Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.07.2020
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3892/2020

HOTĂRÂRE
24.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3892/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 24 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna în nume propriu cât și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva încheierii de ședință din data de 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2022
Ședința publică din data de 29 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 17.12.2018, în
ÎCCJ 2023-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1096/2023
către debitorul B. S.R.L. și/sau de către reprezentanții acesteia, emiterea Deciziei de către organul fiscal fiind exclusiv rezultatul interpretării eronate și arbitrare a dispozițiilor legale care au stat la baza întocmirii prezentului act
ÎCCJ 2021-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5857/2021
ca obiect anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/14.11.2016, în favoarea Curții de Apel Brașov. Pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017 la data d
ÎCCJ 2021-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5503/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administr
ÎCCJ 2023-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 446/2023
Ședința publică din data de 1 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă