ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3518/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili, anularea actului administrativ emis de intimată sub nr. x/15.12.2015 și înregistrat sub nr. x din data de 22.12.2015 prin care a fost soluționată negativ cererea privind solicitarea sumei de 94.435 RON și obligarea intimatei la plata acestei sume, cu titlu de dobânzi, în temeiul art. 124 din Ordonanța 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și a Hotărârii 1050/2004 privind Normele de aplicare a Codul de procedură fiscală.

Soluția instanței de fond Curtea de Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 283/2016 - P.I. din 22 decembrie 2016, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF - Direcția Generală a Marilor Contribuabili în ceea ce privește al doilea capăt de cerere și, în consecință, a respins acest capăt de cerere formulat de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii invocate de pârâte, a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală a Marilor Contribuabili și DGRFP Cluj-Napoca, a anulat adresa nr. x/15.12.2015 emisă de Direcția Generală a Marilor Contribuabili și a obligat pârâta DGRFP Cluj-Napoca la plata către reclamantă a dobânzii aferente sumei de 1.795.288 RON, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili și Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca au declarat recurs. I. Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili, în motivarea recursului arată că, în cauză, sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., deoarece obligarea pârâtei D.G.R.F.P. Cluj-Napoca la plata dobânzii, se întemeiază pe interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente. Cu caracter prealabil, recurenta susține că D.G.R.F.P. Cluj-Napoca nu se poate substitui pârâtei D.G.A.M.C. în ceea privește legalitatea și oportunitatea emiterii Adresei de răspuns nr. 6.249/EV1/15.12.2015, motiv pentru care recursul se va referi la obligația stabilită de instanța fondului în sarcina sa. În opinia recurentei instanța fondului a ignorat norme metodologice și de drept procedural fiscal perfect aplicabile în speță, interpretând totodată greșit dispozițiile art. 117, 120 și 124 din O.G. nr. 92/2004 privind vechiul Codul de procedură fiscală relative la suma plătibilă cu titlu de dobânzi. Din cuprinsul Art. III, punctul 15. din O.U.G. nr. 8/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, rezultă fără putință de tăgadă că, ulterior hotărârii din 18.04.2013 dată în Cauza C-565/11 a C.J.U.E., invocată de judecătorul fondului ca jurisprudență favorabilă admiterii acțiunii, norma de drept intern a fost pusă în acord cu dreptul uniunii și principiilor echivalenței și efectivității. Este de observat că hotărârea C.J.U.E. invocată de instanța fondului se referă la o taxă - cea de poluare reglementată în trecut de O.U.G. nr. 50/2008 - pe care Comisia Europeană a calificat-o în sine ca fiind contrară normelor și principiilor comunitare. Ca atare, însăși reglementarea perceperii unei taxe de către statul membru, fără echivalent comunitar, producea un prejudiciu subiectului de drept supus reglementării interne, fără a mai lua în considerare lipsa folosinței sumei plătite fără un titlu valid - lucrum cessans. Hotărârea C.J.U.E, reține, ca temei legal, cu relevanță și în pendinta cauză, dispozițiile art. 70 și 124 din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul C. proc. civ., forma în vigoare în anul 2011, atunci când Tribunalul Sibiu a decis să admită cererea formulată în temeiul art. 267 T.F.U.E și să sesizeze cu întrebarea preliminară instanța comunitară. Ca atare, nu se poate susține că realitatea de fapt și starea de drept din acel litigiu, cu privire la chestiunea modului de calcul și achitării dobânzii aferente taxei de poluare rambursate, mai sunt unele actuale, cât timp legiuitorul român a completat în anul 2014 expres dispozițiile vechiul Codul de procedură fiscală - art. 124, prin introducerea alin. (11), reluat aproape identic în noul Codul de procedură fiscală, la art. 182, la alin. (2). Instanța fondului, deși a recunoscut în considerentele hotărârii recurate că nu putea admite decât o acțiune în obligația de a face, mai exact în emiterea actului administrativ prin care să se calculeze dobânzile pretinse de intimata-reclamantă ca fiind datorate și nu o acțiune în obligația