Decizia nr. 4650/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 104/2017 a Curții de Apel Ploiești

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgoviște a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a solicitat anularea Actului administrativ individual nr. 17775 din 17 iunie 2016 prin care s-a respins contestația formulată împotriva actului denumit "Informare privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală" emis de Direcția Autorizare Programe din cadrul MDRAP, înregistrat sub nr. x din 21 aprilie 2016 și la UAT Târgoviște cu nr. x din 25 aprilie 2016, referitor la Contractul de finanțare nr. x din 22 august 2011, cod SMIS 7887, privind proiectul "Reabilitare & modernizare infrastructura utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor publice urbane în zona B a zonei de acțiune urbană din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița" și obligarea paratei la cheltuieli de judecata II Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 104 din 11 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice, ca neîntemeiată. III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgoviște, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, anularea, în tot, a actelor administrative individuale atacate.

În motivarea recursului, a arătat că sentința instanței de fond este nelegală, judecătorul fondului nu a făcut o corectă aplicare a legii sau a înțeles greșit prevederile legale aplicabile speței și a pronunțat o hotărâre care nu este motivată potrivit art. 425 C. proc. civ.

Astfel, în mod eronat instanța de fond consideră cheltuielile aferente facturilor nr. x din 25 august 2015, emise de către A. SA, ca fiind neeligibile, consemnând prevederile art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 ca temei de drept al excluderii de la rambursare a acestora.

De asemenea, instanța de fond nu motivează de ce înlătură apărările formulate de reclamantă, arată faptul că a solicitat la decontare contravaloarea unor lucrări de construcții și instalații și nu taxa aferentă obținerii racordului la branșamentul la rețeaua publică de energie electrica, componente care nu pot fi decontate, întrucât nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile, conform Ordinului nr. 1360/2011, iar faptul că acestea sunt cuprinse în bugetul proiectului nu reprezintă un argument care să determine eligibilitatea cheltuielilor analizate, având în vedere faptul că această racordare trebuie realizată conform clauzelor contractului de finanțare încheiat între părți.

Potrivit O.U.G. nr. 64/2009, se pot exclude integral sau parțial de la rambursare, cheltuielile care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare. Astfel, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația excluderii de la rambursare a cheltuielilor efectuate și declarate de către beneficiar, în situația în care constată asemenea abateri.

Așa cum a învederat și instanței de fond, actul administrativ contestat nu specifică explicit și fără echivoc, pe bază de documente justificative, modul în care cheltuielile efectuate și declarate de către UAT Municipiul Târgoviște nu respectă regulile de eligibilitate și condițiile de legalitate, realitate, regularitate, conformitate, stabilite de normele și reglementările comunitare și naționale sau specificațiile contractuale.

Instanța de fond arată în mod neîntemeiat faptul că neeligibilitatea cheltuielilor decurge din situația conform căreia acestea nu au fost încadrate corespunzător în bugetul proiectului, respectiv pe linia 3.2 "obținere de avize, acorduri și autorizații", or, aceste cheltuieli sunt aferente liniei 4.1 "Construcții și instalații", reprezentând totodată contravaloarea unor componente racordare (B și C) care rămân în proprietatea unui terț, respectiv A. SA, conform răspunsului beneficiarului nr. 6697 din 7 martie 2016.

De asemenea, sentința nu cuprinde motivele instanței cu privire la înlăturarea prevederilor legale invocate de către reclamantă, respectiv ale Ordinului ANRE nr. 59/2013, conform cărora racordarea este o acțiune desfășurată de un deținător de rețea electrică pentru realizarea unui racord sau branșament la un loc de producere sau de consum nou ori modificarea sau înlocuirea unui racord ori branșament la un loc de producere sau de consum existent.

Conform actului normativ anterior menționat, există două categorii de puncte, și anume punct de delimitare - loc în care instalațiile utilizatorului se delimitează ca proprietate de instalațiile operatorului de rețea, și punct de racordare (la rețeaua electrică) - punct fizic din rețeaua electrică la care se racordează un utilizator.

Prin urmare, cheltuielile aferente facturilor emise de către A. SA sunt cheltuieli eligibile, conform Contractului de finanțare coroborat cu prevederile Ordinului ANRE nr. 59/2013, precum și ale contractului de finanțare.

Astfel, în bugetul proiectului s-a prevăzut racordarea la rețeaua electrică de distribuție și încadrarea cheltuielilor în categoria cheltuieli eligibile, iar această racordare nu se putea realiza decât potrivit Ordinului menționat, emis în temeiul Legii nr. 123/2012. IV Întâmpinarea formulată de intimatul pârât

Intimatul pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că prima instanță a reținut în mod corect că actul este motivat, atât în fapt cât și în drept, iar elementele sesizate de parte nu atrag nulitatea actului administrativ, cu atât mai mult cu cât acesteia îi revenea sarcina probei înlăturării prezumției de legalitate de care beneficiază actul contestat, în condițiile în care recurenta-reclamantă este aceea care a comunicat prin răspunsul la clarificări că nu este proprietara componentelor racordare și a înaintat documentația aferentă odată cu cererea de rambursare.

