ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6306/2019

Ședința publică din data de 10 decembrie 2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul National al Audiovizualului în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României a solicitat anularea încheierii nr. IX/40613/N.M./06.06.2016 emisă de pârâtă și înregistrată la CNA sub nr. x/08.06.2016, precum și a Deciziei nr. 10/19.04.2016.

Prin sentința civilă nr. 3418 din 07 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității.

A respins acțiunea completată formulată de reclamantul Consiliul National al Audiovizualului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3418 din 07 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul National al Audiovizualului solicitând ca în baza probelor administrate să se admită recursul, și să se modifice în parte sentința atacată, iar în urma rejudecării cauzei să se admită cererea de anulare a încheierii emise de intimata-pârâtă precum și a Deciziei nr. 10/19.04.2016.

În drept, recurentul-reclamant a dezvoltat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, după cum urmează:

Cererea de rediscutare a constatărilor din cuprinsul raportului de control și a deciziei, astfel cum a înțeles ordonatorul principal de credite să o formuleze, nu a fost analizată de către intimata pârâtă și, practic, dreptul său la apărare a fost încălcat.

Acceptarea unui raport de audit fără obiecțiuni nu exclude aprioric dreptul său de a formula obiecțiuni în termenul legal de 15 zile.

La data de 11.05.2016, a fost formulată o contestație împotriva deciziei nr. 10/2016, în cadrul căreia au fost prezentate argumente care ar fi putut fi aduse prima dată în atenția intimatei pârâte.

Instanța de fond a apreciat eronat că eventualele obiecțiuni pe care le putea formula în termenul legal de 15 zile nu ar fi condus la schimbarea opiniei intimatei pârâte, fără a ține cont de faptul că prin cererea de chemare în judecată au fost invocate și alte argumente decât cele exprimate prin contestația la Decizia nr. 10/2016, precum și că intimata pârâtă nu a înțeles să soluționeze "cererea de rediscutare a constatărilor din cuprinsul raportului de control și a deciziei".

Cu privire la contestarea măsurii 1.1 arată că instanța de fond preluând argumentele intimatei pârâte creează o prezumție de vinovăție a recurentei reclamante, extinzând motivarea hotărârii cu aprecieri referitoare la obligațiile acesteia.

Or, trebuia prezumat până la proba contrarie că Ordinul MTT nr. 14/1982 a fost aplicat corect de recurenta reclamantă, iar proba contrarie trebuia făcută de organele de control.

Intimata pârâtă a analizat existența unor condiții climaterice nefavorabile doar prin prisma existenței sau inexistenței unor temperaturi medii zilnice sub zero grade C, iar nu și prin prisma prezenței pe drumurile publice a zăpezii ori poleiului, care, față de sintagma "sau" din definiția dată de Ordinul 14/1982 a expresiei "condiții climaterice nefavorabile", obliga intimata pârâtă să verifice existența zăpezii sau a poleiului pe drumurile publice, în cazul inexistenței unor temperaturi medii zilnice sub zero grade C.

Consideră că solicitarea sa de anulare a încheierii emise de intimata pârâtă sub nr. IX/40613/N.M./06.06.2016 nu a fost analizată de instanța de fond care nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea sau nelegalitatea acesteia.

Or, potrivit art. 227 din Hotărârea Curții de Conturi nr. 55 din 29 mai 2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la pct. 213, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ.

În ceea ce privește apărarea intimatei pârâte potrivit căreia a semnat raportul de audit fără obiecțiuni și, în consecință, nu sunt aplicabile speței de față prevederile pct. 162 lit. b) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, arată că modelul de proces-verbal de constatare nu conține nicio mențiune privind posibilitatea semnării sau nu cu obiecțiuni a raportului de audit, ci se precizează că prin semnarea procesului-verbal de constatare se recunoaște restituirea tuturor actelor și documentelor puse la dispoziție auditorilor publici externi, cu atât mai mult cu cât pe tot parcursul procesului-verbal sunt menționate anumite obiecțiuni formulate de conducătorul entității verificate.

De asemenea, deși prin răspunsul la întâmpinare a ridicat problema cu privire la nelegalitatea modului de stabilire a presupusului prejudiciu, arătând că intimata pârâtă nu a prezentat nicio explicație contabilă referitoare la modalitatea în care a stabilit presupusul prejudiciu, instanța de fond a stabilit în mod nelegal o obligație în sarcina sa, fără a avea în vedere că acest presupus prejudiciu stabilit de intimata pârâtă nu mai poate fi analizat sau reevaluat de către CNA.

În ceea ce privește înlăturarea apărărilor sale cu privire la modalitatea de calculare a consumurilor de combustibil pe baza valorilor transmise de Registrul Auto Român, a menționat faptul că a stabilit în Procedura Operațională de Eliberare, Completare și Calculare a Foilor de Parcurs pentru Autoturismele din Parcul Auto al CNA - PO-02, la pct. 8.5. - Calcularea foilor de parcurs - o normă proprie de consum în care este prevăzut și coeficientul de corecție aplicat, sistarea aplicării fiind de competența CNA, având în vedere că Ordinul nr. 14/1982 este inaplicabil, fapt confirmat și prin adresa x/21.04.2016 emisă de Ministerul Transporturilor, care arată că "ținând cont de categoriile și tipurile de autovehicule la care se face referire în acest act normativ, consideră că prevederile acestuia nu se mai pot aplica cel puțin datorită faptului că aceste tipuri de vehicule au dispărut de pe piață și chiar dacă se mai utilizează încă, datorită progresului tehnic, au cu totul alte performanțe de consum.

Registrul Auto Român are abilitarea și capacitatea de a furniza astfel de date privind consumurile pentru o gama largă de autovehicule, iar pentru cele care nu se află în baza de date a RAR, acestea se pot determina și calcula."

În drept a invocat dispozițiile art. 483 și art. 496-498 din C. proc. civ. iar în conformitate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. (2) teza finală C. proc. civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 februarie 2017, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astfel cum se arată și în finalul Raportului de audit, entitatea auditată poate transmite/depune obiecții la structura Curții de Conturi care a efectuat misiunea de audit. Or, conform documentelor existente, Consiliul National al Audiovizualului nu a formulat astfel de obiecții.

Este adevărat că Decizia nr. 10/2016 a fost emisă la data de 19.04.2016, dar a fost înaintată entității verificate la data de 25.04.2016, așa cum rezultă din adresa de transmitere nr. x/25.04.2016, înregistrată la C.N.A. sub nr. x/26.04.2016. Ținând cont de data înregistrării Raportului de audit la entitate - 12.04.2016 - se constată că nu a fost îngrădit dreptul C.N.A. de a depune obiecții.

Prin urmare, apreciază că în mod corect instanța de fond a înlăturat ca neîntemeiate susținerile recurentului - reclamant referitoare la vătămare.

Prin adresa pe care recurentul - reclamant a calificat-o drept "plângere prealabilă" a solicitat "rediscutarea măsurii nr. 1.1 din Decizia nr. 10/19.04.2016", iar Curtea de Conturi, prin adresa nr. x/06.06.2016 a comunicat conducerii C.N.A. faptul că problema rediscutării unei măsuri din cadrul unei decizii nu se regăsește în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014 și că potrivit pct. 211-226 din Regulament, împotriva deciziei emise se putea formula contestație, ca unică modalitate de atac.

Intimata a apreciat că nu este suficientă o simplă adresă, care să cuprindă în abstract solicitarea de a se "rediscuta" măsurile dispuse prin deciziile emise de Curtea de Conturi, ci contestația trebuie să cuprindă motivele pentru care entitatea consideră că acestea nu sunt legale.

Așadar, înscrisul, înregistrat la Curtea de Conturi sub nr. x/12.05.2015 și la C.N.A. sub nr. x/11.05.2016, a fost considerat o adresă, întrucât nu constituia o veritabilă "contestație" în lumina prevederilor R.O.D.A.S., sens în care nu s-a putut constitui Comisia de soluționare a contestațiilor și soluționa cererea de "rediscutare" a măsurii de la pct. II.1 din Decizia nr. 10/2016.