de a da o sumă calculată de însăși titularul acțiunii în contenciosul administrativ, cu toate acestea admite un petit care nu a fost formulat de intimata-reclamantă - "obligă pârâta D.G.R.F.P. Cfuj-Napoca din cadrul A.N.A.F. la plata către reclamantă a dobânzii fiscale aferente sumei de 1.795.288 de RON, calculate de la data plății și până la restituirea efectivă. » Instanța fondului nu a constatat că manopera compensării nu ar fi fost legală și întemeiată în datoriile fiscale curente, certe, lichide și exigibile, ale intimatei și nici nu s-a pus în discuția părților nevaliditatea deciziei de compensare. Un al doilea aspect de nelegalitate ține de modul în care judecătorul fondului a apreciat ca admisibilă cererea intimatei-reclamante de acordare a dobânzii, întemeindu-și considerentele hotărârii sale pe interpretarea eronată a dispozițiilor de lege incidente. În susținerea acestui motiv de recurs se invocă recenta jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai exact Decizia nr. 7.712/12.12.2013. referitoare la o cauză cu similarități suficiente cu cea dedusă cenzurii judiciare prin prezentul recurs. Uzând de argumentul "per a contrario", raportat la considerentele deciziei precizate, rezultă, fără putere de tăgadă și mai presus de orice dubiu rezonabil, că, dacă manopera compensării și actul în care este evidențiată, nu au fost anulate pe calea contenciosului administrativ, nefiind contestate de debitorul fiscal compensat, înseamnă că în speța dedusă analizei nu poate fi vorba de un drept al intimatei-reclamante la dobânda legală pentru perioada 11.04.2014-08.05.2015. De altfel, pârâta B., prin poziția procesuală exprimată cu prilejul întâmpinării depuse la judecata în fond, a invocat și jurisprudența Curții de Apel București - Sentința civilă nr. 3.468/22.12.2015 dată în Dosarul nr. x/2015 -în favoarea respingerii acțiunii reclamantei, pe care judecătorul fondului a ignorat-o complet, deși au fost emise de pârâta amintită nu mai puțin de 3 trei decizii privind compensarea obligațiilor fiscale. Nu exista și nu există nici în prezent niciun argument privind nelegalitatea și caracterul inoportun al emiterii deciziilor de compensare și, pe cale de consecință, a incidenței și aplicabilității Pct. 3 din Capitolul II al O.M.F.P. nr. 1.899/2004, în sensul în care numai după manopera compensării se poate stabili suma de restituit, ce nu face obiectul compensării, precum și dobânda aferentă acesteia. Perioada pentru care se datorează dobânda este stabilită conform Pct. 2 din Capitolul II a) O.M.F.P. nr. 1.899/2004. II. Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, prin recursul său, arată că sentința criticată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea actului administrativ nr. 6249EV1/15.12.2015 emis de Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, arătă că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că nu a fost respectată procedura prevăzută de art. 205 - 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată și a respins această excepție în mod nejustificat. Adresa nr. x/15.12.2015 comunicată reclamantei și înregistrată sub nr. x din 22.12.2015, prin care a fost respinsă Cererea nr. x/20.11.2015 privind solicitarea sumei de 94.435 RON, nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În ceea ce privește admiterea capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat acordarea de dobânzi, arată că reclamanta S.C. A. S.A. a formulat o cerere de chemare în judecată, ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, dosar nr. x/2012, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 22639/30.01.2012 și obligarea emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii existente la 31.08.2011 în conformitate cu prevederile art. XI din Ordonata Guvernului nr. 30/2011. