ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5901/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5901/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în fața primei instanțe
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.05.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice obligarea pârâtului la considerarea drept cheltuieli eligibile ocazionate de derularea Contractului de finanțare nr. x/11.05.2010 - Cod SMIS 6434, conform bugetului proiectului, respectiv linia de buget 2.1 - Asigurarea cu utilități a obiectivului, în ce privește "cheltuieli aferente racordării la rețelele de utilități" și plata către reclamantul Județul Dâmbovița, în calitate de beneficiar al Proiectului Cod SMIS 6434 "Lucrări de modernizare a infrastructurii la S.C. A. S.A.", a următoarelor sume solicitate cu titlul de cheltuieli eligibile Autorității de Management, pentru alimentarea cu energie electrică a S.C. A. S.A. prin Cererea de rambursare nr. x/13.07.2015, în cadrul Contractului de finanțare nr. x/11.05.2010, astfel:
- 161.290,32 RON și TVA în valoare de 38.709,68 RON, reprezentând contravaloare componentă B tarif racordare, aferentă facturii nr. x/06.06.2014;
- 511.705,83 RON și TVA în valoare de 122.809,40 RON - aferentă facturii nr. x/07.07.2014.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 2983 din 1 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată fiscal formulată de reclamantul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material).
În susținerea motivului de casare invocat, recurentul a invocat, în esență, faptul că în mod greșit prima instanță a considerat că nu fac parte din categoria cheltuielilor eligibile reglementate la art. 3 din Ordinul MDLPL/MFP nr. 267/1447/04.03.2008 ("Sunt considerate eligibile cheltuielile aferente asigurării cu utilitățile necesare funcționării obiectivului de investiție, precum alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicații, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparținând obiectivului de investiție, precum și cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități").
Astfel, a susținut recurentul că, în ceea ce privește cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități, legiuitorul nu mai face distincție după cum executarea acestora se realizează în sau în afara amplasamentului delimitat din punct de vedere juridic ca aparținând obiectivului de investiție. Aceasta deoarece legislația specială în domeniul energiei electrice cuprinde prevederi exprese referitoare la modalitatea de executare, amplasamentul, regimul juridic și cheltuielile aferente instalațiilor de racordare la rețelele de utilități (de exemplu: art. 9, art. 35, art. 36 alin. (4) și Anexa 4 "Reguli specifice pentru realizarea racordării zonelor industriale, comerciale sau de servicii comune la rețeaua electrică de distribuție" din Ordinul A.N.R.E. nr. 59/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public; art. 26 alin. (2) și alin. (4) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale; art. 14 "Dreptul de proprietate" din Contractul-cadru de racordare la rețelele electrice de interes public aprobat prin Ordinul ANRE nr. 11/2015).
A mai arătat recurentul că sunt eligibile cheltuielile în discuție și pentru că respectă prevederile art. 5 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x/2010, fiind în conformitate cu H.G. nr. 759/2007 și Ordinul comun al MDRAP nr. 267/2008 și MEF nr. 1447/2008 ("cheltuielile prevăzute la art. 1 sunt eligibile cu condiția ca acestea să fie cuprinse în Anexa V-Bugetul Proiectului a Contractului").
Or, cheltuielile prevăzute de art. 3 din Ordinul MDLPL/MFP nr. 267/1447/04.03.2008, inclusiv cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități, au fost cuprinse în Anexa V - Bugetul Proiectului din Contractul de finanțare nr. x/11.05.2010.
Recurentul a precizat, totodată, că prevederile art. 8 alin. (6) din Contractul finanțare nr. x/11.05.2010 nu pot constitui temei pentru considerarea cheltuielilor aferente racordării la rețelele de utilități ca fiind neeligibile, nesusținând interpretarea AMPOR și, respectiv, a instanței de fond în sensul că efectuarea cheltuielilor cu asigurarea utilităților (în speță, cheltuielile de racordare) "sunt eligibile numai dacă sunt proprietatea beneficiarului".
