ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2020

Ședința publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub numărul de dosar x/2013, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Telecomunicații, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea efectelor Avizului ANCOM privind condițiile tehnice și economice în care se realizează accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice la infrastructura "Rețelei metropolitane de fibră optică a municipiului București pentru telecomunicații - A.", DER/928/30.05.2013 până la soluționarea de către ANCOM, sau, în cazul unui răspuns negativ din partea acestei autorități, până la soluționarea definitivă de către instanța de fond, a cererii având ca obiect revocarea Avizului ANCOM, aviz ce face obiectul unei plângeri prealabile în curs.

Prin încheierea de ședință din data de 19.08.2013, Curtea de Apel București a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele principale B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G.. și H. S.R.L.

Prin încheierea de ședință din data de 19.08.2013, Curtea de Apel București a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București și a dosarului cu numărul x aflat pe rolul Curții de Apel București la dosarul cu numărul x/2013 al Curții de Apel București.

Prin încheierea de ședință din data de 19.08.2013, Curtea de Apel București a admis în principiu cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulate de S.C. I. S.R.L., J., K. și S.C. L. S.A în dosarele conexate nr. x/2013 și y/2013 la dosarul nr. x/2013.

Prin încheierea de ședință din data de 9.09.2013, Curtea de Apel București a admis excepția de conexitate și excepția de litispendență și a dispus conexarea dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București și a dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București la dosarul cu numărul x/2013 al Curții de Apel București (dosar la care sunt conexate și dosarele cu numărul x/2013 și y/2013 ale Curții de Apel București).

La termenul de judecată din data de 23.09.2013 instanța a încuviințat în principiu cererile de intervenție accesorie formulate în interesul pârâtei ANCOM de către S.C. I. S.R.L, J., K. și S.C. L. S.A în dosarele conexate la termenul de judecată din data de 9.09.2013, respectiv conexarea dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București și a dosarului cu numărul x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București la dosarul cu numărul x/2013 al Curții de Apel București (dosar la care sunt conexate și dosarele cu numărul x/2013 și y/2013 ale Curții de Apel București).

Prin sentința civilă nr. 2812/26.09.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2013 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, respinse ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Telecomunicații în dosarele x/2013, y/2013, z/2013, conexate, având ca obiect suspendarea și anularea avizului conform al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. DER/928/30.05.2013, respinse ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanta Municipiul București în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Telecomunicații în dosarele x/2013 și y/2013 având ca obiect suspendarea și anularea avizului conform al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. DER/928/30.05.2013 și admise cererile de intervenție accesorie formulate în interesul pârâtei Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Telecomunicații de către S.C. I. S.R.L., J., K. și S.C. L. S.A.

De asemenea, au fost disjunse cererile de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele principale B. S.R.L, C. S.R.L., D. S.R.L, E. S.R.L, G., H. S.R.L F. S.R.L în dosarul x/2013 în contradictoriu cu reclamanta Municipiul București prin Primar General și pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare și s-a dispus înaintarea cererii de intervenție principală propriu formulată de intervenientele principale B. S.R.L, C. S.R.L., D. S.R.L, E. S.R.L, G., H. S.R.L F. S.R.L în dosarul x/2013 în contradictoriu cu reclamanta Municipiul București prin Primar General și pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare la Registratura secției a VIII- a Curții de Apel București în vederea constituirii unui dosar separat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și intervenientele principale B. S.R.L, C. S.R.L., D. S.R.L, E. S.R.L, G., H. S.R.L F. S.R.L.

La data de 27.09.2013 s-a format dosarul cu numărul de față, nr. x/2013, urmare a soluției de disjungere a cererilor de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele principale B. S.R.L, C. S.R.L., D. S.R.L, E. S.R.L, G., H. S.R.L F. S.R.L în dosarul x/2013, prin care solicitau admiterea excepției lipsei de interes a cererii formulată în dosarul numărul x/2013 al Curții de Apel București, SCAF și respingerea cererii ca fiind lipsită de interes, respingerea în totalitate ca nefondată a cererii reclamantei S.C. A. S.A. de suspendare a efectelor Avizului ANCOM privind condițiile tehnice și economice în care se realizează accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice la infrastructura "Rețelei metropolitane de fibră optică a municipiului București pentru telecomunicații - A.", DER/928/30.05.2013 (în continuare "Avizul ANCOM") și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3206 din data de 25 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererile de intervenție în interes propriu, așa cum au fost precizate, ca rămase fără obiect, în cauza privind pe reclamanții-intervenienți în nume propriu C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. și H. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții-reclamanți S.C. A. S.A. și MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ȘI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII și pârâții-intervenienți în numele altei persoane S.C. I. S.R.L., J., K. și S.C. L. S.A.

Împotriva sentinței civile nr. 3206 din data de 25 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs intervenientele în nume propriu E. S.R.L., F. S.R.L. și H. S.R.L..

În motivarea căii de atac, acestea arată că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ.).

Instanța de fond nu a motivat în nici un fel respingerea cererilor de intervenție în interes propriu ca rămase fără obiect, nefăcând făcut altceva decât să preia din motivările sentinței civile nr. 2812 din 26.09.2013 și, respectiv, ale deciziei civile nr. 3288/22.10.2015, fără să argumenteze nici în fapt, nici în drept, decizia de admitere a excepției ca rămase fără obiect a cererilor de intervenție în interes propriu.