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, iar pe fond a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes este întemeiată motiv pentru care va respinge recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca lipsit de interes, iar recursul formulat de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, ca nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recursului formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Înalta Curte constată că, în cauză, instanța de fond a reținut că Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu mai poate exercita controlul activității reclamantei A. S.A., având în vedere că aceasta a pierdut calitatea de mare contribuabil, dosarul fiscal fiind predat Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Astfel fiind, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care va respinge recursul ca lipsit de interes. În ceea ce privește recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Adresa nr. x/15.12.2015, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a răspuns negativ cererii reclamantei nr. 1444/20.11.2015, prin care aceasta a solicitat plata sumei de 94.435 RON cu titlu de dobânzi, pentru faptul că pârâta a reținut și a beneficiat în mod ilegal de sume de bani pe care reclamanta nu ar fi trebuit să le achite în perioada 11.04.2014-08.05.2015. Împotriva răspunsului negativ, reclamanta a formulat plângere prealabilă, pârâta nesoluționând-o în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care, reclamanta s-a adresat instanței de judecată, solicitând acordarea dobânzilor aferente sumelor de bani de care organul fiscal a beneficiat ilegal. Înalta Curte are în vedere faptul că prin art. XI din O.G. nr. 30/2011 s-a reglementat posibilitatea anulării obligațiilor fiscale accesorii ale agenților economici, scadente la 31.08.2011, mai precis, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc cu 50%, în măsura în care debitele principale și dobânzile sunt achitate până la 31.12.2011 sau 30.06.2012 [art. XI alin. (1) lit. a) și b) din O.G. nr. 30/2011], iar majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare se reduc cu 50% [art. XI alin. (4) din O.G. nr. 30/2011]. În considerarea acestor dispoziții legale și în conformitate cu prevederile art. 7 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2604/2011, reclamanta a adresat organului fiscal competent - Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mijlocii Bihor - mai multe cereri prin care a solicitat anularea obligațiilor fiscale accesorii în conformitate cu art. XI din O.G. nr. 30/2011, organul fiscal respingând cererile reclamantei precum și plângerile prealabile formulate în acest sens. Astfel, reclamanta s-a adresat instanțelor de judecată solicitând acordarea scutirilor la care era legal îndreptățită. Prin Decizia 1349/24.03.2015, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 22639/30.01.2012 de soluționare a contestației, emisă de intimata - pârâtă Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bihor și a obligat intimata - pârâtă Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bihor la emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale accesorii existente la 31.08.2011 în cuantum total de 9.682.668 RON, reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 4.016.927 RON și majorări de întârziere în cuantum de 5.665.741 RON, obligații existente in evidențele contabile ale S.C. A. S.A. la data de 31.08.2011. Urmare a hotărârii Înaltei Curți, prin Decizia înregistrată cu nr. x/02.06.2015 Agenția Națională de Administrare Fiscală respectiv Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis Decizia impusă de Înalta Curte și a anulat obligațiile fiscale accesorii în cuantum de 9.682.668 RON. Datorită refuzului inițial al organului fiscal de a admite cererea reclamantei de acordare a scutirilor, reclamanta a achitat în perioada 11.04.2014-08.05.2015 suma de 1.795.288 RON, deși, în conformitate cu dispozițiile legale, nu trebuia să achite nimic din cei 9.682.668 RON, având în vedere decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție menționată anterior. Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr. x/12.06.2015, reclamanta a solicitat compensarea plusurilor rezultate cu obligațiile datorate de societate și neachitate în cuantum de 1.795.288 RON, cererea reclamantei fiind soluționată favorabil, astfel cum rezultă din decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 27859/19.06.2015, prin care s-a compensat obligația fiscală de 1.161.741 RON, precum și din decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 28014/2.07.2015, prin care s-a compensat obligația fiscală de 629.155 RON, ulterior, prin decizia nr. 28861/4.09.2015, fiind compensată și obligația fiscală în cuantum de 4392 RON, suma totală compensată prin cele trei decizii fiind cea solicitată de reclamantă, în cuantum de 1.795.288 RON. La data de 4.09.2015 