ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2020

Ședința publică din data de 09 iunie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. Laminorul S.A. Brăila, în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, în temeiul art. 218 alin. (2) și (3) Codul de procedură fiscală, să se constate nulitatea și în consecință: i) să se desființeze parțial raportul de inspecție fiscală nr. xnr. 201/05.06.2015 în partea nerecunoașterii deductibilității cheltuielilor cu serviciile de consultanță și asistență în sumă de 2.273.012,25 RON și a TVA aferent în sumă de 1.368.901 RON și a deciziei de impunere nr. x/05.06.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată în cuantum de 1.368.901 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar; ii) anularea în parte a Dispoziției privind masurile stabilite de echipa de inspecție fiscala nr. x din data de 05.06.2015 cât privește ajustările aferente livrărilor către B. S.A. în luna decembrie 2012 și respectiv ajustările aferente livrărilor către C. în luna ianuarie 2013 efectuate în perioada supusa inspecției; (iii) anularea în parte a Raportului de inspecție fiscala nr. x/201 din data de 05.06.2015 cât privește ajustările aferente livrărilor către B. S.A. în luna decembrie 2012 și respectiv ajustările aferente livrărilor către C. în luna ianuarie 2013 efectuate în perioada supusa inspecției.

La primul termen de judecată din data de 18.10.2018, reclamanta, prin administrator judiciar, a formulat cerere de renunțare parțială la judecata capetelor de cerere ii) și iii), din petitul acțiunii.

Totodată s-a depus și cerere de modificare a cererii de chemare în judecată solicitându-se și anularea Deciziei nr. 1169/23.11.2015 emise de pârâtă privind soluționarea contestației formulată de reclamantă în procedura administrativă și contestarea nelegalității și netemeiniciei constatărilor organului fiscal referitoare la pretinsa aplicare greșită de către S.C. Laminorul S.A. a deducerii cheltuielilor și a TVA și în consecință desființarea parțială a (1) Raportului de inspecție fiscală nr. x/05.06.2015 în partea nerecunoașterii deductibilității cheltuielilor cu serviciile de consultanță și asistență în sumă de 2.273.012,25 RON și a TVA aferent în sumă de 1.368.901 RON și (2) a Deciziei de impunere nr. x/05.06.2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de 1.368.901 RON, reprezentând taxă pe valoarea adăugată stabilită suplimentar.

Prin sentința nr. 272 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal:

- a admis acțiunea modificată formulată de reclamanta S.C. Laminorul S.A. Brăila, prin Administrator Judiciar A.., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila;

- a anulat în parte Decizia nr. 1169/23.11.2015 de soluționare a contestației, decizia de impunere nr. x/05.06.2015, raportul de inspecție fiscal nr. 201/05.06.2015 emise de pârâtă, în ceea ce privește obligația fiscală suplimentară de plată constând în TVA în sumă de 1.368.901 RON, precum și dispoziția de măsuri nr. 24290/05.06.2015 în partea prin care s-a dispus diminuarea pierderii fiscale cu suma aferentă cheltuielilor cu serviciile de management și consultant;

- a luat act de renunțarea reclamantei la pct. (ii) și (iii) din cererea introductivă.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, recurs ce poate fi apreciat, deși nu s-a indicat în mod expres a fi încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recurenta a invocat prin cererea de recurs:

- în ceea ce privește incidența pct. 6 al art. 488 alin. (1) faptul că in considerentele sentinței recurate nu au fost precizate motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței si pe care se întemeiază soluția pronunțată, precum si motivele pentru care s-au admis sau au fost respinse apărările pârtilor, astfel că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ.

Sentința civilă apare astfel ca nemotivată, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 22 noul C. proc. civ., în sensul că instanța nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei soluții temeinice și legale.

Aceasta nu a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, funcție de probele ce au fost administrate în cauză, privind pronunțarea soluției de admitere a acțiunii reclamantului, instanța de fond limitându-se în a arăta că:

"In concluzie, raportat la inscrisurile prezentate de reclamanta, serviciile de consultanta, asistenta de specialitate si management active facturate de D. S.R.L. către S.C. Laminorul S.A. in perioada 01.01.2012 - 31.0.8.2014, au fost făcute in scopul realizării operațiunilor taxabile si pentru necesitățile reclamantei S.C. Laminorul SA"

Instanța a retinut ca nu este întemeiata susținerea organului fiscal privind aplicabilitatea in cauza a prevederilorpct. 41 din H.G. nr. 44/2004", aceasta constituind si principala si singura motivare a soluției pronunțate, ceea ce nu poate constitui o motivare temeinica si legala in sensul dispozițiilor Noului C. proc. civ.

