ÎCCJ, decizie (scj.ro #85013)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85013) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Funcționar public. Modificarea
raporturilor de serviciu prin voința unilaterală a autorității publice.
Revocarea detașării. Legalitate.
Legea nr.188/1999,
art
. 77
Detașarea dispusă
pe o perioadă de 6 luni fiind, potrivit art.77 din Legea
nr
.
188/1999, privind statutul funcționarului public, o măsură unilaterală, dispusă
din inițiativa și în interesul instituției publice în care urmează să-și
desfășoare activitatea funcționarul public, poate fi revocată sau modificată,
chiar dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte.
Totodată, măsura de
revocare sau modificare a detașării poate fi dispusă și în perioada în care
raporturile de muncă sunt suspendate de drept ca urmare a incapacității
temporare de muncă, reglementarea din Codul muncii cu care se completează Legea
nr
. 188/1999, interzicând într-o astfel de situație
doar măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Î.C.C.J., Secția de
contencios administrativ și fiscal,
Decizia
nr
.
1697 din 21 martie 2007
Notă: Instanța a avut în vedere prevederile art.77 din
Legea
nr
. 188/1999 privind statutul funcționarului
public, în forma republicată în
M.Of
.
nr
. 251 din 22/03/2004, cu modificările și completările
ulterioare. Legea
nr
. 188/1999 a fost republicată în
M.Of
.
nr
. 365 din 29/05/2007,
articolele căpătând o nouă numerotare.
Prin cererea înregistrată sub
nr
. 174/F/CA/2006 la
Curtea de Apel
Brașov
, secția de contencios
administrativ și fiscal, reclamantul AM a chemat în judecată pe pârâta
Autoritatea Națională a Vămilor București, solicitând ca prin sentința ce
se va pronunța instanța să anuleze ordinul Autorității Naționale a Vămilor
nr
. 200/1 februarie 2006 și ordinul Autorității Naționale a
Vămilor
nr
. 201/1 februarie 2006, cu obligarea la
plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a precizat că prin Ordinul
nr
. 7543/2 noiembrie 2005 emis de Autoritatea Națională a
Vămilor, a fost detașat să lucreze o perioadă de 6 luni la Ministerul
Administrației și Internelor – Punctul Național Focal, ulterior prin cele două
ordine atacate
nr
. 200/1 februarie 2006 și respectiv
nr
. 201/1 februarie 2006, s-a transformat delegarea în
detașare,
limitându-i–se
astfel dreptul de a promova
în cariera sa profesională, pierzând o serie de sporuri ce i se cuveneau
conform legii, salariul de merit, spor pentru condiții vătămătoare,
etc
., într-un cuvânt
producându-i-se
pagube materiale și morale.
Se invocă prin acțiune, excesul de putere al pârâtei Agenția Națională a
Vămilor, deoarece a modificat retroactiv detașarea sa pe o perioadă de 6
luni, într-o delegare de 90 zile, prin Ordinul
nr
.
200/1 februarie 2006, iar prin Ordinul
nr
.
201/1 februarie 2006, subsecvent primului, i-a încetat și delegarea prin cele
două Ordine, încălcându-se dispozițiile art.5 din Hotărârea Guvernului
nr
. 543/1995.
A susținut reclamantul că cele două ordine contestate sunt nelegale și
pentru faptul că ele au fost emise în perioada în care se afla în incapacitate
temporară de muncă, fiind spitalizat în luna februarie 2006 conform
certificatului medical din 13 februarie 2006, acestea fiindu-i comunicate
abia la 13 martie 2006, cu ocazia unui alt dosar aflat pe rolul
instanței, când a constatat și modificările efectuate în carnetul său de muncă.
Pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și ca o consecință menținerea
celor două ordine, aceasta precizând că detașarea dispusă de pârâtă ca și
măsură și act administrativ, poate fi revocată sau modificată fără acordul
funcționarului public,
nefiind
aplicabile prevederile
Hotărârii Guvernului
nr
. 543/1995 care interzice
fracționarea delegărilor și detașărilor și nu revocarea sau modificarea lor.
