ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.09.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4132/2020

HOTĂRÂRE
07.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4132/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 07 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție Județean Arad, anularea parțială a Ordinului nr. II/2397/4.04.2017 emis de Ministrul Afacerilor Interne, doar în ce privește gradul atribuit la numirea sa în corpul ofițerilor de poliție, obligarea acestui pârât la emiterea unui act administrativ prin care să acorde reclamantului gradul profesional de subcomisar de poliție și obligarea pârâților la achitarea diferențelor dintre drepturile salariale aferente acelui grad profesional și cele efectiv acordate, începând cu data de 15.04.2017 și până la numirea sa în gradul profesional de subcomisar de poliție, cu dobânzile legale.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 55 din 1 martie 2018, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant consideră că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente speței, a interpretat restrictiv Ordinul MAI nr. 140/2016 emis în aplicarea art. 9, art. 14 și art. 15 din Legea nr. 360/2002, încălcându-se și disp. art. 7 alin. (2) și art. 22 alin. (8) C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond susține că vechimea în specialitatea studiilor este un apanaj de care poate beneficia doar agentul de poliție care are o vechime în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, făcând aplicabil textul legal doar persoanelor care anterior încadrării pe funcția de agent de poliție au dobândit vechime corespunzătoare studiilor absolvite.

Instanța de fond limitează vocația de a solicita recunoașterea vechimii în specialitatea corespunzătoare studiilor doar angajaților din sursă externă deși soluția este contrazisă de prevederile art. 4 alin. (2) din OMAI nr. 140/2016, care se referă la situația agentului de poliție, angajat din sursă internă.

Această interpretare a textului, susține recurentul-reclamant, nu este conformă cu voința legiuitorului, care în art. 1 alin. (5) din Anexa nr. 6 a OMAI nr. 140/2016 stabilește că:

"Agentul de poliție care îndeplinește condițiile legale pentru trecerea în corpul ofițerilor de poliție i se acordă, indiferent de vechimea în specialitate, gradul profesional de subinspector de poliție, cu excepția situației în care are o vechime anterioară în specialitatea corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cărora li se acordă grade profesionale conform alin. (4) lit. a)".

Art. 4 din OMAI nr. 140/2016 definește funcția de specialitate ca fiind funcția care implică, între cerințele de ocupare prevăzute în fișa postului, existența unei specializări ori calificări profesionale pentru care MAI nu poate asigura formarea profesională inițială sau continuă prin rețeaua proprie de instituții de învățământ, specialitatea studiilor absolvite, specializarea și, după caz, domeniul de studii universitare sau, în cazul studiilor preuniversitare, profilul de studii obținute ca efect al absolvirii unei forme de învățământ, iar vechimea în specialitatea structurii, perioada desfășurată într-un domeniu, prin raportare la natura activităților desfășurate.

Consideră recurentul-reclamant că din interpretarea gramaticală a acestor texte de lege rezultă că restricționarea destinatarilor, operată de către instanța de fond nu se regăsește în voința legiuitorului, textul normativ prevăzând și situații în care angajații proprii pot acumula vechime în specialitatea structurii, raportat la natura activităților desfășurate.

Întrucât art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 permite ca ofițerii de poliție să provină și din rândul ofițerilor de poliție absolvenți cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale M.A.I. sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, gradele gradele profesionale ale acestora, conform art. 21 alin. (4) din lege, se acordă în funcție de pregătirea lor și de vechimea în specialitățile corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului.

Instanța de fond omite să interpreteze sistematic și teleologic aceste prevederi legale, astfel că nu a constatat că recurentul-reclamant se încadrează în categoria ofițerilor de poliție prevăzută de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 și, în urma desfășurării unei activități de 10 ani și 11 luni în structurile M.A.I., urma să i se acorde gradul profesional în funcție de pregătirea și de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerințele postului.