Este adevărat că prevederile din R.O.D.A.S. nu impun cerințe obligatorii, de fond și formă ale contestației, așa cum nici Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu prevede asemenea condiții pentru formularea plângerii prealabile.

Prin urmare, viciile pretinsei contestații au atras soluția adoptată de Curtea de Conturi, respectiv emiterea adresei nr. x/06.06.2016, pe care reclamantul o denumește, în mod impropriu, "încheiere".

Contrar celor susținute de recurentul - reclamant, instanța de fond a analizat apărările formulate în cauză, reținând faptul că CNA a procedat, fie și dintr-o perspectivă informală, la efectuarea contestației, sens în care a respins excepția inadmisibilității acțiunii, pentru a nu-i nega acestuia dreptul de acces liber la justiție, luând în considerare că prevederile Legii nr. 94/1992, republicată, nu impun necesitatea contestării în fața instanței de contencios a încheierii de soluționare a contestației împotriva deciziei emise.

Măsura dispusă la pct. II. 1 din Decizia nr. 10/2016, are ca temei legal prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, și ale pct. 174 din R.O.D.A.S., prin care s-au stabilit în sarcina conducerii CNA obligația de a stabili întinderea exactă a prejudiciilor și întreprinderea demersurilor legale pentru recuperarea lor.

Pentru dispunerea acestei măsuri s-au avut în vedere abaterile prezentate la pct. 1 din decizie, respectiv: "Angajarea și plata nelegală a sumei de 504,10 RON, reprezentând contravaloarea coeficientului A=1,1 în perioada 21.02.- 15.03.2015 și 01-10.12.2015 fără bază legală."

Abaterile constatate de echipa de auditori publici externi a Curții de Conturi, în cadrul compartimentului auto, sunt:

- necompletarea foilor de parcurs cu toate datele solicitate de formular;

- transformarea kilometrilor efectivi parcurși de autovehiculele din dotare, în perioada 21.02.-15.03.2015 și 01-10.12.2015, în kilometrii echivalenți, în baza cărora au fost calculate și justificate consumurile de carburanți, prin aplicarea fără bază legală a coeficientului de corecție A = 1,1;

- necorelarea total kilometrilor efectiv parcurși înregistrați la bordul autoturismelor din dotare cu kilometrii pentru care a fost calculat și decontat consumul lunar de carburanți;

- nejustificarea consumului de carburanți achiziționați pe bază de BVCA, cu documentele justificative - chitanță, bon fiscal/nefiscal, etc. - emise de furnizorul de carburanți, ca singurele documente ce justifică plata carburantului achiziționat.

În ceea ce privește procedura operațională pentru eliberarea, completarea și calcularea foilor de parcurs la autoturismele din parcul auto al C.N.A., invocată de recurent prin cererea de recurs, în actul de control s-a consemnat că aceasta "nu stabilește regulile și responsabilitățile pentru desfășurarea activităților privind evidența și decontarea cheltuielilor cu combustibilii, evidențierea și gestionarea bonurilor BCF, stabilirea atribuțiilor privind desemnarea persoanei/persoanelor responsabile pentru certificarea (semnarea) documentelor justificative privind consumul de carburanți și a trimiterii documentelor la Direcția Financiar Contabilă", rezumându-se, conform pct. 8.5. din procedură (PO-02) la:

"Calcularea consumurilor de combustibil se face în baza valorilor transmise de Registrul Auto Român pe fiecare tip de autoturism în parte și ținându-se cont de Ordinul nr. 14/1982 privind coeficienții pe categorii de drum și coeficientul de corecție pentru condiții climaterice nefavorabile, respectiv perioada 01 decembrie - 15 martie".

În urma verificărilor, din analiza modului cum a fost calculat consumul zilnic de carburanți, echipa de auditori a constatat următoarele:

CNA, în anul 2015, a avut în dotare un parc auto format din 28 autovehicule, din care 27 în stare de funcționare.