Recurentele consider că cererile de intervenție principale aveau obiect diferit de cel care a făcut obiectul celorlalte dosare și acesta constă în pretenția concretă dedusă judecății, respectiv "prin poziția procesuală diferită relevată de societățile comerciale titulare ale cererii de a prezerva avizul a cărui suspendare se solicită cu calificarea acestuia ca fiind un act administrativ producător de efecte juridice, efecte ce vizează și societățile petente, se invocă un drept propriu strâns legat de cel dedus judecății prin acțiunea principală care justifică admisibilitatea cererii de intervenție principală, astfel încât o admite în principiu".

Disjungerea cererilor de intervenție și judecarea lor separată, cât și soluționarea cererilor principale nu are efectul rămânerii fără obiect a cererilor de intervenție. Aceasta cu atât mai mult cu cât hotărârea dată în dosarul nr. x/2013 nu le este opozabilă, nefiind soluționată în contradictoriu și cu intervenienții. Or, aceștia, ca beneficiari ai avizului ANCOM au interesul ca acesta să fie corect calificat și ca acțiunea A. și a Municipiului București; prin care s-a solicitat suspendarea și anularea avizului, să fie respinse pentru motivele invocate de ele, iar nu pentru acelea care au fost invocate de către autoritatea emitentă, care susține că actul său, intitulat aviz, nu ar fi un act administrativ. Așadar, obiectul cererilor de intervenție continuă să existe și se impune a fi judecat de către instanță astfel cum el a fost precizat.

În acest context, recurentele susțin că, instanța fondului nu a făcut decât să preia din motivarea hotărârilor judecătorești date în Dosarul nr. x/2013 cu referire la un aviz care ar fi emis de către ANCOM în condițiile art. 10 din Legea nr. 154/2012, fără să argumenteze respingerea excepției rămânerii fără obiect a cererilor sale.

O altă critică se referă la faptul că sentința cuprinde motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.)

Prima instanță trece sub tăcere toate argumentele expuse prin cererile de intervenție, în motivarea hotărârii nu se regăsește nici un considerent relativ la nelegalitatea sau netemeinicia cererilor.

Pentru a ajunge la soluția pronunțată, prima instanță s-a rezumat doar la a prelua succint considerente expuse de instanțele de judecată în dosarul nr. x/2013, nepreocupând-o motivarea expusă prin cererile ce au fost formulate.

Procedând în acest fel, instanța fondului a respins cererile cu argumente străine de pricină, străine de cauza cererii de intervenție iar instanța nu a analizat cererile în raport de această cauză. Cauza cererii de intervenție este reprezentată de analizarea Avizului x din perspectiva efectelor pe care acesta le produce, respectiv în raport de dispozițiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 raportat la prevederile art. 37 alin. (3) din aceeași lege, temei în baza căruia a fost emis Avizul conform de către ANCOM.

Reamintește că în dosarul nr. x/2013 prin soluțiile pronunțate instanțele de judecată au stabilit că Avizul ANCOM nu ar fi act administrativ, analizându-l însă din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 154/2012, fără a analiza faptul că acest aviz a fost emis în temeiul art. 37 alin. (3) din Legea nr. 154/2012. Mai mult, în acest dosar nu a fost analizat Avizul x din perspectiva dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012.

Așa stând lucrurile, considerentele reținute de prima instanță care au avut ca efect respingerea cererilor de intervenție sunt străine de cauza cererilor de intervenție.

Recurentele mai arată că, sentința a fost dată cu încălcarea si cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.).

Astfel, Avizul conform al ANCOM nr. DER/928 emis la 30.05.2013 a fost emis în condițiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 care reglementează emiterea avizului conform al ANCOM pentru proiecte de infrastructură deja realizate, ori în curs de realizare, cum este cazul de față.

Instanța fondului cu toate că a fost investită cu analizarea Avizului ANCOM în raport de efectele pe care acesta le produce prin raportare la art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, pe lângă faptul că a trecut sub tăcere această analiză, prin sentința pronunțată a lăsat fără aplicare dispozițiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012:

"Normele tehnice prevăzute la art. 25 alin. (2) vor cuprinde și vor stabili caracteristicile constructive, capacitatea minimă necesar a fi asigurată de traseele corespunzătoare diferitelor categorii de lucrări de construcții, zonele de protecție pentru anumite elemente ale rețelelor de comunicații electronice sau elemente ale infrastructurii necesare susținerii acestora, procedura de emitere a avizului tehnic care atestă conformitatea cu aceste norme, aviz necesar în vederea emiterii autorizației de construire, precum și categoriile de avize și acorduri solicitate pentru autorizarea lucrărilor de infrastructură a rețelelor publice de comunicații electronice."

Prin acest articol, legiuitorul a impus direct modificarea clauzelor contractuale deja existente conform condițiilor cuprinse în avizul ANCOM, ceea ce îi conferă acestuia calitatea de act administrativ cu efecte juridice imediate si de sine stătătoare.

Prin modul în care a soluționat prezenta cauză, instanța fondului a admis că Avizul conform al ANCOM dedus judecății și emis în temeiul art. 37 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 nu este un act administrativ în sensul definiției de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, lăsând fără aplicabilitate prevederile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, ceea ce echivalează cu denegarea de dreptate [art. 5 alin. (2) noul C. proc. civ..] și cu încălcarea obligației de identificare a normelor de drept aplicabile cauzei deduse judecății [art. 22 noul C. proc. civ..].

