ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1269/2020

HOTĂRÂRE

25.06.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1269/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 13.03.2018 pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună constatarea caracterul defăimător al articolelor scrise de pârât pe site-ul supervizor.ro și să îl oblige pe acesta să înceteze pe viitor defăimarea reclamantului; să oblige pârâtul să înlăture de pe site-ul supervizor.ro informațiile defăimătoare la adresa lui, cu obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 euro, precum și obligarea pârâtului să publice pe pagina de internet supervizor.ro hotărârea definitivă a instanței de judecată, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de tribunal

Prin sentința civilă nr. 1412 din 2.10.2018, Tribunalul Iași a respins cererea formulată de reclamantul A..

Decizia pronunțată de curtea de apel

Prin decizia nr. 202 din 22 aprilie 2019, Curtea de Apel Iași, secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1412/2018 din data de 02.10.2018 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (6) C. proc. civ., criticând soluția pentru nelegalitate, întrucât decizia recurată este nemotivată si cuprinde elemente contradictorii, fiind încălcate prevederile art. 425 C. proc. civ.

Din această perspectivă, s-a arătat că instanța de apel a separat conținutul articolelor defăimătoare publicate de pârât în două categorii, respectiv imputații factuale și judecați de valoare; că referitor la imputațiile actuale, instanța a considerat că acestea se referă la situația financiară a societăților din grupul C., aflate în cursul procedurii insolvenței, capturi cu date relevante din portalul instanțelor de judecată și bilanțuri contabile. De asemenea, instanța de apel a considerat că marea parte a imputațiilor factuale au fost dovedite.

Se mai învederează că instanța de apel a reținut, fără motivare, că, în privința judecaților de valoare, nu se poate reține lipsa de suport actual a afirmațiilor făcute de pârât și nici reaua sa credință, ca instanța de apel a validat susținerile intimatului, fără a se raporta la probele administrate în cauză.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 26 martie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 202 din 22 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului la data de 25 iunie 2020.

Apărările formulate în cauză

Intimatul pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare și neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Această excepție a fost înlăturată ca urmare a admiterii în principiu a recursului, prin încheierea din 26 martie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Recurentul a invocat nelegalitatea deciziei recurate pentru nemotivare și motivare contradictorie, câtă vreme instanța de apel nu a motivat în niciun fel de ce consideră faptele prezentate de intimat adevărate și cum a apreciat că judecățile de valoare ale intimatului au un suport factual.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în ansamblul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Recurentul a susținut incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ. din perspectiva existenței unor considerente contradictorii pe care instanța de apel și-a argumentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv și considerente.

Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că, în considerentele hotărârii recurate, se regăsesc elemente contradictorii, în condițiile în care s-a reținut că "în ce privește imputațiile factuale, materialitatea lor este, în parte, dovedită", iar "în privința judecăților de valoare nu a putut reține lipsa de suport factual a afirmațiilor făcute de jurnalist", că "în ce privește atitudinea subiectivă a jurnalistului, instanța apreciază că intimatul-pârât nu a acționat cu rea-credință iar faptul că cele relatate nu au fost pe deplin dovedite nu este relevant sub acest aspect", că "nu se poate reține o conduită ilicită a intimatului, intenționat direcționată spre defăimarea reclamantului, cu atât mai mult cu cât ambele părți admit că în articole se menționează că reclamantul nu mai are calitatea de proprietar al firmelor, că a avut-o în trecut".

Or, acestă argumentare/motivare a soluției pronunțate de instanța de apel nu se circumscrie exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care în considerentele hotărârii instanța avea obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în pronunțarea deciziei, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății ce vizează răspunderea civilă delictuală pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.

Din această perspectivă, fiind imposibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs și cum hotărârea recurată nu se circumscrie exigentelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., reținând incidența dispozițiilor prevăzute de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., urmează a admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 202 din 22 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.