Consumurile de carburanți luate în calculul consumului lunar de carburanți stabilit pentru kilometrii parcurși, primite de la R.A.R., deși sunt stabilite pe categorii de exploatare a autoturismelor din dotare, fără nicio justificare, sunt luate în considerare la calculul FAZ-urilor, indiferent de traseul parcurs, numai consumurile de combustibil în trafic urban, cu instalația de aer condiționat pornită, ceea ce a dus la neconcordanța constatată între totalul kilometrilor înregistrați la bordul autovehiculelor și totalul kilometrilor în baza cărora au fost stabilite și decontate consumurile lunare de combustibil.

În plus, în perioada 01.01-15.03.2015 și în luna decembrie 2015, consumurile de combustibil pentru întreg parcul auto (27 autoturisme) au fost majorate cu coeficientul de corecție pentru condiții climaterice nefavorabile (A) de 1,1, fără a se ține cont de excepțiile prevăzute de Ordinul nr. 14/1982, dispoziții care fac referire la sistarea temporară a aplicării coeficientului respectiv, în condițiile în care în perioada de raportare există unele perioade cu temperaturi de peste zero grade C, și de valorile reale ale temperaturilor înregistrate în acea perioadă.

Față de aceste constatări, în mod nefondat, recurentul susține că în mod eronat au fost înlăturate apărările sale întrucât la pct. 8.5 - Calcularea foilor de parcurs - o normă proprie de consum în care este prevăzut și coeficientul de corecție aplicat, sistarea aplicării fiind de competenta CNA.

Or, chiar din dispozițiile Ordinului nr. 14/1982, act normativ care în opinia recurentului nu ar fi aplicabil în cauză, rezultă că acest coeficient de corecție se aplică pentru condiții climaterice nefavorabile (A), prin acestea înțelegându-se "existența unor temperaturi medii zilnice sub zero grade C sau prezența pe drumurile publice a zăpezii ori poleiului"" (pct. 4.1.2. din Ordinul nr. 14/1982).

Mai mult, legea precizează în continuare că acest coeficient de corecție se aplică "de regulă" în perioada 1 decembrie - 15 martie, așadar nu în mod obligatoriu, ci, în mod logic, în funcție de condițiile meteo existente.

Potrivit aceluiași text de lege, "În cazul când între 1 decembrie și 15 martie există unele perioade cu temperaturi de peste zero grade C, se sistează temporar aplicarea coeficientului A", ceea ce înseamnă că nu este la latitudinea unității care aplică norma, în speță C.N.A., cum pretinde recurentul, ci sistarea aplicării coeficientului A este imperativă la temperaturi pozitive.

Așadar, sistarea la care face trimitere recurentul - reclamant nu se aplică în mod arbitrar, ci în condițiile prevederilor de mai sus.

Chiar dacă așa cum invocă recurentul ar exista o opinie contrară a unei alte instituții (Registrul Auto Român, prin adresa nr. x/23.05.2016), în sensul că utilizarea coeficientului "rămâne la latitudinea deținătorului de parc auto", consideră că, în situația în care, deținătorul de parc auto hotărăște utilizarea coeficientului de corecție, stabilit prin Ordinul nr. 14/1982, se impune luarea în considerare a ansamblului de norme din Ordin care reglementează aplicarea coeficientului de corecție pentru condiții climaterice nefavorabile, și nu selectiv, cu atât mai mult cu cât ordonatorului de credite, conducător al entității care a aplică coeficientul, este responsabil pentru cheltuirea cu eficiență, eficacitate și economicitate a banilor publici, conform prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Menționează și că aplicarea coeficientului de corecție s-a făcut fără aprobarea ordonatorului de credite.

Așadar, deși recurentul încearcă să justifice majorarea efectivă a consumurilor în baza pct. 8.5. "Calcularea foilor de parcurs", din PO-02 apreciază că aceste norme nu s-au aplicat în mod corect, ignorându-se o parte din dispozițiile Ordinului nr. 14/1982.

