ÎCCJ, decizie (scj.ro #85285)

Polițist. Ordin de destituire din funcție. Neîntrunirea condițiilor pentru calificarea Ordinului ca act de comandament cu caracter militar. Nelegalitatea ordinului. Acte exceptate de la controlul instanței de contencios administrativ Index alfabetic : Polițist Destituire din funcție Act de comandament cu caracter militar … de neprimire Acte exceptate de la contenciosul administrativ Acte exceptate de la contenciosul administrativ Legea nr. 29/1990 , art. 2 lit. b Conform prevederilor art. 2 lit. b din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, nu pot fi atacate în justiție actele de comandament cu caracter militar. În sensul acestor dispoziții legale, prin acte de comandament cu caracter militar se înțeleg actele emise de autoritățile militare competente, în scopul asigurării ordinii și disciplinei cadrelor militare în cadrul unităților militare, adică cele care privesc serviciul și îndatoririle militare și care cuprind ideea de ordine, de comandă.

Astfel de acte privesc problemele strict militare, referitoare la activitățile din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine la subordonați cu privire la conducerea trupei sau la îndeplinirea serviciului militar. În concluzie, ordinul de destituire din funcție nu poate intra în această categorie de acte. I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 9034 din 16 decembrie 2004 Notă: Legea nr.29/1990 a fost abrogată de Legea nr. 554/2004 (M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004). Prin acțiunea înregistrată la 14 februarie 2004, reclamantul P.N.

a chemat în judecată Ministerul de Interne (în prezent Ministerul Administrației și Internelor) și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Caraș – Severin (I.J.P.F.), solicitând anularea ordinului nr. S – 231645 din 1 iunie 2001 prin care a fost destituit din funcția de prim adjunct al sefului Inspectoratului județean al Poliției de Frontieră Caraș – Severin, acordarea drepturilor salariale de care a fost lipsit, anularea deciziei de pensionare nr. 128767 din 3 decembrie 2001 și emiterea unei noi decizii de pensionare la care baza de calcul să fie salariul din ultimele 6 luni în funcția din care a fost destituit. În motivarea acțiunii arată, în esență, că în anul 1978 a fost repartizat la Brigada de Grăniceri Drobeta Turnu Severin, Divizionul de nave, fiind promovat apoi pe funcții de comandă, iar de la 1 iulie 2000 în funcția de prim – adjunct al șefului I.J.P.F.

Cara –Severin. Mai arată că a obținut rezultate deosebite, împreună cu colectivul din subordine, în acțiunile de prevenire și combatere a fenomenului infracțional la regimul de frontieră și că în urma reținerii unei izoterme cu țigări de contrabandă, la 22 august 2000, infracțiune în care erau implicate și cadre militare de poliție, s-a hotărât mutarea sa în funcția de inspector șef la Inspectoratul Gărzii de Coastă Brăila, măsură asupra căreia s-a revenit în urma opunerii prefectului județului Caraș–Severin. Susține că la 11 iunie 2001, la întoarcerea dintr-o permisie, a aflat că a fost destituit din funcție și pus la dispoziție, perioadă în care a îndeplinit sarcini umilitoare, iar apoi a fost numit maior la Sectorul Berzeasca, toate acestea ducând la îmbolnăvirea sa și internarea în spital.

Menționează că a adresat diverse rapoarte și memorii către ministrul de interne, președintele republicii, primul ministru și parlament, la care i s-a răspuns la 31 ianuarie 2002 de către Ministerul de Interne și că în urma înrăutățirii stării sănătății s-a dispus pensionarea sa. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 257 din 20 august 2002 a disjuns cauza, respingând ca inadmisibilă cererea privind anularea ordinului contestat și declinându-și competența de soluționare a cererii referitoare la anularea deciziei de pensionare în favoarea Tribunalului București. Instanța reține că nu este competentă să soluționeze cererea de anulare a deciziei de pensionare și de obligare la emiterea unei noi decizii, conform prevederilor art. 156 din Legea nr. 19/2000 competența revenind Tribunalului București.

Mai reține că potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 29/1990 sunt exceptate de la controlul judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ actele de comandament militar, ordinul contestat intrând în această categorie deoarece reclamantului i s-a luat comanda prin eliberarea din funcția deținută. Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că fără temei s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privitor la anularea ordinului, deoarece acest ordin este un simplu act de administrație militară, supus cenzurii instanțelor judecătorești, ceea ce impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre a se pronunța pe fond. Referitor la disjungerea cererii de anulare a deciziei de pensionare și de emitere a unei noi decizii de pensionare, consideră că tot Curtea de Apel Timișoara era competentă să judece această cerere, fiind un capăt de cerere conex cererii principale.

Recursul va fi admis numai în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare. În ce privește motivul de recurs referitor la greșita disjungere a cererii de anulare a deciziei de pensionare și de emitere a unei noi decizii de pensionare, se reține că este un capăt de cerere de sine stătător și că instanța de fond a procedat legal prin declinarea competenței pentru acesta în favoarea Tribunalului București. Într-adevăr, conform prevederilor art. 155 din Legea nr. 19/2000 tribunalele soluționează, în primă instanță, printre altele, litigiile privind deciziile de pensionare și modul de stabilire și plată a pensiilor. Ca atare, acest motiv de recurs apare ca fiind neîntemeiat. Dar, este întemeiat celălat motiv de recurs.

Conform prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, nu pot fi atacate în justiție actele de comandament cu caracter militar. În sensul acestor dispoziții legale, prin acte de comandament cu caracter militar se înțeleg actele emise de autoritățile militare competente, în scopul asigurării ordinii și disciplinei cadrelor militare în cadrul unităților militare, adică cele care privesc serviciul și îndatoririle militare și care cuprind ideea de ordine, de comandă. Astfel de acte privesc problemele strict militare, referitoare la activitățile din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine la subordonați cu privire la conducerea trupei sau la îndeplinirea serviciului militar.

În concluzie, ordinul de destituire din funcție nu poate intra în această categorie de acte. Recursul a fost admis, iar sentința casată, numai în ce privește cererea de anulare a ordinului contestat, cerere pentru care cauza s-a trimis spre rejudecare la aceeași instanță.