Instanța fondului a aplicat în mod greșit inclusiv normele de drept procesual folosite in motivarea sentinței a cărei casare o solicită.

Astfel, recurentele consider că dispozițiile art. 501 alin. (1) noul C. proc. civ. sunt aplicabile doar in cazul casării cu trimitere si nicidecum atunci când este vorba despre o prima judecare a cauzei. "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul".

În interpretarea teleologică, gramaticală și literală, aceste prevederi sunt aplicabile numai în cazul casării cu trimitere spre rejudecare la prima instanță și doar atunci când prima instanță s-a pronunțat fără să judece fondul.

Or, în speța, este vorba de un dosar disjuns care are obiectul lui diferit de obiectul dosarului principal, ce a trecut prin fazele judecării în fond și în recurs.

Cum în dosarul nr. x/2013 instanțele au analizat avizul conform doar din perspectiva art. 10 din Legea nr. 154/2012, instanța fondului din acest dosar nr. x/2013 era obligată să analizeze avizul conform din perspectiva art. 37 alin. (3) si art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, nefiind deci ținută să respecte vreo decizie anterioară pronunțată într-o altă cauză.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Obiectul cererilor de intervenție îl reprezintă solicitarea de respingere a acțiunilor formulate în cadrul altor dosare de către A. S.R.L., respectiv Primăria Municipiului București, în vederea anulării și/sau suspendării Avizului conform al ANCOM. Se are în vedere capătul principal de cerere întrucât celelalte capete accesorii, respectiv "să respingeți excepția inadmisibilității", "să admiteți excepția lipsei de interes" și "să mențineți în integralitatea sa Avizul ANCOM și efectele sale, urmează a fi soluționate, potrivit adagiului latin accesorium sequitur principale, în concordanță cu hotărârea pronunțată cu privire la capătul principal de cerere.

Acțiunile formulate de A. S.R.L. și Primăria Municipiului București în vederea anulării și/sau suspendării Avizului conform al ANCOM, care au făcut obiectul dosarelor conexate și care au fost vizate prin cererile de intervenție au fost soluționate de către instanța de judecată prin respingerea acestora ca neîntemeiate.

Consideră că în mod corect a reținut instanța de fond că "Având în vedere soluția pronunțată în cererea principală, cererea de respingere a excepției inadmisibilității promovării acțiunii în anularea avizului ANCOM cu constatarea faptului că acest aviz este un act administrativ este în mod evident rămasă fără obiect".

Oricum, instanța de fond nu ar fi putut să dispună, prin hotărârea pe care a pronunțat-o în prezenta cauză, cu privire la litigiile care au făcut obiectul altor dosare înregistrate pe rolul acestei instanțe, litigiile respective s-au stins prin sentința nr. 2812/26.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, menținută în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 3288/22.10.2015.

Pe cale de consecință, rămânerea fără obiect a unei cereri are drept consecință respingerea acesteia ca atare întrucât instanța este în imposibilitate a pronunța o hotărâre pe fondul litigiului cât timp însăși pretențiile părții reclamante au încetat să mai existe.

Cât privește afirmațiile recurentelor cu privire la natura juridică a Avizului conform al ANCOM, circumscrise susținerii potrivit căreia "în dosarul nr. x/2013 prin soluțiile pronunțate instanțele de judecată au stabilit că Avizul ANCOM nu ar fi act administrativ, analizându-l însă din perspectiva dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 154/2012, fără a analiza faptul că acest aviz a fost emis în temeiul art. 37 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, este mai mult decât evident că acestea reprezintă niște critici aduse raționamentelor exprimate în cuprinsul hotărârilor pronunțate în cadrul unui alt dosar, a cărei rejudecare urmăresc, de fapt, recurenții să o provoace în cadrul prezentului dosar.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu referire la critica recurentelor potrivit căreia, prima instanță nu a motivat soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 3206/25 octombrie 2016, limitându-se doar să preia considerentele pe care se sprijină sentința civilă nr. 2812/26 septembrie 2013, respectiv decizia civilă nr. 3288/22 octombrie 2015, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2013, fără să argumenteze nici în fapt, nici în drept decizia de admitere a excepției ca rămase fără obiect a cererilor de intervenție în interes propriu și că cererile de intervenție principale ar avea un obiect diferit de cel care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, motiv pentru care nu se justifică preluarea argumentelor în baza cărora a fost soluționat acest din urmă dosar, intimata-reclamantă o consideră nefondată.

Astfel, se arată că, pe de o parte, în dosarul nr. x/2013, instanța a fost învestită cu suspendarea efectelor Avizului ANCOM și anularea acestuia, în timp ce, pe de altă parte, în dosarul nr. x/2013, instanța a fost învestită cu cererea intervenientelor principale de a menține în integralitate Avizul ANCOM și de a constata că acesta este un act administrativ.

Cu alte cuvinte, în ambele dosare, în esență, instanța a fost învestită cu analizarea legalității Avizul ANCOM și cu stabilirea naturii juridice a acestuia. Prin urmare, cererea principală și cererea de intervenție au avut, în esență, același obiect.

