ÎCCJ, decizie (scj.ro #86716)

Acțiune

pentru anularea convenției de predare primire a unui imobil. Instanța

competentă să judece acțiunea.

Cuprins pe materii.

Drept

procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Competența după materie.

Index alfabetic.

Drept procesual civil.

-

convenție

de predare primire

-

competență

materială.

C.pr.civ

. art. 1; art. 5

Prin dispozițiile

Legii nr. 10/2001 nu s-a prevăzut o competență materială sau teritorială

specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru acțiunile prin care se

solicită anularea convenției de predare - preluare sau, după caz, pentru

contestațiile îndreptate împotriva procesului de constatare unilaterală a

preluării imobilului, acte întocmite în baza dispozițiilor art. 25 alin. (5) .

Așa fiind, având în vedere faptul că reclamanții au dedus judecății o acțiune

în anulabilitate, de drept comun, a convenției de predare-preluare a imobilului

restituit acestora, în raport de prevederile art. 1 pct. 1 și art. 5 Cod

procedură civilă, competența de a judeca în primă instanță cauza revine

judecătoriei

.

Î.C.C.J, Secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.  7325 din 8 iulie 2009.

Prin sentința civilă nr. 364 din 6 septembrie 2005, rămasă definitivă și

irevocabilă, Tribunalul Olt a admis contestația formulată de reclamanții D.L.,

C.M.D. și D.G.E., a anulat dispoziția nr. 7043 din 20 iulie 2004 emisă de

pârâta Primăria municipiului Slatina și a obligat-o să restituie în natură

reclamanților suprafața de 1033,87 mp teren, situată în municipiul Slatina.

În executarea

hotărârii judecătorești menționate, Primarul municipiului Slatina a emis

dispoziția de restituire nr. 3811 din 30 august 2007  și, la data de 25

aprilie 2008, părțile au încheiat procesul verbal de predare – primire a

imobilului mai sus arătat.

Prin cererea

înregistrată la data de 26 iunie 2008, reclamanții D.G.E., D.L., C.M.D. au

solicitat anularea parțială a procesului verbal de predare - primire, anume

anularea mențiunii referitoare la destinația acestui teren ca fiind aceea de

„spațiu verde”

,

fără a indica temeiul de drept al cererii dedusă

judecății

.

În motivarea

cererii reclamanții au susținut că au efectuat formalitățile de publicitate

imobiliară cu privire la dispoziția de restituire, dispoziție care, conform art.

25 alin. (4)  din Legea nr. 10/2001, constituie titlu executoriu pentru

punerea în posesie și că, în mod nelegal, în procesul verbal de predare -

primire s-a înserat mențiunea contestată, care nu este înscrisă în titlul

executoriu, mențiune care este de natură să le îngrădească exercițiul dreptului

de proprietate.

Prin sentința

civilă nr. 229 din 9 septembrie 2008, Tribunalul Olt a admis cererea și a

dispus anularea mențiunii „destinație spațiu verde” din procesul - verbal

încheiat la data de 25 aprilie 2008. Prin aceiași sentință instanța a respins

excepția inadmisibilității cererii.

În motivarea

hotărârii instanța a reținut că, potrivit ar. 21 alin. (1) și alin. (2) din

Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției și exercițiul

acestui drept nu poate fi îngrădit, motiv pentru care nu poate fi primită

excepția inadmisibilității cererii dedusă judecății.

Pe fondul pricinii,

instanța a reținut că atâta timp cât în titlul de proprietate și în registrul

de carte funciară nu s-a făcut o mențiune referitoare la destinația terenului,

se impune admiterea cererii și înlăturarea mențiunii făcută în acest sens în

procesul verbal de punere în  posesie.

Prin decizia civilă

nr. 389 din 4 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de

pârâtă, a desființat sentința și a trimis cauza spre competență soluționare

Judecătoriei Slatina.

