ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 927/2020

Ședința publică din data de 18 februarie 2020

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 3 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost învestită cu cererea în anulare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva Hotărârii nr. 23 din data de 14.02.2019 pronunțată de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea acesteia de valorificare a rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 16 septembrie 2018, cerere care a fost înregistrată sub nr. x/12019.

În fapt, contestatoarea a arătat, în esență, că potrivit rezultatelor finale ale concursului de promovare în funcții de execuție din 16 septembrie 2018, validate de Plen la data de 11 octombrie 2018, aceasta s-a clasat pe poziția a 4-a, și, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 27 din Regulament, în temeiul art. 30 din același act, la data de 12.10.2018, a formulat cerere de valorificare a rezultatelor obținute, având în vedere că la data de 11.01.2019 la Tribunalul Argeș existau trei locuri disponibile la secția penală.

S-a apreciat de către contestatoare că Hotărârea nr. 23 din data de 14.02.2019 pronunțată de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii (comunicată la data de 12.03.2019), prin care i-a fost respinsă cererea, a fost dată cu încălcarea Hotărârii nr. 496/26.04.2016, menținută prin Hotărârile nr. 155/26.02.2018 și nr. 1042/13.11.2018, în care Plenul a stabilit, cu valoare de principiu, că cererile de transfer au prioritate față de cererile de valorificare a rezultatului de promovare în funcții de execuție, atunci când dobândirea gradului profesional s-a realizat anterior concursului pentru care se solicită valorificarea, cum este și cazul contestatoarei, măsuri care nu au fost avute în vedere de Plen la sesiunea de transfer din luna noiembrie 2019, expunând situația doamnei judecător B., la care înțelege să se raporteze.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 27 alin. (2), art. 28 alin. (4) și art. 30 alin. (1) și (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea CSM nr. 621/2006, art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea formulată de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, s-a invocat excepția tardivității contestației, solicitându-se respingerea acesteia, ca atare, iar pe fond, s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, având în vedere că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 201 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3)-(6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată la data de 8 octombrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

La dosar, au fost depuse de către părți copii ale înscrisurilor din dosarul privind cererea de valorificare a contestatoarei, în care s-a pronunțat Hotărârea nr. 23/14.02.2019 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin încheierea din data de 8 octombrie 2019 s-a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 21 noiembrie 2019 s-a înregistrat la dosar cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de către contestatoare, prin rezoluția din data de 18 decembrie 2019, fiind fixat termen pentru discutarea acesteia, la data de 18 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Cererea înregistrată la dosar la data de 4 octombrie 2019, prin care s-a solicitat de către contestatoare conexarea prezentei cereri la dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost declinat către Curtea de Apel Pitești, a fost respinsă de către instanță ca neîntemeiată la termenul de față.

Prin aceeași cerere, contestatoarea a solicitat și respingerea excepției tardivității, invocând lipsa mențiunii cu privire la calea de atac din Hotărârea nr. 23/2013.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți

Analizând cu prioritate excepția tardivității contestației, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu a fost exercitată în termenul legal, pentru considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, data comunicării ori publicării hotărârilor la care face referire textul sus-enunțat are efectul declanșării curgerii termenului de contestare în fața instanței de contencios administrativ competente, în raport de această dată, calculându-se ultima zi de declarare a căii de atac potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prezentul demers judiciar a fost inițiat de către contestatoare cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Hotărârea nr. 23/2019 contestată fiind comunicată la data 12 martie 2019, potrivit susținerilor contestatoarei din cererea introductivă de instanță, care a fost formulată la data de 28 mai 2019, potrivit ștampilei oficiului poștal prin intermediul căreia a fost exepediată, aflată la dosar, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 3 iunie 2019 .

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Înalta Curte amintește că sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ., însă constată că titulara prezentei contestații nu a formulat cerere de repunere în termen, pentru a putea fi verificată de către instanța de judecată posibilitatea operării acestei instituții.

Nu poate fi reținut nici argumentul invocat de către contestatoare în susținerea solicitării de respingerea a excepției tardivității cu privire la lipsa mențiunii referitoare la calea de atac din Hotărârea nr. 23/2013, întrucât chiar dacă în dispozitivul hotărârii contestate nu a fost menționată calea de atac și termenul de 15 zile de la comunicare/publicare pentru exercitarea acesteia, contestatoarea nu se poate prevala de această împrejurare, având în vedere că cerințele, limitele și termenele în care pot fi exercitate drepturile procesuale/căile de atac sunt prevăzute de lege, obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale, astfel încât un act administrativ emis de o autoritate/instituție publică sau o hotărâre judecătorească nici nu le poate acorda ea însăși, nici nu le poate suprima.

Totodată, contestatoarea nu poate invoca nici necunoașterea legii, întrucât potrivit adagiului "nemo censetur ignorare legem" toate persoanele sunt prezumate a cunoaște legea și nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea ei sau cunoașterea ei greșită.

În fine, reține instanța că termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Totodată, aceste termene au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum contestatoarea a sesizat instanța de contencios administrativ după împlinirea termenului prevăzut de lege, astfel cum s-a reținut anterior, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. și va respinge contestația ca tardiv formulată.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 489 alin. (1) și art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității contestației formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și va respinge contestația ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității contestației formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 23/14.02.2019, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.