Având în vedere că în dosarul nr. x/2013, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în mod definitiv că Avizul ANCOM nu este un act administrativ, ci reprezintă doar o operațiune administrativă prealabilă emiterii unui eventual act administrativ de către Municipiul București, este corect ca, în dosarul nr. x/2013, instanța să constate ca rămas fără obiect primul capăt de cerere privind încadrarea Avizului ANCOM în categoria actelor administrative. Existența unei interdependențe între cele două dosare a fost constatată încă de la început de Curtea de Apel București, care a dispus suspendarea dosarului nr. x/2013 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2013, pentru a evita pronunțarea unor soluții contradictorii. împotriva hotărârii prin care a fost dispusă suspendarea, intervenientele E., F. și H. nu au formulat recurs.

Motivul pentru care instanța a dispus disjungerea cererilor de intervenție principale constă în faptul că judecarea cererii principale ar fi fost întârziată de judecarea cererilor de intervenție principale, prin intermediul cărora intervenientele au solicitat în subsidiar instanței, în măsura în care s-ar anula Avizul ANCOM, anularea contractului de concesiune, precum și anularea tuturor actelor subsecvente acestuia. într-adevăr, în dosarul nr. x/2013 s-a stabilit corect că este necesar ca în primul rând să se stabilească natura juridica a Avizului ANCOM și admisibilitatea cererii de anulare a acestuia. Numai în măsura în care s-ar fi constatat că acesta reprezintă un act administrativ și s-ar fi constatat nelegalitatea sa ar fi fost necesară analizarea capătului subsidiar al cererii de intervenție, referitor la legalitatea contractului de concesiune. Or, în condițiile în care s-a stabilit în dosarul nr. x/2013 că Avizul ANCOM NU are natura juridică a unui act administrativ, astfel încât este inadmisibilă verificarea legalității sale pe calea acțiunii directe, este evident că cererea subsidiară, care trebuia analizată în cazul în care s-ar fi constatat nelegalitatea Avizului ANCOM, ca act administrativ, a rămas fără obiect.

Date fiind aceste împrejurări, este de natura evidenței că instanța de fond nu numai că a motivat, dar a motivat în mod corect soluția pronunțată prin sentința recurată.

Din lecturarea considerentelor, remarcăm că prima instanță s-a raportat în mod corect la soluția pronunțată de ICCJ, rămasă definitivă, în ceea ce privește natura juridică a Avizului ANCOM, dat fiind că în ambele dosare a fost reclamat același beneficiu juridic, respectiv calificarea juridică a Avizului ANCOM.

Dacă ar fi pronunțat o soluție contrară, prima instanță ar fi ignorat și puterea de lucru judecat de care se bucură Decizia nr. 3288/22 octombrie 2015 prin care s-a stabilit că Avizul ANCOM nu este un act administrativ.

În raport de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. instanța de judecată este ținută să țină cont de soluția pronunțată asupra unei probleme de drept similare, în vederea evitării unor soluții contradictorii. Prin urmare, în speță, dacă instanța de judecată nu ar fi admis excepția lipsei de obiect, s-ar fi putut ajunge în situația în care același aviz să fie considerat într-un litigiu o operațiune administrativă prealabilă emiterii unui act administrativ, în timp ce într-un alt litigiu să fie calificat drept un act administrativ

Prin urmare, hotărârea recurată a fost motivată, instanța justificând soluția pronunțată în mod clar și precis. De vreme ce atât în dosarul nr. x/2013, cât și în dosarul nr. x/2013, instanța a fost învestită cu analizarea efectelor Avizului ANCOM, este firesc ca prima instanță să se raporteze și la considerentele hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2013 în dezvoltarea raționamentului său.

Din lecturarea hotărârii recurate, remarcăm că instanța a motivat și respingerea capătului subsidiar de cerere.

Având în vedere că în literatura de specialitate și în jurisprudență s-a reținut că dimensiunea argumentației nu are nicio importanță, esențial fiind ca aceasta să existe, este limpede că, în speță, nu este aplicabil motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, prin recursul formulat, recurentele au susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate de către interveniente. Or, pentru a considera că o hotărâre este motivată, este necesar ca instanța să se pronunțe asupra fiecărui capăt de cerere, și nicidecum asupra fiecărui argument în parte.

În aceste condiții, este limpede că nu pot fi primite criticile recurentelor potrivit cărora în motivarea hotărârii nu se regăsesc considerente relative la nelegalitatea sau netemeinicia susținerilor lor.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că excepțiile procesuale se soluționează înainte de analiza fondului. Dat fiind caracterul peremptoriu al excepției lipsei de obiect al cererii, care tinde la stingerea procesului, este limpede că odată admisă o astfel de excepție, instanța va trebui să motiveze doar soluția pronunțată cu privire la respingerea cererii prin efectul admiterii excepției, nefiind necesar să analizeze în cuprinsul considerentelor toate argumentele de fond invocate de partea reclamantă. Prin urmare, ar fi fost redundant ca prima instanță să analizeze efectele Avizului ANCOM prin raportare la dispozițiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012, câtă vreme o astfel de analiză a fost deja efectuată în dosarul nr. x/2013, în care a fost pronunțată o hotărâre definitivă.

