ÎCCJ, decizie (scj.ro #86716)

Acțiune pentru anularea convenției de predare primire a unui imobil. Instanța competentă să judece acțiunea. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Competența după materie. Index alfabetic. Drept procesual civil. - convenție de predare primire - competență materială.

C.pr.civ . art. 1; art. 5 Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu s-a prevăzut o competență materială sau teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru acțiunile prin care se solicită anularea convenției de predare - preluare sau, după caz, pentru contestațiile îndreptate împotriva procesului de constatare unilaterală a preluării imobilului, acte întocmite în baza dispozițiilor art. 25 alin. (5) . Așa fiind, având în vedere faptul că reclamanții au dedus judecății o acțiune în anulabilitate, de drept comun, a convenției de predare-preluare a imobilului restituit acestora, în raport de prevederile art. 1 pct. 1 și art. 5 Cod procedură civilă, competența de a judeca în primă instanță cauza revine judecătoriei . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7325 din 8 iulie 2009. Prin sentința civilă nr. 364 din 6 septembrie 2005, rămasă definitivă și irevocabilă, Tribunalul Olt a admis contestația formulată de reclamanții D.L., C.M.D.

și D.G.E., a anulat dispoziția nr. 7043 din 20 iulie 2004 emisă de pârâta Primăria municipiului Slatina și a obligat-o să restituie în natură reclamanților suprafața de 1033,87 mp teren, situată în municipiul Slatina. În executarea hotărârii judecătorești menționate, Primarul municipiului Slatina a emis dispoziția de restituire nr. 3811 din 30 august 2007 și, la data de 25 aprilie 2008, părțile au încheiat procesul verbal de predare – primire a imobilului mai sus arătat. Prin cererea înregistrată la data de 26 iunie 2008, reclamanții D.G.E., D.L., C.M.D.

au solicitat anularea parțială a procesului verbal de predare - primire, anume anularea mențiunii referitoare la destinația acestui teren ca fiind aceea de „spațiu verde” , fără a indica temeiul de drept al cererii dedusă judecății . În motivarea cererii reclamanții au susținut că au efectuat formalitățile de publicitate imobiliară cu privire la dispoziția de restituire, dispoziție care, conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie și că, în mod nelegal, în procesul verbal de predare - primire s-a înserat mențiunea contestată, care nu este înscrisă în titlul executoriu, mențiune care este de natură să le îngrădească exercițiul dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 229 din 9 septembrie 2008, Tribunalul Olt a admis cererea și a dispus anularea mențiunii „destinație spațiu verde” din procesul - verbal încheiat la data de 25 aprilie 2008. Prin aceiași sentință instanța a respins excepția inadmisibilității cererii. În motivarea hotărârii instanța a reținut că, potrivit ar. 21 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției și exercițiul acestui drept nu poate fi îngrădit, motiv pentru care nu poate fi primită excepția inadmisibilității cererii dedusă judecății. Pe fondul pricinii, instanța a reținut că atâta timp cât în titlul de proprietate și în registrul de carte funciară nu s-a făcut o mențiune referitoare la destinația terenului, se impune admiterea cererii și înlăturarea mențiunii făcută în acest sens în procesul verbal de punere în posesie.

Prin decizia civilă nr. 389 din 4 decembrie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de pârâtă, a desființat sentința și a trimis cauza spre competență soluționare Judecătoriei Slatina. În motivarea deciziei, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, sunt date în competența de primă instanță a tribunalelor numai contestațiile formulate de persoanele îndreptățite împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură. Cum însă reclamanților li s-a emis o dispoziție de restituire în natură, care s-a consolidat ca și titlu de proprietate, și cum dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu prevăd o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, referitoare la eventualele contestații formulate împotriva actelor de punere în posesie a acestor titluri de proprietate, instanța de apel a reținut că acestea sunt date în competența de primă instanță a judecătoriilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. În argumentarea criticii de nelegalitate , reclamanții susțin că procesul verbal de punere în posesie, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este o anexă a actului de restituire, fiind supus regulilor de competență prevăzute de legea specială, motiv pentru care apreciază că eventualele contestații formulate împotriva acestuia se impun a fi soluționate de instanța civilă, potrivit Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanți, „Proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare , în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezența executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului.” Din conținutul normei de drept menționate rezultă că protocolul (procesul verbal) de predare – primire este o convenție bilaterală, intervenită între entitatea deținătoare a imobilului și proprietarul căruia i-a fost restituit, având ca obiect predarea – primirea acestuia, convenție care se poate încheia benevol, prin acordul de voință al celor două părți.

În cazul în care părțile nu încheie benevol convenția menționată, predarea – primirea imobilului se poate face și silit, prin îndeplinirea formalității de executare silită prevăzută de dispoziția legală mai sus arătată, anume prin încheierea de către executorul judecătoresc a unui proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului. Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu s-a prevăzut o competență materială sau teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun, pentru acțiunile prin care se solicită anularea convenției de predare - preluare sau, după caz, pentru contestațiile îndreptate împotriva procesului de constatare unilaterală a preluării imobilului, acte întocmite în baza dispozițiilor art. 25 alin. 5 mai sus arătate.

Așa fiind, în mod just instanța de apel, constatând că reclamanții au dedus judecății o acțiune în anulabilitate, de drept comun, a convenției de predare - preluare a imobilului restituit reclamanților, în raport de prevederile art. 1 pct. 1 și art. 5 Cod de procedură civilă, a statuat că revine Judecătoriei Slatina competența de a o judeca în primă instanță. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut și că, în materie de competență materială, prin dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, se consacră principiul plenitudinii de jurisdicție al judecătoriilor. Prin urmare, toate celelalte instanțe au o jurisdicție de excepție, în sensul că ele pot soluționa cauze în primă instanță numai în baza unor dispoziții normative care le atribuie în mod expres o atare competență, nefiind permis ca o astfel de competență să fie stabilită, prin analogie, pe cale de interpretare a altor dispoziții legale.

Referitor la acțiunea dedusă judecății se constată că o atare dispoziție nu există și că, de altminteri, reclamanții nu au indicat o anume dispoziție legală în acest sens prin recurs. Soluția se impune și în raport de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin care se reglementează o competență materială specială, de primă instanță, a tribunalelor, derogatorie de la dreptul comun. Potrivit dispozițiilor legale menționate, sunt în competența materială de primă instanță a tribunalelor contestațiile formulate de persoanele îndreptățite împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziției de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, categorie în care nu se încadrează protocolul de predare primire a imobilelor pentru care s-au emis decizii sau dispoziții de restituire în natură.

Pentru considerentele arătate care, în parte, le completează pe cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.