ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 19 iunie 2019, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, a solicitat revizuirea deciziei nr. 1186/2019 din 14 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul susținând că respingerea acțiunii a avut la bază aprecierea instanței de fond și a instanței de apel că procedura impusă de art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a fost respectată, fiind puse la dispoziția reclamantului alte funcții publice corespunzătoare vacante, ocazie cu care nu mi-a fost afectat dreptul la muncă. A mai susținut că solicitarea revizuirii se fundamentează pe faptul că se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, respectiv Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova este potrivnică la două hotârâri date de o instanță de același grad, respectiv Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Oradea în Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2013

Curtea de Apel Oradea, prin Deciziile pronunțate în anul 2016, a hotărât definitiv:

- anularea deciziilor emise de ANAF-Garda Financiară-Comisariatul General prin care reclamanții B. și C. au fost eliberați din funcția de comisar deținută în cadrul Gărzii Financiare, secția Satu Mare;

- obligarea pârâtei intimate ANAF de a reintegra pe recurenții reclamanți într-o funcție publică de execuție de aceeași clasă, categorie și grad profesional, similară celei deținute până Ia data de 30.10.2013;

- obligarea pârâtei ANAF la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate, începând cu data eliberării din funcție și până la reluarea efectivă a raporturilor de serviciu conform art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Hotârârile definitive pronunțate de Curtea de Apel Oradea în cele două dosare s-au fundamentat pe Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12/2016, precum și pe constatările Curții că procedura impusă de art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici nu a fost respectată în cele două dosare.

Având în vedere că Garda Financiară și ANAF au adoptat aceeași procedură pentru eliberarea din funcție a comisarilor Gărzii Financiare există o contradicție vădită, pentru aceeași pricină și aceleași părți implicate, între cele două Decizii ale Curții de Apel Oradea, pe de o parte și Decizia Curții de Apel Craiova, pe de altă parte. Astfel, Curtea de Apel Oradea a constatat definitiv în anul 2016 că nu au fost respectate prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 rep. privind Statutul funcționarilor Publici, iar Curtea de Apel Craiova a constatat definitiv în anul 2019 că au fost respectate prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Așadar, există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad, ocazie cu care se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, a solicitat anularea Deciziei nr. 1186 pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 14.05.2019, deoarece este potrivnică cu două Decizii pronunțate în anul 2016 de Curtea de Apel Oradea în Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2013

Pe cale de consecință, se încalcă autoritatea de lucru judecat întrucât se statuează în sens contrar asupra unor aspecte juridice dezlegate prin hotărâri judecătorești definitive.

Prin decizia civilă nr. 1715/2019 din 9 iulie 2019 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1186 din 14 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 3 septembrie 2019.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 3 iulie 2019, intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 4 noiembrie 2019, revizuentul A. a învederat că decizia a cărei revizuire o solicită este în contradicție și cu decizia nr. 2159/21.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2014 privind alți 6 foști comisari din cadrul Gărzii Financiare, respectiv D., E., F., G., H., I.. A solicitat respingerea apărărilor formulate de către partea adversă prin întâmpinare și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată de revizuentul A. pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., republicat.

Din economia reglementărilor în materie, rezultă că admisibilitatea revizuirii se apreciază, în prezenta cauză, exclusiv din perspectiva încadrării criticilor formulate în motivele limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv, în speță, în cele de sub pct. 8, invocate ca temei legal al cererii de revizuire.

Dispozițiile art. 509 alin. (2) C. proc. civ. au înlăturat, pentru cererile de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8, condiția ca hotărârea supusă revizuirii să evoce fondul.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri […] poate fi cerută dacă: [...] există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune, în esență, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

(a) Există hotărâri definitive contradictorii;

(b) Hotărârile potrivnice să fie pronunțate cu încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri; ca atare, trebuie reținută tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat.

(c) Să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Principiul autorității de lucru judecat, ce rezultă din dispozițiile art. 1201 C. civ., este un principiu de interes general, care corespunde necesității de stabilitate juridică, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât într-un act de jurisdicție se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată, fiind un principiu diriguitor deopotrivă, pentru părțile litigante și judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.

Autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat deja de toate căile de atac deschise și puse la dispoziția lor de către lege.

Excepția autorității de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem) și impune condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În prezenta cauză, se constată că nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, pentru a se pretinde de către revizuent încălcarea principiului autorității de lucru judecat, în condițiile în care hotărârile invocate în motivarea cererii de revizuire sunt pronunțate în cauze diferite, între părți diferite, fiind irelevant faptul că ar exista similarități între situația de fapt, temeiul de drept sau obiectul cauzelor în care au fost pronunțate hotărârile invocate.

Hotărârile la care a făcut referire revizuentul reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin această hotărâre s-a adoptat o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge cerere de revizuire întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge revizuirea formulată de A. împotriva deciziei nr. 1186/2019 din 14 mai 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2020.