Totodată, prin recursul formulat recurentele au criticat soluția primei instanțe și din perspectiva dispozițiilor legale analizate. Mai exact, recurentele au susținut că cererea de intervenție principală a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 și 38 din Legea nr. 154/2012, însă, cu toate acestea prima instanță nu a făcut referire la acestea în cuprinsul hotărârii recurate. Față de aceste critici arată că, odată admisă excepția lipsei de obiect, în speță nu se mai impunea analizarea argumentelor de fond invocate de recurente, ținând seama de caracterul peremptoriu al acestei excepții, care tinde la stingerea procesului.

Din cuprinsul sentinței civile nr. 2812/26 septembrie 2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului, trebuie remarcat că natura juridică a Avizului emis de ANCOM a fost analizată și prin raportare la dispozițiile art. 37 și 38 din Legea nr. 154/2012, Curtea de Apel București statuând în mod expres asupra faptului că "Avizul ANCOM a fost emis în virtutea dispozițiilor art. 37 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 154/2012 ".

Oricum, trebuie avut în vedere faptul că toate criticile privind soluția pronunțată în dosarul nr. x/2013 nu pot fi primite pe calea prezentului recurs, câtă vreme soluția pronunțată în acest dosar a rămas deja definitivă, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Prin recursul formulat, recurentele au susținut că sentința civilă nr. 3206/25 octombrie 2016 a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 37 alin. (3) și art. 38 alin. (3) din Legea nr. 154/2012. în acest sens, recurentele au adus critici cu privire la natura juridică a Avizului ANCOM, susținând că acesta este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, care ar trebui să oblige concesionarii M. și A. la modificarea contractelor încheiate cu furnizorii de rețele de comunicații electronice. Cu alte cuvinte, recurentele urmăresc recalificarea Avizului ANCOM, în legătură cu care s-a pronunțat deja înalta Curte de Casație și Justiție în mod definitiv în dosarul nr. x/2013.

Or, instanța de judecată s-a pronunțat în mod definitiv asupra naturii juridice a Avizului ANCOM, statuând că acesta reprezintă o operațiune administrativă prealabilă emiterii unui act administrativ.

În cazul în care instanța ar pronunța o soluție contrară în prezentul litigiu ar aduce atingere în mod evident puterii de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 2812/26 septembrie 2013, rămasă definitivă,

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-reclamant Municipiul București a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare se arată că, hotărârea primei instanțe cuprinde motivele pe care se întemeiază, în cauză nefiind incident motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond cuprinde o descriere largă a argumentelor care au convins-o să respingă cererile de intervenție ca fiind rămase fără obiect și nu se poate susține așadar nici măcar că argumentația ar fi una sumară și cu atât mai puțin că ea ar lipsi. Împrejurarea că recurentele nu agreează punctul de vedere exprimat de judecătorul fondului nu lipsește de motivare hotărârea primei instanțe.

Instanța de a fond nu a preluat pur și simplu motivele reținute în sentința civilă nr. 2812/26.09.2013 și în decizia civilă nr. 3288/22.10.2015, ambele irevocabile, ci le-a identificat pentru ca apoi, apreciind asupra obligativității lor și în prezenta cauză, disjunsă din dosarul principal și suspendată de altfel până la soluționarea irevocabilă a acestuia, a concluzionat în sensul incidenței în cauză a rămânerii fără obiect a cererilor de intervenție.

De asemenea, recurentele greșesc și atunci când arată că în cauză nu ar fi fost incidență autoritatea de lucru judecat, sens în care analizează condițiile acesteia, întrucât cererile de intervenție nu au fost respinse ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat, ci în urma admiterii excepției rămânerii fără obiect a cererilor.

Nu se poate susține că recurentelor nu le-ar fi opozabile hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2013 și aceasta, pe de o parte, întrucât ele au formulat cererile de intervenție tocmai în respectiva cauză, instanța disjungându-le, iar, pe de altă parte, pentru că judecarea prezentei cauze a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 întrucât soluția din prezenta cauză depindea de soluția ce urma a fi dată în respectivul dosar. Așadar, s-a stabilit pe cale judecătorească interdependența dintre cele două cauze. De altfel, în ipoteza în care nu ar fi intervenit disjungerea, cererile de intervenție ar fi fost respinse cu aceeași motivare și în cadrul dosarului nr. x/2013

Hotărârea primei instanțe nu cuprinde motive străine de natura pricinii, în cauză nefiind nici din această perspectivă incident motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ.

Având în vedere împrejurarea că a fost învestită cu soluționarea unei excepții, cea a rămânerii fără obiect a cererilor de intervenție, excepție pe care a găsit-o întemeiată, instanța de fond nu trebuia sa treacă la analiza pe fond a susținerilor din respectivelor cereri, ci să analizeze speța exclusiv prin prisma excepției puse în discuția părților și asupra căreia rămăsese în pronunțare.

Astfel cum se preciza mai sus, prima instanță a reținut în mod corect faptul că soluția irevocabilă dată prin sentința civilă nr. 2812/26.09.2013 și prin decizia civilă nr. 3288/22.10.2015 lipsește de obiect cererile de intervenție, referirile la cele două hotărâri nefiind străine de natura pricinii, ci obligatorii în cauză prin prisma problemelor de drept soluționate în dosarul principal din care cererile de intervenție fuseseră disjunse.