La termenul din 30 iulie 2006, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că
a solicitat pe lângă anularea celor două ordine și obligarea pârâtei la
despăgubiri, reprezentând echivalentul sporurilor legale, aplicate la
salariul de bază din perioada 1 decembrie 2005 – 9 mai 2006, respectiv
indemnizația de conducere, salariul de merit, spor de port-armă și spor
pentru condiții vătămătoare, cuantum neimpozabil.
Față de această precizare de acțiune, pârâta a invocat excepția
prematurității
, solicitând respingerea sa, întrucât nu s-a
formulat de reclamant plângere prealabilă cu privire la acest petit, ceea ce
conduce la inadmisibilitatea acesteia.
S-au administrat probatorii cu acte și în urma analizării acestora, prima
instanță a pronunțat sentința
nr
. 176/F din 11
septembrie 2006, prin care a admis excepția
prematurității
formulării precizării de acțiune de către reclamant în contradictoriu cu
pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, invocată de aceasta,
respingând astfel ca prematură, precizarea de acțiune privind despăgubirile
solicitate.
Prin aceeași sentință, a admis acțiunea formulată de reclamant și a dispus
anularea Ordinelor cu
nr
. 200/1 februarie 2006 și
nr
. 201/1 februarie 2006, ambele emise de pârâta
Autoritatea Națională a Vămilor, obligând pârâta și la plata cheltuielilor de
judecată în sumă de 4 lei RON taxa judiciară de timbru și 0,30 lei RON timbru
judiciar și 700 lei RON, onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit
Ordinului
nr
. 7543/2 noiembrie 2005 emis de pârâta
Autoritatea Națională a Vămilor, reclamantul a fost detașat pentru o perioadă
de 6 luni începând cu 1 decembrie 2005 la Ministerul Administrației și
Internelor – Punctul Național Focal, având funcția de manager public în
cadrul Autorității Naționale a Vămilor , ordinul respectiv
neputând
fi modificat în delegare, pentru că acesta a fost emis în baza adresei
nr
. 96521/23 septembrie 2005 a Ministerului Administrației
și Internelor, pârâta fiind de acord cu detașarea unui număr de persoane,
printre care și reclamantul, iar câtă vreme ordinul de detașare nu a fost
anulat, nu se putea dispune modificarea lui în delegare.
A mai reținut instanța de fond, că pârâta a emis Ordinul
nr
.
200/1 februarie 2006, cu încălcarea prevederilor legale, în sensul că deși
reclamantul se afla în incapacitate de muncă, totuși pârâta a procedat la
modificarea detașării în delegare, ceea ce reprezintă încălcarea
art
. 5 din Hotărârea Guvernului
nr
.
543/1995, întrucât a fracționat efectiv „detașarea” de la 6 luni la 90 de zile,
chiar dacă a numit-o delegare.
Prin Ordinul
nr
. 200/1 februarie 2006 s-a dispus
retroactiv modificarea detașării, începând cu 1 decembrie 2005, ceea ce este
inadmisibil, chiar și în condițiile în care Ministerul Administrației și Internelor
cu adresele
nr
. 144281/6 ianuarie 2005 și
144281/30 ianuarie 2006 a solicitat Autoritatea Națională a Vămilor anularea
Ordinului
nr
. 7543/2 noiembrie 2005, ca urmare a
faptului că Agenția Națională a Funcționarilor publici nu a avizat detașarea
reclamantului pe funcția de manager public.
