ÎCCJ, decizie (scj.ro #84823)

Utilizarea

succesivă sau concomitentă a procedurilor de combatere a

discriminării reglementate de art. 20 și art. 27 din O.G. nr.

137/2000. Excepție de la principiul „electa una via non datur recursus ad

alteram”.

O.G.

nr. 137/2000, art. 20, art. 27

Cuprins

pe materii: Drept procesual civil

Indice

alfabetic: Judecata

Excepția inadmisibilității acțiunii

Principiul electa una via non datur recursus ad alteram

CNCD

Discriminare

Prin

conținutul art. 20 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000, legiuitorul a

pus la dispoziția persoanelor ce se consideră discriminate atât o procedură

pe calea contenciosului administrativ cât și o procedură pe calea

dreptului comun.

Fiind

vorba de două proceduri distincte, exercitarea uneia dintre cele două

proceduri nu are efecte asupra admisibilității celeilalte, astfel

încât contestația formulată în condițiile art. 20 alin. (9) din

O.G. nr. 137/2000 împotriva hotărârii CNCD nu poate fi respinsă ca

inadmisibilă pentru motivul că reclamantul a formulat o acțiune în

fața instanței de drept comun în temeiul art. 27 din O.G. nr.

137/2000.

Decizia

nr. 5211 din 7 decembrie2012

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – Secția

contencios administrativ și fiscal reclamanta CV a formulat contestație

împotriva Hotărârii nr.135 din 6.04.2011 emisă de Colegiul Director

al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a

solicitat anularea hotărârii ca nelegală și netemeinică,

admiterea sesizării, constatarea situației de discriminare în raport

cu alte categorii de magistrați, obligarea pârâtelor Curții de Apel

Iași și Casa de Pensii Iași să înlăture starea de

discriminare și să fie repusă în situația anterioară.

Prin

Sentința nr.336/2011 din 10.11.2011 a Curții de Apel Iași –

Secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă

contestația ca inadmisibilă.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut, în privința

excepției autorității de lucru judecat, că cererea

reclamantei ce a format obiectul dosarului nr.440/99/2010 a Curții de Apel

Iași a fost soluționată prin Decizia civilă nr.557 din

22.06.2010 și a avut ca obiect solicitarea reclamantei CV privind

obligarea pârâților Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași

la stabilirea veniturilor realizate anterior încetării

activității prin includerea tuturor drepturilor recunoscute prin

hotărâri judecătorești.

Pentru

că prezenta cauză are ca obiect cererea de anulare a Hotărârii

nr.135 din 6.04.2011 emisă de C.N.C.D. s-a apreciat că cele două

pricini au obiect, cauză și părți diferite și

excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată.

Referitor la

admisibilitatea folosirii concomitente ori succesive a ambelor căi de

combatere a discriminării, stabilite în art.20 și art.27 din O.G.

nr.137/2000, instanța de fond a arătat că art.20 alin.1, 2

și 9 din O.G. nr.137/2000 reglementează posibilitatea sesizării

C.N.C.D. cu săvârșirea unor fapte discriminatorii, iar în art.27 se

prevede că persoana care se consideră discriminată poate

formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea

de despăgubiri și restabilirea situației anterioare

discriminării sau anularea situației create prin discriminare,

potrivit dreptului comun.

Din

interpretarea celor două texte de lege, instanța de fond a considerat

că legiuitorul a pus la dispoziția persoanei interesate două

proceduri distincte pentru combaterea formelor de discriminare, una care

implică instanța de contencios administrativ și cealaltă

care este dată în competența instanței de drept comun, însă

persoana care se consideră discriminată nu poate să

folosească succesiv ori concomitent ambele căi procedurale deoarece

ar fi contrar principiului

electa una via non datur recursus est ad alteram

.

În

consecință, s-a arătat că persoanele care consideră

că le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr.137/2000 au posibilitatea

de a opta între cele două mijloace procedurale prevăzute de art.20

și art.27 din O.G. nr.137/ 2000, însă dacă a utilizat una dintre

cele două căi nu o mai pot folosi pe cealaltă și, de aceea,

s-a considerat că nu este admisibilă pentru folosirea de către

reclamantă a procedurii reglementate de dispozițiile art.20 din O.G.

nr.137/2000 după ce a optat pentru procedura instituită în art.27 din

același act normativ.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta CV și a solicitat

admiterea recursului, casarea în tot a sentinței, admiterea

contestației și constatarea situației de discriminare invocate,

cu obligarea intimatelor la înlăturarea situației de discriminare

și repunerea în situația anterioară acesteia.