Hotărârea primei instanțe nu a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în cauză nefiind incident nici motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În acest sens, solicită a fi înlăturate toate susținerile recurentelor privitoare la natura juridică a Avizului ANCOM DER/928/30.05.2013, astfel cum a reținut și instanța de fond, această natură nemaiputând fi pusă în discuție în prezenta cauză, ea fiind în mod irevocabil stabilită prin pronunțarea sentinței civile nr. 2812/26.09.2013 și a deciziei civile nr. 3288/22.10.2015

De altfel, instanța de fond nici nu a analizat natura juridică Avizului ANCOM DER/928/30.05.2013, neavând cum să facă o astfel de analiză în cadrul analizării excepției rămânerii fără obiect a cauzei, ci a făcut doar trimitere la motivele de fapt și de drept care au convins instanțele să decidă în mod irevocabil în cauza principal din care au fost disjunse cererile de intervenție în sensul că respectivul aviz nu are calitatea de act administrativ. Și aceasta pentru ca apoi, dând valoare de chestiuni de drept soluționate irevocabil și astfel obligatorii, să aprecieze ca întemeiată excepția rămânerii fără obiect și să respingă cu această motivare cererile de intervenție.

Soluția pronunțată în acest sens de către instanță nu încalcă nicio normă de drept material.

În acest sens se arată că, prin primul capăt al cererii de intervenție principale recurentele-interveniente nu au solicitat nimic pentru sine, neconturând un obiect pe care să îl poată deduce judecății, solicitând doar ca excepția inadmisibilității invocată de către ANCOM să fie respinsă, în egală măsură solicitându-se și ca acțiunea principală să fie respinsă. Așadar, s-au formulat doar apărări împotriva cererilor deja formulate în cauză fie de către intimații-reclamanți (în cazul solicitării de respingere a acțiunii), fie de către intimata-pârâtă (în cazul solicitării de respingere a excepției inadmisibilității invocate de ANCOM).

Neformulând un obiect al cererii de intervenție principale în acord cu dispozițiile coroborate ale art. 61 alin. (2) și art. 62 alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă, recurentele-interveniente nu au învestit instanța cu o acțiune pe care să o poată soluționa, cererea astfel formulată fiind lipsită de obiect.

Împrejurarea că prin cererea precizatoare s-a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în anularea Avizului ANCOM cu constatarea faptului că respectivul aviz este un act administrativ în sensul reglementat de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu conferă obiect cererii, solicitarea fiind tot de respingere a excepției invocate de ANCOM, invocarea caracterului de act administrativ al actului fiind doar apărarea care ar contracara excepția.

Mai mult, excepția inadmisibilității a fost deja soluționată irevocabil în cadrul dosarului nr. x/2013, instanța apreciind în acel dosar că nu este vorba despre o excepție procesuală, ci despre o apărare de fond, context în care a respins-o.

Si cererea formulată în subsidiar a rămas fără obiect în condițiile în care prin sentința civilă definitivă nr. 2812/26.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, instanța a respins toate cererile de suspendare respectiv de anulare a Avizului ANCOM DER/928/30.05.2013. Or, cererea recurentelor-interveniente a fost formulată doar în subsidiar pentru ipoteza în care respectivul aviz ar fi fost anulat, situație neincidentă în cauză.

Cât privește dispozițiile art. 501 alin. (1) din Noul C. proc. civ., acestea au fost reținute de către instanța fondului "pentru identitate de rațiune"(pagina nr. 15 din hotărâre) dat fiind faptul că prezenta cauză a fost atât disjunsă cât și suspendată tocmai până la soluționarea irevocabilă a cauzei din care a fost disjunsă, respectiv a dosarului nr. x/2013 întrucât judecarea sa depindea de modul în care urma să fie soluționată cauza principală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reține:

În primul rând, Înalta Curte constată că recurenta-intervenientă în nume propriu H. S.R.L. la data de 31.10.2017, prin adresa nr. x, a declarant că înțelege să renunțe la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3206 din 25 octombrie 2016 .

Având în vedere dispozițiile art. 406 C. proc. civ. precum și principiul disponibilității părților în procesul civil, Înalta Curte va lua act în consecință de manifestarea de voință a recurentei și va constata renunțarea acestei la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3206 din 25 octombrie 2016.

Cu privire la recursul declarat de intervenientele în nume propriu E. S.R.L. și F. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Împotriva Avizului ANCOM DER/928/30.05.2013 au fost promovate mai multe acțiuni fie de către Municipiul București, fie de către A. S.A. prin care se urmărea suspendarea executării, respectiv anularea acestuia.

Dat fiind faptul că cererile în discuție aveau o strânsă legătură între ele, acestea au fost conexate la dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București. În aceste dosare recurentele au formulat cereri de intervenție principale prin care s-a solicitat:

În principal:

II. în subsidiar, în cazul în care veți admite cererea de anulare a Avizului ANCOM formulată de către reclamanta S.C. A., vă solicităm:

Prin încheierea din 10.08.2013 din dosarul de mai sus, s-a admis în principiu cererile de intervenție în interes propriu, reținându-se că aceste societăți au un interes propriu de a prezerva avizul ANCOM cu calificarea acestuia de act administrativ producător de efecte juridice, efecte ce vizează și societățile interveniente .

Prin sentința civilă nr. 2812/26.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013, instanța de judecată:

- a respins ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate a acțiunii;

- a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu ANCOM în dosarele nr. x/2013, y/2013, z/2013;

- a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamantul Municipiul București în contradictoriu cu ANCOM în dosarele nr. x/2013 și y/2013;

- a admis cererile de intervenție accesorie formulate în interesul ANCOM

- a dispus disjungerea cererilor de intervenție principale și a dispus înaintarea lor la registratura curții în vederea constituirii unui dosar separat.