- în ceea ce privește incidența pct. 8 al art. 488 alin. (1), s-a susținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșita a prevederilor art. 11 (1), art. 19 (1), art. 145 (1), art. 145 (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 13, art. 19 (1) din H.G. nr. 44/2004, Ordinul nr. 3055/29.10.2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene - pct. 63 "Corectarea erorilor contabile", art. 84, art. 90 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Considerentele instanței de fond bazate pe concluziile raportului de expertiză fiscala judiciara sunt eronate, în accepțiunea recurentei întrucât aceasta a reținut in urma analizării inscrisurilor aflate la dosarul cauzei si a documentelor puse la dispoziție de reclamanta faptul ca acestea fac dovada ca aceste servicii au fost efectuate in scopul realizării operațiunilor taxabile si pentru necesitățile reclamantei S.C. Laminorul S.A., contrar dispozițiilor legale in materie fiscala, potrivit cărora cheltuielile de aceasta natura ar fi putut fi deduse numai daca entitatea ar fi furnizat in plus servicii persoanelor afiliate sau daca in tariful serviciilor furnizate se luau in considerare si serviciile sau costurile administrative, ceea ce nu este cazul serviciilor facturate de către persoana afiliata S.C. D. S.R.L..

De asemenea, aceste servicii ar fi putut fi îndeplinite de persoana care a delegat atribuțiile, adică directorul general al contestatoarei.

Mai mult, acordarea acestor servicii de administrare, management, control, consultanță, ce se consideră că au fost efectuate, nu se regăsesc în activitatea societății comerciale, în sensul că nu au fost majorate profiturile acesteia și nici diminuate pierderile fiscale în această perioadă.

Susținerile reclamantei că a prezentat organului de inspecție fiscală documente care să probeze prestarea efectivă a acestor servicii nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a cauzei, deoarece nu au fost depuse astfel de probe, iar din actele administrative fiscale nu rezultă că organul de inspecție fiscală nu a acordat dreptul de deducere a TVA pe acest motiv, ci că a analizat natura acestora în cadrul grupului, constatând că acestea reprezintă în fapt, remunerațiile angajaților prestatorului, care ar fi trebuit deduse la nivel central, nicidecum de către contestatoare.

Dintr-un început trebuie subliniat faptul că reclamanta, la primul termen de judecată formulează atât cererea de renunțare parțială la judecată, cât și "de renunțare în mod irevocabil la însuși dreptul pretins" în legătură cu capetele (ii) și (iii) din cererea introductivă, instanța de fond, prin sentința contestată pronunțându-se doar în sensul de a lua act de cererea "de renunțare".

La același prim termen de judecată s-a modificat cererea inițială în sensul anulării și a deciziei pentru soluționarea contestației, celelalte solicitări aferente pct. (i) din cererea introductivă rămânând aceleași.

Prin sentința supusă analizei instanța a constatat că cererea de chemare în judecată "este întemeiată" în schimb prin minută se face vorbire despre anularea deciziei "în ceea ce privește obligația fiscală suplimentară de plată constând în TVA în sumă de 1.368.901 RON precum și dispoziția de măsuri nr. 24290/5.06.2015 în partea prin care s-a dispus diminuarea pierderii fiscale cu suma aferentă cheltuielilor cu serviciul de management și consultanță".

Despre Dispoziția de măsuri sus amintită se regăsesc solicitări doar prin Notele scrise depuse de reclamantă pentru termenul în care s-a finalizat pricina.

Totodată, instanța preia necritic lucrările raportului de expertiză efectuat în cauză trăgând concluzia generală, deși aceasta nu s-a referit și la suma de 823.378 RON după cum rezultă din Răspunsul la obiecțiunile privind raportul de expertiză fiscală judiciară .

O interpretare similară s-a regăsit și în ceea ce priveștte jurisprudența CJUE - în speță cauza C-496/14, care preia opinia prin Notele Scrise, fără a analiza particularitățile Contractului de management în analiză negându-se dreptul reclamantei de a se verifica scopul real al întocmirii respectivului contract.

Toate acestea conduc instanța de recurs la concluzia că în speță nu s-a realizat o reală cercetare judecătorească în sensul art. 22 C. proc. civ. și respectiv art. 425 C. proc. civ.

În aceste condiții, cum aceasta nu se poate face pentru prima dată de către instanța de recurs,pe de o parte datorită constrângerilor probatorii ale acestei căi de atac, pe de altă parte pentru a nu priva partea de un grad de jurisdicție, instanța de recurs apreciază că se impune retrimiterea cauzei instanței de fond.

Aceasta urmează a analiza fondul solicitărilor reclamantei și corelativ a apărărilor din cauză, cu aplicarea și interpretarea coroborată a jurisprudenței, atât europeană cât și națională.

Așa fiind, Înalta Curte urmează a casa sentința cu trimitere spre rejudecare.

Cum în raport de motivele invocate, acestea se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a admite recursul și în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., a casa sentința cu trimitere spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila împotriva sentinței nr. 272 din 20 decembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2020.