Echipa de auditori publici externi în urma verificării "buletinelor meteo", emise de A.N.M.- Filaret, pentru perioada 01.01-15.03.2015 și decembrie 2015, a constatat neîndeplinirea condițiilor legale de acordare a coeficientului A=1.1, deoarece, în perioadele 21.02-15.03.2015 și 01-10.12.2015, s-au înregistrat temperaturi medii pozitive.

Ca atare, constatările Curții de Conturi a României vizau folosirea acestui coeficient pe toată perioada menționată, fără a se ține cont de condițiile meteorologice, așa cum se dispune prin Ordinul nr. 14/1982.

Astfel, în perioada în care s-au înregistrat temperaturi medii pozitive echipa de audit a calculat, pentru un număr de cinci autoturisme, un consumul de combustibil, majorat în mod nejustificat cu cantitatea de 66,02 litri, urmare preluării în Fișa Activităților Zilnice, întocmită pentru autoturismele din dotare, a unui număr de kilometrii majorat cu coeficientul de corecție A=1.1, față de kilometrii efectiv înregistrați în foile de parcurs, întocmite zilnic pentru fiecare autovehicul.

În consecință, au fost majorate costurile aferente autoturismelor respective, cu suma de 504,10 RON, fără bază legală.

Precizează că măsura dispusă vizează și alte nereguli constatate, precum:

- angajații C.N.A. nu au respectat prevederile pct. 8.3 "Completarea Foilor de parcurs" din PO-02 ("Conducătorul auto completează pe foaia de parcurs Kilometri la bord la începutul zilei și la sfârșitul zilei) ceea ce a condus la înregistrarea unor diferențe foarte mari între kilometrii înregistrați la bordul autoturismelor față de totalul kilometrilor calculați pe baza FAZ-urilor, decontați pe cheltuieli;

- nu toate foile de parcurs pentru autovehiculele din dotarea instituției poartă semnătura conducătorului instituției prin care se dispune efectuarea deplasării, nu sunt completate cu toate informațiile necesare justificării consumului de carburanți, nu sunt atașate bonurile fiscale/nefiscale pentru alimentările cu carburant pe baza BVCF - urilor;

- foile de parcurs întocmite în perioada 01.01-31.12.2015 nu poartă nicio semnătură a persoanei care a verificat aceste documente în vederea înregistrării în evidența contabilă a consumurilor lunare de carburant.

În aceste condiții, foile de parcurs prezentate echipei de audit nu furnizează toate informațiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, neîndeplinind condiția de document justificativ.

Recurentul - reclamant a încălcat prevederile pct. 1.4.1. din Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005 și pct. 4.1.2. din Ordinul M.T.T. nr. 14/1982 pentru aprobarea normativului privind consumul de combustibil și ulei pentru automobile.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205, art. 494, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, republicată; pct. 162 lit. a), pct. 174, pct. 204, pct. 211 -226 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547/2014; pct. 4.1.2. din Ordinul M.T.T. nr. 14/1982 pentru aprobarea normativului privind consumul de combustibil și ulei pentru automobile; pct. 1.4.1. din Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005.

Prin rezoluția din 22 noiembrie 2018, instanța constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 14 ianuarie 2020.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanța, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit inițial prin rezoluția din 22 noiembrie 2018 și a stabilit un nou termen de judecată la data de 10 decembrie 2019.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Așa cum a reținut și instanța de fond în perioada 29 februarie - 12 aprilie 2016, auditorii publici externi din cadrul Departamentului IX al Curții de Conturi a României au desfășurat misiunea de "audit financiar asupra contului de execuție a bugetului de stat pentru anul 2015, la Consiliul National al Audiovizualului".

Urmare a auditului extern s-a întocmit Raportul de audit financiar, înregistrat la recurentul reclamant - entitate verificată - sub nr. x/12.04.2016.

Ulterior, prin Decizia nr. 10/19.04.2016, emisă de către directorul Direcției 1 a Departamentului IX din cadrul Curții de Conturi, au fost dispuse 4 măsuri, pentru înlăturarea neregulilor financiar - contabile și a abaterilor de la legalitate și regularitate constatate.