În urma hotărârii astfel pronunțate a fost format dosarul nr. x/2013 care are ca obiect soluționarea cererilor de intervenție principale și face obiectul prezentei.

Pentru termenul de judecată din data de 14.01.2014 intervenientele în nume propriu au formulat o precizare a celui de-al doilea capăt de cerere, solicitând să respingeți excepția inadmisibilității promovării prezentei acțiuni în anulare a actului administrativ invocată de către pârâta-pârâta ANCOM cu constatarea faptului că Avizul ANCOM este un act administrativ așa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

Pentru termenul de judecată din aceeași dată, s-au depus la dosar toate cererile de intervenție formulate în dosarele conexate și care au fost avute în vedere la pronunțarea încheierii din 10.08.2013.

Cum împotriva sentinței nr. 2812/26.09.2013 a fost declarant recurs, și constatându-se că soluționarea acestei cauze depinde de soluția ce urmează a fi dată, la termenul de judecată din 11.03.2014 s-a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2013 De precizat că la acel moment, reprezentanții intervenientelor nu s-au opus ci, dimpotrivă, au arătat că se impune această suspendare .

Prin decizia civilă nr. 3288/22.10.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, printre altele:

- a respins excepția lipsei de interes în promovarea recursului intervenientelor invocată de recurenții - reclamanți Municipiul București și A. SA

- a respins recursul declarat de reclamantul Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 2812/26.09.2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

- a respins recursul declarat de intervenientele în nume propriu C. S.R.L., E. S.R.L. și F. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2812/26.09.2013 și a încheierilor din datele de 16.09.2013 și 23.09.2013 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

De precizat că una dintre criticile aduse de interveniente sentinței atacate a vizat și faptul că avizul atacat trebuia calificat de judecătorul fondului ca fiind act administrativ și nu o operațiunr procedurală anterioară emiterii actului.

Respingând recursurile, instanța de control judiciar a arătat că, avizul ANCOM contestat nu are caracterul unui act administrativ unilateral, ci reprezintă o condiție prealabilă cu caracter obligatoriu sub aspectul condițiilor tehnice și economice pe care le reglementează pentru acordarea ulterioară a accesului la infrastructura furnizorilor de rețele de comunicații electronice.

Avizul, indiferent de caracterul său (consultativ/facultativ/conform) nu reprezintă un act administrativ, ci o procedură anterioară emiterii actului care nu produce efecte juridice de sine stătătoare.

După repunerea pe rol a cauzei, prin sentința civilă nr. 3206/25.10.2016, Curtea de Apel București, secția a VIH-a contencios administrativ și fiscal a respins cererile de intervenție astfel cum au fost precizate ca rămase fără obiect.

Instanța de fond a reținut că având în vedere, că în dosarul principal din care a fost disjunsă cererea de intervenție, Înalta Curtea de Casație și Justiție a calificat avizul ANCOM contestat ca neavând caracterul unui act administrativ unilateral, și modul de soluționare definitivă a cererilor de anulare și suspendare a Avizului contestat, formulate în cauză, în legătură cu care a fost formulată cererea de intervenție și dispozițiile art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., care se aplică pentru identitate de rațiune și în situația de față, Curtea reține că cererile de intervenție au rămas fără obiect.

Având în vedere soluția pronunțată în cererea principală, cererea de respingerea excepției inadmisibilității promovării acțiunii în anulare a avizului ANCOM cu constatarea faptului că acest aviz este un act administrativ este în mod evident rămasă fără obiect, pe cale de consecință și cererea de respingerea în totalitate ca nefondată cererea reclamantei S.C. A. S.A. de anulare a Avizului ANCOM și de menținere a în integralitatea a Avizului ANCOM și efectelor sale, în contextul în care ÎCCJ-SCAF a constatat că Avizul nu este act administrativ, cererea era inadmisibilă, fiind fără relevanță că prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată nu ca inadmisibilă.

Prin urmare, în condițiile în care cererea principală din cererea de intervenție este rămasă fără obiect, și cererea subsidiară prin care a solicitat, ca în cazul în care se va admite cererea de anulare a Avizului ANCOM formulată de către reclamanta S.C. A., anularea Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiat între Municipiul București, prin Primar General, și S.C. M. S.A. și afiliatul său - reclamanta S.C. A. S.A., și aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 108/06.03.2008, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012 și anularea tuturor contractelor și actelor subsecvente Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiate între reclamanta S.C. A. S.A. și interveninenții furnizori de rețele de comunicații electronice, în conformitate cu dispozițiile art. 1254 C. civ..civ., este rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurentele interveniente sunt nefondate.

Astfel, din conținutul tuturor cererilor de intervenție care fac obiectul prezentului dosar, rezultă că obiectul acestora îl formează:

- respingerea excepției inadmisibilității promovării prezentei acțiuni în anulare a actului administrativ invocată de către pârâta-pârâta ANCOM cu constatarea faptului că Avizul ANCOM este un act administrativ așa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (petit modificat prin cererea dein 14.01.2014, așa cum s-a arătat mai sus);

- în subsidiar, în cazul în care se va admite cererea de anulare a Avizului ANCOM formulată de către reclamanta S.C. A., solicită:

- să se dispună anularea Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiat între Municipiul București, prin Primar General, și S.C. M. S.A. și afiliatul său - reclamanta S.C. A. S.A., și aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 108/06.03.2008, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 154/2012; 2. Să dispuneți anularea tuturor contractelor și actelor subsecvente Contractului de concesiune nr. x/02.06.2008 încheiate între reclamanta S.C. A. S.A. și subscrișii furnizori de rețele de comunicații electronice, în conformitate cu dispozițiile art. 1254 C. civ.

