ÎCCJ, decizie (scj.ro #82343)

Contract de închiriere. Neplata chiriei. Cererea locatorului pentru plata chiriei restante cu majorări și penalități Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Contract de închiriere. Cererea locatorului pentru plata chiriei restante, cu majorări de întârziere și penalități. Inadmisibilitatea cererii pentru plata penalităților Index alfabetic : Drept civil - contract de închiriere - cerere pentru plata chiriei restante, a majorărilor de întârziere și a unor penalități Legea nr . 114/1996 O.G. nr . 11/1996 O.G. nr . 26/2001 Pentru neplata la termenele prevăzute în contractul de închiriere, locatarul datorează și majorări de întârziere conform contractului, dar nu și penalitățile reglementate prin O.G.

nr . 11/1996, modificată prin O.G. nr . 26/2001, care erau aplicabile pentru nevirarea sumelor calculate și reținute la sursă de către plătitorii obligațiilor bugetare . I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 5727 din 29 iunie 2005 La 12 august 2003, primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au chemat în judecată C.B. și R.D. cerând să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr.10 din 31 ianuarie 1994 încheiat cu aceștia, evacuarea necondiționată din spațiul închiriat și obligarea pârâților la plata debitului datorat în sumă de 5.669.369 de lei reprezentând c.val . chiriei restante precum și a sumelor de 2.770.460 de lei majorări de întârziere și 2.770.460 de lei penalități de întârziere.

În motivarea cererii reclamanții arată că pârâții nu au plătit chiria pe o perioadă mai mare de 3 luni, anume pe perioada 1 iunie 2001 – 3 aprilie 2003 și nici după emiterea somației nr . SC – 2003 – 3164 din 3 martie 2003 caz în care în raport de dispozițiile art.969, 1020- 1021, 1429, 1436 C.civ . și art.24 lit.b și 25 din Legea nr.114/1996 se impune admiterea cererii deduse judecății. Prin sentința civilă nr.8302 din 9 octombrie 2003 a Judecătoriei Timișoara, confirmată, prin respingerea apelului reclamanților, de Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr . 124 din 12 februarie 2004, s-a admis în parte acțiunea, în sensul că s-a dispus rezilierea contractului de închiriere, evacuarea pârâților și obligarea acestora să plătească chiria restantă și majorările solicitate, iar nu și penalități.

S-a reținut că atâta timp cât pârâții nu și-au îndeplinit una din clauzele contractuale, aceea de plată a chiriei, sunt incidente dispozițiile art.1010 și 1021 C.civ.ă cu consecința rezilierii contractului și obligării pârâților, conform art.1429 alin.2 C.civ . la plata c.val , chiriei restante și a majorărilor de întârziere. Că, reclamanții sunt îndreptățiți să primească doar suma de 492.000 de lei pentru neplata sumei datorate de către pârâți, calculată conform art.5 din contract, anume 0,5% pentru fiecare zi de întârziere la plată nu și suma solicitată prin acțiune cu titlu de penalități de întârziere. Prin recursul declarat, reclamanții susțin că în mod nelegal instanțele au respins capătul de cerere prin care solicitau obligarea pârâților și la plata penalităților de întârziere, reglementate prin O.G.

nr . 26/2001. Recursul nu este fondat. În drept, potrivit motivului de recurs mai sus arătat, partea interesată poate cere modificarea unei hotărâri judecătorești atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Pentru a exista motivul de recurs menționat este necesar ca judecătorii fondului, prin considerentele hotărârii să fi stabilit în mod exact condițiile cerute de o anumită lege, precum și faptul că acestea sunt îndeplinite în speța dedusă judecății, pentru ca apoi dispozitivul să conțină o hotărâre care să contrazică considerentele sub acest aspect.

Or, prin considerentele hotărârii atacate, care sunt în concordanță cu dispozitivul hotărârii, judecătorii au stabilit că suntem în prezența nerespectării de către pârâtă a unei obligații contractuale, caz în care aceasta poate fi obligată doar la ceea ce s-a prevăzut prin contract, cu mențiunea că regimul juridic al contractelor de închiriere, cum este și cel în litigiu, este cel instituit prin Legea nr . 114/1996. Instanțele nu au reținut a fi incidente și nu au aplicat dispozițiile O.G. nr.26/2001 iar reclamantele, nici la judecata în fond și nici prin recurs, nu au înțeles să argumenteze incidența în cauza dedusă judecății și a dispozițiilor acestei ordonanțe prin care au fost modificate dispozițiile O.G.

nr . 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, act normativ prin care se reglementează condițiile în care se poate dispune obligarea la plata de penalități pentru nevirarea sumelor calculate și reținute la sursă de către plătitorii obligațiilor bugetare. Așa fiind, cum judecătorii fondului au reținut și aplicat corect legea raportului juridic dedus judecății și cum în cauză nu sunt date motive de ordine publică, recursul declarat de reclamanți a fost respins.