În motivarea

deciziei, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor  art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, sunt date în competența de primă instanță a tribunalelor

numai contestațiile formulate de persoanele îndreptățite împotriva deciziei

sau, după caz, a dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură.

Cum însă

reclamanților li s-a emis o dispoziție de restituire în natură, care s-a

consolidat ca și titlu de proprietate, și cum dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu

prevăd o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la

eventualele contestații formulate împotriva actelor de punere în posesie a

acestor titluri de proprietate, instanța de apel a reținut că acestea sunt date

în competența de primă instanță a judecătoriilor.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, invocând incidența motivului prevăzut

de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În argumentarea

criticii de

nelegalitate

, reclamanții susțin că

procesul verbal de punere în posesie, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, este o anexă a actului de restituire, fiind supus

regulilor de competență prevăzute de legea specială, motiv pentru care

apreciază că eventualele contestații formulate împotriva acestuia se impun a fi

soluționate de instanța civilă, potrivit Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, invocate de reclamanți, „Proprietarii cărora, prin procedurile

administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură

imobilele solicitate vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol

de predare-preluare

,

în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la

data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după

care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezența executorului

judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării

imobilului.”

Din conținutul normei de drept menționate rezultă că protocolul

(procesul

verbal) de predare – primire

este o convenție bilaterală, intervenită

între entitatea deținătoare a imobilului și proprietarul căruia i-a fost

restituit, având ca obiect predarea – primirea acestuia, convenție care se

poate încheia benevol, prin acordul de voință al celor două părți.

În cazul în care părțile nu încheie benevol convenția menționată,

predarea – primirea imobilului se poate face și silit, prin îndeplinirea

formalității de executare silită prevăzută de dispoziția legală mai sus arătată,

anume prin încheierea de către executorul judecătoresc a unui

proces-verbal

de constatare unilaterală a preluării imobilului.

Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu s-a prevăzut o competență

materială sau teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru

acțiunile prin care se solicită anularea convenției de predare - preluare sau,

după caz, pentru contestațiile îndreptate împotriva procesului de constatare

unilaterală a preluării imobilului, acte întocmite în baza dispozițiilor art. 25

alin. 5 mai sus arătate.

Așa fiind, în mod just instanța de apel, constatând că reclamanții au

dedus judecății o acțiune în anulabilitate, de drept comun, a convenției de

predare - preluare a imobilului restituit reclamanților, în raport de

prevederile art. 1 pct. 1 și art. 5 Cod de procedură civilă, a statuat că

revine Judecătoriei Slatina competența de a o judeca în primă instanță.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut și că, în materie de

competență materială, prin dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă,

se consacră principiul plenitudinii de jurisdicție al judecătoriilor.

Prin urmare, toate celelalte instanțe au o jurisdicție de excepție, în

sensul că ele pot soluționa cauze în primă instanță numai în baza unor

dispoziții normative care le atribuie în mod expres o atare competență, nefiind

permis ca o astfel de competență să fie stabilită, prin analogie, pe cale de

interpretare a altor dispoziții legale.

Referitor la acțiunea dedusă judecății se constată că o atare dispoziție

nu există și că, de altminteri, reclamanții nu au indicat o anume dispoziție

legală în acest sens prin recurs.

Soluția se impune și în raport de prevederile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, prin care se reglementează o competență materială specială,

de primă instanță, a tribunalelor, derogatorie de la dreptul comun.

Potrivit dispozițiilor legale menționate, sunt în competența materială

de primă instanță a tribunalelor contestațiile formulate de persoanele

îndreptățite împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziției de respingere a

notificării sau a cererii de restituire în natură, categorie în care nu se

încadrează protocolul de predare primire a imobilelor pentru care s-au emis

decizii sau dispoziții de restituire în natură.

Pentru considerentele arătate care, în parte, le completează pe cele reținute

de instanța de apel, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus

judecății se dovedește a fi nefondat.