ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5623/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5623/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 3 septembrie 2019 (conform datei aflată pe plicul de corespondență), Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca a solicitat revizuirea deciziei nr. 3536 din 25.10.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2015.
Revizuentul a invocat motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuentul arată că înțelege să se folosească de un nou înscris, descoperit după soluționarea definitivă a litigiului, respectiv la data de 05.08.2019, pe care nu l-a putut înfățișa dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentului, respectiv Ordonanța nr. 128/P/2016 din 12.07.2017 de clasare a cauzei având ca obiect savârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 18
4
din Legea nr. 78/2000.
S-a arătat că prin ordonanța de clasare s-a dispus în sensul că nu se poate reține vinovăția persoanelor cercetate cu privire la emiterea facturii nr. x/16.09.2013 în două variante diferite, precum și în sensul că emiterea facturii respective în două variante nu a produs vreun prejudiciu.
Apărările formulate
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de revizuire, intimatul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale-Organismul Intermediar pentru promovarea Societății Informaționale a solicitat respingerea cererii de revizuire. A invocat excepția de netimbrare a cererii de revizuire, excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire și excepția de tardivitate a cererii.
Decizia atacată cu revizuire
Prin decizia nr. 3536 din 25 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2015, a fost respins recursul declarat de reclamantul Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca împotriva sentinței nr. 3386 din 16 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând excepția de inadmisibilitate cu privire la motivul de revizuire întemeiat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția invocată este întemeiată și va respinge ca inadmisibilă cererea revizuentului.
Argumentele de fapt și de drept relevante.
1.1. Analiza excepției de inadmisibilitate cu privire la motivul de revizuire întemeiat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., republicat, prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
Dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, referitoare la procedura de judecată în cazul cererii de revizuire prevăd în mod expres faptul că:
"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;".
Din conținutul acestui text de lege, reies condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, rezultând că acest înscris trebuia să fi existat la data judecății, dar să nu fi fost cunoscut de instanța care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 509 pct. 5 C. proc. civ. înscrisul descoperit și invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.
Constată Înalta Curte că înscrisul invocat, nu se încadrează în dispozițiile enunțate anterior, atâta timp cât partea nu se afla în imposibilitatea prezentării acestui înscris, întrucât se puteau face demersuri cu privire la stadiul cercetării penale.
In consecință, constată Înalta Curte că ceea ce se propune de către revizuent nu este o altă situație de fapt, relevată de probe noi, ci reluarea argumentelor formulate în susținerea acțiunii, în condițiile suplimentării probatoriului.
În jurisprudența constantă a Curții europene s-a conturat ideea că admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuție o decizie definitivă printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securității raporturilor juridice.
Văzând dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, susținerile și criticile revizuentului nu se încadrează în condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., motiv pentru care cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.
Temeiul legal al soluției adoptate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca împotriva deciziei civile nr. 3536 din 25 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2019.