În ceea ce privește apărarea întemeiată pe invocarea Ordinului ANRE nr. 59/2013, referitoare la definirea racordării (acțiune desfășurată de un deținător de rețea electrică pentru realizarea unui racord sau branșament la un loc de producere sau de consum nou ori modificarea sau înlocuirea unui acord ori branșament la un loc de producere sau de consum), a fost analizată și cenzurată de instanță, care a constatat neeligibilitatea cheltuielilor în considerarea faptului că s-a solicitat la decontare contravaloarea unor lucrări de construcții și instalații, și nu taxa aferentă obținerii racordului la branșamentul la rețeaua publică de energie electrică, componente ce nu pot fi decontate întrucât nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile prevăzute de Ordinul nr. 1360/1938/2011.

Chiar dacă ar fi fost corect încadrate cheltuielile pe linia de buget 4.1 "Construcții și instalații", acestea și-ar fi păstrat caracterul neeligibil, întrucât sunt componente racordare ce rămân în proprietatea A. SA, iar componentele ce pot fi finanțate trebuie să rămână în proprietatea exclusivă a beneficiarului.

Aspectul proprietății componentelor racordare rămâne neschimbat și în faza recursului, întrucât recurenta-reclamantă nu susține și nu dovedește că este proprietara acestora, iar faptul că bugetul proiectului a prevăzut racordarea la rețeaua electrică (ce nu se putea realiza decât potrivit Ordinului ANRE nr. 59/2013) nu este un argument în sprijinul său; prevederea racordării la rețeaua electrică în proiectul bugetului nu atrage implicit eligibilitatea oricăror cheltuieli, astfel încât operațiunile care nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile rămân în sarcina exclusivă a beneficiarului. V Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6) și 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinței, raportat și la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanța de fond a reținut situația de fapt, pe baza probelor administrate, dispozițiile legale incidente, a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a constatat legalitatea actelor administrativ fiscale și a înlăturat motivat susținerile reclamantei.

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu. Faptul că, în considerentele hotărârii, argumentele de fapt și de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de către recurentă, nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nu înseamnă că hotărârea nu a fost corespunzător motivată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat și interpretat în mod corect dispozițiile legale incidente.

Între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007 - 2013, și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgoviște, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x din 8 septembrie 2010, cod SMIS 7887, pentru proiectul "Reabilitare și modernizare infrastructură utilități publice urbane, reabilitarea și modernizarea spațiilor publice urbane în zona B a zonei de acțiune urbană din mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița".

La data de 21 aprilie 2016, prin Informarea nr. x/2016 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală, Direcția Autorizare Programe din cadrul MDRAP a comunicat reclamantei contravaloarea cheltuielilor "neîncadrate corespunzător în bugetul proiectului" și faptul că sunt neeligibile, întrucât sunt "componente racordare care rămân în proprietatea A. S.A., conform răspunsului la solicitarea de clarificări".

Cheltuielile apreciate neeligibile și excluse de la rambursare sunt în sumă totală de 3.389,57 RON și TVA de 813,48 RON, din care cheltuielile în sumă de 1.114,01 RON și TVA 267,36 RON aferente facturii nr. x din 25 august 2015, 1.114,01 RON și TVA 267,36 RON aferente facturii nr. x din 25 august 2015, 1.114,01 RON și TVA 267,36 RON aferente facturii nr. x din 25 august 2015 și 45,75 RON și TVA 11,41 RON aferente facturii nr. x din 25 august 2015, emise de A. SA.

Reclamanta a formulat contestație administrativă împotriva acestei informări, respinsă prin Decizia nr. 17775 din 17 iunie 2016 de către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional.

Împotriva acestor acte administrative a fost formulată cererea de chemare în judecată, respinsă prin sentința recurată.

Contrar susținerilor recurentei, actul administrativ contestat cuprinde motivele pentru care cheltuielile solicitate la rambursare nu respectă regulile de eligibilitate. Se arată în mod concret că sunt cheltuieli neîncadrate corespunzător în bugetul proiectului, în plus fiind neeligibile întrucât sunt componente racordare care rămân în proprietatea A.. De asemenea, se arată faptul că, potrivit art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, autoritatea de management este obligată să excludă de la rambursare acele cheltuieli efectuate și declarate de beneficiar, pentru care în procedeul de verificare a cheltuielilor se contată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar.

Reclamanta, în calitate de beneficiar, potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanțare, s-a obligat să implementeze proiectul în conformitate cu prevederile cuprinse în contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare.

