ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5764/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 7 februarie 2019, a respins, ca inadmisibilă, cererea persoanelor cercetate A. și B. cu privire la sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) și art. 31 din Legea 115/1996 raportat la prevederile art. 20 și art. 21 din Constituția României, precum și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru sesizarea Curții Constituționale.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat împrejurările de fapt expuse în fața primei instanțe, arătând că dispozițiile contestate (art. 31 și art. 17 din Legea nr. 115/1996) reglementează procedura și mijloacele de probă admisibile în prezenta cauză.

Totodată, a susținut că prevederile atacate pentru neconformitate cu Legea fundamentală au legătură cu soluționarea cauzei, afectând principiile procedurii, apărările ce pot fi formulate, termenele, atribuțiile instanței, drepturile si obligațiile părților, regimul nulităților, incompatibilitățile, mijloacele de probă ce pot fi administrate și valoarea lor.

De asemenea, respectivele prevederi sunt în vigoare și nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Recurenții au arătat, în esență, că încheierea atacată conține motive contradictorii, în sensul că deși se precizează că solicitarea de audiere a unui martor nu a fost respinsă din cauza restricției în probațiune prevăzute de art. 309 alin. (2) din C. proc. civ., fiind invocată excepția prevăzută de alin. (4) al acestui text de lege (imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris), prima instanță a reținut că a pus în vedere părților, raportat la aceste din urmă prevederi, faptul că va avea în vedere probele administrate în fața Comisiei de cercetare.

Potrivit recurenților, excepția de neconstituționalitate a prevederilor atacate are în vedere faptul că validarea automată în faza judecății a probelor administrate de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Iași, precum și organizarea procesului după tipicul unei cauze civile (probe, termene, decăderi, nulități, cai de atac) nu respectă dreptul la un proces echitabil raportat la natura reală a cauzei.

În cauză, contradicția este evidentă, judecătorul fondului a afirmat că va aplica dispozițiile C. proc. civ., însă a susținut, în același timp, că analizarea constituționalității preluării tale quale a probelor administrate de Comisia de cercetare, precum și aplicarea în litera sa a C. proc. civ. "nu are nici o legătură cu cauza".

Recurenții au mai arătat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu privire la desfășurarea întregului proces, nu raportat numai la un interes de moment, la o etapă a dosarului sau un element punctual, iar efectele excepției sunt mult mai largi decât cele referitoare la încuviințarea unui martor în procedură, aspect ignorat de prima instanță.

Or, potrivit practicii în materie, legea prevede condiția ca dispozițiile legale contestate să aibă legătură cu soluționarea cauzei dar nu într-un sens atât de restrictiv încât să se restrângă sfera de aplicare numai la prevederile legale pe care instanța inferioară și-a întemeiat soluția.

În fine, recurenții au arătat că excepția de neconstituționalitate a fost găsită ca inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 33 din C. proc. civ., text de lege neaplicabil în concret datorită existenței unei reglementări speciale reprezentate de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, reglementare ce este independentă de legea procesuală aplicabilă speței.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă Agenția Națională de Integritate a învestit Curtea de Apel Iași cu o cerere vizând controlul averilor, în temeiul Legii nr. 115/1996.

În cadrul acestui proces, intimații-pârâți au formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) și art. 31 din Legea 115/1996 raportat la prevederile art. 20 și art. 21 din Constituția României, precum și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor sus-menționate, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea condiției privind legătura cu soluționarea cauzei.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Dispozițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 prevăd:

(1) " Judecarea cauzei se face pornind de la probele administrate în fața comisiei de cercetare. La prima zi de înfățișare, părțile pot solicita probe noi și curtea de apel va putea dispune încuviințarea acestora, acordând un nou termen".

Conform prevederilor art. 31 din Legea nr. 115/1996, " Dispozițiile prezentei legi se întregesc cu prevederile C. proc. civ. și cu cele privind executarea creanțelor bugetare".

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții în mod cumulativ: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Obiectul cauzei deduse judecății se referă la sesizarea privind controlul averilor exercitată în temeiul Legii nr. 115/1996.

Se observă că prevederile legale atacate cu excepția de neconstituționalitate au natura juridică a unor norme de procedură.

Art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 stabilește momentul până la care pot fi propuse mijloacele de probă noi în fața curții de apel și faptul că judecata cererii de confiscare a bunurilor sau unei cote părți din avere sau echivalentul bănesc al acesteia pornește de la probele administrate de către Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de apel.

Art. 31 din Legea nr. 115/1996 reprezintă o normă de trimitere la dispozițiile C. proc. civ. și a celor referitoare la executarea creanțelor bugetare, reglementate de Codul de procedură fiscală, cu care dispozițiile/normele de procedură din Legea nr. 115/1996 se completează.

Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, dispozițiile legale vizate de excepție nu au legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, se reține că încuviințarea sau respingerea unor probe sunt la latitudinea judecătorului care apreciază pertinența și utilitatea acestora în soluționarea cauzei deduse judecății raportat la teza probatorie, în cauză prima instanță apreciind că nu se impune reaudierea unor persoane audiate de către Comisia de cercetare a averilor.

Instanța de control judiciar constată că încheierea atacată respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu conține motive contradictorii, judecătorul fondului arătând în mod clar argumentele care au condus la măsura dispusă.

De altfel, prin criticile formulate, recurenții încearcă să acrediteze ideea că, prin respingerea probelor solicitate prin încheierea de ședință din 28.12.2018, au fost încălcate prevederile art. 20 și art. 21 din Constituția României și dreptul la un proces echitabil, cu componentele sale, prevăzut de art. 6 din Convenția Europaenă a Drepturilor Omului, iar excepția de neconstituționalitate reprezintă un remediu.

Or, criticile de neconstituționalitate nu au o bază factuală reală în raport cu măsurile procedurale dispuse în cauză, așa încât să fie justificat un interes procesual legitim și actual în invocarea excepției de neconstituționalitate, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcție de circumstanțele cauzei și posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Așadar, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Neîndeplinirea aceleiași cerințe s-a reținut în mod corect de prima instanță și în ceea ce privește art. 31 din Legea nr. 115/1996.

Or, nu se poate susține că simpla normă de trimitere prevăzută de acest text de lege este suficientă în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate, aplicarea regulilor procedurale fiind generată de competența materială și funcțională stabilită de legiuitor în favoarea curților de apel prin secțiile de contencios administrativ și fiscal (art. 16 alin. (1) și art. 20 din Legea 115/1996 care nu formează obiectul criticilor).

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, în speță nefiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâții A. și B. împotriva încheierii din 7 februarie 2019 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.