ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3333/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.02.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, constarea refuzului pârâtului de a-i soluționa cererea privind emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare cu respectarea dispozițiior Legii nr. 71/2015 și cu aplicare retroactivă, începând cu 09.04.2015 prin care să i se acorde și diferențele salariale rezultate din aplicarea de procente unora dintre magistrați și aplicarea claselor de salarizare altor magistrați care au trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 01.01.2010.

1.2. Prin încheierea de ședință din 2 iunie 2016, Curtea a dispus suspendarea judecății cauzei, în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarul nr. x/2016.

La data de 13.09.2017, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și stabilirea unui termen pentru soluționare.

Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2017, instanța a ridicat din oficiu excepția perimării cererii și a acordat termen la data de 16.11.2017, pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii pe excepție.

Prin sentința civilă nr. 4387 din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel București a admis excepția perimării invocată din oficiu și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății pe fond.

A arătat recurenta-reclamantă că instanța a suspendat cauza din oficiu, în temeiul art. 520 C. proc. civ., întrucât a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu solicitarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care au făcut obiectul Dosarului nr. x/2016

Instanța supremă a pronunțat Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, producându-și efectele, astfel că se impunea aplicarea dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ. și, în consecință, repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea judecății.

A precizat că a așteptat repunerea cauzei pe rol, însă, văzând că nu a primit citație, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin sentința recurată, prima instanță în mod nelegal a constatat perimată acțiunea, ignorând dispozițiile art. 416 alin. (1) și (3) rap.la art. 415 alin. (3) C. proc. civ. și art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 416 alin. (3) C. proc. civ., nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu.

Or, cât timp cauza a fost suspendată din oficiu, prin încheierea din 2 iunie 2016, tot instanța ar fi trebuit să verifice periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea.

De asemenea, potrivit art. 415 alin. (3) C. proc. civ., reluarea procesului revine ca o obligație în sarcina instanței de judecată și prin prisma dispozițiilor art. 106 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, conform căreia instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare.

Astfel, dacă nu mai subzistă temeiul suspendării, instanța trebuie să procedeze la repunerea cauzei pe rol, tot din oficiu, și să soluționeze pe fond cauza.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.1. Preliminar, instanța constată că, deși recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care privește neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea (exempli gratia nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității), susținerile sale nu se pot încadra în ipoteza acestui articol.

Criticile sale vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 416 și art. 413 C. proc. civ., referitoare la suspendarea judecății și la instituția perimării acțiunii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.2. Constată Înalta Curte că, prin încheierea de ședință din 2 iunie 2016, Curtea de Apel București, în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, până la pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2016.

Conform art. 415 C. proc. civ., forma în vigoare în perioada de referință,

"Art. 415 - Judecata cauzei suspendate se reia:

4.3. Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Or, în situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., art. 415 C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data formulării acțiunii reclamantei, 26.02.2016, nu prevedea obligația instanței de a relua procesul din oficiu.

Referitor la susținerile recurentei, Înalta Curte constată că ipoteza reglementată de articolul menționat în care se impunea reluarea judecății cauzei de către instanța de judecată, prevăzută de pct. 3 al articolului, privea reluarea judecății după pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care instanța a formulat o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată acesteia. Însă, în cauză, pricina a fost suspendată în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, contrar celor afirmate de recurentă, nu se poate vorbi de nici incidența art. 416 alin. (3) C. proc. civ., când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu.

Pentru reluarea judecății era necesară formularea unei cereri de către una din părți, dat fiind faptul că dispozițiile art. 415 C. proc. civ. nu prevedeau posibilitatea instanței de a repune cauza pe rol din oficiu, în vederea continuării judecății.

Un argument în plus în acest sens este dat de evenimentul legislativ intervenit ulterior soluționării cauzei în primă instanță, reprezentat de Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Această lege a modificat pct. 3 al art. 415 C. proc. civ., în sensul că judecarea cauzei suspendare se reia "3. din oficiu, (...), respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție;".

Însă, anterior promulgării Legii nr. 310/2018, după cum s-a reținut mai sus, legiuitorul nu a prevăzut la art. 415 C. proc. civ. obligativitatea instanței de a relua din oficiu judecata cauzei în situația suspendării în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

4.4. Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată".

În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.

Potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ.,

"(3) Dezlegarea dată chestiunii de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, în cazul suspendării judecății în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ., termenul de perimare începe să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial al României a decizie pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Este evident că, după publicarea hotărârii, încetează cauza suspendării și începe să curgă termenul de perimare.

4.5. Or, cauza care a provocat suspendarea judecății, respectiv Dosarul nr. x/2016, a fost soluționată prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunțate, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut eronat că data de începere a termenului de perimare a început să curgă de la data pronunțării Deciziei nr. 23/2016, respectiv 26.09.2016.

Potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., citat mai sus, dezlegarea dată asupra chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar, pentru celelalte instanțe, din momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial aceasta devine obligatorie.

Astfel, termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 09.11.2016 și s-a împlinit la data de 09.05.2017, mai înainte de formularea cererii de repunere pe rol de către recurenta-reclamantă, 13.09.2017.

4.6. Prin urmare, chiar dacă prima instanță a reținut eronat data de începere a termenului de perimare, ca fiind 26.09.2016, în cauză a intervenit sancțiunea perimării acțiunii, hotărârea recurată fiind legală din acest punct de vedere, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 4387 din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.