la data de 30 iunie 2016, în Cauza Toma C-205/15, a statuat că:

"În cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată."

II.2. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.R.L. Brăila împotriva deciziei civile nr. 150/A din data de 6 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 15 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Din punct de vedere formal, este de precizat că deși recurenta a invocat incidența și a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., cu referire la hotărârea CJUE pronunțată în Cauza C-52/07, susținând încălcarea autorității de lucru interpretat opozabil erga omnes, atare susțineri din motivele de recurs sunt susceptibile de analiză tot pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod, fiind vorba despre efectul obligatoriu pentru sistemele de drept naționale al jurisprudenței CJUE, în măsura în care dreptul Uniunii interpretat în jurisprudența invocată este aplicabil în speță, iar nu despre încălcarea autorității de lucru judecat, consacrată de ipoteza de casare de la art. 488 pct. 7 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obiectul pricinii de față, în principal, îl constituie cererea formulată de reclamanta A. de obligare a pârâtei B. la achitarea diferenței de remunerații reprezentând drepturi patrimoniale de autor datorate pentru radiodifuzarea de opere muzicale pe postul de radio C., aferente perioadei trimestrul II 2015 - trimestrul IV 2016, potrivit autorizației licență neexclusivă acordată pârâtei sub nr. x/12.01.2015.

Reclamanta pretinde plata remunerației calculate în raport de suma forfetată minimă de 2.400 RON/trimestru, conform art. 3.1 din autorizație și art. 5 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 432/2006, în timp ce pârâta susține că datorează o sumă corespunzătoare procentului de 4% din veniturile trimestriale obținute din activitatea sa de radiodifuzare (remunerație pe care, în aceste limite, a și achitat-o), având în vedere că suma minimă forfetară nu poate fi aplicată, dată fiind clauza contractuală de la art. 7.6 din autorizația licență neexclusivă nr. 1/12.01.2015, potrivi căreia: "(...) Dispozițiile, clauzele și metodele de calcul al remunerației care încalcă sau vor încălca norme și dispoziții de drept european/național instituite pentru ocrotirea drepturilor și intereselor utilizatorilor sau ale organismelor de gestiune colectivă sunt nule de drept și vor fi înlocuite cu dispozițiile legale aplicabile. Pentru ca scopul normelor și dispozițiilor legale încălcate să fie atins, partea lezată poate invoca oricând nulitatea de drept a clauzelor care contravin legilor în vigoare."

Pentru a se da eficiență clauzei contractuale anterior citate, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate inexistența dreptului reclamantei de a solicita și încasa de la aceasta, pentru radiodifuzarea operelor muzicale, după data intrării în vigoare a Legii nr. 261/2015, remunerații al căror cuantum nu este stabilit în condiții de proporționalitate cu potențialii receptori ai emisiunilor; să se constate dreptul său de a nu plăti reclamantei, după intrarea în vigoare a legii nr. 261/2015, remunerații inechitabile al căror cuantum nu este stabilit în condiții de proporționalitate cu potențialii receptori ai emisiunilor; să se constate că suma minimă de 2.400 RON/trimestru prevăzută de art. 3.1 din contractul autorizație nu este proporțională cu potențialii receptori ai emisiunilor pe care le difuzează, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 261/2015; să se constate exercitarea abuzivă de către pârâtă a dreptului la remunerație echitabilă recunoscut autorilor prin art. 11 bis din Convenția de la Berna, pentru radiodifuzarea operelor muzicale și, în consecință, să se dispună încetarea exercitării abuzive de către reclamantă a dreptului la o remunerație echitabilă, astfel încât, să se respingă ca neîntemeiat primul capăt al cererii principale.

În contextul imputării unei conduite concurențiale abuzive în sarcina reclamantei și în susținerea finalității preconizate prin formularea cererii reconvenționale, pârâta, în fața primei instanțe, a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg solicitând adresarea unor întrebări preliminare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în legătură cu art. 101, 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE sau, în prezent, Tratatul Uniunii Europene - TUE), conform celor redate în expozeul deciziei de față; aceeași cerere de sesizare a CJUE, respinsă de prima instanță, a fost reiterată în fiecare etapă procesuală, fiind reluată și prin motivele de recurs.