Prin adresa înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. x/12.05.2015 recurentul reclamant a solicitat "rediscutarea măsurii nr. 1.1 din Decizia nr. 10/19.04.2016".

La această adresă Curtea de Conturi, a răspuns prin adresa nr. x/06.06.2016, prin a comunicat recurentului reclamant. că "problema rediscutării unei măsuri din cadrul unei decizii nu se regăsește în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014" și că "conform pct. 211-226 din Regulamentul menționat mai sus împotriva deciziei emise se putea formula contestație, ca unică modalitate de atac".

În această ipoteză Înalta Curte reține ca fiind relevante în speță dispozițiile art. 162 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014 (A.) potrivit cărora:

"În procesul de semnare de către reprezentanții legali ai entității controlate, raportul de control întocmit de auditorii publici externi ai Curții de Conturi se poate afla în următoarele situații:

a) semnat fără obiecții - caz în care se începe procedura de valorificare a constatărilor consemnate în raportul de control după împlinirea termenului de depunere a obiecțiilor;

b) semnat cu obiecții - caz în care valorificarea constatărilor înscrise în raportul de control se face după primirea obiecțiilor.

Termenul de transmitere/depunere a obiecțiilor la structura Curții de Conturi care a efectuat controlul este de 15 zile calendaristice de la data înregistrării raportului de control la entitatea verificată sau de la data confirmării de primire a acestuia, când raportul de control a fost transmis prin poștă."

Potrivit dispoziției anterior citate este temeinică susținerea recurentului în sensul că acceptarea unui raport de audit fără obiecțiuni nu exclude dreptul entității verificate de a formula astfel de obiecțiuni, însă acest drept trebuie exercitat în termenul prevăzut de art. 162 alin. (2) din A., respectiv 15 zile calendaristice de la data înregistrării raportului de control la entitatea verificată.

Ca urmare, deoarece drepturile procesuale trebuie exercitate în termenele prevăzute de lege, în speță nu se poate reține o încălcare a dreptului la apărare al recurentului reclamant care nu a înțeles să își exercite dreptul de a formula obiecțiuni în termenul prescris de dispoziția regulamentară anterior prezentată.

Este adevărat că Decizia nr. 10/2016 a fost emisă la data de 19.04.2016, anterior împlinirii termenului de 15 zile de la comunicarea raportului de audit în care recurentul reclamant putea formula obiecțiuni, însă acest fapt nu înlătură constatarea că recurentul reclamant nu a înțeles să formuleze obiecțiuni la raportul de audit în termenul reglementat de art. 162 alin. (2) din A..

Pe de altă parte relativ la susținerea recurentului reclamant în sensul că instanța de fond nu a analizat legalitatea "încheierii" nr. IX/40613/N.M./06.06.2016 se reține că, așa cum s-a arătat anterior în prezentarea succintă a actelor emise de părți în procedura supusă controlului judecătoresc, aceasta nu reprezintă o încheiere emisă potrivit art. 219 și următoarele din A., ci o adresă de răspuns din care rezultă că intimata pârâtă nu a urmat în cauză procedura de soluționare a contestației prevăzută de art. 204 și următoarele din A., neconsiderând-se investită cu o contestație împotriva Deciziei nr. 10/19.04.2016 deoarece prin adresa înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. x/12.05.2015 recurentul reclamant a solicitat doar "rediscutarea măsurii nr. 1.1 din Decizia nr. 10/19.04.2016".

În acest condiții intimata pârâtă a apreciat că nu este suficientă o simplă adresă, care să cuprindă în abstract solicitarea de a se "rediscuta" măsurile dispuse prin Decizia nr. 10/19.04.2016 ci contestația trebuie să cuprindă motivele pentru care entitatea consideră că acestea nu sunt legale, neemițând o încheiere de soluționare a contestației.

Cu toate acestea, instanța de fond pentru a respecta dreptul la apărare al recurentului reclamant a cercetat pe fond legalitatea și temeinicia Deciziei nr. 10/19.04.2016 cu privire la măsura II.1 (iar nu 1.1 cum greșit e identificată de recurentul reclamant) corelativă constatărilor de la pct. 1 din decizie.