Astfel, autoritatea finanțatoare nu putea deroga, prin prevederile contractului de finanțare, de la legislația în domeniul energiei electrice, care reglementează suportarea, de către utilizatorul rețelei, a cheltuielilor de racordare la rețeaua de energie electrică, cât și dreptul de proprietate al operatorului de rețea asupra instalațiilor de racordare.
Prevederile art. 3 și art. 14 din Contractul de racordare nr. x din 22.05.2014, încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița și S.C. FDEE Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A., invocat de finanțator și reținut de instanța de fond ca fiind în contradicție cu prevederile art. 8 alin. (6) din contractul de finanțare, nu reprezintă doar o înțelegere a părților, forma și conținutul acestui contract fiind impuse de și respectând întocmai Contractul-cadru aprobat prin Ordinul ANRE nr. 11/2015, în concordanță cu prevederile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale și ale Ordinului ANRE nr. 59/2013.
II. Procedura în fața instanței de recurs
Intimatul pârât a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, întrucât cheltuielile efectuate pentru realizarea instalației de racordare cuprinse între punctul de delimitare și punctul de racordare nu sunt eligibile.
Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea introductivă.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Prin încheierea de ședință din 6 noiembrie 2019, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de intimat.
III. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Recurentul reclamant a supus, practic, controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x, emisă sub nr. x/11.11.2015 de Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, prin care au fost excluse de la rambursare cheltuieli considerate neeligibile: suma de 161290,32 RON și TVA de 38709,68 RON, reprezentând contravaloare componentă de racordare aferentă Facturii nr. x/23.05.2014; suma de 161290,32 Iei și TVA de 38709,68 RON, aferente Facturii nr. x/06.06.2014 și suma de 511705,83 RON și TVA de 122809,40 RON, aferente Facturii nr. x/07.07.2014, în ceea ce privește componenta B din Contractul de racordare nr. x/22.05.2014 ("costuri necesare realizării instalației de racordare, cuprinsă între punctul de racordare și punctul de delimitare").
Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinic și legal actul administrativ contestat.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.
Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.
În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurent motivului de casare menționat reprezintă o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.
Înalta Curte reține că este necontestată situația de fapt reținută în cauză de instanța de fond, în sensul că între intimatul pârât și recurentul reclamant Județul Dâmbovița s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x/11.05.2010 cod SMIS 6434 - Lucrări de modernizare a infrastructurii la S.C. A. S.A., în cadrul căruia, în vederea alimentării cu energie electrică a obiectivului de investiții A., au fost încheiate Contractul de execuție nr. x/03.12.2014 și Contractul de racordare nr. x/22.05.2014 între beneficiar, prin Consiliul Județean Dâmbovița, și S.C. FDEE Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A.
Recurentul Județul Dâmbovița, în executarea Contractului de racordare nr. x/22.05.2014, a achitat în calitate de utilizator, din bugetul propriu, contravaloarea tarifului de racordare, în trei tranșe, conform prevederilor respectivului contract și a depus cererea de rambursare nr. x
Intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programe Europene, reținând faptul că au fost achitate facturi cuprinzând cheltuieli (lucrări de instalații) efectuate pentru bunuri care nu sunt proprietatea beneficiarului, a constatat că acestea nu sunt eligibile, respingându-le la rambursare în baza art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, coroborat cu dispozițiile art. 5 și art. 8 alin. (6) din Contractul de finanțare nr. x/11.05.2010 și art. 3 din Ordinul MDLPL/MFP nr. 267/1447 din 04.03.2008.
Problema de drept esențială pe care instanța de judecată este chemată să o rezolve în cauză este, prin urmare, cea referitoare la eligibilitatea plăților efectuate, care reprezintă contravaloarea componentei B din Contractul de racordare nr. x din 22.05.2014.
Înalta Curte reține că, în opinia recurentei, respectivele cheltuieli au fost efectuate pentru alimentarea cu energie electrică a S.C. A. S.A., astfel că plata tarifului de racordare este o cheltuială eligibilă, aprobată prin bugetul proiectului la linia de buget 2.1 - Asigurarea cu utilități a obiectivului, încadrându-se în categoria "cheltuieli aferente racordării la rețelele de utilități", ca "tarif" perceput de FDEE Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A., iar nu ca o plată a unor lucrări.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Contractul de finanțare nr. x/11.05.2010, cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu prevederile nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordinului comun al Ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 26/04 martie 2008 și al Ministrului economiei și finanțelor nr. 1447/10 mai 2008 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție "Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanță regională și locală" în cadrul Axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local" din cadrul POR 2007-2013, cu modificările și completările ulterioare.