Instanța de fond nu ține seama de faptul că adeverința nr. x emisă de Direcția Generală de Protecție Internă din cadrul M.A.I. atestă că recurentul-reclamant și-a desfășurat în perioada 15.06.2011-22.11.2016, activitate în cadrul D.I.P.I.-S.IP.I. Arad - Biroul Tehnică Operații și Comunicații unde a dobândit experiență în cadrul raporturilor sale de serviciu, a îndeplinit funcția de specialitate potrivit profesiei și specialității sale, iar vechimea în specialitatea studiilor rezultă din activitățile suplimentare concretizate în Anexa la Fișa postului, motiv pentru care a beneficiat de un spor lunar de 25%.

Față de acestea, se arată că prima instanță a apreciat nelegal că pentru stabilirea gradului profesional la trecerea în corpul ofițerilor nu poate fi valorificată vechimea acumulată în perioada în care acesta a fost agent de poliție, ci doar cea anterioară încadrării pe o astfel de funcție.

Recurentul-reclamant consideră că instanța de fond nu a respectat nici dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, conform cărora, Legea nr. 360/2002 se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public și ale altor acte normative în vigoare, în speță, cu art. 3 lit. e) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, ce definesc vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.

Activitatea desfășurată anterior de recurentul-reclamant în funcția de agent de poliție în cadrul unei structuri specializate a MAI (DIPI - SIPI) este activitate care se subsumează noțiunii de funcție de specialitate, acesta a desfășurat activitate în specialitatea studiilor absolvite, inginer de sistem, a dobândit vechime în specialitatea structurii, toate acestea conducând la dobândirea unei vaste experiențe profesionale, raportat la cerințele postului.

Analiza motivelor de casare

Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant este nemulțumit de atribuirea, prin OMAI nr. II/2397/04.04.2017, a gradului profesional de subinspector de poliție, cu ocazia numirii acestuia în corpul ofițerilor de poliție, considerând că intimatul-pârât era obligat de dispozițiile legale incidente, să îi acorde gradul profesional, de subcomisar de poliție.

Potrivit disp. art. 1 alin. (5) Anexa 6 din Ordinul nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale MAI, agentului de poliție, la trecerea în corpul ofițerilor de poliție i se acordă, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliție, cu excepția situației în care are o vechime anterioară în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, cărora li se acordă grade profesionale conform alin. (4) lit. a).

Așadar, Înalta Curte va analiza dacă prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale ce privesc vechimea recurentului-reclamant în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite.

Art. 4 din OMAI nr. 140/2016, definește specialitatea studiilor absolvite ca fiind specializarea și, după caz, domeniul de studii universitare sau, în cazul studiilor preuniversitare, profilul de studii obținute ca efect al absolvirii unei forme de învățământ.

Recurentul-reclamant a absolvit în anul 2002 Universitatea Politehnică Timișoara, Facultatea de Automatică și Calculatoare, profilul Știința Sistemelor și a Calculatoarelor, specializarea Automatică și Informatică Industrială.

Recurentul-reclamant a desfășurat activitatea de agent de poliție, corespunzător studiilor sale, iar nu în specialitatea corespunzătoare studiilor superioare absolvite.

Vechimea în specialitatea studiilor superioare absolvite nu se confundă cu vechimea în muncă, iar pentru clarificarea problemei este obligatoriu a se analiza cerințele prevăzute în fișa postului recurentului-reclamant.

Potrivit acestui înscris, cerințele pentru ocuparea postului de agent de poliție sunt reprezentate de absolvirea studiilor medii .

Așadar, odată cu trecerea în corpul ofițerilor de poliție, agentul de poliție nu își poate valorifica o vechime în specialitatea pentru care legiuitorul impune absolvirea studiilor superioare.

Prevederea analizată își găsește aplicarea în cazul persoanelor încadrate în poliție din surse externe, cu specializare prevăzută în fișa postului pentru studiile absolvite și care au lucrat efectiv înainte de încadrare în atare specializări și nu în situația prezentată de recurentul-reclamant, a agenților de poliție ce îndeplinesc condițiile legale pentru trecerea în corpul ofițerilor de poliție, cărora li se acordă, indiferent de vechimea în activitate, gradul profesional de subinspector de poliție.