În ce privește Ordinul
nr
. 201/1 februarie 2006, prin
care s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului
nr
. 200/1 februarie 2006, se arată de către instanța de
fond că și acesta este emis nelegal, pentru că de asemenea s-au încălcat
dispozițiile
art
. 5 din Hotărârea
Guvernului
nr
. 543/1995, pârâta pe cale ocolită
încercând să anuleze efectele primului act administrativ, adică a Ordinului
nr
. 7543/2 noiembrie 2005, de detașare, ordin care intrase deja
în circuitul civil, fiind operat în carnetul de muncă al reclamantului.
Referitor la despăgubirile solicitate de reclamant, prin precizarea de acțiune
formulată ulterior, instanța de fond a reținut că acestea sunt prematur
formulate, atâta vreme cât cele două ordine contestate nu au fost anulate
irevocabil ele putând fi solicitate și separat printr-o altă acțiune, chiar
dacă nu au făcut obiectul unei plângeri prealabile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională a
Vămilor
Brașov
– prin Direcția Regională Vamală
Brașov
, criticând-o pentru
nelegalitate
și netemeinicie și susținând în esență că în mod greșit instanța de fond a
dispus anularea celor două ordine
nr
. 200/1 februarie
2006 și
nr
. 201/1 februarie 2006, ignorând faptul că
acestea au fost emise cu respectarea dispozițiilor
art
. 77 din Legea
nr
.
188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, conform cărora măsura
detașării dispusă pe o perioadă de 6 luni poate fi revocată sau
modificată, chiar dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte, fiind o
măsură unilaterală, dispusă din inițiativa și în interesul instituției
publice, care nu presupune acordul funcționarului public, fiind prevăzută numai
situația refuzului din partea acestuia.
De asemenea susține recurenta, măsura de revocare sau modificare a
detașării de transformare a acesteia în delegare, poate fi dispusă în
perioada în care raporturile de muncă sunt suspendate de drept, ca urmare
a incapacității temporare de muncă (concediu) , Codul muncii (dreptul comun cu
care se completează Legea
nr
. 188/1999) interzicând
doar măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Nu au fost încălcate dispozițiile
art
. 5 din
Hotărârea Guvernului
nr
. 543/1995, așa cum susține
intimatul – reclamant, pentru că acest text de lege interzice doar fracționarea
delegărilor și detașărilor și nu modificarea acestora.
Intimatul – reclamant a depus concluzii scrise, solicitând instanței,
respingerea recursului ca
nefondat
și menținerea
sentinței
recurate
ca fiind legală și temeinică.
Recursul este fondat.
Ordinul
nr
. 7543 din 2 noiembrie 2005 emis de
Autoritatea Națională a Vămilor prin care reclamantul – intimat MA
- manager public la Direcția Supraveghere și Control Vamal din
cadrul Autorității Naționale a Vămilor a fost detașat, începând cu 1 decembrie
2005 la Ministerul Administrației și Internelor – Punctul Național Focal pe o
perioadă de 6 luni, a avut în vedere adresa cu
nr
.
96521/23 septembrie 2005 a Ministerului Administrației și Internelor, prin care
se stabilea în baza Raportului de Suplimentare pe anul 2004 pentru Planul de
Acțiune 2004 – 2006 detașarea de personal vamal la Centrul de Cooperare
Polițienească Internațional (Punctul Național Focal).
Detașarea nu a avut la bază avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,
din adresa cu
nr
. 1031636 din 30 ianuarie 2006, a
acestei autorități, rezultând că nu era posibilă detașarea intimatului –
reclamant – manager public pe o funcție publică de execuție,
nefiind
asigurată respectarea dispozițiilor
art
. 77 din Legea
nr
. 188/1999
republicată cu modificările ulterioare, raportate la prevederile
Ordonanței de Urgență a Guvernului
nr
. 56/2004 cu
modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului
nr
. 783/2005.