Măsura de la pct. II. 1 din Decizia nr. 10/2016, este următoarea:

"Conducerea C.N.A. va dispune măsurile ce se impun în vederea extinderii verificării asupra modului de aplicare a coeficientului de corecție A-1,1, în anul 2015, la toate autoturismele din dotare, stabilirea întinderii prejudiciului creat bugetului instituției și dispunerea măsurilor legale în vederea recuperării acestuia, precum și a accesoriilor legale, aferente, calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002. (Termen de realizare: 30.09.2016)".

La pct. 1 din Decizie, s-a reținut: "Angajarea și plata nelegală a sumei de 504,10 RON, reprezentând contravaloarea coeficientului A=1,1 în perioada 21.02.-15.03.2015 și 01-10.12.2015 fără bază legală."

Referitor la acest aspect și instanța de recurs, în concordanță cu cele reținute de instanța de fond are în vedere că Ordinul nr. 14/1982 pentru aprobarea normativului privind consumul de combustibil și ulei pentru automobile, despre care recurentul reclamant susține că nu este aplicabil în cauză, este cel care reglementează coeficientul de corecție A cu valoarea 1,1 aplicat de recurentul reclamant.

Or, din dispozițiile Ordinului nr. 14/1982 rezultă că acest coeficient de corecție se aplică pentru condiții climaterice nefavorabile, prin acestea înțelegându-se "existența unor temperaturi medii zilnice sub zero grade C sau prezența pe drumurile publice a zăpezii ori poleiului"" (pct. 4.1.2. din Ordinul nr. 14/1982).

Mai mult, tot potrivit pct. 4.1.2. din Ordinul nr. 14/1982 ce reglementează coeficientul de corecție aplicat de recurentul reclamant, acest coeficient se aplică "de regulă" în perioada 1 decembrie - 15 martie. Perioada de aplicare a acestui coeficient se poate devansa sau prelungi, în funcție de existenta condițiilor climaterice menționate mai sus. Așadar aplicarea sa este condiționată de condițiile meteo existente neputându-se aplica nediferențiat pe întreaga perioadă 1 decembrie - 15 martie.

De altfel, Ordinul nr. 14/1982 la pct. 4.1.2. prevede expres că: "În cazul când între 1 decembrie și 15 martie există unele perioade cu temperaturi de peste zero grade C, se sistează temporar aplicarea coeficientului A", ceea ce înseamnă că nu este la latitudinea unității care face aplicarea Ordinul nr. 14/1982 a face sistarea aplicării coeficientului de corecție ci sistarea aplicării coeficientului A este imperativă la temperaturi pozitive.

Este adevărat că tot potrivit pct. 4.1.2. din Ordinul nr. 14/1982 "Devansarea, prelungirea sau sistarea aplicării coeficientului de corecție A=1,1, precum și acordarea valorii de 1,2 în condițiile arătate mai sus, este de competenta unității deținătoare de parc auto.", însă, așa cum arată chiar această dispoziție normativă devansarea, prelungirea sau sistarea aplicării coeficientului nu este lăsată pe deplin la latitudinea unității deținătoare de parc auto ci trebuie făcută în condițiile arătate anterior în pct. 4.1.2. al Ordinului referitoare la condițiile climaterice.

Existența unei opinii contrare a unei alte instituții (Registrul Auto Român, prin adresa nr. x/23.05.2016), nu exonerează recurentul reclamant de aplicarea dispozițiilor pct. 4.1.2. din Ordinul nr. 14/1982 în mod coroborat.

Cu toate acestea recurentul reclamant în perioada 01.01-15.03.2015 și în luna decembrie 2015, a majorat cu coeficientul de corecție pentru condiții climaterice nefavorabile A=1,1 consumul de combustibil pentru întreg parcul auto (27 autoturisme), fără a se ține cont de excepțiile prevăzute de Ordinul nr. 14/1982.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul National al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 3418 din 7 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2019.