O primă critică care vizează faptul că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incidente art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ.), nu se susține.

Preluând din motivarea deciziei civile nr. 3288/22.10.2015, instanța de fond nu a făcut decât să stabilească ce probleme de drept au fost dezlegate definitiv și de care era ținută în soluționarea acestui dosar.

Contrar susținerilor recurentelor, cererile de intervenție principale nu aveau obiect diferit de cel care a făcut obiectul celorlalte decât în privința celui subsidiar, în situația în care urma să se admită cererea de anulare a Avizului ANCOM, cerere care însă nu le aparținea intervenientelor. Așa cum s-a arătat, petitul principal al cererilor a constat în respingerea excepției inadmisibilității promovării prezentei acțiuni în anulare a actului administrativ invocată de către pârâta-pârâta ANCOM (ns. excepție invocată în dosarul nr. x/2013 la acțiunea formulată de S.C. A.) cu constatarea faptului că Avizul ANCOM este un act administrativ așa cum este el definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așa cum rezultă din formularea lui, se constată că intervenientele nu formulează o cerere proprie, concretă, fiind evident faptul că, soluționarea lui depindea de modul în care excepția era soluționată în dosarul nr. x/2013. De altfel, pentru acest motiv s-a și procedat la suspendarea judecării cererilor de intervenție până la soluționarea definitivă a dosarului de mai sus, stabilindu-se, prin încheierea 11.03.2014, interdependența dintre cele două cauze. Înalta Curte reiterează faptul că reprezentanții intervenientelor nu s-au opus ci, dimpotrivă, au arătat că se impune această suspendare, mai mult, nici nu au atacat cu recurs încheierea.

De asemenea, nu se poate susține că recurentelor nu le-ar fi opozabile hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2013 și aceasta pentru că, pe de o parte, ele au formulat cererile de intervenție tocmai în respectiva cauză, instanța disjungându-le, iar, pe de altă parte, au exercitat calea de atac în dosarul de mai sus una dintre critici vizând tocmai faptul că, avizul atacat trebuia calificat de judecătorul fondului ca fiind act administrativ și nu o operațiune procedurală anterioară emiterii actului. Este evident astfel că, atât sentința nr. 2812/26.09.2013 a Curții de Apel București cât și decizia civilă nr. 3288/22.10.2015 a Înaltei Curți le sunt opozabile recurentelor.

Înalta Curte nu poate reține nici critica potrivit căreia, sentința cuprinde motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se constată că în motivarea acestei critici, recurentele arată că instanța fondului a respins cererile cu argumente străine de cauza cererii de intervenție iar instanța nu a analizat cererile în raport de această cauză. Cauza cererii de intervenție este reprezentată de analizarea Avizului x din perspectiva efectelor pe care acesta le produce.

Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 13.09.2016, instanța de fond a pus în discuția părților excepția lipsei de obiect a cererilor de intervenție, respingerea cererilor fiind o consecință a admiterii acestei excepții.

Instanța de fond nu trebuia sa treacă la analiza pe fond a susținerilor din respectivele cereri, ci să analizeze speța exclusiv prin prisma excepției puse în discuția părților și asupra căreia rămăsese în pronunțare.

Astfel prima instanță a reținut faptul că soluția dată prin sentința civilă nr. 2812/26.09.2013 și prin decizia civilă nr. 3288/22.10.2015 lipsește de obiect cererile de intervenție, referirile la cele două hotărâri nefiind străine de natura pricinii, ci obligatorii în cauză prin prisma problemelor de drept soluționate în dosarul principal din care cererile de intervenție fuseseră disjunse.

Nefondată este și critica potrivit căreia, sentința civilă a fost dată cu încălcarea si cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.).

Astfel, normele de drept material la care se referă recurentele sunt norme aplicabile fondului cauzei însă instanța nu a ajuns să cerceteze fondul cererilor de vreme ce a fost admisă excepția lipsei de obiect a acestora. De precizat că excepția lipsei de obiect a unei cereri de chemare în judecată, este o excepție absolută și peremptorie iar admiterea ei face inutilă cercetarea fondului.

Practic, Înalta Curte constată că prin acest motiv de casare, recurentele aduc critici sentinței nr. 2812/26.09.2013 și deciziei civilă nr. 3288/22.10.2015.

Contrar susținerilor recurentelor, prin cererile de intervenție instanța de fond nu a fost investită cu analizarea legalității avizului ANCOM, petitul principal al cererilor fiind altul, așa cum s-a arătat mai sus.

Cât privește susținerile recurentelor referitoare la aplicarea în mod greșit inclusiv a normelor de drept procesual folosite in motivarea sentinței, Înalta Curte constată că acest motiv nu constituie unul de casare dintre cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ., așa încât ele nu vor fi analizate.

Așa fiind, Înalta Curte consideră că prin sentința atacată, judecătorul fondului nu a făcut dec