Înalta Curte observă și existența unei hotărâri pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (Hotărârea nr. 331/04.06.2009), în sensul inexistenței discriminării în situația acordării gradului profesional de ofițer de poliție în cele două ipoteze, concluzia fiind aceea a inexistenței discriminării, situațiile nefiind analoage.

De asemenea, prin Decizia nr. 44/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent pentru Dezlegarea unor chestiuni de Drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 732/13.08.2020 s-a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel București, în vederea interpretării disp. art. 21 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, forma anterioară modificării prin O.U.G. nr. 53/2018, art. 4 din OMAI nr. 140/2016, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, reținându-se în considerentele acesteia inexistența dificultății chestiunii de drept în discuție și neîndeplinirea condiției noutății.

Reglementarea a primit deja o dezlegare, inclusiv la nivelul Înaltei Curți încă din anul 2007, iar cvasiunanimitatea soluțiilor la nivelul curților de apel s-au pronunțat în sensul sentinței în prezenta cauză.

Interpretarea oferită de judecătorul fondului textelor legale incidente nu este restrictivă, ci este realizată în acord cu regulile de interpretare ale normelor juridice, deoarece vechimea anterioară în specialitatea corespunzătoare studiilor superioare absolvite o poate avea doar persoana (agentul de poliție) care, anterior încadrării pe funcția de agent de poliție a lucrat efectiv în conformitate cu studiile absolvite, fișa postului fiind esențială în dovedirea acestei împrejurări.

Or, recurentul-reclamant, potrivit fișei postului și-a exercitat atribuțiile în funcție de studiile medii absolvite, prin urmare, acesta nu își poate valorifica această perioadă ca vechime în specialitatea studiilor superioare absolvite.

Adeverința nr. x/13.12.2016 prin care se recunoaște existența unei vechimi în specialitatea comunicații și informatică de 10 ani, 06 luni și 11 zile, nu are aptitudinea de a conduce la o altă interpretare și aplicare a normelor legale deja analizate, având în vedere că vechimea în specialitatea studiilor absolvite, se realizează în conformitate cu prevederile art. 4 din OMAI nr. 140/2016.

De altfel, înscrisul sus-menționat nici nu constată o vechime în specialitatea studiilor absolvite, astfel că proba este nerelevantă în raport cu dovedirea condițiilor impuse pentru îndeplinirea criteriilor legale.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale art. 3 lit. e) din H.G. nr. 611/2008, Înalta Curte constată că acestea devin aplicabile în privința Statutului polițistului doar dacă legislația specifică acestei funcții nu conține prevederi exprese, or există suficiente reglementări în acest sens.

Cu privire la împrejurarea beneficierii sporului de 25%, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a beneficiat de spor pentru absolvirea unei instituții de învățământ superior, ca o compensație pentru activitățile suplimentare existente în anexă la fișa postului, dar aceasta nu echivalează cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite.

Față de acestea, urmează a se constata neîntrunirea motivelor de recurs invocate, urmând ca în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 55 din 1 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3671/2020
Ședința publică din data de 21 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția
ÎCCJ 2011-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 499/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2009-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4192/2009
a), art. 19 alin. (1) și art. 22 din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora: - acordarea gradelor profesionale următoare se face în ordine ierarhică; - pentru avansarea la gradul profesional următor, polițistul trebuie să aibă stagiul minim în
ÎCCJ 2020-06-15
0,94
Decizia nr. 44 din 15 iunie 2020
stului, forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului (până la data de 01.07.2018) şi ale art. 4 din Ordinul ministrului af
ÎCCJ 2019-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4435/2019
, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 07.03.2019, sub dosar nr. unic de mai sus, reclamantul A., în co
Sursă