Subsumat aceleiași finalități, pârâta a invocat și jurisprudență relevantă a CJUE, solicitând instanțelor să sancționeze, în baza jurisprudenței CJUE deja existente, folosirea de către A. în mod abuziv a poziției dominante a reclamantei pe piața de referință (autorizarea utilizării și stabilirea remunerațiilor datorate pentru utilizarea operelor muzicale) prin stabilirea unui sistem de redevențe (cu referire la suma forfetară de 2.400 RON/trimestru) care nu respectă criteriul proporționalității între venituri și ponderea operelor muzicale utilizate în programele sale de radio.

În acest sens, s-a făcut trimitere la hotărârea preliminară pronunțată la 11 decembrie 2008 în Cauza C-52/07, Kanal 5 Ltd, TV 4 AB împotriva Furenginen Svenska Tonsăttares Internaționella Musikbyrâ (STIM) upa, în care CJUE a stabilit:

"Articolul 82 CE trebuie interpretat în sensul că un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor care deține o poziție dominantă pe o parte semnificativă a pieței comune nu folosește în mod abuziv această poziție in cazul în care, drept remunerație datorată pentru difuzarea prin televiziune a operelor muzicale protejate prin dreptul de autor, aplică unor posturi private de televiziune un sistem de redevențe potrivit căruia cuantumul acestor redevențe corespunde unei părți din veniturile acestor posturi, cu condiția ca această parte să fie proporțională, în ansamblu, cu cantitatea de opere muzicale protejate prin dreptul de autor efectiv difuzate prin televiziune sau susceptibile de a fi difuzate și cu excepția cazului în care o altă metodă permite să se identifice și să se cuantifice într-un mod mai precis utilizarea acestor opere, precum și audiența, fărăr însă a determina o creștere disproporționată a cheltuielilor efectuate pentru gestionarea contractelor și pentru supravegherea utilizării operelor respective".

Potrivit articolului 82 TCE (actual art. 102 TUE) - este incompatibilă cu piața comună și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Referitor la această cerere susținută prin motivele de recurs, intimata-reclamantă a arătat, în concluziile orale de astăzi, că recurenta era ținută să formuleze critici împotriva soluției instanței de apel de respingere a sesizării CJUE, iar nu să reitereze această cerere prin motivele de recurs, neregularitate prin care tinde să invoce un fine de neprimire a cererii analizate.

Deși intimata-reclamantă era ținută să invoce această neregularitate prin formularea întâmpinării la motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că această chestiune ar fi trebuit analizată din oficiu la momentul verificării admisibilității cererii de sesizare a CJUE.

Din acest punct de vedere, în acord cu hotărârea din Cauza Aquino C-3/16 (par. 31-33), se reține că obligația instituită prin dispozițiile art. 267 din TFUE a oricărei instanțe de pe teritoriul Uniunii care soluționează o cauză în ultimă instanță în care se pune problema incidenței unor norme din dreptul Uniunii, de a sesiza, atunci când este cazul, Curtea de Justiție e Uniunii Europene în vederea interpretării acelor norme, pentru a se asigura o aplicare uniformă a dreptului Uniunii de către toate statele membre, este o obligație prioritară care prevalează și înlătură incidența oricăror alte impedimente de ordin procedural instituite prin dispozițiile procedurale naționale, cum ar fi obligația de criticare a respingerii cererii de sesizare de către instanța de apel.

În acest sens, se apreciază că înlăturarea acestor impedimente procedurale se circumscriu și scopului asigurării efectului deplin al normelor europene pe teritoriul statelor membre, cererea de sesizare formulată direct în recurs urmând a fi evaluată, din perspectiva admisibilității, doar pe baza criteriilor din Cauza Cilfit C-283/81, așadar normele dreptului Uniunii să fie pertinente și incidente pentru cauză, sensul lor să nu fie evident și acestea să nu fi făcut deja obiectul unei interpretări din partea CJUE; prin urmare, nu se va sancționa recurenta pentru necriticarea respingerii cererii de sesizare adresată și instanței de apel (ca de altfel, și primei instanțe), reiterarea cererii și în această etapă procesuală fiind admisibilă, din acest punct de vedere.

Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel, referitor la cererea de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare vizând dispozițiile art. 101, 102 din TUE, s-au prevalat de exclusivitatea acordată Consiliului Concurenței în sistemul de drept național în aplicarea dispozițiilor menționate din Tratat (prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 21/1996) și, consecutiv, instanțelor de contencios administrativ, concluzionând în sensul lipsei de competență a instanțelor civile care judecă în materia drepturilor de proprietate intelectuală (drepturi de autor, în speță) de a sancționa eventuale practici abuzive anticoncurențiale ale organismelor de gestiune colectivă cu o poziție dominantă în autorizarea utilizării operelor muzicale și colectarea remunerațiilor datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor colectarea.

De asemenea, s-a reținut că aplicarea principiului preeminenței dreptului Uniunii Europene și al asigurării efectului direct al normelor din dreptul Uniunii, inserat și în dispozițiile art. 5 din C. civ. și art. 4 din C. proc. civ., revine, în acest segment, instanțelor care au competență în materie, așadar, instanțelor de contencios administrativ.

Înalta Curte apreciază că parte dintre argumentele anterior redate sunt aplicabile și în ceea ce privește cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare formulate în cuprinsul motivelor de recurs, însă, acestea urmează a fi analizate în contextul în care pârâta le-a susținut și potrivit succesiunii apărărilor formulate în cauză, ținând cont și de dinamica legislativă în materie și pe care recurenta s-a întemeiat, invocând dispozițiile Legii nr. 261/2015.

Cel din urmă act normativ are ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 8/1996, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 826 din 5 noiembrie 2015, iar potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, a intrat în vigoare la 8 noiembrie 2015, la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Din perspectiva calității recurentei-pârâte de utilizator de opere muzicale prin radiodifuzare, interesează introducerea în cuprinsul legii dreptului de autor, a dispozițiilor art. 131

1

lit. i), precum și modificarea art. 154 alin. (3) din Legea nr. 8/1996

Primul dintre textele menționaate prevede astfel: art. 131

1

"i) în cazul radiodifuzorilor, remunerațiile se stabilesc prin negocieri, în condiții de predictibilitate și proporționalitate cu potențialii receptori ai emisiunilor, astfel încât utilizatorii să poată avea reprezentarea obligațiilor de plată la începutul fiecărui an fiscal.", iar art. 154 stabilea: "(3) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, partea din metodologiile prevăzute la art. 131 și 131

1

, care privește suma minimă pentru radiodifuzorii locali, se va renegocia pe baza modificărilor aduse de prezenta lege, pentru a respecta proporționalitatea cu potențialii receptori ai emisiunilor."

Pe de altă parte, se constată că recurenta, invocă în motivele de recurs și neaplicarea prevederilor art. 165 alin. (10) din Legea nr. 8/1996, astfel încât se observă că aceasta se raportează la o formă ulterioară a Legii nr. 8/1996, numerotarea textelor fiind corespunzătoare formei republicate a legii de referință, în anul 2018, formă care include și ultimele modificări introduse prin Legea nr. 74/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 27 martie 2018, în vigoare din 30 martie 2018.

Ca atare, se reține că doar în forma republicată a legii, la art. 164 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 8/1996 (sau art. 131

1

alin. (2) teza a doua, în numerotarea Legii nr. 74/2018) s-a prevăzut: "Pentru activitatea de radiodifuzare, organismele de gestiune colectivă pot solicita numai remunerații procentuale, diferențiate prin directă proporționalitate cu ponderea utilizării de către fiecare utilizator - organism de televiziune sau de radiodifuziune, a repertoriului gestionat colectiv în această activitate."

Iar la art. 165 alin. (10) din Legea nr. 8/1996, republicată (corespunzător art. 131

2

alin. (10) din Legea nr. 74/2018) se prevede astfel:

"(10) Sunt interzise clauzele oricărui contract-licență neexclusivă și ale oricărei metodologii publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, care încalcă regulile de concurență prevăzute de articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în special cele care:

a) stabilesc și impun utilizatorilor remunerații inechit