Potrivit art. 5 alin. (1) din contract, "Cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, și cu Ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 1294/2008 și al ministrului economiei și finanțelor nr. 3296/2008 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție "Planuri integrate de dezvoltare urbană", în cadrul axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poliurbani de creștere", din cadrul programului Operațional Regional 2007 - 2013".

Conform art. 5 alin. (2) din contract, "Cheltuielile prevăzute la alin. (1) al prezentului articol, sunt eligibile cu condiția ca acestea să fie cuprinse în Anexa V Bugetul proiectului a prezentului Contract și să fie efectuate în conformitate cu termenii și condițiile prezentului Contract valabile la data depunerii Cererii de rambursare la OI".

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 prevăd că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management nu decide altfel prin contractul de finanțare; să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate; să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanțare încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006; să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor și al ministrului economiei și finanțelor nr. 1294/3296/2008 a fost abrogat prin Ordinul comun al ministrului dezvoltării regionale și al ministrului finanțelor publice nr. 1360/1938/2011 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de investiție "Planuri integrate de dezvoltare urbană" al axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere" din cadrul Programului operațional regional 2007 - 2013. Art. 4 alin. (3) din acest ordin prevede că "pentru obținerea de avize, acorduri și autorizații, cheltuielile considerate eligibile sunt cheltuielile efectuate pentru - b) obținerea avizelor și acordurilor pentru racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie, etc.". Sunt eligibile, așadar, cheltuielile cu avizele și acordurile pentru racorduri și branșamente, și nu cele privind lucrările.

Susținerile invocate de recurentă referitoare la prevederile Ordinului Președintelui ANRE nr. 59 din 2 august 2013, în ceea ce privește racordarea, nu conduc la eligibilitatea cheltuielilor în cauză.

În mod corect instanța de fond a reținut că recurenta reclamantă a solicitat la decontare contravaloarea unor lucrări de construcții și instalații (tarif racordare componentă, montare contor), și nu taxa aferentă obținerii racordului la branșamentul la rețeaua publică de energie electrică. Aceste componente nu se încadrează în categoria cheltuielilor eligibile, conform Ordinului nr. 1360/1938/2011, astfel că nu pot fi decontate. În bugetul proiectului s-a prevăzut racordarea la rețeaua electrică de distribuție, însă cheltuielile solicitate nu sunt cheltuieli eligibile, întrucât pot fi finanțate doar componente ce rămân în proprietatea exclusivă a beneficiarului.

Prin art. 9 lit. A) alin. (6) din contractul de finanțare s-a prevăzut că "beneficiarul se obligă să nu înstrăineze, să nu constituie gaj sau o altă garanție bancară sub nici o formă asupra oricăruia dintre obiectele/bunurile, fie ele mobile sau imobile, finanțate în cadrul prezentului Contract, pe întreaga durată de valabilitate a prezentului Contract astfel cum aceasta este identificată la art. 2 alin. (2) de mai sus, respectiv pe durată de viață a acestora, așa cum este prevăzută de legislația națională în vigoare, dacă aceasta este mai redusă decât durata de valabilitate a Contractului".

Aceste cheltuieli au fost încadrate de reclamantă pe o linie bugetară necorespunzătoare, respectiv linia "3.2 Obținere de avize, acorduri și autorizații", deși încadrarea bugetară corectă era pe linia "4.1 Construcții și instalații", reprezentând contravaloarea unor componente de racordare care rămân în proprietatea unui terț, respectiv A. SA, astfel că sunt neeligibile.

Dispozițiile art. 46 alin. (2) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul Președintelui ANRE nr. 59 din 2 august 2013, prevăd că instalațiile "(...) rămân în patrimoniul operatorului de rețea și sunt folosite ulterior pentru racordarea altor utilizatori, cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (7)."

În mod corect a arătat instanța de fond, în acest sens, că, și dacă s-ar aprecia ca fiind exagerată aprecierea neeligibilității cheltuielilor respective prin prisma faptului că au fost încadrate pe o linie bugetară necorespunzătoare, oricum acestea și-ar fi păstrat caracterul neeligibil, întrucât sunt componente racordare care rămân în proprietatea A. SA, fapt ce contravine prevederilor contractuale și dispozițiilor legale menționate.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, "autoritățile de management/organismele intermediare au obligația de a exclude de la rambursare acele cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari pentru care, în procesul de verificare a cheltuielilor se constată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar".

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că este legală sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, nefiind fondate motivele de recurs invocate. Instanța de fond a constatat legalitatea actelor administrative contestate, prin care s-au exclus de la rambursare cheltuielile neeligibile solicitate, cu aplicarea corectă a dispozițiile legale. VI Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta reclamantă, prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,