ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5064/2020

Ședința publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra cererii de chemare în judecată de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 15 iunie 2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la suplimentarea locurilor de procurori aferente gradului de parchet de pe lângă curte de apel, scoase la concurs pentru promovare în funcție de execuție, concurs organizat în baza Hotătârii Plenului CSM nr. 782 din 04 iulie 2018, în perioada 10 iulie - 16 octombrie 2018, cu numărul de posturi aferente ce ar rezulta din scăderea mediei 8,900 cu 0,375 puncte reprezentând punctajul aferent unei spețe.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cereriii de chemare în judecată.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Se constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la suplimentarea locurilor de procurori aferente gradului de parchet de pe lângă curte de apel, scoase la concurs pentru promovare în funcție de execuție, concurs organizat în baza Hotătârii Plenului CSM nr. 782 din 04 iulie 2018.

Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Diipozițile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație direct la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea dedusă judecății nu face parte din cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât aceasta nu vizează anularea unei hotărâri a plenului CSM privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, ci refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii reclamantului din data de 11.10.2019, prin care a solicitat Plenului CSM analizarea posibilității suplimentării locurilor de procurori scoase la concursul pentru promovarea în funcție de execuție, organizat în perioada 10 iulie - 16 octombrie 2018.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004 de organizare judiciară, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018, " Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun.

Dreptul comun este reprezentat de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Aceste dispoziții imperative structurează competența instanțelor de contencios administrativ în ceea ce privește soluționarea în primă instanță a acțiunilor având ca obiect actele lato sensu ale autorităților publice, sferă ce include și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Pentru aceste considerente, față de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează un act adminstrativ asimilat, având în vedere calitatea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii de autoritate centrală, ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. raportat la art. 96 pct. 1 din același cod și coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a cererii formulate de A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 octombrie 2020.