a fost emisă și Decizia de restituire nr. 28860/EV1, prin care s-a stabilit că, suma de restituit este în cuantum de 1.795.288 RON, suma compensată în cuantum de 1.795.288 RON, suma aprobată pentru restituire fiind de 0 RON. Ulterior, prin cererea nr. x/20.11.2015, reclamanta s-a adresat pârâtei, solicitând plata sumei de 94.435 RON cu titlu de dobânzi, aferente sumei de 1.795.288 RON pe care nu ar fi trebuit să le achite în perioada 11.04.2014-08.05.2015, de care pârâta a beneficiat ilegal. Prin Adresa nr. x/15.12.2015, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a răspuns negativ cererii reclamantei, refuzând plata sumelor solicitate. Împotriva răspunsului negativ, reclamanta a formulat plângere prealabilă, pârâta nesoluționând-o în termenul prevăzut de lege, motiv pentru care reclamanta s-a adresat instanței de judecată, solicitând acordarea dobânzilor pe care organul fiscal trebuie să le achite pentru faptul că a reținut și a beneficiat în mod ilegal respectivele sume de bani. Pârâta a justificat refuzul acordării dobânzilor solicitate, arătând în cuprinsul adresei atacate că sumele ce au rezultat ca plată în plus nu sunt urmarea câștigării în instanță a anulării unui act administrativ atacat iar, pe de altă parte, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 124 alin. (1)/1 cu atât mai mult cu cât aceste dispoziții se aplică doar pentru actele administrative fiscale emise și anulate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 8/2014. Înalta Curte constată că din adresa de refuz nr. x/15.12.2015 rezultă că recurenta refuză expres să acorde dobânda solicitată pe motiv că Decizia 1349/24.03.2015 a Înaltei Curți nu o obligă în mod expres la asta. Susținerile recurentei nu pot fi reținute. Pe de o parte, Decizia nr. 1349/24.03.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se circumscrie cerințelor impuse de art. 124 alin. (1)/1, consecința acestei decizii fiind tocmai anularea obligațiilor fiscale accesorii existente la 31.08.2011, în cuantum total de 9.682.668 RON, iar, pe de altă parte, atât decizia Înaltei Curți, cât și perioada în care au fost stinse prin plată aceste obligații achitate de reclamantă - 11.04.2014-08.05.2015 - este ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 8/2014, astfel că, prevederile art. 124 alin. (1)/1 sunt incidente. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că introducerea textului art. 124 alin. (1)/1 prin O.U.G. nr. 8/2014 este urmare a practicii CJUE (Hotărârea din 18 aprilie 2013, pronunțată în Cauza C-565/11 Mariana Irimie împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației Fondului pentru Mediu, respectiv Hotărârea din 19 iulie 2012, pronunțată în Cauza C-591/10 Littlewoods Retail și alții), potrivit căreia dobânda trebuie calculată de la data indisponibilizării sumei a cărei restituire se cere. În ceea ce privește soluționarea greșită a excepției inadmisibilității Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins-o reținând că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă. Astfel, depunerea plângerii satisface pe deplin condiția efectuării procedurii administrative prealabile, iar respingerea excepției inadmisibilității de către prima instanță este o soluție legală și corectă. Recurenta susține inadmisibilitatea acțiunii reportată la faptul că adresa nr. x/15.12.2015 nu ar constitui un act administrativ. Contrar susținerilor intimatei, adresa nr. x/15.12.2015 se încadrează în definiția actului administrativ prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Prin adresa nr. x/15.12.2015 intimata a reținut: " Având în vedere cele precizate considerăm că nu vă încadrați în prevederile art. 124, alin. (1^1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală". Plata dobânzilor aferente unor sume de restituit sau de rambursat de la buget reprezintă o obligație legală a organului fiscal prin prisma faptului că acesta a încasat, pe o anumită perioadă de timp, sume de bani pe care, în conformitatea cu legea, nu ar fi trebuit să le încaseze. Obligația de plată a dobânzilor decurge din prevederile art. 124 Codul de procedură fiscală, care prevăd că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă. În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală ca lipsit de interes, iar cel formulat de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, ca nefondat.