Prevederile
art
. 77 alin. (1), alin. (2) și alin. (4)
teza 1 din Legea
nr
. 188/1999 republicată, cu
modificările ulterioare ce reglementează situația modificării raporturilor de
serviciu prin detașare și prevăd că aceasta se dispune în interesul
autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare
activitatea funcționarul public, precizează că „detașarea se poate dispune doar
dacă pregătirea profesională a funcționarului public corespunde atribuțiilor și
responsabilităților funcției publice pe care urmează să fie detașat. Pe
perioada detașării funcționarul public își păstrează funcția publică și
salariul”.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că Ministerul
Administrației și Internelor a comunicat recurentei – pârâte că nu poate da
curs Ordinului
nr
. 7543/2 noiembrie 2005 privind
detașarea intimatului – reclamant, recurenta – pârâtă a emis inițial Ordinul
nr
. 200/1 februarie 2006 prin care a modificat Ordinul de
detașare în delegare pe o perioadă de 90 de zile, iar ulterior în aceeași zi, a
emis Ordinul
nr
. 201/1 februarie 2006 prin care a
constatat că începând cu data de 1 februarie 2006 își încetează aplicabilitatea
ordinului emis inițial.
Contrar celor susținute de prima instanță, cele două ordine au fost emise
cu respectarea dispozițiilor legale în materie,
art
.
76 și
art
. 77 din Legea
nr
.
188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările
ulterioare.
Măsura detașări dispusă pe o perioadă de 6 luni poate fi revocată sau
modificată, chiar dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte, pentru
că este o măsură unilaterală dispusă din inițiativa și interesul instituției
publice, în care urmează să-și desfășoare activitatea funcționarul public așa
cum se prevede în mod expres în
art
. 77 din Legea
nr
. 188/1999 privind statutul funcționarului public. Legea
în
art
. 77 alin. (3) reglementează doar situația când
funcționarul public poate refuza măsura detașării în anumite situații.
Totodată, această măsură de revocare/modificare a detașării și transformare a
acesteia în delegare, poate fi dispusă și în perioada în care raporturile de
muncă sunt suspendate de drept, ca urmare a incapacității temporare de muncă,
în speță, intimatul – reclamant susținând că a fost în concediu medical,
reglementarea din Codul muncii cu care se completează Legea
nr
. 188/1999, interzicând doar măsura desfacerii
disciplinare a contractului de muncă.
Oricum prin emiterea Ordinului
nr
. 201/1
februarie 2006, prin care s-a constatat că începând cu data de 1 februarie
2006 își încetează aplicabilitatea Ordinul Autorității Naționale a
Vămilor
nr
. 200/1 februarie 2006, prin care intimatul
– reclamant a fost delegat la Ministerul Administrației și Internelor – Punctul
Național Focal, recurenta – pârâtă a avut în vedere și faptul că potrivit
textului de lege –
art
. 76 din legea privind Statutul
Funcționarului public, este permisă delegarea, ca act unilateral al instituției
fără acordul persoanei delegate, numai pe o perioadă de 60 de zile, peste
această perioadă până la 90 de zile fiind necesar acordul scris al
persoanei în cauză.
Nu poate fi reținută nici încălcarea
art
. 5 din
Hotărârea Guvernului
nr
. 543/1995, așa cum
susține intimatul reclamant și instanța de fond, pentru că acest text de
lege interzice fracționarea detașărilor și delegărilor și nu modificarea
acestora.
Așa fiind se constată că numai printr-o interpretare eronată a textelor
de lege aplicabile în speță, instanța de fond a concluzionat că trebuie a fi
anulate, cele două ordine contestate, considerent pentru care recursul se privește
ca fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate în
sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul MA ca neîntemeiată.
Constatând că cele două ordine
nr
. 200/1 februarie
2006 și
nr
. 201/1 februarie 2006, au fost emise cu
respectarea legii, nu mai poate fi pusă în discuție problema existenței
unui prejudiciu adus reclamantului – recurent, pretențiile formulate fiind
subsecvente obiectului principal al acțiunii acela de anulare a celor două
ordine, fiind inutilă astfel analizarea lor în calea de atac a recursului.
Recursul a fost admis.