Or, art. 2 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, dispune că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general:
- să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006;
- să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.
Potrivit art. 14 "Dreptul de proprietate" din Contractul de racordare nr. x/22.05.2014, "conform prevederilor legale în vigoare, instalația de racordare care face obiectul prezentului contract intră în proprietatea Operatorului, iar instalația de utilizare realizată conform punctului 10 lit. b) este proprietatea Utilizatorului."
Tot astfel, la pct. 1.4 din avizul tehnic de racordare, "Lucrări proprii utilizatorului care rămân în proprietatea și exploatarea sa", la capitolul "alimentarea de bază", se precizează că: "a) vor aparține SDEE Târgoviște toate instalațiile executate în amonte de punctul de delimitare" și că "b) vor aparține S.C. A. S.A toate instalațiile în în aval de punctul de delimitare".
Noțiunile de aviz tehnic de racordare, de amonte/aval, instalație de racordare și instalație de utilizare sunt definite în Anexa 1 "Termeni și abrevieri folosite în Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public" din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59 din 02.08.2013.
Recurentul reclamant a încheiat în calitate de utilizator Contractul de racordare nr. x/22.05.2014, care la pct. 3 "Prețul contractului" detaliază componenta B a tarifului de racordare (costurile necesare realizării instalației de racordare, cuprinsă între punctul de racordare și punctul de delimitare, inclusiv grupul de măsurare a energiei …).
Cu toate acestea, el susține că toate cheltuielile pe care le-a efectuat sunt eligibile, deci inclusiv componenta B a tarifului de racordare, chiar dacă aceste cheltuieli au fost efectuate pentru bunuri care nu sunt proprietatea beneficiarului.
Și în ceea ce privește caracterul eligibil al cheltuielilor incluzând componenta B a tarifului de racordare, Înalta Curte reține că, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 26/1447/2008, "Sunt considerate eligibile cheltuielile aferente asigurării cu utilitățile necesare funcționării obiectivului de investiție, precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicații, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparținând obiectivului de investiție, precum și cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități".
Prin urmare, sunt eligibile cheltuielile aferente asigurării cu utilitățile necesare funcționării obiectivului de investiție, precum alimentare cu energie electrică ce se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparținând obiectivului de investiție, precum și cheltuielile aferente racordării la respectiva rețea de utilități (executată pe amplasamentul obiectivului).
Nu poate fi reținută ca întemeiată nici susținerea recurentului reclamant privind includerea în categoria "cheltuieli aferente racordării la rețelele de utilități" în Linia de buget 2.1 Asigurarea cu utilități, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă că ar viza toate cheltuielile aferente racordării la rețelele de utilități, neconstituind o derogare de la prevederile art. 8 alin. (6) din Contractul de finanțare nr. x/11.05.2010, fiind în litera și spiritul legii faptul că efectuarea cheltuielilor cu asigurarea cu utilități sunt eligibile numai în măsura în care privesc proprietatea beneficiarului.
Referitor la susținerea recurentului reclamant, Înalta Curte arată că nu s-a imputat recurentului reclamant nici nerespectarea legislației în domeniul energiei electrice, nici nelegalitatea prevederilor contractului de racordare.
Ceea ce a avut de tranșat instanța de fond este legalitatea măsurii de constatare a neeligibilității cheltuielilor de racordare la rețeaua de utilități, aferente părții din instalații ce rămâne în proprietatea furnizorului.
Or, așa cum corect a reținut instanța de fond, aceste cheltuieli nu pot fi considerate eligibile prin prisma prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 26/1447/2008, ele rămânând a fi suportate din bugetul utilizatorului, conform contractului de racordare și legislației specifice.
Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.
IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia
În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 2983 din 1 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2019.