În

motivele de recurs s-a arătat că sentința este nelegală

și netemeinică pentru că a fost dacă cu aplicarea

greșită a legii, cu îngrădirea accesului la justiție

și cu încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Recurenta

a invocat că s-a adresat Curții de Apel Iași, ca

instanță de contencios administrativ, în baza art.20 alin.9 din O.G.

nr.137/2000 care prevede că hotărârea C.N.C.D. poate fi atacată

la instanța de contencios administrativ, exercitând o cale de atac

împotriva hotărârii, dar instanța nici măcar nu a făcut

referire la hotărârea C.N.C.D.

Instanța

de fond s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității

acțiunii, dar excepția nu a fost invocată de părți,

nici de instanță și nici nu a fost pusă în discuția părților,

fiind admisă, deși contestația sa este prevăzută de

lege și are ca temei dispozițiile art.20 alin.9 din O.G. nr.137/2000,

încălcându-i recurentei dreptul de acces la justiție și dreptul

la un proces echitabil.

S-a

invocat faptul că prin soluția instanței de fond s-a creat o

situație mai grea petentei în propria cale de atac pentru că O.G.

nr.137/2000 sancționează orice formă de discriminare, iar

recurenta susține că a fost discriminată în raport cu ceilalți

magistrați pensionari care au stabilit pensia pe baza hotărârilor

judecătorești prin care le-au fost acordate aceleași drepturi

salariale.

Cu

privire la motivarea sentinței pe procedura pusă la dispoziția

persoanei discriminate de a se adresa Consiliului sau instanței de drept

comun, s-a apreciat că motivarea este nelegală și invocarea

principiului

electa una via non datur recursus est ad alteram

este

abuzivă deoarece O.G. nr.137/2000 nu interzice exercitarea în

condiții de legalitate a ambelor proceduri.

Intimatele

Curtea de Apel Iași și Casa de Pensii Iași au formulat

întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția

instanței de recurs:

Instanța

de fond a fost învestită cu soluționarea unei contestații

împotriva Hotărârii nr.135 din 6.04.2011 emisă de Colegiul director al

C.N.C.D. prin care s-a considerat că aspectele semnalate de petente nu

intră sub incidența O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și

sancționarea faptelor de discriminare, republicată și clasarea

dosarului.

Instanța

de fond a respins contestația ca inadmisibilă pentru că s-a

considerat că reclamanta a formulat acțiune conform art.27 din O.G.

nr.137/2000 și art.20 alin.9 din același act normativ, însă

soluția pronunțată este dată cu aplicarea greșită

a legii.

Așa cum

și instanța de fond a reținut, cele două proceduri

instituite de O.G. nr.137/2000 sunt două proceduri distincte pentru

combaterea formelor de discriminare.

Astfel,

conform art.20 din O.G. nr.137/2000, persoana care se consideră

discriminată poate sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la

care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei, iar

Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre ce poate fi

atacată la instanța de contencios administrativ.

În art.27

alin.1 din același act normativ s-a prevăzut posibilitatea ca

persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața

instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri

și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea

situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Faptul

că reclamanta a formulat acțiune, potrivit art.27 din O.G.

nr.137/2000, pe care a adresat-o instanței de drept comun, nu duce la

considerarea ca inadmisibilă a contestației formulate potrivit art.20

alin.9 din O.G. nr.137/2000.

Fiind

două proceduri distincte, partea care se consideră discriminată

poate utiliza cele două proceduri, proceduri care sunt distincte, iar

competența de soluționare aparține fie instanței de

contencios administrativ, fie instanței de drept comun.

În

condițiile în care chiar art.20 alin.9 din O.G. nr.137/2000 prevede

că hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării prin care se soluționează sesizările

persoanelor care se consideră discriminate pot fi atacate la instanța

de contencios administrativ, nu poate fi respinsă ca inadmisibilă o

contestație formulată împotriva unei asemenea hotărâri.

De aceea,

pentru că instanța de fond a soluționat cauza pe baza unei

excepții, în baza art.312 alin.5 Cod procedura civilă raportat la

art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004 va fi admis recursul, va fi casată

sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Criticile

din motivele de recurs ce vizează faptul că instanța de fond a

soluționat cauza pe baza unei excepții ce nu a fost pusă în

discuția părților se constată că sunt nefondate

deoarece în Încheierea din 27.10.2011 a Curții de Apel Iași –

Secția contencios administrativ și fiscal au fost consemnate

susținerile părților cu privire la această excepție.

Criticile

din recurs referitoare la fondul contestației împotriva hotărârii

atacate nu au fost analizate, pentru că soluția instanței de

fond nu a vizat aceste aspecte, urmând a fi avute în vedere la rejudecare.